La conferința de presă susținută la Geneva de Vladimir Putin, după întrevederea cu Joe Biden, s-a văzut - a câta oară? - ce distanță enormă îi desparte pe jurnaliștii de curte ai Kremlinului de colegii lor de breaslă, convențional vorbind, din presa occidentală. După ani-lumină de dresaj și selecție minuțioasă, cei mai de-ncredere jurnaliști ai Kremlinului nu mai au nevoie de comanda lui Peskov ca să latre la adversarii șefului. Ei devin atât de zeloși și feroce, încât pe fundalul lor Putin își trage lesne nimbul de pacificator și îl mângâie cu aripa de înger pe buldogul care îl întrebase pe șeful de la Kremlin dacă își face iluzii în privința adversarilor americani. La Geneva, Putin a dat și un master-class de sfidare elegantă a jurnaliștilor occidentali, pe care, în alte condiții, i-ar fi tocat în maniera lui Lukașenko. Dar la Geneva maximum ce și-a putut permite a fost să-i dea cu nasul în pretinsa non-democrație din țările lor, care situație îi dezleagă lui mâinile. De ce vă spun asta? Pentru că la Chișinău Putin este copiat, cam stângaci, de câțiva patrioți de meserie. Ei și-ar dori nu doar zăcămintele de petrol din Rusia, dar și liota de adulatori, care se constituie într-un paravan roz-bombon ce camuflează mizeria și suferințele oamenilor. Și tare mă tem că, după trei decenii de pretinsă independență, oricine ajunge la putere preferă jurnaliști de companie în locul unor ogari răi și înfometați.
