Un grup de oameni de afaceri și reprezentanți ai asociațiilor de business s-au plâns noului ministru al economiei, Sergiu Gaibu, că dezvoltarea business-ului moldovean a fost și rămâne împiedicată de legislația confuză și mereu în schimbare, dar și de practicile organelor de control. Nici efectele pandemiei, ale restricțiilor antiepidemice nu sunt atât de grele ca efectele acestor două caracteristici permanente ale mediului de afaceri moldovean: legile proaste și vizitele inspectorilor. Ce le-a răspuns ministrul Gaibu, care vine cu viziuni proaspete, din mediul academic, al experților.
Controale abuzive, scheme de monopol și o legislație stufoasă, care mai mult încurcă decât sprijină mediul de afaceri – sunt problemele invocate de antreprenori și asociațiile de business la întâlnirea cu ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.
Discuțiile au avut loc în cadrul consultărilor publice privind planul de acțiuni al Guvernului în domeniului economiei și antreprenorialului. Directoarea executivă a Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Liliana Busuioc, a atras atenția că antreprenorii așteaptă cu îngrijorare evoluția pandemiei care, spun ei, ar putea să le afecteze puternic afacerile.
Abuzurile sunt atât de multe că riscăm... să avem foarte mulți antreprenori care și-au închis afacerea
Tot ce-și doresc ei, afirma Liliana Busuioc, e o comunicare clară și în timp util despre restricțiile care ar putea fi impuse: „Vrem ca aceste restricții să fie clar comunicate de către comisie ca să fie clar pentru antreprenori, pentru că deja avem foarte multe sesizări de la IMM-uri referitor la controalele abuzive care se întâmplă acum în teren. Alt subiect este referitor la controale în general, acestea trebuie să fie consultative și extins termenul nu doar pentru trei ani, pentru că sunt foarte multe abuzuri. Credem că pe agenda guvernului pentru următorul an neapărat trebuie să se regăsească o reformă în controale. Suntem conștienți că poate fi de durată, dar abuzurile sunt atât de multe că riscăm peste un an și jumătate să avem foarte mulți antreprenori care și-au închis afacerea și au plecat.”
De-a lungul anilor, antreprenorii și asociațiile de business s-au plâns că autoritățile comunică „pe sărite” cu mediul de afaceri și doar atunci când le convine. O altă problemă invocată a fost instabilitatea politică ce afecta așa numita memorie instituțională. Fiecare guvern încerca să croiască legi și reguli în baza propriei viziuni, fapt ce zdruncina mediul de afaceri. Directorul executiv al Asociației Exportatorilor de cereale „Agrocereale”, Igor Grigoriev, spune că antreprenorii așteaptă, întâi de toate, legi clare și reguli predictibile:
„Este benefic ca politicile statului să fie previzibile și, în primul rând, trebuie să fie previzibilă politica bugetar fiscală împreună cu bugetul care trebuie să fie aprobat la timp. În acest caz, fie că sunt întreprinderi mici și mijlocii, fie că e un business mare, au o previzibilitate. Atunci cred că vor dispărea chestia legată de controalele inopinate, ineficiente și care aduc un presing asupra businessului.”
Ministrul economiei Sergiu Gaibu, în trecut expert la Institutul Viitorul și Asociația Expert-Grup, a admis că, așa cum sunt scrise astăzi unele reglementări, lasă loc de abuzuri din partea instituțiilor de control. El a cerut oamenilor de afaceri să prezinte nu doar situații în care au fost verificați cu rea intenție, dar să ofere și soluții pentru rezolvarea acestora:
„Multe controale care sunt efectuate, sunt făcute pe cerințe care, în esența lor, reprezintă o misiune imposibilă pentru agentul economic. Respectiv, când vine controlul: l-a identificat, absolut formal îl aplică și, respectiv, este nevoie să solicite amendă. Acest lucru îl face pe agentul economic să întâmpine dificultăți, să iasă din încurcătură sub o formă oarecare sau să plătească amenzile în creștere, punând sub risc tot businessul.”
Antreprenorii și asociațiile de business s-au arătat convinși că adevăratele intenții ale guvernului vor probate prin punerea în practică a reformelor promise. În special cele ce se referă la demonopolizarea pieței și demolarea schemelor prin care au fost deturnate fonduri publice.