Linkuri accesibilitate

Maia Sandu: Alegerile din Rusia nu au fost libere și corecte (VIDEO)


Oamenii stau la coadă pentru a intra într-o secție de votare în jurul orei 12, când are loc acțiunea „Amiază împotriva lui Putin”, acțiune promovată de Alexei Navalnîi și susținută de opoziția rusă. Moscova, 17 martie 2024.
Oamenii stau la coadă pentru a intra într-o secție de votare în jurul orei 12, când are loc acțiunea „Amiază împotriva lui Putin”, acțiune promovată de Alexei Navalnîi și susținută de opoziția rusă. Moscova, 17 martie 2024.

Alegerile prezidențiale din Rusia nu au fost libere și corecte, a spus președinta moldoveană Maia Sandu, la o conferință de presă susținută la Chișinău a doua zi după scrutin. Ea a mai declarat că R. Moldova nu poate avea relații bune cu „un regim care ucide oameni nevinovați”.

La alegerile prezidențiale ruse la care actualul președinte rus Vladimir Putin și-a revendicat o victorie zdrobitoare, deși opoziția rusă și unii lideri occidentali au pus la îndoială legalitatea acestor alegeri, nu pot fi considerate democratice, spune Maia Sandu.

Condițiile în care s-a desfășurat scrutinul – scoaterea din cursă a oponenților adevărați ai lui Vladimir Putin și represaliile la care a fost supusă opoziția – nu pot garanta un proces electoral liber și conștient, a explicat Sandu, refuzând, însă, să răspundă clar la întrebarea jurnaliștilor dacă R. Moldova va recunoaște sau nu rezultatele alegerilor ruse.

„Organizațiile internaționale cu competențe vor da aprecieri, dar aceasta nu este democrație”, a adăugat șefa statului.

Maia Sandu afirmă că R. Moldova nu poate să aibă „relații bune cu un regim care ucide oameni nevinovați în fiecare zi”, dar că relațiile dintre cele două țări se pot îmbunătăți „în momentul în care Federația Rusă va fi o țară liberă și va renunța la război”.

Președinta a condamnat decizia Moscovei de a desfășura alegeri în regiunea transnistreană fără acordul Guvernului de la Chișinău, calificând-o drept „o acțiune sfidătoare” din partea Rusiei și „o lipsă de respect” față de statul R. Moldova și cetățenii ei.

De asemenea, ea a presupus că pretinsul atac asupra unui aerodrom de la Tiraspol și incidentul cu substanțe inflamabile de la Consulatul Rusiei de la Chișinău din ziua alegerilor ar fi provocări menite să alimenteze frica și să creeze o situație tensionată.

R. Moldova vrea ca Rusia să îi respecte „integritatea și suveranitatea” și să nu se amestece în treburile sale interne, a declarat Maia Sandu.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG