Linkuri accesibilitate

Primele concluzii ale anchetei ONU despre noul conflict israeliano-palestinian


Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului Michelle Bachelet

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului Michelle Bachelet a declarat că liderii Hamas din Gaza au încălcat dreptul internațional umanitar prin tragerea indiscriminată a rachetelor asupra Israelului dar si că armata israeliană ar fi putut săvârși crime de război în Gaza

Michelle Bachelet a făcut comentariile astazi adresîndu-se unei sesiuni speciale a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, convocată de statele musulmane, cerând o anchetă asupra ultimului conflict din Gaza, precum și a situației drepturilor omului din Cisiordania și Ierusalimul de Est.

Înainte ca săptămâna trecută să intre în vigoare un acord de încetare a focului, Bachelet a declarat că biroul său a verificat cauzele morții a 270 de palestinieni în Gaza, Cisiordania și Ierusalimul de Est, inclusiv 68 de copii, în timpul violențelor din această lună. Rachetele Hamas au ucis 10 israelieni și rezidenți.

În timpul războiului de 11 zile, atacurile aeriene israeliene asupra dens populatei Fâșii Gaza „au dus la un nivel ridicat de decese și răniri de civili, precum și la distrugerea pe scară largă a infrastructurii civile”, a spus Bachelet.

„În ciuda afirmațiilor Israelului că multe dintre aceste clădiri găzduiau grupuri armate sau erau folosite în scopuri militare, nu am văzut dovezi în acest sens", a spus Bachelet.

„Dacă se constată că aceste atacuri au fost nediscriminatorii și disproporționate, ar putea constitui crime de război", a adăugat ea.

Organizatia militanta islamică Hamas a lansat peste 4.000 de rachete, dintre care multe au fost interceptate de sistemul de apărare antirachetă al Israelului, ceea ce însemna „o încălcare clară a dreptului internațional umanitar” pentru că Hamas nu a făcut distincția între țintele civile și cele militare, a spus Bachelet.

Ambasadorul Israelului la Națiunile Unite la Geneva, Meirav Eilon Shahar, a declarat că Hamas este o „organizație jihadistă, genocidă, teroristă” și a acuzat grupul că a comis crime de război și a folosit civilii ca scuturi umane.

Hamas neagă utilizarea scuturilor umane și spune că lansarea de rachete a fost justificată .

Sesiunea specială a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, desfășurată la cererea Organizației de Cooperare Islamică și a delegației palestiniene, urma să voteze mai târziu asupra unei rezoluții .

Ministrul palestinian de externe Riyad al-Maliki a spus că Israelul este o forță de ocupație si că „își continuă crimele, politicile și legile pentru consolidarea unui sistem colonial și apartheid".

Statele Unite nu au participat la sesiunea speciala a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

„Din păcate, autodeclarații campioni mondiali ai drepturilor omului continuă să protejeze ocupantul de răspunderea globală și furnizează literalmente arme și muniții pentru crimele sale de război raportate pe scară largă și crimele de apartheid împotriva poporului palestinian", a declarat ambasadorul Pakistanului la OIC, Khalil A spus Hashmi, vorbind în numele Organizatiei pentru Cooperare Islamică.

Critici ai Consiliului ONU pentru Drepturile Omului și susținători ai Israelului spun că organismul este părtinitor împotriva statului evreu și nu reușește să examineze în mod egal alți agresori ai drepturilor omului, inclusiv mulți dintre membrii Cosniliului.

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG