Linkuri accesibilitate

Mecanisme de legalizare a spălării banilor murdari? (II) VIDEO


Sergiu Sîrbu: „Reforma urmează a fi aplicată. Este o decizie asumată politic.”

După ce Parlamentul a adoptat într-un timp record pachetul de legi privind reforma fiscală, mai multe ONG-uri au cerut președintelui Igor Dodon să nu-l promulge. În declarația semnată, între altele, de Centrul Expert-Grup, Centrul de Resurse Juridice și Asociația Promo-Lex, se spune că reforma reprezintă o nouă tentativă de amnistiere a capitalului obținut din surse dubioase. Până acum, președintele Igor Dodon a ezita să se expună în privința legilor fiscale. Va face uz șeful statului de împuternicirile pe care le are? O întrebare la care a căutat răspuns Valentina Ursu.

Igor Dodon a precizat în exclusivitate pentru Europa Liberă că el a fost autor și a promovat norme legale asemănătoare în 2006-2007. Atunci, „inițiativa lui a avut un impact pozitiv”, crede șeful statului. La vremea respectivă a reușit să convingă și partenerii externi, în special Fondul Monetar Internațional, să susțină amnistia fiscală și liberalizarea capitalului.

Acum este o altă conjunctură și situația e cu totul alta. Pentru a lua decizia dacă promulgă sau nu această lege votată de majoritatea parlamentară, va trebui să o studieze în profunzime, a mai sugerat șeful statului.

Deputatul Partidului Democrat Sergiu Sîrbu nu știe dacă legea proaspăt votată a ajuns la Președinție: „Deja sunt chestii tehnice de procedură. Nu știu dacă a fost trimisă și evident că urmează a fi remisă spre promulgare și, ulterior, publicare. Când exact, nu vă pot spune”.

Europa Liberă: Dar dacă se împotrivește Igor Dodon, ce faceți?

Sergiu Sîrbu: „Există un mecanism de a trece de acest veto.”

Europa Liberă: Adică să mai fie o dată suspendat?

Sergiu Sîrbu: „Rămâne să vedem. Oricum, reforma urmează a fi aplicată. Este o decizie asumată politic.”

Europa Liberă: Asumarea asta poate și să vă coste?

Sergiu Sîrbu
Sergiu Sîrbu

Sergiu Sîrbu: „Păi este riscul nostru, pe care ni-l asumăm. Și responsabilitatea e a noastră, dar și – în caz de succes – rezultatele de asemenea vor fi ale noastre. Este asumarea noastră, poate este o reformă curajoasă, dar cineva trebuie s-o facă. În primul rând este nevoie pentru a crește veniturile oamenilor, a mări salariile, pentru a scoate din economia tenebră surse importante de bani, pentru a lupta cu salariile în plic, pentru a da un suflu economiei, pentru a da un suflu agenților economici, pentru a crea noi locuri de muncă și pentru a avea încasări mai mari la bugetul de stat și ca rezultat majorarea pensiilor și salariilor.”

Europa Liberă: Și atunci, de ce au venit imediat aceste critici din partea Fondului Monetar, Băncii Mondiale, Statelor Unite, Uniunii Europene? De ce au criticat acest proiect de amnistie fiscală și de capital votat în Parlament?

Sergiu Sîrbu: „Probabil nu s-a intrat în esență, suntem gata să explicăm în detalii și cu expertize internaționale că îngrijorările lor nu sunt justificate și nu există risc. Îi vom convinge pe parteneri, probabil oponenții noștri au fost mai guralivi și cumva au încercat să influențeze opinia publică.”

Europa Liberă: Post-factum îi veți convinge sau ar fi fost poate mai necesar să-i convingeți până la votare?

Sergiu Sîrbu: „Noi nu prea am avut timp mult să negociem, sesiunea deja era pe final, de aceea îi vom convinge ulterior.”

Europa Liberă: Ar putea protestele să vă influențeze votul pe care l-ați dat pentru această reformă fiscală?

Sergiu Sîrbu: „De ce ar trebui să ne influențeze? Protestele sunt niște mijloace democratice, proteste au existat 20 de ani în Republica Moldova. Și de ce ar trebui să influențeze? Deci, doar alegătorul la următoarele alegeri ne va pune nota și aprecierea dacă am avut dreptate sau nu.”

Există temerea că persoanele implicate direct sau indirect în 2014 în sustragerea unei sume-record din sistemul bancar moldovenesc vor putea legaliza prin interpuși aceste mijloace financiare, după ce le-au plimbat prin zeci de firme din zone offshore.

Moldova în direct. 20.12.2016
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:59:36 0:00

Iată de ce mai multe organizații ale societății civile condamnă adoptarea de către Parlament a legii privind declararea voluntară și facilitarea fiscală. Acestea îi solicită președintelui Igor Dodon să nu promulge legea adoptată. Dacă șeful statului va refuza, Curtea Constituțională poate decide pentru a patra oară suspendarea lui din funcție. Președintele Igor Dodon a fost suspendat de mai multe ori pentru refuzurile sale de a promulga anumite legi și a numi persoane în funcții. Acesta a refuzat numirea lui Eugen Sturza în calitate de ministru al Apărării, apoi a respins candidaturile la șapte funcții de miniștri. Ulterior a fost suspendat și pentru refuzul repetat de a promulga legea anti-propagandă. Pachetul de legi privind reforma fiscală votat de majoritatea parlamentară în ultima zi a sesiunii de vară va fi o altă piatră de încercare pentru șeful statului.

Previous Next

XS
SM
MD
LG