După ce un scriitor britanic (Kazuo Ishiguro) a obținut anul acesta premiul Nobel pentru literatură, Dan Alexe a stat de vorbă cu un alt foarte mare scriitor englez, Jonathan Coe, omul care, spre deosebire de Salman Rushdie, Martin Amis sau Hanif Kureishi a știut să-și adapteze scriitura la sparta și multiforma disjuncție a erei digitale.
Europa Liberă: Credeți că epoca digitală a modificat literatura? A adus internetul o devalorizare a cuvântului, a narațiunii clasice?
Jonathan Coe: „Impresia mea este că da, într-adevăr, tinerii citesc mai puțin astăzi. Își aleg cărțile dintr-un spectru foarte limitat. Pentru a vă da un exemplu: fiica mea și prietenii ei iubesc să audă povești, însă nu le mai caută în cărți, ci le găsesc pe Internet și la TV...”
Europa Liberă: Asta înseamnă că Marshall McLuhan avea dreptate.
Jonathan Coe: „Da, poate. Ce vreau să spun este că marele atù în favoarea cărții imprimate a fost „portabilitatea” ei. Faptul că putea fi dusă peste tot. Voiați să citiți o poveste într-un avion sau pe tren, atunci aveați la îndemână acel obiect cu pagini imprimate care putea intra în valiză sau servietă. Acum, când iau TGV-ul, trenul de mare viteză spre Paris, sau în avion, văd că toată lumea urmărește filme pe tablete. Toți, cu excepția mea. Încă ador să citesc cărți.”
Europa Liberă: Copiii dvs. vă citesc cărțile?
Jonathan Coe: „Nu. Nu e deloc genul lor. Au citit Harry Potter de câte patru-cinci ori, dar nu citesc Jonathan Coe. J. K. Rowling, mai mult decât oricine, a creat o nouă generație de cititori. Dar impresia mea este că aceștia nu fac decât să o citească în buclă.”
Europa Liberă: Dar ce s-a întâmplat cu acea hiper-literatură care ne-a fost anunțată? Ni se promitea un soi de interactivitate a cititorului cu textul, ni se spunea că printr-un click cititorul va putea să aleagă sfârșitul pe care îl preferă, să modifice acțiunea sărind de la un capitol la altul, modificând textul...
Jonathan Coe: „Dar eu nu sunt deloc sigur că cititorul dorește asta. În multe privințe, lectura este un act foarte pasiv, iar când citești literatură pe un ecran, actul devine chiar și mai pasiv, scriitura și imaginile doar vin spre tine, și de fapt tocmai asta e adevărata frumusețe a lecturii, care te lasă să-ți exerciți imaginația, să te lași tras în narațiune, însă noi nu dorim responsabilitatea alegerii direcției spre care va merge povestea... La începuturile internetului, și eu eram pasionat de aceste lucruri și credeam că scriitura ar putea lua o direcție interactivă, dar... acum cred că a fost pur și simplu o neînțelegere din start în legătură cu natura lecturii și a literaturii.”
Europa Liberă: În scrisul dumneavoastră, o asemenea interactivitate ar fi fost chiar un exces, pentru că scrieți într-un mod explodat, împrăștiat, cu multe voci amestecate în fiecare capitol și o structură foarte complicată. Pentru noi, ca cititori, se pare că ați prins deja trenul modificării profunde a literaturii contemporane, în vreme ce oameni precum Martin Amis, Salman Rushdie sau Hanif Kureishi par să se lupte din greu cu noile tehnici ale narațiunii. Cum v-ați adaptat la noul mod de a spune o poveste și de a folosi cuvântul?
Jonathan Coe: „Hm... Eu mă văd de fapt ca pe un scriitor foarte tradițional. Am crescut cu convențiile televiziunii în cap. Am crescut în cea mai bună perioadă a televiziunii britanice, când la TV vedeam filme de Ken Loach și Stephen Frears, sau, pe partea de comedie, Monty Python și alții care nu au devenit atât de faimoși.
Nu mă refer la Benny Hill, el a fost cu totul altceva. Așa că am învățat să scriu dialoguri de la astfel de scriitori și regizori. Cu certitudine, prin Monty Python am învățat să mă joc cu convențiile televiziunii, dar și să subminez acele convenții ale televiziunii. Televizorul a exercitat o influență foarte puternică asupra mea ca tânăr privitor și scriitor. Nu am văzut niciodată o contradicție între a scrie pentru TV și a face o carte. Profesorul meu de literatură engleză chiar mi-a spus: de fapt, ceea ce fac ei la TV este în genul lui Tristram Shandy, romanul picaresc din secolul al XVIII-lea...”
Europa Liberă: Cartea cu o pagină neagră ... The Black Page!...
Jonathan Coe: „... și o pagină de marmură, exact. Apoi, o altă influență ciudată: când eram copil în anii '70, ascultam foarte mult rock progresiv. M-am lăsat atunci influențat de grupuri rock precum Gentle Giant. M-am lăsat inspirat de demența explodată sonor, dar controlată din interior, a acelor grupuri de rock progresiv ale anilor 1970-1980, în special Gentle Giant, cum spuneam. De la ei am ajuns la grosolănia sexualității intertextuale a lui Rabelais în „Gargantua și Pantagruel” ... Gargantua era The Gentle Giant. Grupul acela de rock imprimase două melodii despre Gargantua și Pantagruel. Am citit notele pe coperta albumului și am aflat că se bazează pe cartea lui Rabelais. La început, am crezut că trebuie să fie vreo versiune franceză a lui „Lord of the Ring”, o carte cu giganți. Așa că m-am dus la biblioteca școlii mele, și am găsit o traducere foarte bună din secolul al XVII-lea ...”
Europa Liberă: Care v-a dat pe spate, dacă putem zice așa (it blew you away).
Jonathan Coe: „Da, mi-am zis pe loc: „Ăsta e cel mai subversiv călugăr care a existat vreodată”. Așa l-am descoperit pe Rabelais, care a fost o altă mare influență asupra scrisului meu. Când ai 15 ani și descoperi asta ... Plus muzica Gentle Giant.”
Europa Liberă: Care este opinia dumneavoastră, ca scriitor, despre consecințele Brexit? Ați spus întotdeauna că vă considerați un scriitor european. Ce credeți acum? Vă va schimba Brexit scrisul, sau va juca un rol în viitoarele romane?
Jonathan Coe: „Știți, eu nu citesc mulți scriitori americani, întotdeauna m-am văzut ca un scriitor profund european. Dar aceste identități sunt ambigue, ele sunt doar un strat subțire. Pentru mine e simplu să spun că putem fi și europeni și britanici în același timp. Dar iată că ni s-a spus că trebuie acum să alegem. O alegere binară. „Sunteți european sau britanic? Hotărăște-te și anulează cealaltă opțiune.” Pentru persoanele cu o identitate sofisticată și complexă, aceasta este de fapt un atac foarte violent asupra identității lor. Iar tinerii resimt asta foarte tare. Generația fiicei mele, mult mai mult decât mine, a crescut știind că făcea parte din UE, dar și din Marea Britanie, și iată că deodată li s-a spus: „Nu! Nu puteți! Am votat și nu vi se mai permite să vă simțiți europeni. Alegeți!” Eu percep asta ca pe un atac asupra identității mele.”
Europa Liberă: Vă simțiți mai săraci spiritual în Anglia acum?
Jonathan Coe: „Da, ne simțim săraci pentru că suntem forțați să luăm o astfel de decizie.”
Europa Liberă: „Ați pomenit satira care v-a influențat scrisul. Cum percepeți genul de satiră à la Charlie Hebdo?
Jonathan Coe: „Cred că satira nu trebuie să aibă limite. În caz contrar, dacă intervine prudența, satira își pierde puterea. Dar, așa cum știu cei de la „Charlie Hebdo”, astăzi este foarte periculos să glumești, așa cum nu era cu zece sau douăzeci de ani în urmă. A devenit periculos din punct de vedere fizic să faci o glumă. Uneori este literalmente o chestiune de viață și de moarte.”
Europa Liberă: Ați spus că în spectrul politic, stânga a alunecat spre dreapta, iar dreapta spre stânga și că toate celelalte etichete și-au pierdut semnificația veche. Ce relevanță mai au vechile diviziuni ideologice?
Jonathan Coe: „Cred că ăsta e unul dintre motivele pentru care am ajuns în dezastrul actual, pentru că vechile etichete au devenit atât de fluide. Dacă ne uităm la Brexit, nu putem vorbi de o diviziune între stânga și dreapta, ci între bătrâni și tineri, între mediul rural versus orașe și, bineînțeles, Londra, care s-a declarat practic total independentă de restul Marii Britanii. Cineva a spus că Regatul Unit este acum format din Irlanda, Scoția, Țara Galilor, Londra și Anglia fără Londra. Și dacă te uiți la Anglia fără Londra, acela e locul de unde au provenit alegătorii care au votat pentru ieșirea din Europa. Este un fel de revoltă națională naționalistă la care Londra nu participă.”
Europa Liberă: Care sunt temele sociale pe care doriți să le abordați în cărțile viitoare?
Jonathan Coe: „Identitatea națională. Brexit ne-a zdruncinat, înainte noi luam Europa ca pe ceva evident. Eu, personal, nu bănuiam cât de mulți oameni erau atât de preocupați de identitatea lor națională și cât resentiment întrețineau împotriva altor țări. Aceasta va fi tema cărții mele următoare. Și, bineînțeles, problema multiculturalității. Cei tineri, în cea mai mare parte, se simt mai bine în Europa decât generația mai în vârstă. Marea ironie generată de Brexit, o ironie întunecată, neagră, sumbră, este că, în momentul în care vom părăsi UE, să spunem prin 2020 - 2022, majoritatea pentru Brexit nu va mai exista. Foarte mulți oameni din generația care a votat Brexit vor fi deja morți atunci. Umor britanic. Obișnuiam să facem glume, iată că acum noi am devenit subiect de glumă.”
