NATO și-a făcut astăzi public proiectul de program pentru următorul deceniu, intitulat: „NATO 2030: Uniți pentru o nouă eră”.
Realizat de experți externi, la cererea secretarului general Jens Stoltenberg, documentul de 66 de pagini le-a fost prezentat azi miniștrilor de externe din cele 30 de țări ale Alianței. Experții au început să lucreze la acest document încă din 2019 și apare limpede astăzi că ei au mizat pe eventualitatea în care Donald Trump nu ar fi reales, fără însă a putea fi siguri de asta. O secțiune specială e dedicată de altfel evitării destrămării și fărâmițării Alianței, NATO fiind încă sub efectul deciziilor unilaterale ale lui Trump, precum retragerea bruscă a unei părți importante a trupelor SUA din Germania.
Documentul, redactat de-a lungul întregului an 2020, anunță un deceniu în care relațiile transatlantice vor redeveni la fel de solide ca și în deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial, dar, în același timp, o lume în care „efectele pandemiei de Covid vor continua să fie simțite, exacerbând tendințele actuale, sporind competiția internațională și având efecte negative pe termen lung asupra economiei globale”.
Trecând peste limbajul diplomatic al textului, dacă tonul e optimist în concluzii, care au fost probabil rescrise după înfrângerea lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA, se atrage atenția că nu este deloc momentul pentru complezență. NATO asigură astăzi securitatea și prosperitatea unui miliard de oameni. Progresul militar și tehnic realizat în ultimii ani este indiscutabil, dar NATO are nevoie acum de o adaptare politică.
Documentul menționează cunoscuta amenințare latentă din partea Rusiei, dar menționează explicit și China, care „cere o atenție deosebită, pe măsură ce cresc atât influența cât și prezența sa”. E vorba chiar, din ce în ce mai mult, de disputarea unui spațiu fizic concret. (Fără a o preciza, documentul strategic al NATO face aluzie directă la arhipelagul insulelor Spratley, ocupate militar de China, dar revendicate de mai toate celelalte puteri maritime est-asiatice din jur, inclusiv de Filipine, Taiwan și Vietnam.)
Cât despre Rusia, documentul precizează că ocuparea Crimeei a fost evenimentul care a declanșat reorganizarea Alianței și o regândire a strategiei comune, cu un mai mare accent pe prezența în Europa de est, ba chiar sporind cooperarea NATO cu Ucraina și Georgia.
Este apoi menționat terorismul, împreună cu atacurile hibride, și, desigur, se amintește că niciunul din cei 30 de aliați nu poate înfrunta singur aceste amenințări.
Desigur, toate acestea pe fundalul sprijinirii oricăror inițiative de control al armamentului, în special nuclear. Deceniul care începe va fi așadar plin de provocări, însă tonul documentului este acum optimist: „NATO rămâne cea mai mare și eficace alianță militară din istorie, acoperind un miliard de cetățeni și jumătate din PIB al planetei.”
Trump și NATO
Documentul a fost redactat fără ca experții să poată prezice dacă Trump va fi reales sau nu și el poartă această incertitudine, printre rânduri, în toate capitolele.
Trump a numit NATO încă de la începutul mandatului său o organizație învechită (obsolete) și a mai spus, împotriva oricărei evidențe, că „muntenegrenii agresivi” ar putea să ne tragă pe toți în al Treilea Război Mondial. În urma întâlnirii sale cu Putin la Helsinki, în 2018, Trump se întrebase chiar, într-un interviu acordat Fox News, dacă ar merita ca fiul său să meargă să moară pentru Muntenegru (devenit între timp membru în NATO).
În felul acesta, Trump a părut că pune în cauză chiar articolul 5 al cartei fondatoare a NATO, cel care asigură apărarea colectivă și reciprocă a membrilor.
Presa din SUA, precum cotidianul New York Times, citând surse guvernamentale, a scris în câteva rânduri că Trump și-a exprimat în mod repetat dorința de a retrage SUA din NATO, ceea ce ar fi fost o lovitură fatală pentru Alianța nord-atlantică.
„[Berlinul] datorează miliarde de dolari, de ani de zile ", a tot insistat Trump, care a început deja să retragă trupele SUA din Germania.
În realitate, contrar afirmațiilor lui Trump, Germania nu datorează acești bani Alianței Nord Atlantice sau Washingtonului. În 2014, țările europene și-au stabilit un obiectiv de a cheltui 2% din PIB-ul lor pentru apărare până în 2024. În 2019, Germania a atins 1,3 la sută în cheltuielile cu apărarea, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm. Acei bani nu sunt însă datorați SUA, ci fiecare țară din NATO folosește cum dorește cei 2% din PIB pentru a-și ameliora capacitățile militare.
