Linkuri accesibilitate

Parlamentul European va discuta situația din Moldova


Socialiștii din legislativul UE insistă asupra faptului că președintele Dodon contestă orientarea europeană a Moldovei și își afișează simpatiile pro-ruse.

Parlamentul European va discuta săptămâna viitoare, cel mai probabil marți, 3 octombrie, situația din Republica Moldova, pornind de la două proiecte de rezoluție redactate deja în luna august.

Proiectele de rezoluție au fost depuse de către grupul socialist și de către conservatorii din Partidul Popular European (PPE), iar principalele grupuri politice încă mai discută dacă vor adopta o rezoluție finală formală, sau dacă doar vor dezbate situația din Chișinău.

În mod cert, Comisia Europeană va fi invitată să se exprime în fața Parlamentului, fie prin șefa diplomației UE Federica Mogherini, fie prin comisarul responsabil cu extinderea și vecinătatea Johannes Hahn.

Proiectul de rezoluție depus de socialiștii din Parlamentul European este relativ blând și în el se afirmă că după criza politică din 2015, procesul reformelor a fost reluat. Socialiștii insistă însă asupra faptului că președintele țării, Igor Dodon, contestă orientarea europeană a Moldovei și își afișează simpatiile pro-ruse. Se amintește că Uniunea Europeană a insistat asupra faptului că Moldova trebuie să respecte mecanismele democratice pentru a putea beneficia de un ajutor macro-financiar. Socialiștii cer partidelor politice din Moldova să înceteze permanenta confruntare de care populația a obosit.

Socialiștii mai spun că recunosc faptul că alegerea unui nou sistem electoral este un drept suveran al Republicii Moldova, dar insistă în același asupra necesității respectării tuturor recomandărilor Comisiei de la Veneția. În sfârșit, socialiștii din Parlamentul European mai amintesc și faptul că economia Moldovei are o rată de creștere de 4%, dar deplâng în același timp faptul că propaganda rusă continuă să joace un rol foarte important în Moldova.

În proiectul de rezoluție al PPE, în schimb, care a fost redactat, printre alții, de deputatul român Siegfried Mureșan, se afirmă că noul sistem electoral corespunde unui regres al standardelor democratice. Se cere Comisiei Europene să supravegheze îndeaproape evoluțiile politice de care depinde acordarea ajutorului macro-financiar, ba chiar se cere suspendarea lui.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG