Linkuri accesibilitate

Istoria RASS Moldovenească (1924-1940) (IV): Marea dezbatere între „românizare” și „moldovenizare”


Moldova, România, Basarabia și RASSM în anii 1920

Grupul de Inițiativă și Memoriul pentru constituirea Republicii Autonome Moldovenești va fi susținut de Mihail Frunze, membru al CC al Partidului Comunist din Rusia (PCdR), care-l va prezenta în fața Biroului Politic al CC al PC din Ucraina la 18 februarie 1924. Mihail Frunze s-a născut la Bishkek (devenit ulterior Frunze) în anul 1885 și provenea dintr-o familie mixtă, tatăl fiind român din Gubernia Herson, paramedic militar, mama fiind de etnie rusă ce provenea dintr-o familie de țărani din Gubernia Voronej, Rusia.

Mihail Frunze
Mihail Frunze

În timpul Revoluției din Februarie, care a precedat revoluției bolșevice din octombrie (1917), Frunze conducea miliția civilă din Minsk înainte ca el să fie ales președinte al sovietului din Belarus. Mai târziu a venit la Moscova și a condus o forță armată a muncitorilor care ajutau la luptele pentru controlarea orașului. După preluarea puterii din Octombrie 1917, Frunze a devenit comisarul politic al provinciei Voznesensk din Ucraina

În primele zile ale Războiului civil din Rusia, a fost numit șef al Grupului de Armate Sud. După ce armata lui Frunze a învins armata albilor condusă de amiralul Aleksandr Kolceak în Omsk, Lev Troțki, conducătorul Armatei Roșii, i-a dat comanda Frontului de Est. Frunze a plecat să „elibereze” Turkestanul de insurgenții basmachi și de trupele albilor. A capturat Khiva în februarie și Buhara în septembrie.

În noiembrie 1920, Frunze a recucerit Crimeea și a reușit să împingă generalul albilor, Piotr Vranghel și trupele acestuia afară din Rusia. A condus de asemenea în calitate de comandant a frontului de sud, distrugerea mișcării anarhistului Nestor Mahno din Ucraina și a armatele ucrainene ale lui Simon Petliura.

În decembrie 1921, Frunze a vizitat, ca ambasador al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, Ankara în timpul Războiului de Independență al Turciei și a consolidat relațiile turco-sovietice. Mustafa Kemal Atatürk l-a considerat ca un aliat și prieten, pentru care și azi se află un monument ridicat lui Frunze în Istanbul, Piața Taksim. Tot în 1921 a fost ales în Comitetul Central al Partidului Rus Bolșevic, la 2 iunie 1924 a devenit membru candidat al Politburo, iar în ianuarie 1925 a devenit Președinte al Consiliului Militar Revoluționar.

Mihail Frunze era considerat drept un potențial succesor al lui Lenin, din cauza cunoștințelor sale atât în materie teoretică cât și în aplicarea lor practică, dar era apreciată și aparenta sa lipsă de ambiție personală care să fie divergentă față politica Partidului. Susținerea sa pentru constituirea RASS Moldovenească a fost un factor decisiv în luarea hotărârii la nivel central unional.

Constituirea RASSM (12 octombrie 1924)

Până atunci, Memoriul a fost făcut cunoscut membrilor BP al CC din PCbR, dar punctele de vedere asupra acestuia erau împărțite. Gh. Cicerin, Comisarul pentru Afaceri Externe, considera prematură formarea republicii, pe motivul că „va genera tendințe expansioniste ale șovinismului român. Descoperirea unui asemenea număr de moldoveni, adică români, în teritoriul ucrainean va fortifica poziția românilor în chestiunea Basarabiei”.

Harta RASSM
Harta RASSM

Alături de disputele existente în sânul partidului legate de viitorul acestui proiect identitar, o problemă în sine erau chiar moldovenii din regiune, numărul lor și repartizarea lor geografică. Cele trei comisii de stat organizate pentru identificare exactă a locațiilor și a numărului de moldoveni se băteau cap în cap asupra datelor statistice, „comisia Kotovski” identificând în regiune circa 300 mii moldoveni, iar cele două comisii ucrainene doar în jur de 150 mii. Se constata dispersarea lor geografică, lipsa potențialului industrial și economic, a căilor de transport și de comunicații necesare delimitării unei entități administrative aparte.

Contrar așteptărilor, primatul în organizarea și instituirea acestei republici a aparținut nu Grupului de Inițiativă de la Moscova, care a venit cu ideea apariției sale, ci Biroului Politic al Partidului Comunist din Ucraina, care la 12 august 1924 a decis formarea unei Comisii organizatorice pe lângă Comitetul Gubernial Odessa (alcătuită din A. Grinștein – președinte, I. Badeev și Gr. Starîi, membri). Aceasta urma să stabilească granițele viitoarei Republici Moldovenești, să desfășoare o campanie de mobilizare a populației moldovenești în vederea susținerii acestei inițiative și să identifice cadrele necesare pentru funcționarea instituțiilor. Sesiunea a III-a a Comitetului Executiv Central din toată Ucraina de legislatura a VIII-a a adoptat la 12 octombrie 1924 hotărârea cu privire la formarea RASS Moldovenești, care constata existența „unui popor moldovenesc pe ambele maluri ale Nistrului”, chiar dacă era lucru știut și recunoscut că majoritatea moldovenilor locuiau dincolo de râul Prut.

Capitala oficială a fost proclamat „orașul vremelnic ocupat Chișinău”, capitala executivă fiind până în 1929 orașul Balta și după această dată și până la desființare (1940), orașul Tiraspol. Inițial, RASSM a fost constituită din raioanele Camenca și Veliko-Kosnițki din cadrul guberniei Podolia; și raioanele Ananiev, Bârzula, Cruteni, Dubăsari, Grigoriopol, Râbnița, Slobozia, Stavrov și Tiraspol din gubernia Odessa, precum și dintr-o parte a raioanelor Valea-Hoțului și Balta (satele Pasițel, Ghidirim, Baital). La începutul lunii decembrie 1924 a fost adăugat și restul raionului Balta, cu orașul omonim și satele Grădinița și Iaschi. Republica avea o suprafața de 8.300 km² și includea 11 raioane din stânga fluviului Nistru. Ulterior, teritoriul s-a reorganizat în 14 raioane.

Conform recensământului sovietic din 1935, populația RASS Moldovenești era de 582.138 persoane, din care 184.046 moldoveni (31,6%), 265.193 ucraineni (45,5%), 56.592 ruși(9,7%), 45.620 evrei (7,8%), 12.711 germani (2,2%). Moldoveni care trăiau între granițele RASS Moldovenești constituiau 66,87% din totalul de 257,8 mii moldoveni câți locuiau atunci în Ucraina. În raioanele cedate ulterior RSS Moldovenești (astăzi Transnistria) proporția moldovenilor era de 44,1 %, pe când în cele nord-estice (astăzi în Regiunea Odessa) proporția moldovenilor era de numai 18,3 %.

Putem afirma că moldovenii sovietici au fost „concepuți” ideologic pe coridoarele Kominternului, încercați de a fi realizați în practică de cabinetele puterii de la Harkov (capitala Ucrainei sovietice până în 1933) şi Moscova, iar „etnogeneza” lor a fost asistată nemijlocit de I. Stalin, care în anul 1924 a dispus formarea RASS Moldovenească.

Controversa identitară dintre cominterniștii români și comuniștii ucraineni

Adoptarea liniei „moldoveniste” în RASSM a fost rezultatul unei confruntari între două grupuri adverse: „româniştii” şi „moldoveniştii”. Susţinătorii primului curent - I. Dic, Al. Bădulescu, E. Rally-Arbore şi G. Starîi – chiar dacă erau de origini diferite, invocau necesitatea dezvoltării „limbii moldoveneşti” pe baza limbii române şi a grafiei latine, dar cel mai important, nu considerau românii și moldovenii două popoare diferite. Într-un raport asupra limbii, elaborat de Gr. Starîi în calitate de membru al Comisiei Organizatorice la 22 august 1924, se constata că „limba română este limba moldovenească evoluată”; „limba moldovenească este săracă și rusificată, prin urmare un curs spre românizare este inevitabil”; „pentru limba moldovenească sunt mai firești literele latine, acest fapt fiind în legătură cu extinderea revoluției noastre peste Nistru”.

Moldova, Ion Dic Dicescu
Moldova, Ion Dic Dicescu

Pe de altă parte, într-o Notă către CC al PCdR și CC al PCU din 22 septembrie 1924, I. Dic și comuniștii români kominterniști recomandau „folosirea limbii române existente, cu atât mai mult că între limba română și graiul moldovenesc nu există nicio diferență”. Potrivit acestora, lupta urma să se dea nu între două limbi, ci între două sisteme politice, cel sovietic și cel burghezo-oligarhic. Într-un alt raport „Despre cultura moldovenilor din RASSM”, Dic recunoștea moldovenii de pe ambele maluri ale Nistrului drept parte componentă a poporului român și a supus criticii tentativele de a crea o nouă limbă literară moldovenească, aducând drept pildă mai multe exemple de limbaj defectuos de pe paginile gazetei „Plugarul Roșu”, care urma să devină oficiosul noii republici. Și alți comuniști basarabeni și români au susținut argumentele lui Dic. Al. Bădulescu și P. Tcacenco considerau că nu există un „popor moldovenesc asuprit, ci numai țărani basarabeni asupriți” (Tcacenco își va schimba ulterior părerea, aderând la tabăra „moldovenistă”); Ecaterina Rally-Arbore observa că „poporul moldovenesc, în ceea ce privește limba și etnicitatea sa, prea puțin se deosebește de poporul român, pentru ca el să fie recunoscut științific drept o naționalitate distinctă”;

Mykola Skrîpnik
Mykola Skrîpnik

Linia „moldovenistă” a fost în mare parte opera comuniștilor ucraineni, care au operat în mai multe direcții pentru impunerea acestui punct de vedere. În primul rând, purtătorii mesajului de „două popoare și două limbi diferite” erau membrii Comisiei pentru instituirea RASS, anume A. Grinștein și I. Badeev. Pe de altă parte, elita comunistă ucraineană s-a solidarizat împotriva Partidului Comunist din România în vederea impunerii punctului de vedere privind „existența poporului moldovenesc diferit de cel român”. Din acest punct de vedere, cei mai aprigi apărători ai acestui punct de vedere vor fi M. Skrîpnik (Comisarul Educației din Ucraina Sovietică) și N. Zatonski (membru al Biroului Politic), care vor pleda cauza „moldovenismului” atât în eșaloanele superioare de putere ale URSS, cât și în cadrul Kominternului. Anume presiunile venite din partea Kominternului, la sugestia comuniștilor ucraineni, va înclina definitiv balanța acestei dispute dintre comuniștii români și cei ucraineni în favoarea celor din urmă.

Vezi comentarii

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG