Un nemaipomenit flux de intoxicări și manipulări se revarsă în actuala campanie electorală. Când apare un subiect deranjant pentru putere, trolii, propagandiștii, bloggerii arondați candidatului Dodon imediat lansează un alt subiect pentru a abate atenția publicului și a diminua impactul revelațiilor inconvenabile. Pentru ca în această suprapunere de informații – adevărate, false? – nimeni să nu mai înțeleagă nimic.
Abia începuse presa să prezinte dovezi ale întâlnirii lui Dodon cu Plahotniuc în Grecia, pe 30 august 2020, atunci când socialistul anunțase că pleacă la Muntele Athos „să se roage pentru poporul Moldovei” (însoțit de un număr impunător de bodyguarzi!), că a și apărut subiectul răpirii unor cetățeni moldoveni de către forțele separatiste de la Tiraspol. Mai mediatizat a fost cazul unui polițist ridicat de securiștii din Transnistria în timp ce se afla acasă la el, într-un sat de pe malul stâng.
Întrucât președinția nu a livrat răspunsuri clare, nelipsite de echivoc, ci dimpotrivă, a dat senzația că vrea să ascundă ceva, contraatacând cu amenințări la adresa presei de investigație, au apărut speculații că asistăm la o dublă regie: 1. Pelerinajul lui Dodon spre Muntele Anthos de la sfârșitul lunii august a fost acoperirea „legală” pentru o întâlnire ilegală cu oligarhul dat în căutare generală de procuratura de la Chișinău și, între timp, plecat din Statele Unite; 2. Există coordonări cu substrat electoral între administrația separatistă de la Tiraspol și autoritățile din R. Moldova.
Alți observatori afirmă că răpirea cetățenilor moldoveni de către regimul separatist nu e decât o manifestare a disprețului din partea Moscovei și a Tiraspolului față de Dodon și, automat, față de Republica Moldova.
Dacă sus-pomenita întâlnire secretă din Grecia a avut loc, se confirmă că relațiile dintre Dodon și Plahotniuc au căpătat un nou suflu. De dragul puterii și al impunității, cei doi ar fi în stare să-și depășească supărările și să încheie noi înțelegeri. Ca atunci, în iunie 2019, în faimoasa scenă „a kuliokului” de dinaintea debarcării oligarhului, când camera de luat vederi i-a surprins pe cei doi discutând amical, căutând formulări eufemistice pentru ceea ce numim „federalizarea” și „transnistrizarea” Republicii Moldova.
Extrasă din „manualul de manipulare” pare a fi și informația difuzată de Procuratura Generală, potrivit căreia mai multe proprietăți ale lui Plahotniuc din străinătate „urmează” să fie puse sub sechestru. Este a treia oară când ni se comunică, viforos, acest lucru și nu se întâmplă nimic. Poate din trei încercări, mai ales acum, în context electoral, vor reuși?... Orice s-ar spune, „vânarea” lui Plahotniuc de către autoritățile de la Chișinău e ca în acea butadă chinezească: e greu să găsești o pisică neagră într-o cameră întunecoasă, mai ales când aceasta nu se află acolo!
Sunt și alte elemente care sugerează că cei doi și-au reluat colaborarea reciproc avantajoasă. Și anume: potolirea subită a criticilor la adresa lui Dodon, cu care excelau grupul lui Candu, desprins din PD, și partidul lui Shor (o altă creatură a oligarhului). Acest „pe loc repaus” putea interveni doar printr-un târg politic dintre Dodon și Plahotniuc.
Un spectacol grotesc de măști și simulacre ni se perindă prin fața ochilor. Cei care-l regizează sunt convinși că moldovenii sunt suficient de naivi pentru a da crezare unor basme despre „războiul” în care se va pomeni Moldova dacă va câștiga un candidat al opoziției proeuropene, după ce în 2016 tot moldovenii au înghițit diversiunea cu cei „30 de mii de sirieni” ai Maiei Sandu. Dar mai gravă mi se pare situația drepturilor omului.
Presa a scris că polițistul de la Florești și un alt cetățean, adică doi din cei patru moldoveni arestați recent de separatiști, au fost eliberați în urma unei discuții telefonice între Dodon și Krasnoselski, liderul regimului de la Tiraspol (deși „eliberații” nu au voie să părăsească regiunea transnistreană!). Altfel spus, siguranța moldovenilor nu depinde de politicile statului, de eficiența activității instituțiilor obligate să apere aceste drepturi și libertăți, ci „atârnă” de bunăvoința și de interesele private ale unor potentați.
Relații speciale la Kremlin și prietenia cu „președintele Transnistrei” – acesta e „statul de drept” al lui Dodon?
Dodon s-a grăbit să ne anunțe că cei doi moldoveni au fost eliberați datorită intervenției sale pe lângă Krasnoselski, fără să-și dea seama cât de ridicolă e această laudă de sine, cât de ridicolă e toată agitația sa pe tema Transnistriei. Ce pretenții de statalitate, de suveranitate națională mai poți avea? Relații speciale la Kremlin și prietenia cu „președintele Transnistrei” – acesta e „statul de drept” al lui Dodon? Cum să le mai replici celor care afirmă că alți patru ani cu Dodon la cârma statului vor însemna capitularea Republicii Moldova în fața Rusiei și a regimului de la Tiraspol?
Aservirea politică a instituțiilor statului se vede, cum spuneam și cu altă ocazie, și la Comisia Electorală Centrale. Aceasta a decis deschiderea a numeroase secții de vot pe malul drept pentru transnistreni, pe motiv că și ei sunt cetățeni ai Republicii Moldova.
CEC-ul se îngrijește să apere dreptul de vot al transnistrenilor, dar nu face nimic pentru a asigura drepturile altor cetățeni moldoveni – ale concurenților electorali. Ei nu-și pot face campanie în stânga Nistrului, nu se pot întâlni cu oamenii de acolo. Cum pot fi considerate libere și corecte niște alegeri în care unii cetățeni sunt mai privilegiați în drepturi decât alții, ba încă mai au și capacitatea să influențeze soarta celor din urmă, fără a se considera cu nimic obligați față de Republica Moldova?
Dacă nu ne așteptăm ca CEC-ul să-și explice dubla măsură și atitudinea selectivă, atunci am vrea să auzim răspunsuri clare de la concurenții electorali care împărtășesc valori europene și românești.
Se vorbește în aceste zile despre un pact de neagresiune între partidele de centru-dreapta, care în această campanie n-ar trebui să lupte între ele, ci să vorbească pe diferite voci (dacă nu s-a putut pe aceeași tonalitate) despre pericolul recăderii Republicii Moldova în sărăcie și subdezvoltare, prin alianța dintre forțele proputiniste și mafia locală.
Pentru că tot ei, concurenții de pe dreapta, vor trebui să afle cuvinte potrivite pentru a-și îndemna alegătorii – „nucleele dure” – să voteze candidatul proeuropean calificat în turul II. Să nu-și descurajeze susținătorii prin atacuri și critici vehemente la adresa altor competitori afini în idealuri, doar pentru a se vedea pe sine urcați în sondaje.
Șanse să-l învingă pe Dodon concurenții de dreapta pot avea doar dacă nu-și vor arde podurile unii spre alții...
Șanse să-l învingă pe Dodon concurenții de dreapta pot avea doar dacă nu-și vor arde podurile unii spre alții. Mai ales că vom avea foarte posibil și alegeri parlamentare anticipate. Partidele proeuropene și unioniste sunt condamnate să colaboreze, să găsească împreună soluții la problemele cetățenilor. Pentru că niciuna dintre aceste forțe politice nu poate guverna de una singură. Potențialul uman în Republica Moldova este în scădere dramatică și relele moravuri sunt foarte înrădăcinate.
Avem prea mulți oameni apăsați de acuta senzație de déjà vu, prea dezamăgiți pentru a crede că Republica Moldova mai poate fi salvată, că aspirațiile lor la o viață mai bună n-ar fi decât iluzii. Dacă ar fi fost mai tineri, ar fi trebuit să-și facă și ei bagajele? Lor, alegătorilor cu memorie, trebuie să le oferi un alt fel de discurs, un alt fel de comportament, o altă viziune, dacă vrei să-i scoți la vot pe 1 și 15 noiembrie.
*Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.
