Linkuri accesibilitate

Recensământul din Statele Unite ca o noua armă a președinției pentru a-i speria pe imigranți


Activiști care protestează în fața Curții Supreme a Statelor Unite împotriva întrebării ce vizează cetățenia. Washington, 23 aprilie 2019
Activiști care protestează în fața Curții Supreme a Statelor Unite împotriva întrebării ce vizează cetățenia. Washington, 23 aprilie 2019

De ce este important ca și imigranții ilegali să fie numărați? Pentru că de numărul populației depind cel puțin două lucruri: numărul de circumscripții electorale alocate fiecărui stat și ajutoarele sociale repartizate de guvernul federal.

Recensământul din America din 2020 este o temă controversată. Ce susțin părțile? - e întrebarea pusă corespondentului Europei Libere la Washington.

Ministerul Comerțului, care administrează recensământul a anunțat în urma cu câteva luni că intenționează să introducă o întrebare cu privire la cetățenia americană. În recensămintele anterioare o astfel de întrebare nu a fost inclusă. Administrația susține că ea este importantă pentru a identifica pe cei care au dreptul să voteze, cu scopul de a proteja drepturile minorităților.

Dar organizații pentru drepturile omului au bănuit de la bun început o alta intenție. Ei susțin că includerea întrebării va descuraja pe imigranții ilegali să răspundă, de frică că informațiile oferite ar putea fi folosite de alte agenții guvernamentale pentru a-i deporta sau persecuta în vreun fel. Administrația neagă ca ar avea astfel de intenții.

De ce este important ca și imigranții ilegali să fie numărați? Pentru că de numărul populației depind cel puțin două lucruri: numărul de circumscripții electorale alocate fiecărui stat și ajutoarele sociale repartizate de guvernul federal. Atâta timp cât imigranții trăiesc acolo, e nevoie de ajutoare sociale și de condiții adecvate.

De exemplu, dacă în California, un stat cu mulți imigranți ilegali, numărul de la recensământ este mai mic, atunci statul va avea un număr redus de deputați și va primi mai puțin ajutor federal. Pe linia acestei logici, criticii spun că administrația republicană încearcă să reducă reprezentarea statelor controlate de democrați. Este o teorie valabilă până la un punct pentru că de exemplu și statul Texas – de orientare în general conservatoare - ar fi afectat. În plus, mai adaugă cei care nu sunt de acord, recensământul ar fi folosit ca o noua armă a președinției pentru a-i speria pe imigranții ilegali.

Tribunalul Suprem a respins argumentul Casei Albe, lăsând o portiță, și anume precizarea că acest caz poate fi reanalizat, dacă argumentele sunt diferite...

După decizia de a include întrebarea, administrația a fost dată în judecată, cazul a ajuns la Tribunalul Suprem, care a respins argumentul Casei Albe, lăsând o portiță, și anume precizarea că acest caz poate fi reanalizat, dacă argumentele sunt diferite.

Părea la sfârșitul săptămânii că Ministerul Comerțului a decis să publice chestionarele de recensământ fără acea întrebare. Numai că vineri, pe Twitter președintele Trump a scris că e o știre falsă și că întrebarea va rămâne, ceea ce se pare că a creat confuzie la Ministerul de Justiție, cel care este de presupus să susțină acest caz.

Acum Trump ia în considerare un ordin executiv pentru includerea întrebării, dar mulți se îndoiesc că este o cale fezabilă. Chiar dacă pierde disputa, el vrea să-și convingă baza electorală că a încercat.

XS
SM
MD
LG