Linkuri accesibilitate

Petras Austrevicius: UE trebuie să ofere statelor din Parteneriatul Estic perspectivă clară de aderare (VIDEO)


Petras Austrevicius: UE ar trebui să participe la negocierile de pace din „formatul Normandia”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:26 0:00

Petras Austrevicius: UE ar trebui să participe la negocierile de pace din „formatul Normandia”

Interviu cu europarlamentarul lituanian din grupul Renew Europe.

Nu este în regulă că UE nu face parte din „formatul Normandia”, spune într-un interviu cu Europa Liberă europarlamentarul lituanian Petras Austrevicius (Renew Europe). UE ar trebui să fie un partener important în aceste negocieri, mai spune Austrevicius, care întărește și ideea ca, la anul, când se va revizui Parteneriatul Estic, statelor membre să le fie oferite perspectivă clară de aderare.

Președinții Ucrainei și Rusiei, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, au căzut de acord, după discuțiile de luni de la Paris, asupra unui „acord amplu și complet de încetare a focului” în estul Ucrainei. Este vorba în primul rând de un schimb „total” de prizonieri, care ar urma să aibă loc pe 24 decembrie, și despre crearea a unor puncte, în lungul frontului, din care să se retragă forțele combatante: armata ucraineană și milițiile separatiste, susținute de Rusia.

Europa Liberă: Domnule Austrevicius, le-ați cerut colegilor din Parlamentul European să vă sprijine ideea de a trimite o scrisoare cancelarei germane Angela Merkel și președintelui francez Emanuel Macron pentru a le cere să facă presiune asupra liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, să elibereze prizonierii ucrainieni. Ați reușit. Dar v-aș întreba: De ce credeți că Franța și Germania ar avea succes, acolo unde UE nu are?

Petras Austrevicius: Peste 60 de colegi europarlamentari au semnat această scrisoare care a fost prezentată în cadrul întâlnirii din „formatul Normandia” care a avut loc la începutul acestei săptămâni, la Paris. Le-am cerut doamnei Merkel și domnului Macron să își folosească influența pentru eliberarea necondiționată a prizonierilor politici. Vorbim de peste 300 de prizonieri politici, atât în Ucraina, cât și în Crimea, ca atare, nu este vorba doar de câțiva oameni. Cred că la Paris s-a creat o atmosferă pozitivă. E vorba totuși de oameni nevinovați. Eliberarea lor va fi un pas înainte în rezolvarea acestui conflict.


Europa Liberă: Coborâm de la nivel european la nivel național? Altfel spus, unele probleme, ca relația cu Rusia, de exemplu, se rezolvă mai simplu la nivel național decât european?

Petras Austrevicius: Din nefericire, UE nu este parte a formatului de negocieri pentru pace în Ucraina, așa-numitul format Normandia. Evident că UE ar trebui să fie nu doar parte, dar unul dintre jucătorii cei mai importanți în aceste negocieri, dar înțeleg că Rusia nu dorește ca noi să fim parte din acest format. Germania și Franța, ca țări individuale sunt parte, au interes să se ajungă la pace și au și puterea de a avea inițiative care să grăbească ajungerea la un rezultat pozitiv. Vorbim despre peste 300 de prizonieri politici care au fost torturați, care au fost încarcerați în condiții inumane și care, practic, sunt nevinovați. Suntem foarte fericiți că dl Sențov a fost eliberat și poveștile pe care le-a împărtășit cu noi sunt incredibile.


Europa Liberă: S-au împlinit zece ani de la crearea Parteneriatului Estic. Înțeleg că se dorește reformarea acestuia. Cum?

Petras Austrevicius: Așa este. Parteneriatul Estic este una dintre cele mai de succes inițiative ale UE. Dacă ne uităm cum era situația în această parte de Europă în 2009 față de 2019 înțelegem forța acestui proiect. Georgia, Ucraina și Moldova, cel puțin, au făcut reforme extinse, s-au schimbat extraordinar. De aceea dorim să avem mai multe instrumente, mai mult angajament din partea UE ca să tratam aceste țări ca parteneri reali. UE trebuie să fie un proiect deschis, trebuie să fim deschiși până la aderare, Dacă aceste țări fac reforme, promisiunile trebuie menținute. De aceea cele care au acorduri de asociere, trebuie să primească acces la marile proiecte ale UE: piața internă, schimbările climatice etc. Vecinătatea estică poate fi diferită dacă noi suntem serioși și vedem aceste țări ca parteneri egali.

XS
SM
MD
LG