Linkuri accesibilitate

Cum se face „politica de caviar” în Republica Moldova?


În 2018 însă finanţarea din exterior va fi una vitală, susţin unii experţi.

În 2018, economia moldovenească ar putea crește cu ritmul cu care a crescut şi în acest an, cu doar 3,5 la sută, anticipează experții Institutului Viitorul. Politicul însă va domina economicul anul viitor care este unul electoral, prin urmare e greu de spus dacă 2018 va fi un an al reformelor sau al stagnării.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:33 0:00
Link direct

Menţinerea stabilităţii macro-economice, restabilirea rezervelor valutare ale BNM până la nivelul dinaintea crizei bancare şi respectarea parametrilor memorandumului cu FMI sunt principalele realizări în acest an, se spune într-un studiu economic anual al Institutului Viitorul. La capitolul eșecuri, experţii invocă, între altele, lipsa de progrese în reformarea justiţiei, în lupta împotriva corupţiei, în investigarea fraudei bancare şi ratarea asistenţei macro-financiare din partea UE.

Totuşi, după doi ani de criză, economia Republicii Moldova și-a revenit, iar veniturile bugetului public național au înregistrat în acest an cea mai mare creștere din ultimul deceniu. Situaţia pare roz însă doar în cifre, spune expertul Veaceslav Ioniţă:

„Aparent avem anul acesta o situaţie plăcută. Pentru prima dată în ultimii șapte ani bugetul de stat va încasa supra venituri cu 2,6 miliarde de lei mai mult decât era planificat. e o creştere spectaculoasă. Dar ce se ascunde în spatele acestui lucru? Partea bună e că această creştere este cauzată nu atât de creşterea consumului populaţiei, cât într-adevăr de o îmbunătățire a administrării fiscale şi vamale. Dar această creştere a veniturilor bugetare este pe spatele nostru. Această îmbunătăţire a administrării fiscale de fapt a căzut pe povoara populaţiei pentru că nu avem o reducere a prețurilor.”

Acest lucru însă a compensat parţial ratarea de către guvernanţi a unor granturi din exterior în valoare de aproape 5 miliarde de lei, spune Ioniţă. În 2018 însă finanţarea din exterior va fi una vitală, spune expertul:

„Instrumentul pe care l-ai utilizat în acest an, la anul nu mai poate fi utilizat. Ai stors tot ce s-a putut din economie, la anul nu mai poţi repeta acest lucru. Nu ai de unde asigura creştere pe surse interne. Într-un an electoral, cu un deficit bugetar, în care dependența de finanțarea externă este de 10,8 miliarde de lei, nu ai de unde compensa din resursele interne. De aceea, fără o restabilire a relaţiilor cu partenerii externi vom avea anul viitor probleme mari la executarea bugetului de stat.”

În 2017, dialogul cu UE a stagnat, constată directorul executiv al Institutului Viitorul, Igor Munteanu. El spune că Republica Moldova nu va putea debloca asistența financiară din partea UE fără a impulsiona reformele. În partea politică a studiului, Igor Munteanu notează că modificarea sistemului electoral, preluarea conducerii Primăriei Chișinău prin metode netradiționale și deteriorarea dialogului cu partenerii externi sunt evenimentele care au marcat anul. După părerea sa, în Moldova se face politică de caviar:

„Ce înseamnă politică de caviar? Înseamnă păstrarea controlului asupra unei clientele politice asociate cu instituţiile de stat. Asta înseamnă inclusiv clientela politică din agenţiile care ar trebui să facă justiţie şi din cele care controlează proprietăţile de stat prin întreprinderile existente. Şi această ultimă încercare de a crea un guvern tehnocratic, dar evident putem pune la îndoială calitatea tehnocratică a miniștrilor care s-au plombat prin anumite ministere. Este foarte clar că e un risc mare pentru sistemul politic din Republica Moldova concentrarea excesivă a puterii în mâinile unui singur grup politic.”

Igor Munteanu anticipează o problemă legată şi de apropiatele alegeri parlamentare:

„Este o problemă pentru că anumite instituţii care sunt legate de organizarea sistemului electoral nu asigură condiţii egale şi echitabile pentru toţi jucătorii politici. Dacă nu înţelegem gravitatea acestui pericol s-au putea să avem o problemă cu legitimitatea viitorului scrutin electoral.”

Economistul Viorel Chivriga spune că anul electoral va fi cu siguranţă marcat de măsuri populiste. Cruciale însă vor fi rezultatele, fie se va merge pe calea reformelor, fie se va face un mare pas înapoi.

Previous Next

XS
SM
MD
LG