Linkuri accesibilitate

„Ne ducem ba spre Est, ba spre Vest. Noi nu știm încotro mergem”


Săteni de la Leova
Săteni de la Leova

La sfârșit de săptămână cu Europa Liberă, Valentina Ursu și interlocutorii săi, locuitori din Leova, dar și șefa Executivului de la Chișinău, Maia Sandu.

La 27 august 1991, deputații din Parlamentul Republicii Moldova au adoptat Declarația de Independență. Documentul a fost semnat de 278 de aleși ai poporului. Acest act fondator este marcat în fiecare an ca Ziua Independenței. Declarația originală ar fi ars în timpul protestelor soldate cu violențe în 2009 la Chișinău, dar a fost refăcută în 2010. Despre Republica Moldova de ieri, de azi și de mâine discutăm la acest sfârșit de săptămână. Mulți moldoveni, îndeosebi tinerii s-au împânzit între mări și țări în căutarea unui trai mai bun și nu se mai întorc acasă. Cauza: sărăcia, nepăsarea, delăsarea, incompetența, slugărnicia de sus în jos și de jos în sus. Ce au învățat trăitorii acestui stat din lecția de supraviețuire a unei națiuni în cei 28 de ani de independență? Am adresat această întrebare mai multor locuitori din Leova, cu care am discutat întâmplător la piața din centrul raional.

La sfârșit de săptămână cu Europa Liberă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:32:53 0:00
Link direct

– „Cei 28 de ani de independență au fost, hai să zicem așa, ca o joacă de copii, ne ducem ba spre Est, ba spre Vest. Noi nu știm încotro mergem, practic...”

Europa Liberă: Și ce-i de făcut?

– „Trebuie de promovat o politică ca cetățenii să revină acasă, chiar și dacă au fost distruse acele ferme, acele uzine, sunt locuri de muncă acasă, da, sunt prost plătite, deoarece nu există un interes. Dacă s-ar găsi un interes național, noi am avea un plus.”

Europa Liberă: Care ar putea fi această idee națională?

– „Numai nu este ideea unirea stânga cu dreapta. Cei care au ajuns la conducere trebuie să muncească în interesul cetățeanului.”

Europa Liberă: Câți președinți a avut Republica Moldova în acești 28 de ani?

– „Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin și Nicolae Timofti. Acum este Igor Dodon, este al cincilea.”

Europa Liberă: Și în care perioadă s-a trăit mai bine?

– „În perioada ‘98-‘99 s-a dorit să se trăiască mai bine, deoarece a fost așa o mișcare spre Europa, ne-au susținut, ne-au ajutat. Da, ne-au ajutat și în prezent 2013-2014, Uniunea Europeană că am semnat Acordul de liber schimb și acordul de vize și putem să zicem că-i și un plus, dar e și un minus, deoarece acordul cu vize legalizează ca cetățenii din Republica Moldova să plece peste hotare.”

Europa Liberă: Și acum pe ce cale să meargă Republica Moldova?

– „Republica Moldova trebuie să meargă pe o cale națională, trebuie să trăim bine și cu unii, și cu alții, însă noi trebuie să avem ideea noastră națională de a crește în Republica Moldova și de a dezvolta economia Republicii Moldova în interesul cetățeanului.”

Europa Liberă: A fost și mai este o diferență cum înțeleg să guverneze Republica Moldova partidele de stânga și partidele de dreapta, de centru-stânga, de centru-dreapta? Sunt diferențe sau asemănări?

– „Sunt și diferențe, sunt și asemănări, spre exemplu, cei de centru-stânga se gândesc doar la relațiile bune cu Federația Rusă sau cu statele din Uniunea Vamală; cei de centru-dreapta sunt oleacă mai deschiși, ei promovează piața și cu statele din Uniunea Europeană, și cu Federația Rusă.”

Europa Liberă: Și cu ce asemănați Republica Moldova, cu ce o comparați azi?

– „Acum aș compara-o cu un copil fără mamă, deoarece toți se duc și o să avem un stat care peste 20-30 de ani o să dispară.”

Europa Liberă: La mulți ani, Republica Moldova!

– „La mulți ani, Republica Moldova! Însă eu consider că sunt 28 de ani de independență și nu 660 de ani de statalitate, deoarece Țara Românească a fost creată în 1320, însă Țara Moldovei a fost creată în 1359.”

Europa Liberă: Cum s-a trăit în 28 de ani de independență în Republica Moldova? Ce a fost bine, ce nu a fost bine?

Atâta ne bucurăm cât mai trimit de peste hotare...

– „Da’ ce putem să vă spunem? Noi am fost peste hotare, nu știu care aici îi pe loc cum s-au descurcat ori cum se descurcă lumea, dar foarte greu, foarte greu din partea banilor, multe greutăți, mai ales pensionarii, copiii care-s lăsați de părinți, că-s peste hotare – foarte greu, atâta ne bucurăm cât mai trimit de peste hotare.”

Europa Liberă: Cum s-au adunat aceste probleme de-a lungul timpului?

– „D-apoi de ce? Că nu am avut un președinte care să poată să ne ajute.”

Europa Liberă: Câți șefi de stat au fost în fruntea Moldovei până azi?

– „Cam câți știu eu? Vreo cinci, șase: Mircea Snegur, Lucinschi, Voronin, pe urmă cine a mai fost?...”

– „Acum Maia Sandu, sperăm de la Maia Sandu ceva, dar puțin se văd mișcările, foarte puțin, pentru că e un haos în țara noastră, e un haos.”

Europa Liberă: Și haosul acesta s-a făcut sub privirea cetățenilor. Cine poartă vină? Cei de sus? Cei de jos?

– „Clar lucru că acei de sus poartă vina.”

Europa Liberă: Aleși de cei de jos!

– „Ei, dar cine? Bătrânii că le-au dat acolo vreo două copeici și aceia i-au ales. Chiar toți-toți să dea jos mafia asta sau cuibul acesta care s-o format aici și nu putem să-i dezbatem, deloc nu putem să-i dezbatem și de ales noi, care sunt într-adevăr cu inima și cu sufletul către țară, către popor, către lumea asta chinuită.”

Europa Liberă: Dvs. ziceți că sunteți mai mult peste hotare decât în Republica Moldova. Ce-i povestiți unui străin despre țara Dvs.?

– „Dar ei știu de-amu tot, și ei știu că nu numai eu îs peste hotare, mai ales în Italia, cam toată Moldova e la Italia. Știu tot despre țara noastră, care-i peste hotare vin și fac niște nunți aici și arată: „Ia uitați-vă ce nuntă am făcut eu la copil!”. Și ei: „Cum, voi sunteți săraci”?...”

Europa Liberă: Valentina Ursu, am ajuns cu microfonul Europei Libere aici, la Leova, și vorbim cu localnicii despre cei 28 de ani de independență ai țării. Cum au fost pentru stat și cetățeni?

– „Ne-au trădat toți: Roșca, Ghimpu și aceștilalți.”

Europa Liberă: Vă amintiți cum s-a proclamat independența?

– „D-apoi cum?! Eu am fost! Am îngenunchiat în Piață. Eu am fost acolo. Rudele din Rusia care trăiesc și acum au venit de acolo, și soră, și frate, și am fost… D-apoi cum?! Asta-i ceva! Și noi am crezut că, iaca, scăpăm de acela rău și o să dăm de bine. Toți ne-au amăgit până acum. Unirea, care nu le place la nimeni, e scăparea!”

Europa Liberă: Este vina doar a conducerii sau și a cetățenilor?

– „Of! Și a cetățenilor, fiindcă noi îi alegem.”

Europa Liberă: Câți președinți a avut Republica Moldova în acești ani de independență?

– „Snegur, Lucinschi, Voronin, Timofti și acum acesta, Dodon, dar nu-i al republicii.”

Europa Liberă: Dar al cui îi?

– „Al Rusiei. D-apoi el de la bună dimineața și până la noapte bună e în Rusia, nu-i al nostru!”

Europa Liberă: Și pe ce cale merge Moldova? Pe ce cale a mers?

– „Greșită!”

Europa Liberă: Dacă ar trebui să-i povestiți unui străin ce prezintă statul Republica Moldova, ce i-ați spune?

– „Statul Moldova îi o structură sovietică rămasă și Rusia nu se dezice, și românii nu știu din ce cauză nu îndrăznesc, că este document, Pactul Ribbentrop-Molotov, este document. Cineva din Rusia mi-a spus așa: „Может быть, ваш Снегур хороший агроном, но дипломат никудышний, потому что на основе Пакта Риббентропа-Молотова, когда вы провозгласили независимость, вы должны были сразу идти туда” („Probabil, Snegur al vostru este un bun agronom, dar e un diplomat incompetent, deoarece pe baza Pactului Ribbentrop-Molotov, când ați declarat independența, ar fi trebuit să mergi direct spre Unire” . Da, tot timpul am fost trădați.”

Europa Liberă: Prin ce s-a manifestat această trădare?

– „Cred că lăcomia de bani, când au ajuns la traista cu bani au uitat și de mamă, și de tată, și de demnitate, frați, surori și de ziua de mâine.”

Europa Liberă: De ce s-a ajuns ca persoana să vrea cât mai mulți bani?

– „De la sărăcie, dacă aceștia ai lui Șor spun că iaca toți au furat, dar Șor a mai dat câte ceva ca și democrații – aceștia sunt mama furturilor. Da, au început a ne unge ochii, au mai făcut o bucată de drum, un apeduct, dar târziu...”

Europa Liberă: Peste 28 de ani, Republica Moldova se va deosebi de cea de azi?

Unica cale - înspre Europa...

– „Trebuie matincă ca în Biblie, cum poporul lui Israel 40 de ani să murim noi toți și apoi strănepoții, dar unica cale - înspre Europa, cum toți ne amăgesc – Unire!”

Europa Liberă: În 28 de ani de independență ai Republicii Moldova, cum s-a trăit în țară?

– „Foarte rău, de la început și cât a fost Voronin ne-au mai ridicat oleacă pensia, dar aceștilalți mi-au dat 50 de lei la Anul Nou ajutor la pensie și mi-au luat 85 de la compensație și îi tare greu pentru bătrâni.”

Europa Liberă: Dar cum explicați că Moldova e țară săracă?

– „Ea nu-i săracă, Moldova, dar cei de sus îs răi. Conducătorii o fură tare, iaca ce-i. Plahotniuc cât a furat și a plecat, și noi am rămas cu ce? De Șor eu nici nu mai am ce vorbi, am fost de două ori acolo la magazin și nu mi-a plăcut nimic acolo. Ceea ce nu se vinde la Chișinău aduce la bătrâni, și mai mult nu mă mai duc că nu am ce cumpăra de acolo.”

Europa Liberă: Și dacă vorbiți mai mult despre probleme și uitați să spuneți că au fost și bucurii, credeți că vina e doar a guvernanților sau și a cetățenilor?

– „Oleacă și a cetățenilor, dar mai mult a lor. În primul rând, tineretul a plecat din țară, au rămas numai bătrânii și care mai este nu vor să lucreze. Toți vor să aducă și să vândă și țara noastră niciodată nu o să fie bogată, pentru că cumpără de aici și vând acolo, dar să aibă munca lui să o vândă – s-ar îmbogăți țara. Nu știm mai departe cum va fi, dar acum e greu tare!”

Europa Liberă: Dar dacă ar fi să-i vorbiți unui străin despre Republica Moldova, ce i-ați povesti?

– „Eu povestesc de viața mea: toți copiii m-au lepădat, eu îs singurică, pensia e mititică, copiii nu pot să mă ajute că au copiii lor și au familiile lor, și au greutățile lor și mă chinui, iaca culeg o mură, culeg o malină, pătrunjel, borș umplu și vând și eu ca să-mi ajungă.”

Europa Liberă: Și cât câștigați în zi?

– „Vreo 50 de lei.”

Europa Liberă: În viitorul Moldovei credeți?

– „Să vină altcineva să conducă!”

Europa Liberă: Valentina Ursu sunt. În 28 de ani de independență, ce a fost bine și ce a fost mai puțin bine?

– „Vă cunosc. Nu văd nimic bun, nimic! Nu văd nimic bine, sincer vă spun.”

Europa Liberă: Dar unii se supără când aud că lumea constată că partea plină a paharului nu se vede.

– „Nu este nimic. S-a distrus absolut tot și lumea a fost nevoită să plece. Ce, asta-i normal? Un salariu nu este, o pensie nu este, medicina e distrusă. Fără bani nu ai intrare în nicio instituție. Eu dacă nu voiam să dau – la soțul meu nu se uitau, era bolnav de cancer și nici nu voiau să-l vadă și îți spunea deodată: „Păi, da’ ce eu mănânc din polița voastră”? Dar a lucrat 42 de ani, la stat.”

S-a distrus absolut tot și lumea a fost nevoită să plece...

Europa Liberă: Cine trebuie să lupte pentru dreptate, pentru adevăr?

– „Păi noi luptăm, dar ce folos că luptăm? Totdeauna se îmbogățește cineva și mai mult nimic.”

Europa Liberă: Și crește dezamăgirea?

– „Am plecat peste hotare...”

Europa Liberă: Dacă Dvs. ați fi ministru, ați fi deputat, ați fi președinte de țară, ce ați schimba?

– „Nu, nu, nu... În primul rând, toată corupția trebuie de schimbat.”

Europa Liberă: Cum?

– „Tot se schimbă roata, știți? Am votat și pentru Sandu, și pentru Năstase, și pentru una, și promisiuni, promisiuni, promisiuni și tot înapoi vedem că ne întoarcem...”

Europa Liberă: Ce preț, ce valoare are votul cetățeanului?

– „Nu știu, eu mă dezamăgesc din an în an, de câte ori merg la vot – votul meu nu are nici un preț.”

Europa Liberă: Dar promisiunea politicianului?

– „Nu, nu cred deloc. Toți ei între dânșii se îmbogățesc.”

Europa Liberă: Dacă Dvs. ar fi să povestiți unui străin despre Republica Moldova, ce i-ați spune?

– „Îi povestesc despre mine, îi spun că-i distrugere totală, că sunt peste hotare de mulți ani. Îs foarte mulți, plângeam și le povesteam ce se face în țară.”

Europa Liberă: Și când ziceți „La mulți ani, Republica Moldova!”, gândurile unde vă duc?

– „Plâng și zi, și noapte că vreau acasă, plâng dimineață, mă scol cu gândurile că iaca trebuie să plec și-mi las pereții acasă, îmi las tot, dar trebuie să mă duc, că n-are cine să mă întrețină.”

Europa Liberă: Dacă ar fi rămas milionul acesta de moldoveni acasă situația ar fi fost alta?

– „Păi milionul a plecat din cauză că nu este de lucru, totul s-a distrus. Unde este industria? Să lucrezi la particular, particularul nu te pune în regulă cu documentele sau dacă te pune, te pune cu un salariu mizer. Eu am lucrat în târguială și eu știu ce înseamnă asta, eu știu ce venit are particularul, măcar că ei se plâng că n-au casă (vânzări)...”

Europa Liberă: Și cum vedeți Moldova peste 28 de ani?

– „Nu știu, tot mai rău și mai rău. Mi-e jele iaca de femeile astea, de toți, că stau pentru cinci bănuți. E foarte scump la noi de trăit. Țara e bună, e bogată, avem de toate celea, dar noi tare sărac trăim. Îmi iubesc pământul, îmi iubesc țara, tot!”

Europa Liberă: Ați fost patriot, sunteți patriot?

Tot mai rău și mai rău...

– „D-apoi cum?!”

Europa Liberă: Dar din cei din vârful puterii câți patrioți sunt?

– „Aceia toți îs niște hoți, îs hoți, aceia se gândesc numai la dânșii și se gândesc zi și noapte cum să fure.”

Europa Liberă: Și dacă ați fi Dvs. acolo, în vârful puterii, v-ați deosebi de cei care conduc?

– „Dar n-aș mai pune chiar tot în buzunar la mine.”

Europa Liberă: Despre 28 de ani de independență, ce ne puteți spune? Cum au fost anii aceștia pentru țară, pentru cetățeni?

– „A fost și bine și rău, dar a fost rău pentru că conducerea a fost într-aiurea. Ne-au amăgit pe toți lucrătorii și toți pensionarii, și pe toți. Acu’, de acum așteptăm și noi ce o să facă conducerea nouă.”

Europa Liberă: Guvernanții aceștia o dată la patru ani, Dvs. i-ați ales pe cei mai buni dintre cei mai buni?

– „Ei, ales… S-au ales ei singuri!”

Europa Liberă: Și votul Dvs.?

– „Și votul meu unde s-a dus? S-a dus, dar nu știm precis unde-i, care-i al meu votul. Eu am votat pentru unul, dar s-au ales alții.”

Europa Liberă: Dar au fost vreodată la putere cei pe care i-ați ales Dvs.?

– „Au fost, acuma-i, iaca, acum îs ai noștri…”

Europa Liberă: Dar până acum?

– „Au fost hoții. Iaca acum o să vedem, acum am ales alt Guvern, îi susțin, toți îi susțin.”

Europa Liberă: De ce nu s-a reușit soluționarea problemei transnistrene în acești ani? Iată a rămas cuvântul „separatism” pe buzele moldovenilor?

– „Cineva, cineva acolo duce bani cu valuta ceea a lor cineva face bani și îi interesat cu aceasta. Chiar și conducerea care a fost. Dodon, chiar măcar că-i președinte, dar eu nu-l socot că-i președinte, el, în primul rând, nu știe să vorbească cu oamenii...”

Europa Liberă: Care sunt problemele cele mai mari care au zdruncinat statalitatea Republicii Moldova?

– „Problemele? Statalitatea… evenimentele cu Transnistria! În primul rând, să nu fi fost partidul lui Roșca, să nu fi fost a lor poziție cu limba atunci atât de ascuțit pusă în ‘89 nu era să fie treaba asta, nu a trebuit. A trebuit de făcut așa ca să fie regulă deodată, de la bun început.”

Europa Liberă: Alte probleme?

– „Dar mie îmi pare că asta îi cea mai principală - corupția! Cea mai mare tragedie că în sat oamenii nu se ocupă cu nimic, toți au vândut pământurile.”

Europa Liberă: Cum s-a trăit în acești 28 de ani de independență în țară?

Cea mai mare tragedie că în sat oamenii nu se ocupă cu nimic, toți au vândut pământurile...

– „Am așteptat foarte mult, când ieșeam pe stradă, în ‘90 și strigam, iată, cu soțul meu strigam: „Unire!”. Am avut foarte multă încredere și am spus tot timpul că trebuie ținut hățurile bine, dacă te încrezi în cineva – trebuie să controlezi, dar nu s-a controlat. Am crezut foarte mult, am fost membră în Frontul Popular și atunci credeam, și atunci a apărut Roșca-hoțul și niște mârlani au ieșit ca Roșca și au făcut dezastru în țara noastră împreună cu același Snegur. Bărbatul meu a fost la război în Pridnestrovie (Transnistria), el îmi spune: „Toată puterea a fost deja în mâinile noastre, Snegur a luat și a cedat”. Datorită la ceea că soția lui Snegur a fost rusoaică, datorită la ceea că soția lui Lucinschi a fost rusoaică și au ținut acolo că ei ar fi și cu Rusia și cu ei, și au fost cu fundul în două luntri, și când ești cu fundul în două luntri nu câștigi nimic.”

Europa Liberă: Și pe ce cale va continua să meargă Moldova?

– „La zero mergem. Maia Sandu a vrut foarte mult să ajungă la putere, dar ea n-are putere. Aici îs hoții, aici îi mai ceva ca mafia din Sicilia, aici nu mai faci nimic, doar Dumnezeu să pună mâna, altceva nu se mai face nimic.”

Europa Liberă: Dar cine trebuie să decidă soarta acestei bucăți de pământ?

– „Cine? Trebuia tineretul de astăzi. Tineretul unde-i? Eu am trei copii, unde-s copiii mei? În America șed acolo și le ia creierul americanii. În Moldova nu le trebuie copii deștepți, nu, Moldovei îi trebuie, dar nu-i trebuie Parlamentului. Cine-i în Parlament la noi? Eu l-am ales tot timpul pe Chirtoacă și toți îl ponegresc pe Chirtoacă, Chirtoacă…”

Europa Liberă: Dar e vina doar a clasei politice sau și a cetățenilor care le dau voturile, le dau mandatul?

– „Nu, a lor, a lor! Nu, a celor de sus. Comuniștii au fost de vină tot timpul. Știți că este un proverb: „Ce semeni, aceea culegi”?”

Europa Liberă: Cu ce asemănați Moldova azi?

– „O cloacă, o cloacă unde fierbem până aici, abia respirăm. Noi nu ieșim din cloacă, vă spun. Poate eu nu sunt optimistă, poate eu sunt o femeie care de-amu am pierdut încrederea în viață, dar eu atât am muncit să-mi împing copiii și eu nu m-am făcut bogată, eu nu am bogăție și ei, uitați-vă că din nimic, Șor acesta, el îi miliardar, el îi nu știu unde. Ce a făcut omul acesta? Dar nu numai Șor și uitați-vă câți stau și strigă pentru dânsul. Nu cred să fie vreodată în Moldova, eu vă spun, numai minunea lui Dumnezeu poate să facă ceva și dacă se întorc copiii noștri de peste hotare, să se întoarcă aici în țară și să facă o revoluție. Eu am citit, eu am învățat, eu am trăit în viața asta, nu am trecut prin viață – eu am arat prin viață! Și? Cu ce m-am ales? Copiii mei îs undeva, am făcut trei copii, îs bunică la patru nepoți. Au venit cu nepotul meu acasă și el vorbește engleza, dar eu am vrut să vorbesc româna, să-i spun povestea cu trei zmei și toate celelalte și nu am cui îi spune. Știți cât de tare mă doare?! Plânge inima în mine, mă scol dimineața și la mine casa-i mută, casa-i mare și îi mută! (Plânge.) Dar știți că eu vreau să vorbesc, că-s bunică la patru nepoți și nu am niciunul lângă mine.”

* **

Opinii ale locuitorilor din Leova despre Republica Moldova în lumini și umbre la 28 de ani de independență. Amplasarea geografică a plasat statul în mod constant la intersecția celor mai importante procese integraționiste de pe continentul european – integrarea europeană și cea euroasiatică, deși Republica Moldova a ales deja prima opțiune drept principalul obiectiv strategic al politicii externe și interne, a declarat Europei Libere premierul Maia Sandu.

Europa Liberă: Pentru început aș vrea să vă întreb: Dvs., cel de-al 14-lea premier, cu ce vă deosebiți de cei care au fost până acum?

Eșecurile prin care a trecut țara și, mai ales, guvernările de până acum...

Maia Sandu: „Nu am stat să fac o analiză a tuturor premierilor pe care i-a avut această țară. Numărul mare probabil vorbește și despre instabilitatea și dorința de a schimba lucrurile, și despre eșecurile prin care a trecut țara și, mai ales, guvernările de până acum. Eu pot să spun despre mine că sunt bine intenționată și îmi doresc și eu, și echipa pe care o conduc să facem lucrurile bine și repede, astfel încât cetățenii Republicii Moldova peste un an, peste doi să vină în această zi de independență cu mai multe zâmbete și cu mai multă încredere în ziua de mâine.”

Europa Liberă: Cu ce comparați astăzi Republica Moldova? Cu ce o asemănați?

Maia Sandu: „Cineva din colegii noștri de la Blocul ACUM spunea: „...ca un tânăr care încă își caută rostul”. E o țară relativ tânără, dacă e să vorbim din perspectiva istoriei, care încă are tare multe lucruri de făcut pentru ca să ajungă o țară în care cetățenii se simt bine.”

Europa Liberă: În acești 28 de ani de independență e o premieră când două entități politice cu viziuni total diferite, cu scopuri uneori tot diferite au convenit să creeze această guvernare pentru început în intenția de a-l da jos pe Vladimir Plahotniuc și pe cei care au guvernat împreună cu d-lui. Scopul acesta l-ați atins. Acum ce vă unește pe cei din Blocul ACUM și PSRM?

Maia Sandu: „Este adevărat. Obiectivul de dezoligarhizare a stat la baza acestui acord politic. Nu putem spune că agenda am realizat-o pe deplin, încă mai există elemente ale regimului precedent, mai există și din cei care așteaptă să se refacă acel regim, dar în mare parte cred că am întreprins anumite măsuri care au eliberat țara de acel regim oligarhic. Acum urmează să vedem dacă putem merge mai departe pentru a îndeplini alte obiective și principalul este construirea statului de drept, reformarea justiției, construirea instituțiilor de combatere a corupției, restabilirea finanțării externe, restabilirea încrederii cetățenilor. Dacă este să ne uităm pe sondaje și pe discuțiile pe care le avem cu cetățenii, aceștia își doresc ca acest Guvern să rămână în continuare, nu neapărat își doresc alegeri anticipate, dar urmează să vedem dacă putem să trecem totuși peste diferențe. Vedeți că deja am comis niște greșeli, e tare important să învățăm rapid din aceste greșeli și o să ne arate timpul cât de departe putem merge împreună.”

Maia Sandu: Așteptăm săptămîna viitoare acordul cu PSRM, vrem să se regăsească în el reforma justiției
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:42:25 0:00

Europa Liberă: Integrarea europeană este ireversibilă? Puteți spune cu tărie că lucrul acesta este o certitudine?

Maia Sandu: „Din perspectiva mea și a Guvernului pe care îl conduc, este un drum ireversibil, este o decizie ireversibilă...”

Europa Liberă: Din perspectiva majorității parlamentare...

Maia Sandu: „Dar din perspectiva cetățenilor, noi cu toții trebuie să ne luptăm în fiecare zi ca această cale să fie singura cale, pentru că de cetățeni depinde cum votează, de cetățeni depinde ce cer de la autorități și noi putem să avem această siguranță doar dacă cu toții vom vrea ca acest lucru să se întâmple, ca într-o zi Republica Moldova să ajungă parte a Uniunii Europene și, mai important, ca cetățenii să trăiască așa cum se trăiește în țările din Uniunea Europeană.”

De cetățeni depinde cum votează, de cetățeni depinde ce cer de la autorități...

Europa Liberă: Dar au înțeles ce preț are libertatea cetățenii Republicii Moldova?

Maia Sandu: „Eu cred că asta se învață pe parcursul întregii vieți. Unii dintre cetățeni au înțeles și sunt luptători, sunt oameni pe care i-am întâlnit și astăzi în stradă, sunt oameni care luptă de la ‘89 încoace, unii au îndrăznit să lupte și pe timpul regimului comunist, dar alți cetățeni cumva încă nu au realizat că pentru libertate trebuie să luptăm în fiecare zi și e important să facem acest lucru, pentru că altfel putem să ajungem acolo unde am fost acum jumătate de an sau în situații și mai grave.”

Europa Liberă: Ați anunțat că veți merge peste hotare, în Statele Unite ale Americii într-o vizită la început de septembrie. Vreți să ne spuneți mai multe detalii? Știți cu cine o să vă întâlniți, subiectele pe care o să le abordați? Chișinăul insistă în continuare că parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și SUA e o prioritate.

Maia Sandu: „Este adevărat și aceste lucruri se văd în fapte. Chiar de la începutul mandatului am primit mai mulți oficiali ai Statelor Unite, am semnat acorduri care presupun creșterea asistenței Statelor Unite pentru Republica Moldova. La agenda vizitei se lucrează, dar cel mai important eveniment al vizitei este întâlnirea la Departamentul de Stat cu secretarul de stat Pompeo.”

Europa Liberă: Dialogul politic este foarte important, investițiile americane sunt foarte importante. Ce ar putea să se aducă nou în această colaborare bilaterală odată ce mergeți acolo Dvs.?

Maia Sandu: „Sunt diferite dimensiuni pe care vrem să le discutăm. Pe partea economică suntem tare interesați pentru a obține un următor proiect „Provocările Mileniului”, apreciem ceea ce s-a făcut în cadrul primului proiect, avem mai multe idei pentru un următor proiect și acestea sunt lucruri care se pot întâmpla repede, sunt lucruri care se văd la nivel național, deci sunt cu impact mare. O să discutăm și de aspecte care țin de reforma justiției și, mai ales, de combaterea corupției...”

Europa Liberă: Dar ce pot face mai mult cei de la Washington pentru Republica Moldova?

Maia Sandu: „Pentru că instituțiile de acolo, evident, dețin informații și în raport cu crimele economice, mă refer aici la spălările de bani, care s-au petrecut pe teritoriul Republicii Moldova. Cred că sunt informații care ar putea să ajute instituțiile de drept din Republica Moldova să se miște mai repede pe anumite investigații, discutăm și proiecte concrete de altă natură, dincolo de ceea ce poate oferi Corporația „Millennium”. Sunt multe aspecte pe care vrem să le discutăm, inclusiv investițiile. De exemplu, o să mă opresc și în Carolina de Nord pentru câteva ore...”

O să discutăm și de aspecte care țin de reforma justiției și, mai ales, de combaterea corupției...

Europa Liberă: Există un parteneriat încă de la declararea independenței Republicii Moldova...

Maia Sandu: „Și acolo o să discutăm o potențială investiție, care ar putea să vină destul de repede în Republica Moldova.”

Europa Liberă: În agricultură, zicea dl ministru al Economiei.

Maia Sandu: „Exact, dacă reușim să rezolvăm toate problemele.”

Europa Liberă: Și dacă se insistă pe acest parteneriat strategic între Chișinău și Washington, partenerii Dvs. de coaliție, socialiștii, insistă pe parteneriatul strategic cu Federația Rusă, veți merge și în vizită la Moscova. Mai există state ca Republica Moldova, care să vrea parteneriat strategic cu două puteri mari – Rusia și SUA?

Maia Sandu: „Nu m-am documentat, dar, mă rog, dacă putem să analizăm experiența din regiune, mă refer aici la țări ca Armenia, care înțeleg că încearcă să facă aceste aranjamente. Pentru noi, cei din Blocul ACUM, am spus foarte clar și pentru Guvern e important să avem o relație bună cu Federația Rusă, să vedem unde putem să îmbunătățim relațiile pe partea economică și comercială, în special; parteneriatele noastre strategice le-am anunțat, ele țin de România, de Ucraina, de Statele Unite. Ne dorim să avem aceste parteneriate strategice cu țări care ne pot ajuta pe toate dimensiunile, începând de la cea economică și, mai ales, continuând cu cea care ține de aspecte de democrație.”

Europa Liberă: Și de la vizita pe care urmează să o efectuați în Federația Rusă ce așteptări aveți?

Maia Sandu: „În primul rând, vrem să discutăm pe partea de comerț, așa cum am anunțat anterior, să îi convingem să elimine restricțiile și impedimentele care au fost impuse după ce Republica Moldova a semnat Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, evident să discutăm despre problema gazelor și prețurile pentru următorul contract, pe care trebuie să-l semnăm până la sfârșitul acestui an, să discutăm despre retragerea trupelor și munițiilor din Transnistria, să spunem foarte clar că acest lucru trebuie să se întâmple, să vorbim foarte clar despre faptul că Guvernul se opune și se va opune federalizării și că acest lucru nu poate nici să apară pe agendă.”

Europa Liberă: Dar admiteți că ar fi un plan secret de soluționare a problemei transnistrene, ca să nu știe Guvernul?

Maia Sandu: „Nu pot să spun ce există la Moscova, dar pot să spun că un asemenea plan secret nu se poate îndeplini fără ca Guvernul să știe și, respectiv, fără ca cetățenii să știe. Eu cred că toată lumea înțelege că planuri de soluționare politică a conflictului transnistrean nu pot fi implementate fără sprijinul cetățenilor Republicii Moldova, ori noi știm că cetățenii nu-și vor da niciodată acordul pentru federalizare.”

Igor Dodon: „La momentul actual nu este o viziune comună; o să vedem cum mergem în continuare”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:56:02 0:00

Europa Liberă: Am reținut declarația recentă pe care o făcea șeful diplomației de la Moscova, dl Lavrov, spunând că Transnistria ar trebui să se regăsească în componența Republicii Moldova independente, integre, suverane și imediat a reacționat liderul de la Tiraspol, Krasnoselski, și a spus că Transnistria niciodată nu se va regăsi în componența Republicii Moldova, iar dvs. sunteți impuși de partenerii din exterior să purtați dialog cu cei de la Tiraspol.

Maia Sandu: „Asta este realitatea, nu avem cum să oprim aceste discuții, pentru că nu este constructiv. Eu cred că noi trebuie să insistăm pe lucrurile pe care le-am anunțat și așteptăm să fie votat noul Guvern la Kiev, ca să mergem împreună pe combaterea contrabandei și a schemelor de corupție, ca să schimbăm variabila economică a acestui conflict, pentru că atunci când oamenii de acolo, cei implicați în aceste scheme vor face mai puțini bani prin aceste metode ilegale, atunci poate și soluția politică se va identifica mai ușor.”

Europa Liberă: Cunosc replica autorităților de la Tiraspol, permanent învinuiau Chișinăul că Republica Moldova ar vrea să înăbușe economic această regiune.

Maia Sandu: „Prin eliminarea schemelor de corupție și a contrabandei nu putem s-o înăbușim și nu ne propunem s-o înăbușim economic. Noi vrem ca lucrurile să se facă corect. Noi știm că aceasta este o gaură neagră și acolo de-a lungul timpului s-au făcut bani și că la aceste scheme au contribuit și oficiali de la Chișinău și, din câte înțeleg, și din Ucraina au fost implicați. Acum avem voință politică la Kiev, avem voință politică la Chișinău ca să scăpăm de aceste scheme și de contrabandă și e important să ne mișcăm repede și să punem în practică aceste măsuri.”

Europa Liberă: Chișinăul a fost învinuit că politica „pașilor mici” duce la multe cedări în favoarea regiunii secesioniste și că se încalcă deseori anumite linii roșii, și că Chișinăul nu ar avea un proiect de statut pentru regiunea transnistreană și șirul acestor aspecte poate fi continuat. Există un proiect politic de soluționare a acestei probleme?

Maia Sandu: „Și eu am spus acest lucru că atunci când nu e clară finalitatea, „pașii mici” s-ar putea să nu fie neapărat de bine, pentru că nu e clar unde duc acești „pași mici” și cei care au făcut „pași mici” nu au avut claritate care este finalitatea, de aceea noi spunem acum: ca prioritate pentru noi este să combatem corupția în această zonă.

„Pașii mici” s-ar putea să nu fie neapărat de bine...

O să continuăm proiectele care să apropie oamenii, aceste lucruri nu dăunează, dimpotrivă, dar soluția politică depinde de o oportunitate geopolitică, vrem sau nu vrem, trebuie să recunoaștem că există jucători influenți în zonă, depinde această soluție și de ce se va întâmpla în Ucraina, și cum se vor configura lucrurile.”

Europa Liberă: Și ucrainenii sunt îngrijorați să nu fie creat un precedent, care ar defavoriza Ucraina.

Maia Sandu: „Noi suntem conștienți de asta și noi chiar îi avertizăm că ar putea să existe o asemenea intenție, să se încerce o soluție în Republica Moldova, care mai departe să fie exportată. Nu există asemenea pericol acum, pentru că noi am declarat foarte clar, această soluție o putem examina doar în cadrul legal existent, fără federalizare și fără alte elemente care ar slăbi și mai mult independența țării.”

Europa Liberă: Unii cunoscători ai dosarului transnistrean spun că, dacă nu ar fi un sprijin enorm din partea Federației Ruse pentru regimul secesionist de la Tiraspol, lucrurile s-ar rezolva mult mai ușor. Le dați dreptate celora care acreditează această idee?

Maia Sandu: „Cunoaștem că Transnistria consumă gaze aproape gratis...”

Europa Liberă: Apropo, cum se va rezolva această problemă pentru achitarea gazelor consumate?

Maia Sandu: „Asta este o susținere importantă, problema este a celor care au oferit gaze naturale de-a lungul timpului fără să ceară bani înapoi, pentru că pe noi nu ne-a întrebat nimeni, pe cei de pe malul drept nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem de acord ca Transnistria să primească gaze naturale fără să plătească, respectiv nu are de ce Federația Rusă să aștepte că Republica Moldova va plăti pentru datoriile din stânga Nistrului, deci această problemă nici nu se discută. Acum când și cum vor lua decizia cei de la Gazprom în raport cu Transnistria e problema dânșilor, prețul să și-l asume cei care au oferit acest dar.”

Europa Liberă: Foștii guvernanți, care astăzi sunt opoziția democrată în Parlamentul Republicii Moldova, zic că deseori aruncați calificative, care nu țin cont de prezumția nevinovăției.

Maia Sandu: „Nu eu le arunc, dacă vor să citească ceea ce scriu și au scris organizații internaționale, inclusiv declarații făcute în Parlamentul European și în altă parte, o să se regăsească acolo peste tot. Deci, lucrurile pe care le-au făcut ei nu au putut fi ascunse și nu au cum să-și limiteze responsabilitatea, ei au făcut lucruri oribile pentru Republica Moldova și chiar dacă Procuratura se mișcă încet, asta nu înseamnă că într-un moment nu vor răspunde pentru aceste lucruri. La asta trebuie să se gândească.”

XS
SM
MD
LG