Muzeul Național de Artă al Republicii Moldova împlinește 80 de ani. Cu acest prilej, la Chișinău au loc mai multe activităţi culturale. Manifestările au debutat, marți, cu o conferință științifică anuală a muzeografilor, criticilor și istoricilor de artă din R. Moldova și România, iar la Muzeul Național de Artă a fost dezvelită o placă comemorativă a lui Auguste Baillayre, artist plastic, profesor și primul director al Muzeului, care a fost fondat în 1939. Corespondentul nostru Vasile Botnaru a participat la o festivitate organizată marți, la Chișinău, și a profitat de ocazie ca să ia un interviu directorului muzeului, Tudor Zbârnea.
Europa Liberă: Dle Zbârnea, Muzeul Național de Artă arată oricum mai modest decât Procuratura, Ministerul de Interne... Prioritățile guvernanților se văd, din păcate. Acum, cât de mult influențează schimbările foarte frecvente de la guvern? Asupra bugetului au vreo influență?
Tudor Zbârnea: „Ar trebui să nu aibă și sperăm că nu vor avea o influență foarte mare asupra bugetelor noastre, dar trebuie să fim realiști, toate depind de oameni, de oameni concreți, se produc instituții, se fac fonduri de biblioteci de niște oameni concreți. Unii iubesc mai mult cartea, alții o iubesc mai puțin; unii iubesc mai mult cultura, alții sunt detașați. Trăim totuși într-o perioadă consumistă, unde oamenii sunt interesați de bunuri, de vestimentație, de venituri. De aceea, totuși depinde ce oameni vom avea în cultură, ce oameni vom avea într-o comisie parlamentară pentru cultură, cei care vor putea demonstra celor de la finanțe că trebuie să susțină și cultura. Și în acest sens, eu cred că va trebui și noi să insistăm pe lângă cei care ajung în parlament și ajung în comisiile de cultură. Cunoscând cum au stat și stau lucrurile, noi am insistat mereu pe lângă Ministerul Culturii, al Finanțelor, Comisia cultură a parlamentului și de multe ori am fost susținuți de persoane concrete – fie că au fost în fruntea acestor comisii, fie că au fost membri ai acestor comisii –, unde am putut să-i sensibilizăm și să-i aducem mai aproape de problemele culturii, de problemele noastre, în cazul de față ale muzeului.”
Europa Liberă: Stau și mă gândesc, dacă aș fi eu în pielea unui demnitar de astăzi, când dl Tudor Zbârnea își declară obârșia de 80 de ani dintr-o perioadă în care Moldova nu era sovietică, atunci m-aș gândi dacă să-i dau bani sau nu. Asta are influență?
Tudor Zbârnea: „S-ar putea să aibă, deși ar fi o idee absolut eronată asupra lucrurilor. Noi avem o istorie de care nu putem fugi. Eu personal privesc cu demnitate acest fapt că totuși în acest oraș, între Prut și Nistru, noi am ajuns la ideea constituirii unei colecții de artă într-o perioadă în care eram într-un stat întregit, nu aveam alte probleme. Și totuși am ajuns să avem nevoie de acest muzeu, de această colecție. Să nu uităm că aici ni s-a impus permanent ideea că toate au început din ’40 sau după ’44. Dar nu este așa! Nici teatrul nu este din ’40. De fapt, teatrul a luat ființă mult mai devreme, încă în anii ‘20. Nu înțeleg de ce ar trebui să se supere un funcționar, e o inepție să credem că toate s-au început nu știu când, din ’40. Nu trebuie să negăm nici partea Rusiei țariste, căci totuși Rusia țaristă a avut un orgoliu ca acest oraș, Chișinău, din sud-vestul imperiului să devină un oraș european și, iată, ei îl dezvoltau, începând cu a doua jumătate a sec. al XIX-lea, dar mai cu seamă la sfârșit de secol, la începutul sec. al XX-lea. Deci s-au făcut investiții serioase și în acea perioadă...”
Să nu uităm că aici ni s-a impus permanent ideea că toate au început din ’40 sau după ’44. Dar nu este așa!...
Europa Liberă: Dar ceea ce a făcut Pușkin, cum l-a stigmatizat, a neutralizat acele eforturi?
Tudor Zbârnea: „Da, într-un fel, dar Pușkin, fiind un geniu, totuși a avut și anumite inepții, că a spus niște lucruri...”
Europa Liberă: Dar nu-i Chișinăul singurul și asta ne consolează. Astăzi ați pus placa memorială a lui Auguste Baillayre. Prin urmare, simetric ar trebui să puneți pe un colț de clădire și o placă, care să spună că a stat Brejnev pe aici?
Tudor Zbârnea: „Nu, noi ne gândim deocamdată la o placă comemorativă a fondatoarei gimnaziului. Fondatoarea gimnaziului merită și va trebui să instalăm și o placă comemorativă a Nataliei Dadiani. Brejnev a fost în treacăt, a fost un turist aici, eu nu cred că trebuie să ne axăm pentru istoria noastră, pentru Moldova, dar pentru această clădire, în general, este ca și cum am privi în geam și după aceea în perete. Deci, nu cred că această fază trebuie luată în considerare, deși sunt mulți care vin și întreabă: „Dle, unde a stat Brejnev?” și noi încercăm să le spunem că a stat undeva pe aici. Dar ce? A spart un perete, să iasă mai comod din birou direct în Sala de congrese, iată aici, unde avem Sala de expoziții...”
Europa Liberă: Bine că n-a băgat lift...
Tudor Zbârnea: „Dar iată noi vom băga lift, pentru că acum ne obligă condițiile actuale să avem un lift. Și vom avea un lift, vom avea acces pentru oameni cu dizabilități. Deci, noi trebuie să ne gândim la oameni, înainte de toate, dar nu la cei care au trecut sau au fost în treacăt prin acest sediu. Sigur au fost tot felul de campanii de la partid, de la copii, de la Palatul pionierilor, că era o modă și atunci să se mimeze că partidul are în grija sa viitorul țării, copiii ș.a.m.d., dar ei nu aveau grijă să păstreze acest edificiu, să-l păstreze într-o stare de conservare adecvată. Și nu mai vorbesc de structura de rezistență, care era pur și simplu distrusă grav și nu mai putea adăposti oameni. Personal când am venit la muzeu, primul lucru pe care l-am făcut, am solicitat o expertiză a inginerilor, pentru ca să fim siguri de adăpostul oamenilor și al patrimoniului. Atunci am constatat că nu se putea permite publicului să se afle în acest spațiu și l-am închis. Am încercat să facem demersuri, să elaborăm proiecte de restaurare și astfel am reușit, adică printr-o anumită insistență am demonstrat că trebuie să avem grijă și de patrimoniu, pentru că în acest fel avem grijă și de oameni.”
Europa Liberă: Astăzi ați anunțat că îi aproape digitalizată colecția muzeului. Când și în ce condiții vor avea acces la formatul digital privitorii ordinari de prin toată lumea?
Tudor Zbârnea: „Eu cred că următoarea problemă pe care trebuie să ne-o punem și noi deja o discutăm este crearea unui centru de evidență electronică a întregului fond de patrimoniu. Acolo va fi și evidența, și circulația bunurilor culturale și numai atunci va trebui tot patrimoniul muzeului să fie conectat la acea bază comună de date. Noi am insistat foarte mult asupra acestui proces de digitalizare, pentru că, pe de o parte se asigură un acces mai extins asupra fondurilor, în special pentru cercetare, pe de altă parte este o evidență mai riguroasă a patrimoniului. Și procesul de lucru este mai facil pentru organizarea expozițiilor și cercetare intramuzeală, dar este și parte din securizarea fondurilor.”
Europa Liberă: Dvs. personal cum credeți, ar trebui să aibă acces toată lumea?
Tudor Zbârnea: „Eu cred că da, pentru că patrimoniul odată ce devine public, el trebuie să fie pus în serviciul comunității și nu numai de aici, dar trebuie să fie un acces liber internațional, pentru că aceste bunuri aparțin omenirii, nu pot fi cu drepturi, fiindcă în lumea civilizată când sunt necesități de editare a unor albume, a unor lucrări științifice atunci se apelează la deținătorul de fonduri, se plătesc costurile aferente și relațiile se produc absolut civilizat, firește, fără furturi, fără piraterie. Și eu cred că noi încet-încet ne mișcăm spre aceste condiții de colaborare, nu trebuie să ne temem. Sigur, multe muzee din lume au bunuri, mai ales în spațiul ex-sovietic, bunuri care au fost colectate ilicit în perioada războaielor, în special în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Și atunci, bunurile aceste le păstrează undeva în depozite, nu are acces nimeni la ele, decât deținătorii lor și angajații instituțiilor respective. Așa ceva cred că nu va mai fi posibil, pentru că lumea devine tot mai deschisă și va trebui să punem totul în circuit. Noi nu avem nimic de ascuns acum, avem și noi niște donații din muzee din fosta URSS, din Moscova, din Muzeul „A. S. Pușkin” sau din Muzeul rus, sau din Ermitaj, transmise prin acte, dar care s-au dovedit a fi sustrase din diverse țări occidentale. Noi suntem deținători de bună-credință, există convenții care ne apără drepturile, ele nu mai pot fi divizate, retrase, retrocedate în condiții directe, pentru că ele nu sunt ascunse, sunt puse în valoare pentru public și atunci lucrurile rămân neschimbate.
Noi suntem deținători de bună-credință, există convenții care ne apără drepturile...
Pentru că ce ar fi astăzi să admitem că Egiptul își solicită toate bunurile din lume? Ce ar însemna Luvrul fără Egiptul antic și Egiptul faraonic? Nu cred că se va mai pune problema. Sigur nu trebuie să fim atât de cinici cum s-a exprimat Vladimir Putin odată față de Angela Merkel că nu mai contează dacă Camera de Chihlimbar se află la nemți sau la ei. Adică e un mod cinic de a da un răspuns atunci când ți se spune că ai furat ceva și ar fi bine să returnezi cele furate. În anumite condiții de bunăvoință și relații politice se fac anumite retrocedări, dar ele se fac într-un mod absolut particular, pe bază de schimburi. Sunt mai mult niște gesturi de prietenie și acestea s-au produs între ucraineni, polonezi, dar în mare lucrurile rămân neschimbate, pentru că e greu astăzi să începi a cere ceva, pentru că într-o bună zi s-ar putea întâmpla ca și rușii să aibă pretenții că ne-au dat ceva și să începem a trage unii de alții, iar asta nu ar duce la nimic bun. Ar fi foarte bine ca tot ce dețin muzeele, pentru că nu poți expune în expoziții permanente, așa ceva este imposibil, muzeele acumulează fonduri mari, după care ele lucrează în expoziții tematice și acordă împrumuturi altor instituții. Asta trebuie să se producă și să nu fie bunurile ascunse de public. Dacă vom ajunge la o asemenea comunicare cu toate muzeele din lume, eu cred că ar fi un lucru ideal. Deocamdată, sigur partea asta de lume, în special Rusia rămâne dacă nu ermetică, totuși rămâne mai închisă către asemenea colaborări, există ezitări de împrumuturi, se produc împrumuturile în condiții mult mai restrictive decât cele ale occidentalilor.”
