35 de organizații neguvernamentale moldovene au anunțat astăzi că relansează Coaliția civică pentru alegeri libere și corecte, o inițiativă ce datează încă din 2005. La scurt timp, însă, și liderul democrat, Vlad Plahotniuc, a anunțat lansarea unei platforme cu aceleași scopuri, numai că sub umbrelă parlamentară. De ce ar avea nevoie guvernarea de o asemenea platformă?
Analiştii, printre ei directorul executiv al ADEPT, Igor Boţan, cred că echipa democraţilor încearcă să anticipeze astfel bănuielile că scrutinul din toamnă nu va respecta regulile democratice.
Teoria analistului e că există, în primul rând, câteva opinii critice ale Comisiei de la Veneţia, apoi o serie de luări dure de poziţie din partea demnitarilor europeni, toate arătând că riscul punerii sub semnul îndoielii a corectitudinii scrutinului e real.
Conştientizarea primejdiei îi face pe democraţi să încerce o cale deja testată, mai spune Boţan, cea de a crea platforme pe care ei înşişi să le modereze şi prin intermediul cărora să disipeze criticile de pe acum.
Un astfel de grup, condus de speakerul Andrian Candu, a fost folosit deja o dată pentru crearea falsei impresii că sistemul mixt întruneşte consensul, sau că cel puţin acesta a fost căutat, mai observă Boţan:
„Dacă vor să bruieze ceea ce facem noi, noi avem destulă experienţă pentru a ne desfăşura activitatea de o manieră decentă şi competentă, fără a ne preta la tot felul de momeli.”
Iată, însă, ce mandat a pus în faţa grupului de lucru însuşi Vlad Plahotniuc, astăzi, la lansarea anunţului:
„Consolidarea caracterului democratic al scrutinului, prevenirea oricăror încercări de fraudă şi, bineînţeles, Prevenirea finanţărilor netransparente sau altor activităţi ilegale.”
Există o mulţime de instituţii de stat, spune în replică Igor Boţan, care nu doar că trebuie să vrea, dar sunt obligate să asigure exact aceste condiţii pentru desfăşurarea scrutinului. Igor Boţan crede că tocmai aceasta ar fi dovada caracterul fictiv al demersului democrat:
„Anterior nu au existat astfel de propuneri din partea partidelor de la putere, pentru că există organele competente – CEC, CCA, poliţia, procuratura, administraţia publică locală – deci tot instrumentarul pentru ca prevederile Codului Electoral să fie implementate aşa cum se cuvine. De aceea, ideea acestui extra efort este cel puţin neclară.”
Rămâne de văzut dacă opoziţia, ca şi asociaţiile neguvernamentale vor răspunde afirmativ invitaţiei puterii. Coaliţia civică, pe de altă parte, numără 35 de organizaţii neguvernamentale, pregătite, aşa cum au făcut-o începând cu 2005, să se uite cu atenţie maximă pe procesul electoral şi să-l descrie în rapoarte periodice.