Linkuri accesibilitate

Mai multe locuri de muncă pentru persoanele cu necesitați speciale


Imagine generică
Imagine generică

„Angajatorii sunt reticenți nu din cauza că sunt inumani, ei abordează acest subiect din punct de vedere al riscurilor”, spune directorul executiv al patronatelor, Vlad Caminschi.

Angajatorii vor primi subvenţii pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi şi a şomerilor din grupuri social vulnerabile. Ministerul Muncii a lansat în acest sens două programe care vor fi puse în aplicare timp de jumătate de an în mai multe localităţi din ţară. Beneficiarii programelor vor fi în jur de 135 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, din categoriile supuse riscului de excluziune socială, inclusiv persoane cu dizabilități.

150 de mii de dolari este costul total al proiectelor, suma fiind alocată de Organizaţia Internațională a Muncii. Unul din proiecte prevede compensarea a jumătate din costurile pentru crearea sau adaptarea locurilor de muncă oferite unor persoane cu dizabilităţi. Pentru fiecare loc de muncă creat sau adaptat angajatorii vor beneficia şi de o subvenţie ce va depăși 10 salarii medii lunare pe economie.

Cel de-al doilea proiect ce va fi testat neîntârziat presupune alocarea de subvenții lunare în mărime de 30 la sută din salariu mediu lunar pentru agenții economici care vor angaja șomeri din grupurile vulnerabile. Subvențiile vor fi oferite timp de jumătate de an, iar angajatorul va fi obligat să menţină muncitorul încă cel puţin 1 an. Subvenția se va acorda în scopul compensării parțiale a salariului șomerului angajat, a precizat Raisa Dogaru, directoarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă:

Sunt un şir de persoane pe care angajatorii nu atât de repede acceptă să le angajeze în câmpul muncii...

„Prin aceste măsuri sperăm să motivăm angajatorii care doresc să angajeze persoane cu dizabilităţi, persoanele care s-au eliberat din detenţie, persoane care au suferit de traficul de fiinţe umane. Sunt un şir de persoane pe care angajatorii nu atât de repede acceptă să le angajeze în câmpul muncii.”

Proiectele vizează în special tinerii - una din categoriile discriminate în câmpul muncii. Aproximativ 135 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani vor fi beneficiare. Datele statistice arată că circa o treime din tineri sunt şomeri, a menţionat Roman Banari, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Tineretului.

Cauzele sunt multiple: de la lipsa de experiență invocată de angajatori şi până la angajarea informală. Tinerii reprezintă o pătrime din cei angajaţi informal. Roman Banari mai spune că o altă problemă e că piaţa muncii din Moldova nu este atractivă pentru tineri. El a invocat un sondaj în care marea majoritate a tinerilor a optat pentru muncă în străinătate.

Vladislav Caminschi
Vladislav Caminschi

Directorul executiv al Patronatelor, Vlad Caminschi, recunoaște că aportul mediului de afaceri în angajarea persoanelor din categorii vulnerabile este încă modest, dar el speră că adoptarea acestor măsuri stimulative va schimba situația:

„Angajatorii demult au aşteptat ca să ne deplasăm de la abordarea să impunem angajatorii să angajeze o anumită cantitate de persoane din aceste grupuri fără ca să se vină în sprijinul angajatorilor. Să înţelegem cauza reticenţei şi să-i stimulăm într-un fel să angajeze aceste persoane. Angajatorii sunt reticenţi nu din cauza că sunt inumani sau sunt nu ştiu cum. Ei abordează acest subiect din punct de vedere al riscurilor cu care aceste persoane vin în cadrul întreprinderilor. Angajatorii întotdeauna îşi calculează posibilităţile sale cu aportul pe care-l aduce fiecare angajat.”

Vlad Caminschi a menţionat că, în general, situaţia de pe piaţa muncii este una dificilă şi se confruntă cu lipsă de braţe de muncă, motiv din care, spune el, angajarea persoanelor din grupurile vulnerabile a devenit mai frecventă. Caminschi consideră că aceste reforme de pe piaţa muncii ar trebui urmate de cele demografice, care ar spori natalitatea, şi cele migraţionale, pentru a reduce exodul moldovenilor.

Previous Next

XS
SM
MD
LG