Instituția este una din cele 35 din toată țara pe care Ministrul Educației vrea să le transforme în „școli model” cu ajutorul unor investiții de 70 de milioane de euro.
Când va fi creată, această rețea de școli model – câte una în fiecare raion, în municipiile Chișinău, Bălți și în Găgăuzia – ar trebui să atragă elevi din localitățile mai mici din împrejurimi, oferindu-le condiții de studii net superioare celor din școlile mici, care pot fi închise treptat.
Cât de repede avansează proiectul
La jumătate de an de când ministrul Dan Perciun a anunțat, în februarie, care școli au fost selectate pentru a fi transformate în „școli model”, s-a avansat mai mult pe hârtie. Dar evoluția pe hârtie este mai importantă ca orice, când trebuie făcută o reconstrucție, mai ales din bani publici și mai ales în cazul unor clădiri ca școlile.
„Nu am avut nici concediu, nici vacanță, mă strădui să fac toate actele pentru a avea cât mai repede proiectul și începe lucrările, a spus Europei Libere, Anastasia Chiperi, directoarea Liceul Republican cu Profil Sportiv din Chișinău, pe 13 august.
- Te-ar putea interesa și: Sere inteligente și terenuri de sport multifuncționale. Ministerul Educației prezintă proiectul școlilor model
Liceul a fost vizitat deja de arhitecți și proiectanți, care au făcut măsurători. Directoarea estimează că pentru lucrările de reconstrucție este nevoie de circa 5 milioane de euro, dintre care un milion va fi oferit de Banca Mondială.
„Cu sprijinul partenerilor, sper să adunăm și restul banilor, în special pentru reconstrucția celor trei cămine și poate a cantinei - ne dorim mult acest lucru”, a spus Chiperi.
La o etapă asemănătoare se află cam jumătate din viitoarele școli model, a spus Europei Libere un funcționar al ministerului Educației, Sergiu Coceaș, consultant al Direcției de politici în domeniul învățământului general.
„În 15 școli, au fost realizate mai multe vizite ale inginerilor și au fost organizate sesiuni de consultări publice, iar lucrările de proiectare urmează să demareze aproximativ peste două luni”, a spus Coceaș, precizând că lucrările de construcție nu vor începe mai devreme de încheierea anului de studii 2024-2025, adică vara viitoare.
Măsuri diferite pentru școli diferite
Reconstrucția a 15 școli din 35 va fi sprijinită de Banca Mondială, cu aproape 15 milioane de dolari.
Nu toate școlile selectate să devină „școli model” trebuie însă reconstruite. Iar reconstrucția, acolo unde este necesară, diferă de la caz la caz.
Liceul Republican cu profil Sportiv, de exemplu, ar trebuie să beneficieze de un proiect de tip B, adică blocul școlii nu va fi reconstruit de la zero, ci vor fi schimbate geamurile, acoperișul, reînnoite rețelele electrice, termice și se va face izolarea pereților.
La liceul „Mihai Eminescu” din orașul Leova, unde învață 577 de elevi, vor fi renovate sălile de studiu, izolați pereții și înlocuit mobilierul.
„Noi am fost vizitați de reprezentanții Băncii Mondiale, în aprilie, și suntem pe lista instituțiilor unde se va investi în eficiența energetică”, a spus Europei Libere Stanislav Lozan, directorul liceului, adăugând că școala sa a căutat finanțări „din mai multe surse” pentru modernizare. „Ne-am înscris și noi la un proiect finanțat de România pentru renovarea terenurilor de sport, inventarului sportiv, în valoare de circa 500.000 de mii de euro”, a spus Lozan.
Alți donatori cooptați de ministerul Educației sau de școli nemijlocit sunt Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondul Națiunilor Unite Pentru Copii (PNUD), guvernele Poloniei și Norvegiei, alți „parteneri străini” și sponsori, inclusiv companii locale.
Cine sunt donatorii
Acolo unde nu este nevoie de reconstrucție capitală, se va interveni punctual. În unele școli, vor fi realizate lucrări de îmbunătățire a condițiilor de alimentare cu apă și sanitație (aici lucrările nu vor aștepta sfârșitul anului școlar și se vor efectua pe parcurs). În 10 școli din 35, este planificată crearea de pante și instalarea de lifturi pentru copiii cu necesități speciale locomotorii, iar în 20 – repararea și echiparea cabinetelor medicale și de psihologie.
Alte școli vor fi pur și simplu dotate cu echipamente moderne, inclusiv laboratoarele de chimie, biologie și fizică, table interactive și laptop-uri, iar unele echipamente vor veni chiar din octombrie curent. Și doar două școli model suplimentare urmează a fi construite din temelie, probabil la Chișinău și Bălți.
Ministerul Educației și-a propus ca rețeaua de școli model, câte una în fiecare raion să fie viabilă din 2025. Părinții care vor accepta să-și înscrie copiii la aceste instituții vor primi câte o indemnizație lunară de 1000 de lei pentru o perioadă de doi ani.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te