Linkuri accesibilitate

Iulian Groza: Cei care atacă partenerii de dezvoltare ai R. Moldova, mai târziu vor fi desconsiderați de propriul electorat


21 de ambasadori ai țărilor UE au semnat o declarație în apărarea șefului Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, acuzat de socialiști și Ilan Shor de implicare în treburile interne ale R. Moldova.

„Respingem recentele atacuri publice asupra ambasadorului Peter Michalko și a altor ambasadori”, se spune în declarația în care se mai afirmă că ambasadorii UE observă evoluțiile interne „în conformitate cu mandatele lor și în respect deplin față de independența și suveranitatea Republicii Moldova”.

Mai întâi Ilan Shor, iar apoi și PSRM l-au acuzat pe Peter Michalko, după o declarație critică la adresa participării lui Shor asociat cu furtul miliardului în noua coaliție, că ar vrea să controleze deciziile politicienilor de la Chișinău și că i-ar favoriza pe unii dintre ei. Într-un interviu la Europa Liberă, analistul Iulian Groza, director executiv al IPRE, numește descalificante aceste critici și spune că emițătorii lor vor să le atenueze pe cele ce li se adresează absolut justificat din partea diplomaților europeni.

Interviu cu Iulian Groza
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:12 0:00
Link direct

Iulian Groza: „Astfel de ieșiri ale decidenților politici din Republica Moldova în raport cu ambasadorii străini acreditați în Republica Moldova, într-adevăr, sunt descalificante și nu pot fi tolerate. Așa se întâmplă atunci când unii decidenți politici din Republica Moldova încalcă anumite principii, anumite reguli, participă la activități care subminează funcționarea instituțiilor statului sau statul de drept, inclusiv din perspectiva în care prin acțiunile lor periclitează angajamentele internaționale pe care le are asumate Republica Moldova, de fiecare dată evident că există reacții foarte categorice, foarte clare, foarte consecvente din partea partenerilor de dezvoltare cu privire la procesele sau la evoluțiile interne din Republica Moldova, mai ales atunci când ele afectează aceste angajamente bilaterale, internaționale pe care le are Republica Moldova, în speță vorbesc despre Uniunea Europeană și de fiecare dată când există aceste reacții foarte clare, legitime observăm că decidenții politici simt nevoia să răspundă prin atacuri descalificante în raport cu reprezentanții țărilor străine, ambasadorii țărilor străine, care sunt portavoce a țărilor care i-au delegat sau instituțiilor care i-au delegat aici, în Republica Moldova. Este și cazul, ne aducem aminte anul 2018, după situația în care Uniunea Europeană a fost nevoită să-și revadă cadrul de suport financiar pentru Republica Moldova după anularea alegerilor locale, atunci a existat o reacție foarte dură din partea Uniunii Europene cu privire la acest proces, inclusiv un mesaj transmis de ambasadorii Uniunii Europene.

Și Ambasada Uniunii Europene a transmis acest mesaj și atunci guvernul Filip, dacă nu greșesc, a avut o reacție similară, cumva reacționând foarte bolnăvicios și periculos, aducând niște învinuiri și atacuri iresponsabile. Au fost și alte situații similare în anul 2009, în situația când și ambasadorii Uniunii Europene, și țările Uniunii Europene au fost învinuiți de către decidenții politici de atunci iarăși cu atacuri mai mult sau mai puțin similare. Deci, se creează impresia că este o acțiune cumva de reacție încercând să caute cauza problemelor interne la care participă decidenții politici și de care sunt responsabili în atitudinea foarte consecventă, corectă pe care o au partenerii de dezvoltare în raport cu procesele sau evoluțiile care au loc în Republica Moldova.”

Europa Liberă: De data aceasta au nume. Dvs. vă explicați cumva această pornire? Pentru că atunci când a ieșit dl Șor n-a surprins cumva, dar când dl Dodon, care anterior parcă încerca să păstreze un anumit tip de retorică în raport cu Uniunea Europeană, când a ieșit d-lui, parcă a fost ciudat, strident Și atunci, întrebarea este: ce urmărește dl Dodon?

Iulian Groza: „Probabil, această situație sau aceste declarații, sincronizate de altfel, trădează un anumit interes sau un anumit obiectiv comun pe care îl au dl Șor și partidul său împreună cu Partidul Socialiștilor – probabil, aceasta ar putea fi o explicație la suprafață, fiindcă altfel nu pot să-mi explic cum ar avea o retorică coordonată, practic, Partidul Socialiștilor și liderul Partidului „Șor” în raport cu activitatea ambasadorilor din Republica Moldova, care evident că nu au nimic în comun cu implicarea în multe treburi interne la care acești decidenți încearcă să facă trimitere.”

Europa Liberă: Vrea poate dl Dodon să descurajeze sprijinul european pentru Maia Sandu? Și ar putea?

Iulian Groza: „Eu nu știu în ce măsură dl Dodon ar putea să descurajeze sprijinul european față de anumiți actori politici în Republica Moldova prin astfel de ieșiri. Prin astfel de ieșiri mai degrabă se atentează la spiritul și cadrul de relații stabilite pe care le are Republica Moldova cu partenerii săi de dezvoltare și Uniunea Europeană, în special, avem și un Acord de Asociere care ne leagă și această reacție, chiar dacă dl Dodon nu ocupă o poziție publică, dar mandatul său precedent de președinte și responsabilitatea unui lider de partid, unui partid care este cel mai important partid din parlament, care face astfel de declarații și care încearcă să vină cu propuneri împreună cu Partidul „Șor” pentru a-și asuma guvernarea în perioada imediat următoare, iarăși periclitează suportul și atenția pe care le oferă Uniunea Europeană Republicii Moldova, cetățenilor Republicii Moldova.

Mai mult ca atât, eu aș privi această situație mai în ansamblu, iar dacă să privim ultimele decizii pe care le-a adoptat președintele Dodon și guvernul Chicu, și de majoritatea parlamentară care la momentul dat s-a creat în decembrie anul trecut, când au adoptat mai multe legi în parlament, care practic au făcut imposibilă discutarea dintre Republica Moldova și partenerii de dezvoltare a soluțiilor pentru suport și sprijin macrofinanciar pentru Republica Moldova. Deci, se creează impresia că Partidul Socialiștilor și Partidul „Șor” au o anumită agendă și încercarea acestor două forțe politice din parlament de a forma un guvern, ea încearcă să fie prezentată ca un fapt împlinit și, probabil, și dl Dodon, și dl Șor încearcă să dea din deget partenerilor de dezvoltare atunci când ei atrag atenția asupra unor ieșiri neadecvate, care subminează angajamentele noastre internaționale, dar și relațiile de bună vecinătate și de cooperare îndelungată pe care le are Republica Moldova cu partenerii săi și în cazul dat sigur că vorbim de Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Înțeleg eu corect că Dvs. credeți că acest mesaj e mai mult pentru electorat și scopul ar fi să denatureze înțelegerea adevărată a situației, adică electoratul să înțeleagă de aici că Uniunea Europeană face ceva ce nu-i în regulă?

Iulian Groza: „Mie mi-i greu să înțeleg raționamentul în astfel de ieșiri, în orice caz ele sunt perdante pentru autorii unor astfel de declarații. Istoria ne spune foarte clar, atunci când decidenții politici încearcă să atace partenerii de dezvoltare care sincer ajută Republica Moldova, mai devreme sau mai târziu acești actori politici sunt desconsiderați de propriul electorat și asta cred că s-a întâmplat în trecut, și cred că situația dată ar putea să se repete și acum. Altceva, eu cred că s-ar putea că eventual decidenții în cauză - Partidul Socialiștilor, dl Dodon și liderul Partidului „Șor”- încearcă să anticipeze o anumită agendă politică pe care tot ei, apropo, au declarat că nu va putea fi creată împreună, dar s-ar putea ca ei să fie căzut de acord să avanseze într-un proces de formare a unui guvern, având în vedere interesul politic pe care-l au aceste partide pentru a evita resetarea parlamentară.

Asta probabil ar putea să fie o altă explicație a unor astfel de ieșiri...

În orice caz, evident că decidenții politici în Republica Moldova ar fi bine să înțeleagă foarte bine care sunt realitățile curente și încercarea de a pune vina pentru anumite acțiuni pe care aceste partide politice încearcă să le realizeze și să le explice electoratului s-ar putea să fie una care să nu atingă scopul urmărit de către acești actori politici. Or, cetățenii din Republica Moldova știu foarte bine și, apropo, în ultimul an acesta este tot mai evident, ei înțeleg foarte bine că Uniunea Europeană este unul dintre principalii parteneri de încredere al Republicii Moldova care în perioada de crize, în pofida diferitelor turbulențe politice care au existat și s-au perpetuat în Republica Moldova au fost consecvenți și au continuat să sprijine Republica Moldova și să ofere sprijin cetățenilor Republicii Moldova. Să nu uităm că Partidul Socialiștilor și dl Dodon au și anumite polițe probabil pe care trebuie să le plătească în raport cu finanțatorii din afară sau cu cei care investesc în acest proiect politic de mulți ani și s-ar putea ca acest mesaj descalificant, sincronizat din partea celor de la PSRM și de la Partidul „Șor”, să fie direcționat inclusiv pentru susținătorii din afară ai acestui partid politic.”

Europa Liberă: Până la decizia de acum două zile a Curții Constituționale, dl Igor Dodon cumva îl acuza pe ambasadorul european de duble standarde, pentru că a criticat intrarea socialiștilor în coaliție cu cei care au participat la frauda bancară, iar după această decizie deja socialiștii acuză Uniunea Europeană că ar fi exercitat împreună cu alți actori presiuni asupra Curții, ca să judece altfel decât ar trebui să judece. Cum vedeți aceste acuzații?

Iulian Groza: „Presiunilor cu siguranță, din păcate, Curtea a fost supusă nu doar acum, dar și anterior, doar că aceste presiuni veneau cu precădere din partea Partidului Socialiștilor și a dlui Dodon. Să ne aducem aminte, în situația în care dl Dodon era președinte au fost mai multe atacuri descalificante pe care și le-a permis președintele Republicii Moldova de atunci în adresa Curții Constituționale, având în vedere deciziile pe care le-a adoptat Curtea. Prin ajunul ședinței Curții Constituționale de marți, am văzut că au existat într-adevăr mai multe presiuni, mai mulți decidenți, mai mulți actori afiliați și apropiați Partidului Socialiștilor au încercat să creeze în spațiul public un cadru de presiune asupra Curții Constituționale.

Nu am observat astfel de acțiuni care cumva să influențeze decizia Curții din partea altor actori, în special din partea ambasadorilor Uniunii Europene în Republica Moldova, iar declarația ambasadorului Peter Michalko, la care au făcut referință și dl Șor, și Partidul Socialiștilor, a fost o declarație de constatare a lucrurilor de fapt, un lucru care este cunoscut și pentru acești decidenți de foarte mult timp, fiindcă Uniunea Europeană a spus foarte clar, cu diferite ocazii, la diferite niveluri că Republica Moldova are nevoie de un guvern, dar acest guvern trebuie să fie responsabil, format și susținut de o majoritate parlamentară care nu este expusă acțiunilor de fraudă, corupție ori, din păcate, au trecut aproape șase ani de când frauda bancară s-a întâmplat în Republica Moldova, iar astăzi ceea ce vedem noi este menținerea unei impunități asupra majorității celor implicați în această fraudă. Or, unul dintre figuranții, apropo condamnați în prima instanță de judecată, este dl Șor și într-adevăr este straniu, cel puțin, pentru toată lumea cum se întâmplă că o ședință la Curtea de Apel este amânată deja de peste 50 de ori pe parcursul ultimilor trei ani și astăzi nu avem o finalitate în acest caz și, respectiv, după mine, lucrul acesta este clar și s-a menționat de multe ori, este foarte greu de prevăzut că Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional, partenerii de dezvoltare ar putea să susțină Republica Moldova în situația în care credibilitatea unui guvern format cu participarea unor astfel de decidenți trădează anumite interese înguste și mai puține interesele generale ale cetățenilor de a soluționa problemele adevărate cu care se confruntă astăzi Republica Moldova.”

XS
SM
MD
LG