Parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Telenești, Nicolae Grapin, a anunțat duminică, 11 februarie, că parohia a aderat la Mitropolia Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei de la București. S-a pomenit însă în curtea bisericii cu un grup de preoți și enoriași din alte localități care i-au cerut să rămână în Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei de la Moscova, care susține fără rezerve, chiar cu entuziasm invazia rusă din Ucraina.
Nicolae Grapin, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” de 27 de ani, a spus că a luat decizia de a se muta la Mitropolia Basarabiei împreună cu enoriașii din Telenești, care condamnă războiul din țara vecină.
„În al doilea rând, starea financiară. Să nu ne ascundem după deget…” a mai spus parohul. Aflați mai multe din discuția cu Eugenia Apostu, corespondenta Europei Libere care de luni de zile urmărește cu atenție migrația bisericilor.
Alte subiecte ale episodului din 12 februarie 2024
- Agricultorii din Polonia au ieșit din nou în stradă, organizând proteste și blocaje pe unele trasee naționale și la frontiera cu Ucraina. Printre marile nemulțumiri invocate se numără și importurile de produse agricole ieftine din țara vecină.
- Președintele american Joe Biden a formulat una dintre criticile sale cele mai aspre la adresa Israelului, afirmând că ofensiva împotriva grupării teroriste Hamas ar fi devenit „excesivă".
- România se pregătește de patru rânduri de alegeri anul acesta: pentru Parlamentul European, locale, pentru Parlamentul național și prezidențiale. Cum s-a ajuns la această „aglomerare” fără precedent? Explicații de la Alina Manolache, corespondenta specială a Europei Libere România.
Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de trei ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.
Pe Agendă se difuzează atât sub formă de podcast pe moldova.europalibera.org, pe Apple Podcasts, Google Podcasts și Spotify, cât și ca produs de radio pentru stații afiliate din Moldova, inclusiv Jurnal FM și Eco FM.