Linkuri accesibilitate

Investiții de 10,5 milioane de euro în cinci universități din R. Moldova 


Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a câștigat o finanțare de 3,5 milioane de euro, iar printre altele va investi și în programele de medicină veterinară și științe agricole.  
Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a câștigat o finanțare de 3,5 milioane de euro, iar printre altele va investi și în programele de medicină veterinară și științe agricole.  

Patru universități din Chișinău și una regională vor primi 10,5 milioane de euro din partea Băncii Mondiale pentru a-și dota sălile de curs și laboratoarele cu tehnologii moderne, pentru a îmbunătăți programele de studii sau pentru a instrui cadrele didactice.  

Este vorba de Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” și Universitatea „Alecu Russo” din Bălți.

La concurs au depus dosarele nouă universități și șase colegii pedagogice, iar în finală au ajuns cinci instituții de învățământ superior cu 26 de proiecte, în domeniile inginerie, tehnologiile informației și comunicațiilor, medicină, științe ale educației, științe chimice, științe agricole, medicină veterinară.

Cele mai multe proiecte, șase la număr, în valoare de 3,5 milioane de euro, le-a obținut Universitatea de Stat din Moldova (USM). Banii vor fi investiți în modernizarea sălilor de studii și laboratoarelor universității.

„Vom folosi acești bani pentru modernizarea procesului de studii, conținut nou, instruirea cadrelor didactice, echipamente moderne în laboratoarele de fizică, chimie, să revitalizăm specialitățile științelor exacte”, a declarat prorectorul USM, Sergiu Corlat, la ceremonia de înmânare a certificatelor de finanțare.

Reportaj// Un curs de pilotare a dronelor are loc la Universitatea de Stat din Moldova. Lecțiile sunt teoretice și practice, durează circa două luni și sunt pentru toți doritorii. Cursanții sunt agricultori, profesori, jurnaliști, pompieri, polițiști, care învață, inclusiv, legislația ca să înregistreze drona.
Cursuri de pilotare a dronelor, la USM
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:36 0:00

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a câștigat patru proiecte, la fel, cu o finanțare de 3,5 milioane de euro.

„Pe lângă inginerie, vrem să investim în programele de medicină veterinară și științe agricole, să îmbunătățim curricula la desenul tehnic și grafica inginerească, să modernizăm învățământul agricol și să achiziționăm echipamentul necesar pentru dotarea laboratoarelor”, a spus prorectora UTM, Daniela Pojar.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a obținut 2 milioane de euro, iar Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” – 1,179 milioane de euro.

Singura universitate din teritoriu care a obținut finanțare în cadrul acestui proiect este Universitatea „Alecu Russo” din Bălți – 189.000 euro. Instituția va investi banii în pregătirea specialiștilor în domeniul ingineriei și a managementului în transportul auto.

„Înțeleg că ne va fi greu să concurăm cu universitățile din Chișinău. Suntem unica instituție din afara Chișinăului prezentă astăzi aici. Sigur, noi ne-am fi bucurat dacă și celelalte proiecte la care am aplicat ar fi obținut o anumită finanțare, dar fac o promisiune publică aici: noi vom munci dublu de azi înainte, astfel încât să motivăm studenții să rămână în regiunea de nord, să aleagă universitatea noastră”, a spus rectora universității, Natalia Gașițoi.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a menționat că proiectul „Învățământul superior din Moldova”, realizat cu suportul financiar al Băncii Mondială, reprezintă cea mai mare investiție care s-a făcut până acum în instituțiile superioare de învățământ, în valoare totală de 25 de milioane de euro. Prima rundă de investiții a avut loc în 2022, de circa 15 milioane de euro.

„Important să continuăm în aceeași cheie și noi o să de depunem acest efort pentru a crește atractivitatea învățământului nostru superior. În egală măsură, este important și universitățile să facă un efort pentru a se consolida. Or, declinul general al numărului de studenți impune anumite decizii și ele sunt necesare pentru a asigura calitatea studiilor și valorificarea corespunzătoare a resurselor”, a spus ministrul Educației.

Pentru a câștiga finanțarea, instituțiile trebuiau să aibă cel puțin o mie de studenți la programele de licență și master, sa aibă programe acreditate și cel puțin 50 procente din cadrele didactice să dețină titluri științifice.

  • 16x9 Image

    Liuba Maxim

    Sunt îndrăgostită de drumeții la munte și de televiziune, domeniu în care am lucrat aproximativ 8 ani. Din 2022 fac parte din echipa Europei Libere Moldova, unde scriu despre educație și spun poveștile oamenilor care au curajul să-și depășească limitele.

XS
SM
MD
LG