Linkuri accesibilitate

Nina Cereteu: „Starea asta de urgență nu știu cum se întâmplă că nu-i pentru toți la fel”


În legătură cu răspândirea infecției COVID-19, Primăria orașului Drochia, în comun cu ÎM APĂ CANAL Drochia, întreprind măsuri de dezinfectare a trotuarelor și a platformelor cu tomberoane de gunoi din oraș. Deși lumea este obosită de această stare de carantină și situație de urgentă, chiar dacă e foarte greu și poate chiar deja insuportabil, trebuie să rezistăm și să depășim, împreună această situație dificilă, este îndemnul Ninei Cereteu, primar al orașului Drochia.

Interviu cu Nina Cereteu, primarul orașului Drochia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:57 0:00
Link direct



Nina Cereteu: „Atât orașul, cât și raionul Drochia se descurcă destul de bine până la acest moment, mă refer la numărul de infectați, persoane infectate cu COVID-19, în oraș avem doar o singură persoană infectată. Acest fapt denotă că locuitorii orașului sunt responsabili, respectă regulile sanitar-igienice necesare pentru această perioadă, respectă distanța socială, măsurile de siguranță ce țin de mănuși și măști. Este îmbucurător, desigur, deși știu că este foarte greu, pentru că foarte mulți dintre ei stau acasă neavând o sursă de existență, pentru că cei din sectorul public, deși stau acasă, lor salariul le merge, iar cei din sectorul privat nu au cu ce să se întrețină. Dar totuși cel puțin până la moment respectă aceste reguli și aceste cerințe și, slavă Domnului, avem doar o singură persoană cu statut de infectată și sperăm să depășim această criză, această pandemie doar cu această persoană și să nu mai avem mai mulți.”

În rândul mediului de afaceri disperarea e foarte mare...

Europa Liberă: În pușculița, în vistieria primăriei vin taxe, impozite tocmai de la reprezentanții mediului privat și cu acești bani reușiți să acoperiți o parte din problemele urbei, orașului. Acum, dacă au fost sistate activitățile, cine ar trebui primii să le întindă o mână de ajutor? pentru că am fost la Drochia și știu, e mare disperarea în rândul mediului de afaceri.

Nina Cereteu: „Da, într-adevăr, în rândul mediului de afaceri disperarea e foarte mare, pentru că, de fapt, nu doar o parte din probleme noi le acoperim în baza impozitelor pe care le achită agenții economici, dar aproape în totalitate, pentru că foarte puțin ceea ce ne ajunge nouă din transferurile din partea statului care vin cu destinație specială ca să rezolvăm anumite probleme. Marea majoritate a problemelor localității noi le rezolvăm anume pe aceste impozite și acum, când ei sunt obligați să-și sisteze activitatea, noi suntem conștienți de faptul că atât ei, care o parte este mare probabilitatea să nu se mai deschidă în genere, cei mici, care au luat credite și erau doar la început. Ei recunosc faptul că nu știu dacă vor mai face față să se deschidă și să meargă în continuare, să le fie profitabilă afacerea, dacă vor face față acestor provocări. Și, în această situație, administrația publică centrală chiar ar trebui să aprobe în regim de urgență anumite măsuri pentru susținerea sectorului privat, susținerea agenților economici, pentru că în caz contrar nu doar localitățile, nu doar administrația publică locală va întâmpina mari dificultăți, dar întreaga țară, fiindcă economia țării se bazează în principal pe acești agenți economici mici. Cum se descurcă ei, dar ei întrețineau țara și o țineau pe umeri. Acum eu nu știu cât de gravă va fi situația și cât de mult noi vom fi nevoiți să stăm încă în această stare de urgență.”

Nina Cereteu
Nina Cereteu

Europa Liberă: A anunțat astăzi premierul că s-ar putea pe 26 aprilie, dacă se menține sub control numărul celor infectați, să se permită reluarea activităților economice.

Nina Cereteu: „Ar fi foarte bine și chiar aș vrea și prin intermediul Dvs. să venim cu un apel către toți cetățenii republicii, dat fiind faptul că se apropie sfintele sărbători de Paști – să fim dublu responsabili, să încercăm ca aceste sărbători să le stăm totuși acasă. Noi o să reușim să ne vedem cu cei dragi, chiar dacă sărbătorile acestea au un spirit aparte, așa, și suntem deprinși să mergem la cei dragi în sânul familiei, o să le reușim pe toate, dacă o să depășim criza și în aceste sărbători o să menținem numărul de persoane cu statut de infectate care este la acest moment, atunci poate vom reuși pe 27 să ne reluăm toate activitățile, după cum a spus și premierul, dar dacă noi nu vom respecta aceste condiții, sărbătorile pascale pentru noi acum sunt o provocare foarte mare. Dacă cetățenii noștri nu vor conștientiza și nu vor respecta aceste cerințe pentru a sta totuși acasă de aceste sărbători, atunci riscăm să avem un val mult mai mare de infecții.”

Europa Liberă: Cel mai probabil vor fi făcute rectificări la buget. Credeți că acum cei de la centru se vor mai uita la culoarea politică a celor care guvernează în teritoriu sau lucrurile se vor depăși?

Nina Cereteu: „Aș vrea să cred că nu se vor uita, aș vrea să cred, deși până acum, oricât de multe speranțe am avut, de fiecare dată când se schimba câte un guvern, câte o guvernare, pentru că în ultima perioadă am avut multe guverne, așa, s-au tot perindat guvernele la noi și de fiecare dată aveam speranțe mari că poate măcar aceștia își vor schimba atitudinea față de administrația publică locală, deoarece într-un final administrația publică locală este cea care rezolvă toate problemele locuitorilor și chiar nu contează culoarea politică a unui primar sau a altuia. Dar din păcate, până la momentul de față nu am avut dovezi clare că nu contează culoarea politică, totuși au fost... Cea mai mare frică a noastră, a administrației publice locale, este să ajungem să intrăm în incapacitate de plată, adică să putem achita salariile bugetarilor, pentru că, bunăoară, anul trecut în septembrie noi am ajuns în situația că, cu foarte mari greutăți, am achitat salariile până la sfârșitul anului.”

Europa Liberă: Anul acesta ar putea fi și mai vulnerabil, ținând cont de consecințele care vor urma în perioada post-COVID.

Cea mai mare frică a noastră, a administrației publice locale, este să ajungem să intrăm în incapacitate de plată...

Nina Cereteu: „Da, noi în situația actuală, deși avem un plan de acțiuni aprobat prin ședința consiliului, vreau să vă spun că foarte puțin am întreprins din ceea ce presupune cheltuieli mari, foarte puține acțiuni din planul respectiv le-am întreprins, pentru că suntem conștienți de faptul că nu vom putea să acumulăm acești bani în buget. Și să petrecem aceste licitații publice și să nu avem pe ce să achităm serviciile, nu putem să ne permitem această eroare. De aceea nu am întreprins măsuri, așteptăm să vedem ce va urma și care vor fi necesitățile urgente.”

Europa Liberă: Dar licitațiile au fost sistate?

Nina Cereteu: „Da, licitațiile au fost sistate, pentru că nu știm dacă o să fim în genere în stare să achităm toate cele ce au fost planificate.”

Europa Liberă: Cel puțin, bani pentru întreprinderile care sunt în subordonarea administrației publice locale există pe moment? Știu că apărea problema că în caz dacă cetățenii nu vor achita facturile integral, ar putea să apară și aici goluri.”

La Drochia
La Drochia

Nina Cereteu: „Este adevărat, pentru că întreprinderile municipale sunt la autofinanțare, sunt la autogestiune și la fel cum întreprinderea municipală piața din Drochia și-a sistat activitatea, care la fel se întreținea și are un colectiv la care trebuie achitate salariile și ei nu au în prezent de unde să le achite. La fel este și întreprinderea municipală „Apă-Canal”, care gestionează livrarea apei și deservirea canalizației, evacuarea deșeurilor din oraș, luna precedentă ei au luat doar 40% din totalul facturilor livrate către consumatori și, respectiv, nici ei nu au cu ce să-și onoreze obligațiunile față de angajați, dar nu mai vorbesc să achite facturile pentru lumină, combustibili pe care îi cheltuie în fiecare zi și toate celelalte. Și dacă primăria nu va avea de unde să le compenseze aceste decalaje și pierderi pe care le au, atunci riscăm și ei să-și sisteze activitatea, dar nu știu cum va fi asta. Reiese că instituțiile statului funcționează în continuare, de exemplu, Inspectoratul Fiscal își ia toate impozitele pe care trebuie să le ia, pune sechestru pe conturi, își ia banii pe care trebuie să-i ia din conturi de la întreprinderile municipale, chiar dacă suntem în perioada de stare de urgență, starea asta nu știu cum se întâmplă că nu-i pentru toți la fel.

Inspectoratul Fiscal își ia toate impozitele, chiar dacă suntem în stare de urgență...

De exemplu, noi în situația dată nu vedem nicio susținere din partea statului, pentru că ar trebui ca întreprinderile municipale, întreprinderile care sunt de importanță vitală, doar întreprinderea care livrează apă, care evacuează deșeurile, acestea sunt întreprinderi de importanță vitală pentru o localitate și în situația în care ele nu sunt susținute de către stat, fiindcă nu ar trebui Inspectoratul Fiscal sau Casa Națională de Asigurări în Medicină să ia toate impozitele pe care le au ei de luat, ar trebui tot o perioadă oarecare să-i aștepte, ca să putem reveni la normal. Ei au fost întotdeauna contribuabili care și-au achitat toate impozitele la timp, ar trebui și ei să fie scutiți acum sau cel puțin să fie amânată perioada de achitare a acestor impozite.”

Europa Liberă: Dar Dvs. la primărie ați făcut cumva un program post-criză, post-coronavirus?

Nina Cereteu: „Nu avem încă, pentru că nu știm când o să se termine. Trebuie să avem o imagine clară, să vedem ce avem și ce trebuie să facem în continuare, pentru că cel puțin pe moment situația este încă incertă. Noi vrem să sperăm că în curând într-adevăr vom reuși să depășim și pe 27 să revenim la normal, să-și reia toate instituțiile activitățile, dar încă suntem sceptici la acest capitol.”

XS
SM
MD
LG