Linkuri accesibilitate

Mediatorii, alternativa judecătorilor (Galerie Foto)


La 10 ani de la atestarea primilor mediatori în R. Moldova, Consiliul mediatorilor şi-a deschis ușile pentru vizitatori.

La 10 ani de la înregistrarea oficială a primilor mediatori, Consiliul de mediere a organizat astăzi Ziua ușilor deschise. Mediatorii sunt cei care soluționează pe cale extra-judiciară conflictele. Deși în ultimii ani cazurile soluționate în acest mod sunt în creștere, reprezentanții noii meserii susțin că prea puțini cetățeni cunosc despre mediere și ar apela la un astfel de specialist. Motive ar fi mai multe.

La Consiliul de Mediere am întâlnit-o pe Cristina Gorobeț, una din beneficiarele acestui program, care s-a adresat mediatorilor de câteva ori în numele unor companii. În cazul persoanelor juridice, spune Cristina, medierea este cea mai bună cale de a soluționa conflictele. Și nu doar pentru că este un proces confidențial, care oferă o soluție mai rapidă decât judecata, ci mai ales că este convenabilă din perspectiva financiară. Medierea poate surveni la orice etapă a procesului de judecată.

Ba mai mult, dacă părțile din proces decid să meargă la mediator și reușesc să se împace, statul le restituie taxele de judecată, ceea ce este motivant pentru procesele scumpe cu implicarea afacerilor în cazul cărora taxa poate ajunge și la 50 de mii de lei. În plus, mulți dintre mediatorii atestați practică și avocatura, explică Cristina.

Noi am soluționat în maxim două luni...

„​Tranzacția de împăcare între părți semnată este cu formulă executorie. Asta înseamnă că noi cu tranzacția de împăcare semnată ne putem duce la executor, fără a aștepta mult timp, dacă cineva nu-și onorează obligațiunile. Noi am soluționat în maxim două luni și asta a durat două luni pentru că era un caz mai delicat, dar dacă rămâneam la judecarea cauzei, dacă cunoașteți procesele de judecată durează și durează și după care, persoanele juridice nu mai au chef să conlucreze după ședințele de judecată că ei se ceartă, au emoții negative, dar într-o tranzacție este mai colegial, după care ei pot să-și continue activitatea în calitate de parteneri.”

Felicia Chifa, președinta interimară a Consiliului de mediere, povestește că acest model funcționează cu succes în țările din vest. În ultimii trei ani au crescut semnificativ atât numărul cererilor, cât și a cazurilor soluționate. Cu toate acestea, cifrele sunt de ordinul sutelor, ceea ce ar fi infim pentru R. Moldova, susține Felicia Chifa.

Felicia Chifa, preşedinta interimară a Consiliului de mediere
Felicia Chifa, preşedinta interimară a Consiliului de mediere

„​În instanță întotdeauna cineva este cel care pierde procesul. În mediere se străduie ca fiecare parte să fie satisfăcută de soluție, altfel nu se semnează acordul de împăcare. Sperăm că în momentul în care cetățenii o să înțeleagă beneficiile medierii vom avea mult mai multe cereri spre mediere decât în instanțele de judecată, ceea ce ar degreva și instanțele de procese și s-ar ajunge la soluții favorabile pentru fiecare dintre părți.”

În instanță oamenii sunt deja antagonizați, și-a luat avocat și aruncă noroi unul în altul...

Mediator poate deveni orice absolvent de universitate, după o instruire specifică și susținerea unor examene. De exemplu, Victor Cojocari, care este mediator de șapte ani, are în spate o experiență de peste 20 de ani în armată. Practic o treime din cazurile soluționate prin mediere anul trecut în R. Moldova sunt ale lui. Doar în trei cazuri adresanții deja se aflau în proces de judecată și le-a fost recomandată medierea, în rest oamenii au aflat de această soluție de la alți beneficiari ai medierii, care și sunt cei mai buni promotori ai acestei practici, afirmă Victor Cojocari.

„Care e bunătatea medierii, să-i spunem așa? Aici părțile vin benevol. Ei vin din start cu un gând să rezolve problema, nu cum în instanță, unde ei deja sunt antagonizați, sunt vrăjmași, fiecare și-a luat avocat și aruncă noroi unul în altul. În loc de a soluționa, ei agravează tot mai departe.”​

Mediatorul Victor Cojocari este convins că pe termen lung cea mai bună soluție este educarea noilor generații în spiritul soluționării pașnice a conflictelor. Până atunci, însă, consideră el, judecătorii și avocații ar fi cei mai indicați să direcționeze oamenii spre mediere.

XS
SM
MD
LG