Linkuri accesibilitate

Războiul generațiilor, faza totală


Sinteza săptămînii politice românești.

Partidul Social Democrat are grijă de părinții decrețeilor, așa cum tatăl și mama lor, cei doi Ceaușescu, au avut grijă, după moarte, de foștii (în fapt, actualii) comuniști: le-au pus bani în conturi exotice, le-au dat o țară pe mână, niște sclavi care să-i întrețină și un aparat de partid și de stat din care s-au mai păstrat intacte insule și mlaștini prin toate instituțiile publice.

Pentru acea parte a societății îmbătrânită pe bani bugetari sau undeva prin cutele României profunde, trăind din economia paralelă și de subzistență, o țară de altminteri ignorată de toți politicienii, proiectul de lege nici nu pare o exagerare și nici nu ar schimba mare lucru. La urma urmei, tinerii sunt cei care finanțează și la ora actuală bugetul de pensii. La țară, respectul pentru părinți este înrobitor și nu odată familiile trăiesc la grămadă în nișe ecologice care leagă lungi lanțuri genetice de la străbunici la strănepoți. Copiii sunt puși de mici la cazne casnice și spiritul voluntariatului și sclavagismului e încă viu în cătunele unde primarul se folosește de asistații statului pentru a-și îngriji grădina de legume sau a face menajul localității (altminteri atribuit fictiv cine știe cărei firme de familie), sub amenințarea că altfel nu le va da venitul minim garantat, după cum părinții preferă să-și trimită copiii cu vacile și nu la școală (mai mult aici: „...aproape 30% dintre copiii români de până la 18 ani au renunţat la studii – obligatorii conform legii – cu 10% mai mult decât acum doi ani şi cu 7% mai mult faţă de media europeană”), altminteri nu le dau de mâncare.

De regulă, copiii își fac case alături de căminul bătrânesc și împart brânza și cucuruzul cu bătrânii. E o relație cu năbădăi, iar drumul către raiul familial este pavat cu multele victime ale violenței în familia tradițională (un raport al IGP, aici). Aflăm despre toate acestea, firește, doar din știrile de la ora cinci când cad în fântâni părăsite, în haznale supraaglomerate sau în mămăligă copiii nesupravegheați de bunici. Însă mai presus de orice fapt divers și breaking news, familia tradițională („celulă a societății”) dă certitudinea unei ordini a lumii în care totul este previzibil și controlabil. O piramidă din care se construiesc primele două trepte (nevoile fiziologice și siguranța) ale piramidei lui Maslow. Acelor familii nu li se va părea un abuz sau o încălcare a drepturilor individului obligarea copiilor să-și finanțeze părinții cu a cincea parte din venit. E o danie comună economiei practice a multor culte și credințe. Pe ea se bazează o lume care folosește doar combustibil fosil să însuflețească vatra familială.

Apariția unui proiect de lege care prevede contribuțiile copiilor la întreținerea bătrânilor spune multe despre speranța de viață a bugetului de pensii...

Pe de altă parte, există în fiecare dintre noi ceva ce se numește „rezerva de suflet” sau, dacă vreți, acțiunea de aur în raport cu bătrânii noștri. Unii spun chiar că, în virtutea acestui respect rezidual, nici nu ar trebui date legi pentru a stabili datoriile morale față de predecesorii noștri, acestea sunt inevitabile. Dar noul proiect de lege este redactat după chipul și asemănarea referendumului din toamna trecută care voia să stabilească prin lege corectitudinea politică și anatomică a raporturilor sentimentale din cadrul cuplurilor. Apariția unui proiect de lege care prevede contribuțiile copiilor la întreținerea bătrânilor spune multe despre speranța de viață a bugetului de pensii.

S-ar părea, deci, că nu e lipsit de temei zvonul că izvorul tămăduirii și bătrâneții fericite ar fi secat și că nu-l mai finanțează decât micile deturnări de fonduri dintr-un capitol bugetar în altul, împrumuturile de la bănci și populație prin titluri de stat. Explică și de ce oficialii privesc cu speranță la fondurile de pensii private cu care nu vor doar să acopere deficitul fondului de stat, ci și alte răsfățuri ale partidului-stat. Asta în contextul în care aleșii și-au asigurat recunoștința veșnică a contribuabililor sub forma unor pensii lunare cât pensia anuală a unui deținut politic. Ministrul finanțelor, prezidențiabilul Teodorovici, spunea că i-ar trebui ca oxigenul șapte miliarde de lei ca să peticească bugetul, însă cine mai trăiește cu oxigen în țara legumelor și verzelii zidurilor?

În fapt, legea pentru întreținerea părinților, cât de stupidă ar părea în forma ei etatistă, se aplică încă de acum: milioane de români plecați trimit bani acasă pentru a-și întreține familia, de multe ori bunicii rămași cu nepoții. E drept, în felul acesta, trimiși cu portofelul sau prin rețele financiare private, banii nu mai pot fi zeciuiți de agenții guvernului, de unde și epopeea lui Teodorovici Orlando furioso care ar vrea să tâlhărească banii aceștia, cam cum vrea să facă cu fondurile de pensii private. Indiferenți la zgomotul de fond al pensiilor, subversiv și discret, mulți copii își cresc părinții cu bani câștigați din greu în străinătate.

Așadar, cui îi folosește intervenționismul acesta familial? Mulți spun că nu este decât un proiect demagogic pentru a simula grija față de cei de la care partidul speră să obțină cele mai multe voturi. De fapt, nu e respect, ci doar o scuturare de umăr pentru cei cărora le-a alunecat ștampila aiurea la alegerile europarlamentare.

Cei plecați au scăpat de sub controlul părintesc al statului și nu au cum se bucura de creșterile salariale făcute haotic și pompieristic...

Tinerii care trimit banii pe căi private sunt cei care au manifestat împotriva coaliției guvernamentale. Chiar și cei care lucrează în țară sunt angajați în mediu privat, la multinaționale unde, cel puțin teoretic, au scăpat de terorismul birocratic și haiduceala guvernamentală (chiar dacă uneori au primit la schimb abuzuri și stres competițional). Cei plecați au scăpat de sub controlul părintesc al statului și nu au cum se bucura de creșterile salariale făcute haotic și pompieristic, de zilele libere „date” de stat sau de meschinele beneficii ale vieții în sistemul salarial românesc. În general, nu le mai pasă de panglicile scoase pe nas de mămicile și tătucii din guvern. Trăiesc liber, prea liber după gustul PSD care i-ar vrea legați de familie, așa cum sunt ei înșiși de mamele care le bagă sute de mii de euro în conturi (replica lui Marian Oprișan, în căutarea unei limuzine). În felul acesta banii mătușii Tamara, ai mamei lui Cătălin Cherecheș sau cadoul de nuntă primit de însurățeii Olguța Vasilescu și Claudiu Manda vor deveni legali, ba chiar semnul unei iubiri mai presus, deocamdată, de legi pământene.

Undeva, în subsolul conclavelor de partid, scurmă spaima că structura socială se destramă. Copiii își caută rostul departe de vatra casei. Își pierd vechile deprinderi. Se emancipează sau, cel puțin, se schimbă. Satele/ familiile/ clanurile sunt descompletate. Femeile țin locul bărbaților, copiii țin locul femeilor. Familia, cu toate ale ei, a început să capete sensuri și personaje noi care aruncă în desuetudine vechile relații familiale și speranțele puse în ele („capul de familie”; „persoane aflate în întreținere”; „moștenitor legal”).

Temerea, alimentată și de diversele milenarisme cu care merg locomotivele fundamentalismului ortodox, este că omul se înstrăinează, pierde relația cu familia, mama sau glia (Gaia), adică patria-mamă. Criptocomunistul PSD, deși funciarmente ateu pentru că nu vrea să-și împartă robii cu Dumnezeu, și-a făcut de ceva vreme un fidel tovarăș de drum din Biserică: a finanțat construcția și restaurarea bisericilor (ortodoxe în principal), a susținut referendumul pentru familie și boicotează în continuare clarificarea parteneriatului civil (care este vestitorul vremurilor noi ale familiilor atipice și neconvenționale). Slugărnicia a mers până într-acolo încât televiziunea de stat a pierdut o licitație dubioasă pentru transmiterea Festivalului Enescu în favoarea postului TV Trinitas al BOR.

Dar ce e nou pentru PSD, mereu interesat de cultul strămoșilor ilegaliști pe care-i ține azi cu pensii supradimensionate? Ce e nou pentru partidul care și-a scos din cimitire elefanții pentru a-i pune să reorganizeze partidul? PSD a încercat de mai multe ori să recicleze autoritarismul familiei pentru a ține sub control generația următoare. Nu este numai un reflex de supraviețuire (părinții care și-au consumat degeaba tinerețea în anii comunismului ar vota din nostalgie mai ușor partidul lui Iliescu și al ex+comuniștilor), ci și un semn că, dacă i-ar controla pe tineri, ar putea controla mai bine timpul istoric.

O ilogică circulară de genul celei orwelliene: „Cine controlează trecutul controlează și viitorul. Iar cine controlează prezentul controlează și trecutul.” Așadar, aflat încă la butoane, PSD crede că poate controla viitorul prin controlul trecutului. Tinerii, care-și pot face speranțe și planuri nefiind prin urmare captivii prezentului, au doar viitor, trecutul lor fiind insignifiant sau moștenit. Ei sunt puși pe un traseu de coliziune cu generația a doua/ treia care nu mai are decât trecut, viitorul fiind infinitezimal la adevărata speranță de viață a celor care au primit Cernobîlul drept în alveolele pulmonare și comunismul în plexul biografic.

Linia de front a războiului generațiilor este la intersecția lor cu prezentul. Din acest război generațional răzbat focuri de artilerie la suprafața smârcurilor politice: nu demult, o politiciană spunea că „decrețeii nu sunt funny” cum ar veni, spre deosebire de noi, tinerii, sunt plicticoși pentru că sunt autoritari, bidimensionali, ce mai, niște suflete moarte pe care nicio injecție cu adrenalină nu le mai poate resuscita! Sunt plicticoși pentru că au o biografie plină de complicități și compromisuri. O origine nesănătoasă. Sunt rodul unuia dintre păcatele originare ale ceaușismului: controlul intimității. Or, într-o societate care baleiază între transparența maximă a rețelelor de socializare și pudoarea patologică a corectitudinii politice controlul de stat asupra intimității individului este o formă de dictatură fiziologică pe care nu mai vrea nimeni s-o trăiască.

Cum-necum, proiectul de lege vorbește fără să vrea despre o problemă axială a momentului actual: datoria morală. Societatea românească a nepoților are mari datorii față de generația bunicilor. S-a stins la Nucșoara Elena Ion, sora fraților Arnăuțoiu. Împreună și alături de mulți alți consăteni, ei au întreținut eroic și tragic rezistența din munți și speranțele într-o lume mai bună. S-a stins cumva în anonimat, deși plânsă de mulți dintre cei care admiră eroismul acelei familii. Cumva, prezentul i-a plătit o parte din datoria morală. Dictatura comunistă s-a frânt acum trei decenii după o revoluție sângeroasă care a lăsat multe cadavre în urmă. Cioburile comunismului au intrat acum într-o prelungă și zgomotoasă agonie. Dacă ar trebui să-și recompenseze cumva părinții, nepoții ar trebui să-i vindece de traumatismele care le parazitează viața de 75 de ani: amnezia, lipsa de empatie, lașitatea. Ar trebui să încheie pacea unii cu ceilalți pentru ca și prezentul să devină locuibil.

XS
SM
MD
LG