Linkuri accesibilitate

Nicolae Negru: Prima confruntare televizată Ceban-Năstase, departe de problemele capitalei


Retrospectiva săptămânii politice.

Joi a avut loc prima dezbatere televizată între candidații la funcția de primar al Chișinăului, liderul PPDA Andrei Năstase și socialistul Ion Ceban. Este prima confruntare dintre cei doi politicieni care eu ieșit în cel de-al doilea tur al scrutinului fără să participe la vreo dezbatere electorală, motivând că preferă întâlnirile directe cu alegătorii. Ce impresii a lăsat prima dezbatere dintre Năstase și Ceban?

Nicolae Negru: Prima confruntare televizată Ceban-Năstase, departe de problemele capitalei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:38 0:00
Link direct



Departe de problemele cu care se confruntă alegătorii din Chișinău – astfel descrie, pe scurt, comentatorul „Ziarului național”, Nicolae Negru, prima dezbatere dintre liderul PPDA Andrei Năstase și socialistul Ion Ceban. Cei doi concurenți au preferat să scoată în prim-plan disensiunile politice, uitând că după trei noiembrie unul dintre ei urmează să administreze treburile orașului, a lăsat să se înțeleagă Nicolae Negru.

Nicolae Negru
Nicolae Negru

„În primul rând, trebuie să remarcăm că ei nu au participat la dezbaterile din primul tur și, din punctul meu de vedere, e un gest arogant și disprețuitor față de alegători. Acum ei s-au confruntat în dezbateri, dar mi se pare că nu au fost suficient de convingători. Discuția aluneca mereu spre relația dintre Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor, deci, spre chestiuni de ordin general.”

Europa Liberă: Ați menționat despre aroganța candidaților care nu au participat la dezbateri în primul tur. Pe de altă parte, aceștia au ieșit învingători. De ce alegătorul nu taxează un asemenea comportament?

Nicolae Negru: „Se explică prin faptul că votul nu este, totuși, aplicat candidaților care sunt competenți sau care au proiecte pentru orașul Chișinău. S-a votat pentru Blocul ACUM și s-a votat pentru Partidul Socialiștilor, și lucrul acesta era previzibil. Noi avem un monopol pe scena politică. Cei de la putere nu strălucesc, dar nici în opoziție nu sunt alții mai buni și alegătorii sunt nevoiți să aleagă din ceea ce este”.

Nicolae Negru constată că politicienii își fac un mare deserviciu ducând alegătorii cu zăhărelul. Și asta pentru că oamenii așteaptă obiective realizabile, cum ar fi drumuri reparate, străzi iluminate, locuri de parcare sau transport public care să circule la ore clare.

Un obiectiv pentru viitorul primar al capitalei va fi și curățarea râului Bâc care riscă să devină un focar de infecții pentru populație. Săptămâna aceasta, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentară (ANSA) a anunțat că a depistat legume în care conținutul de plumb este de patru ori mai mare decât admisibilul.

Directoarea executivă a Asociației jurnaliștilor de mediu, Lilia Curchi, redactor-șef coordonator la revista „Natura” e de părere că starea mediului a degradat în primul rând din cauza ignoranței administrației locale:

Amenzile sunt mici, iar cei care poluează mediul tacit practic sunt încurajați să facă acest lucru pentru că ei știu că nu vor plăti substanțial...

„Avem apa râului Bâc foarte poluată, o apă de categoria 5, ceea ce înseamnă foarte poluat. Vreau să accentuez că această situație este caracteristică pentru toate cele peste patru mii de râulețe, de surse de apă din Republica Moldova , putem zice că este chiar prea târziu ceea ce s-a depistat, pentru că de ani de zile se bate alarma că în râul Bâc apa este foarte poluată și, în primul rând, noi toți trebuie să avem grijă de apa din râuri pentru că ea ajunge, precum vedem, inclusiv în produse și în farfuria noastră. În Moldova, problema este în control. Din păcate, amenzile sunt mici, iar cei care poluează mediul tacit practic sunt încurajați să facă acest lucru pentru că ei știu că nu vor plăti substanțial și vor avea doar câștig”.

Anterior anunțului despre depistarea loturilor de legume cu un conținut ridicat de plumb, ANSA declarase că a descoperit peste 70 de loturi de pește infectat cu paraziți. Autoritățile au anunțat că în schemă au fost implicați reprezentanți ai Centrului Republican de Diagnostic Veterinar, care emiteau certificate de conformitate false. Șeful centrului a fost demis, iar pe acest caz a fost pornită o urmărire penală.

XS
SM
MD
LG