Franța tocmai a ieșit dintr-un weekend dificil, făcut din proteste stradale în care, cum o scrie The Times, la Londra, s-au amestecat extrema dreaptă cu gilets jaunes, într-un adevărat „carnaval antivax”, combinat cu blocarea totală a multor drumuri și șosele principale, așa cum se întâmplă în fiecare an în weekendul dintre lunile iulie și august.
S-ar putea crede că sunt anecdote fără însemnătate, dar Franța se împarte în două mari triburi, care sunt „les juillettistes” și „les aoûtiens”. Zilele ce fac tranziția de la sfârșitul lunii iulie la începutul lui august sunt de multe decenii un adevărat coșmar național, o combinație de catastrofă naturală, sau chiar de sfârșitul lumii, cu ce a fost fuga din fața germanilor în vara lui 1940, exodul acela național traumatizant. Străzile, autostrăzile, ba chiar și drumurile laterale dinspre nord spre sud în Franța sunt blocate si saturate, în fiecare an, în acest weekend de întâlnire a „iulienilor” care se întorc din vacanță cu „les aoûtiens” care pleacă triumfal spre mare.
Există chiar site-uri specializate care explică diferențele între cele două categorii de francezi.
Pe acest fundal – „Antivax și antipass”: Libération, cotidianul stângii intelectuale pariziene, scrie în această dimineață despre cum în weekend unii manifestanți împotriva vaccinării au deturnat steaua galbenă pe care erau obligații să o poarte evreii în timpul regimului nazist. Cotidianul mai publică, însă, și mărturia unor manifestanți de bună credință care s-au trezit deodată defilând alături de catolici integriști și de extremiști de dreapta.
La rândul său, cotidianul conservator Le Figaro, apropiat de dreapta franceză moderată, scrie despre cum în aceste manifestații se întâlnesc, cot la cot și umăr lângă umăr, atât imaginarul antifascist, cât și cel al adversarilor vaccinării, cu toate obsesiile lor conspiraționiste. Cele două tendințe, dreapta-stânga, se regăsesc astfel reunite într-o aversiune împotriva statului și într-un individualism propriu culturii franceze care duce la respingerea vaccinării obligatorii.
De altfel, cum o amintește Washington Post, națiunile în care o parte importantă a populației refuză vaccinul sunt cu toatele țări occidentale prospere.
Dalai Lama ca femeie
Dalai Lama (care tocmai a împlinit 86 de ani) a anunțat că va reveni pe pământ reincarnat în femeie, iar acum o luptă surdă pentru succesiunea lui se duce între China, care controlează Tibetul de aproape trei sferturi de secol, și guvernul tibetan în exil instalat la Dharamsala, în India.
The Observer, în Anglia, amintește că Pekinul și-a arogat dreptul de a superviza alegerea viitorului Dalai Lama. De aceea, credincioșii, experții, dar și politicienii care percep și anticipează importanța evenimentului, se pregătesc pentru eventualitatea în care budismul tibetan s-ar putea regăsi cu doi lideri spirituali rivali: unul numit de China și altul ales conform indicațiilor actualului Dalai Lama, care își pregătește succesiunea.
India, care are în Himalaia o frontieră de 2.000 km cu China, controlează mișcările lui Dalai Lama și funcționarea guvernului tibetan în exil (am mai scris recent despre eșecul parțial al serviciilor secrete indiene în a supraveghea parte din conversațiile liderului spiritual tibetan, deoarece el nu folosește un telefon mobil digital).
Șpagatul ideologic al creștin-democraților germani
Despre un alt tip de contorsiuni politice scrie revista franceză Le Monde Diplomatique (care nu are nimic de-a face cu cotidianul Le Monde) în numărul său pe luna august apărut chiar astăzi, în care abordează o evoluție politică ce pare marginală, însă care ar putea afecta întregul continent european: declinul partidului creștin-democrat german al Angelei Merkel.
„Dreapta germană elastică”, scrie Le Monde Diplo, s-a văzut fragilizată de dezinvoltura cu care candidatul ei la funcția de cancelar, Armin Laschet, a tratat inundațiile de luna trecută din Germania. CDU-CSU se pregătește astfel fără entuziasm pentru alegerile din 26 septembrie. După 16 ani la putere, figura istorică a partidului, Angela Merkel, se retrage. Sfâșiat între un impuls conservator și o deschidere spre centru, acest partid obișnuit cu spagatul ideologic își caută acum un nou suflu.
În 72 de ani de existență a Republicii Federale Germane (RFG, doar de Vest până în 1990), o serie de cancelari ieșiți din CDU au condus-o vreme de 52 de ani. Merkel a deținut acest post la fel de mult ca predecesorul și mentorul ei Helmut Kohl: vreme de 16 ani. Ea a preferat însă să iasă din scenă înainte de a pierde niște alegeri, cum s-a întâmplat cu Kohl, care în final a pierdut în fața socialiștilor (SPD).
De ce nu au românii mafie ca în Balcani
În sfârșit, Le Monde propriu-zis, bine-cunoscutul cotidian francez cu titlul scris în litere gotice, oferă în numărul său datat de astăzi, luni 2 august, un fascinant articol-analiză despre mafiile din Balcani, cele din Serbia și Muntenegru, care controlează traficul de droguri dinspre America de Sud spre Europa și care de câțiva ani au ajuns să se războiască între ele într-un adevărat război al clanurilor din Balcani.
Am mai scris despre de ce nu au românii mafii ca în Balcani și despre adevărata natură a criminalității românești (inclusiv moldovene), care nu se compară nici măcar cu cea bulgărească, ca să nu mai vorbim de sârbi, muntenegrini sau albanezi.
Românii nu cunosc vendetta ritualică. La sârbi, în schimb, cum scrie astăzi Le Monde: „Motivele declanșării violenței din ultimii ani între gangsteri din Serbia și Muntenegru rămân deseori misterioase. Împușcări în cafenele, explozii de mașini, cadavre găsite pe stradă în Belgrad, Kotor sau Podgorica, fără a mai vorbi de un număr greu de calculat de dispăruți. Rezultatul: șapte ani de « război » între bande, asasinate și vendete care au făcut cel puțin 50 de morți.”
Aflăm din articol că principalele bande sunt structurate în jurul unor mari cluburi de fotbal, din care ies nu doar microbiști ultraviolenți, dar și activiști ai extremei drepte ultranaționaliste, precum și miliții paramilitare, cum s-au văzut în timpul războiului din anii 1990. Fotbalul ca substitut de ideologie a fost de altfel întotdeauna un liant coagulator și un ferment identitar al mafiilor de pe întreaga planetă.
Articolul este prea baroc, prea mare și bine cercetat și scris pentru a-l strica aici printr-un spoiler, dar merită subliniat că, precum și în cazul mafiilor rusești, pe care l-am abordat când am mai scris aici despre cartea lui Mark Galeotti The Vory: Russia’s Super Mafia (Yale University Press, 2018), articolul de astăzi din Le Monde subliniază legătura strânsă, filiația și linia direct dintre mafiile sârbești și muntenegrine de azi și vechea poliție secretă iugoslavă.
Aici intervine o linie de fractură între rețelele criminale din Albania, care întrețin legături cu mafia italiană, și cele sârbo-muntenegrine, care intră mai degrabă în tiparul criminalității organizate post-comuniste ajunsă la putere, prin ipostaza FSB, ca în Rusia lui Putin.
Analiza din Le Monde pune chiar direct și pe față întrebarea dacă nu cumva putem spune deschis că cele două țări, Serbia și Muntenegru, ambele candidate oficiale la intrarea în UE, sunt în realitate doar state-mafii (« Etats mafieux »). La urma urmei, boss-ul și „nașul” din Muntenegru, președintele țării, Milo Đukanović, se află la putere din… 1991, de 30 de ani! În asta, Đukanović îl bate până și pe Aleksandr Lukașenka.
Cum o rezumă Jovo Martinović, un celebru jurnalist care anchetează asupra criminalității organizate din Balcani: “Diferența față de America Latină este că Pablo Escobar era un gangster care lupta împotriva statului. În Muntenegru, Pablo e președinte…»
Dar și în Serbia, actualul ministru al… sănătății (!), Zlatibor Lončar, e poreclit «Moartea», pentru că, medic fiind anterior la un spital din Belgrad, e bănuit că i-ar fi făcut o injecție mortală unui membru rănit al unui clan rival adus acolo pentru îngrijiri.
Președintele Aleksandar Vučić l-a numit pe «Doctorul Moartea» ministrul sănătății, dar povestea cu injecția fantezistă arată poate și de ce așa mulți sârbi sunt instinctiv împotriva vaccinării... aproape ca în Franța.
