Linkuri accesibilitate

Investițiile americane în R.Moldova au nevoie de un mediu de afaceri stabil și deschis comunicării


Moldova - generic, competition, business, investment
Moldova - generic, competition, business, investment

Concluziile celei de a patra reuniuni a comisiei interguvernamentale moldo-americane.

În Republica Moldova activează aproape 400 de întreprinderi cu capital american. Anul trecut, după valoarea investițiilor, SUA ocupa locul șapte în lista țărilor partenere, cu un capital social de peste 500 de milioane lei. La Chișinău a avut loc astăzi cea de-a patra sesiune a comisiei interguvernamentale moldo-americane, la care reprezentanți ai mediului de afaceri american au prezentat așteptările de la Guvernul condus de Maia Sandu. Concluziile întâlnirii sunt sintetizate de corespondenta Europei Libere.

Din 1992, de când s-a pus temelia relațiilor diplomatice moldo-americane, SUA a oferit Republicii Moldova peste 1,5 miliarde de dolari. În ce privește cooperarea economică, acordurile de bază ce reglementează această colaborare sunt acordul privind relațiile comerciale și tratatul privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor. Pentru a impulsiona relația economică, în 2016 a fost creată Comisia interguvernamentală moldo-americană, ajunsă în acest an la a patra ședință.


Reprezentantul comercial pentru Europa și Orientul Mijlociu, din cadrul guvernului american, Daniel Mullaney, a precizat că delegația din acest an este cea mai numeroasă de până acum. Deloc întâmplător, a lăsat să se înțeleagă oficialul american. Guvernul de la Chișinău în repetate rânduri a dat asigurări că printre prioritățile sale se numără combaterea corupției mari și crearea oportunităților pentru dezvoltare economică. În cadrul ședinței de astăzi, Daniel Mullaney a formulat așteptările pe care le au partenerii de la Washington: „Guvernul trebuie să creeze un mediu favorabil pentru ca afacerile să aibă succes, un mediu care să protejeze dreptul la proprietate – tangibilă și intangibilă, cum este dreptul la proprietate intelectuală - un mediu care adoptă reguli bazate pe standardele internaționale, astfel încât exportatorii moldoveni să aibă posibilitatea să vândă pe piața internațională, un mediu care va permite antreprenorilor să fie siguri că sistemul de justiție va analiza imparțial orice dispută, un mediu care va încuraja comunicarea între Guvern și oamenii de afaceri, bazată pe încredere. Înțelegem că crearea unui asemenea mediu nu este ușor, dar beneficiile vor fi multe, inclusiv, creșterea economică, securitatea financiară și stabilitate geostrategică”.

Ambasadorul Statelor Unite, Dereck J. Hogan
Ambasadorul Statelor Unite, Dereck J. Hogan

În discursul său, ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan a precizat că asistență guvernului american, atât financiară, cât și tehnică, are drept scop consolidarea poziției Republicii Moldova pe plan internațional. Ambasadorul american a remarcat însă că toate aceste eforturi sunt în zadar fără un sistem de justiție corect, insistând asupra procesului de selectare a viitorului procuror general. Dereck J. Hogan s-a alăturat punctului de vedere împărtășit de majoritatea analiștilor că e vorba de un fel de „piatră de încercare” a trăiniciei noii guvernări și a schimbărilor așteptate în justiție.

Moldova a impresionat prin faptul că și-a reformat sectorul bancar și și-a întărit eforturile pentru a preveni fenomenul spălării banilor.


„Republica Moldova a demonstrat în ultimul timp că vrea să depășească aceste probleme, modificând mecanismul prin care este ales procurorul general. Moldova a impresionat prin faptul că și-a reformat sectorul bancar și și-a întărit eforturile pentru a preveni fenomenul spălării banilor. Toate aceste măsuri, de rând cu investigarea furtului unui miliard de dolari din sistemul bancar și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de această fraudă, va transmite un semnal pozitiv pentru potențiali investitori, inclusiv americani, că pot avea încredere în sistemul de justiție din Republica Moldova”.

Mila Malairau
Mila Malairau

Investitorii americani sunt reprezentați în Republica Moldova de Camera de comerț americană. Directoarea executivă a organizației, Mila Malairău, în repetate rânduri a adoptat o poziție tranșantă în raport cu deciziile luate de autorități, dacă acestea erau în contradicție cu interesele mediului de afaceri. Cea mai recentă luare de poziție a vizat măsurile fiscale anunțate în iulie de ministra finanțelor, Natalia Gavrilița, reproșul fiind că nu au fost consultați și oamenii de aafaceri. Mila Malairău a formulat astăzi mai multe așteptări în numele antreprenorilor americani:

„Reguli de joc clare, un mediu competitiv corect, predictibilitatea reglementărilor din business, un mecanism de protejare a afacerii, un dialog deschis cu antreprenorii și, desigur, transparența în procesul de luare a deciziilor – se numără printre așteptările oamenilor de afaceri. Eficientizare procedurilor de vămuire și cele ce se referă la inspecțiile Agenției naționale pentru siguranța alimentelor – sunt văzute ca decizii menite să impulsioneze schimbul de mărfuri dintre Republica Moldova și SUA”.


Una din cele mai active agenții americane în Republica Moldova care sprijină antreprenorii locali este Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, pe scurt USAID. Datorită sprijinului financiar de care a beneficiat sectorul vinicol în ultimii ani, vinificatorii moldoveni au reușit să-și diversifice piața de desfacere.


Un alt domeniu sprijinit de USAID se referă la reformarea justiției. Sistemul de distribuire aleatorie a dosarelor între judecători a fost introdus în urmă cu zece ani pentru a limita cât mai mult corupția și influențele politice din justițe. În vara acestui an, prin vocea adjunctul administratorului biroului USAID pentru Europa și Eurasia, Brock Bierman, Guvernului de la Chișinău i-au fost oferite peste 29 de milioane de dolari în plus la cele aproape o sută de milioane alocate în 2016.

Previous Next

XS
SM
MD
LG