Linkuri accesibilitate

Un premiu Nobel la tribunal: Orhan Pamuk și gloria fără umor a defunctei Înalte Porți


Orhan Pamuk, pe balconul apartamentului său din Istanbul.

Noi măsuri anti-Covid: întreaga presă franceză se ocupă în această dimineață de discursul ținut ieri seară, în direct la televiziune, de către Emmanuel Macron.

Printre multe alte măsuri inedite, Macron a anunțat că al treilea vaccin va fi obligatoriu pentru toți francezii trecuți de 65 de ani.

Tot așa, protestatarilor care continuă să conteste vaccinul, deși Europa e lovită de un al cincilea val al pandemiei, Macron le transmite că restricțiile vor fi menținute „până când întreaga planetă va atinge imunitatea”. Franța a reintrodus reguli stricte, cu toate că teoretic se apropie acum de imunitatea colectivă, cu peste 80% din populație (cu totul, 51 de milioane de vaccinați) inoculați deja cu două doze. Cu toate astea, peste 6 milioane de persoane nu au primit încă nici o singură doză de vaccin.

Cum Franța preia din ianuarie președinția rotativă a Uniunii Europene, Macron a vorbit mult despre Europa, despre coerența geo-strategică – iar nu doar economică – a Uniunii Europene și despre cum ea trebuie să rămână unită în fața tensiunilor dintre marile puteri continentale care sunt Rusia, China și SUA.

Cotidianul rentierilor și al dreptei catolice, Le Figaro, rezumă principalele elemente ale alocuțiunii lui Macron, fără însă să emită vreo critică, nici măcar în privința deciziei de a condiționa prelungirea validității certificatului vaccinal pentru cei de peste 65 de ani de acceptarea unei a treia doze de vaccin. Ba chiar, Le Figaro nu găsește nimic critic de zis nici acolo unde Macron își reia, printre punctele planului «Franța 2030», proiectul independenței nu doar de Rusia și de China, dar și de SUA.

Cotidianul stângii intelectuale pariziene, Libération, consideră că întregul discurs al lui Macron a fost doar o «doză de campanie» electorală. La fel consideră și ziarul catolic La Croix: „Macron între campanie vaccinală și campanie electorală”.

Asta pentru că într-adevăr, în aprilie-mai 2022, Franța va mai trece și prin alegeri prezidențiale. Macron vizează un al doilea mandat, ceea ce, combinat cu prestația sa ca maestru de ceremonii al Europei în prima jumătate a anului viitor, promite un prim semestru 2022 foarte animat.

Pentru moment, Macron rămâne candidatul cu cele mai multe intenții de vot, între 23 – 25 % în primul tur de scrutin, și este dat câștigător în turul al doilea, indiferent cine va fi contracandidatul.

Nici măcar site-ul revistei dreptei extreme, Valeurs Actuelles, nu are ceva critic de spus despre anunțurile de ieri ale lui Emmanuel Macron, spre deosebire de cotidianul comunist L'Humanité, care consideră că „intervenția lui Macron marchează o înăsprire neprevăzută a condițiilor care permit obținerea asigurării de șomaj”.

Le Monde rezumă însă opozițiile politice reale: șefa dreptei extreme Marine Le Pen (15% din intențiile de vot) a declarat ieri seară că «a treia doză de vaccin a fost doar o scuză pentru un discurs electoral în care toate afirmațiile sunt contestabile. Șomaj, insecuritate, puterea de cumpărare… Lumea paralelă a lui Emmanuel Macron e foarte departe de realitatea francezilor! », a postat ea pe Twitter.

În schimb, candidatul stângii extreme, șeful partidului La France insoumise (“Franța nesupusă”, partid de stânga mai radical chiar și decât comuniștii), Jean-Luc Mélenchon (10% din intențiile de vot), a spus: «e clar, Macron candidează ca președinte, dar lui nu i se calculează timpul aparițiilor la TV», a spus el foarte pornit, marți seara, pe canalul de televiziune LCI, estimând că «se încalcă toate regulile, doar pentru a favoriza acest candidat-président».

Și presa străină consideră în această dimineață că discursul lui Macron avea mai degrabă nuanțe pre-electorale, mergând de la cum o rezumă Le Soir, în Belgia, sau New York Times, care estimează de asemenea că a fost un discurs electoral, sau Financial Times la Londra, ori analiza din Le Temps, la Geneva, în Elveția.

În final: «O a treia doză de Pfizer = o overdoză de Macron!», cum o pune mare Le Canard enchaîné pe prima pagină a ediției sale pe hârtie ce apare în fiecare miercuri.

„Sleaze”: potlogăriile dregătorilor britanici

Presa britanică e preocupată în acest timp de scandalul declanșat de revelația că un deputat conservator (Tory) și aliat al lui Boris Johnson, Owen Paterson, a încălcat regulile care privesc activitățile de lobbying prin aceea că era plătit de cel puțin două firme ale căror produse le promova ca legislator, în parlament.

Este acea formă de corupție hrăpăreață a unui înalt oficial pe care britanicii o numesc “sleaze”, ceea ce a făcut ca nivelul de popularitate al lui Johnson să scadă la cel mai de jos prag atins vreodată.

Sleaze” e un termen pur britanic, pe care BBC a fost nevoit să-l explice, un “termen politic minunat de elastic” și care poate acoperi orice formă de potlogărie și răufăcătorie din partea dregătorilor sau slujbașilor publici, până și afacerile sexuale. Presa, chiar de tendință conservatoare, fierbe de indignare, precum și unii din politicienii Tory dintre cei mai respectabili, precum fostul premier John Major, văzând că Johnson încercă să minimizeze cele revelate și că deocamdată nu pare a lua vreo măsură.

Afacerea de „sleaze” face să pălească până și împotmolita conferință mondială pentru salvarea planetei, COP26, de la Glasgow.

În acest timp, cum o constată The Washington Post, unul din ziarele care au participat la ancheta jurnalistică internațională ce a dus la publicarea masei de documente cunoscute drept «Pandora Papers», în Chile deputații din parlament au lansat o acțiune de impeachment împotriva președintelui Sebastián Piñera, posesor aparent al unor conturi offshore.

Lukașenko vs. UE: o „tactică banditească” și trafic de persoane

În Franța, Le Monde mai scrie și despre haosul de la frontiera polonă-bielorusă, unde guvernul de la Varșovia a desfășurat 20.000 de grăniceri și militari și unde premierul polonez Mateusz Morawiecki afirmă că ceea ce face puterea de la Minsk este «o încercare de a destabiliza întreaga Uniune Europeană».

The Guardian, la Londra, scrie de asemenea despre «situația disperată de la frontiera polonă-bielorusă», vorbind despre cazuri de familii și copii trimiși de polonezi înapoi la Minsk și cum dictatorul bielorus Aleksandr Lukașenko pare, organizând acest trafic de persoane, în special din Irak, Siria și Afganistan, că ar căuta doar să se răzbune pe UE pentru sancțiunile impuse regimului său.

Uniunea Europeană a condamnat ceea ce a numit o „tactică banditească” (gangster-style tactics) din partea regimului de la Minsk.

Rămânând la categoria „tacticilor banditești”, Washington Post scrie că un fost US Marine încarcerat în Rusia a declarat greva foamei pentru a protesta împotriva încălcării drepturilor sale în închisoare. Trevor Reed, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru violență împotriva poliției ruse, într-un incident declanșat pe când era în stare de ebrietate, în 2019, incident despre care el susține că nu-și amintește. Condițiile din închisoarea lui din republica autonomă rusă Mordovia sunt foarte dure, iar familia lui Reed afirmă că nu i se permite să comunice cu el.

Turcia: laureatul Nobel contra „sultanului Erdoğan”

În sfârșit, în numărul său de astăzi, același Le Monde se ocupă de cazul scriitorului turc Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel de literatură (2006), care se regăsește din nou în vizorul justiției lui Erdoğan, acuzat că ar fi «insultat identitatea patriei» în ultima lui carte.

Pamuk e acuzat că ar fi insultat figura lui Atatürk (Mustafa Kemal), fondatorul republicii turce, în ultimul său roman, Veba Geceleri Nopțile ciumei», disponibil deocamdată doar în turcă și apărut în luna martie la editura Yapi Kredi.

Romanul se petrece pe o insulă imaginară, undeva pe la sfârșitul Imperiului Otoman, o insulă în care locuitorii luptă împotriva unei epidemii de ciumă.

Judecarea și întemnițarea intelectualilor pare a fi o ocupație permanentă, cu normă întreagă, a justiției din Turcia, unde scriitorii, caricaturiștii, jurnaliștii sunt deseori închiși pentru articole, cărți, sau simple glume rostite public. Scriitorul Ahmet Altan, câștigător al Premiului Femina 2021 pentru autori străini în Franța, a petrecut astfel câțiva ani în închisoare (2016-2021) acuzat că a difuzat „un mesaj subliminal” (!) pe un canal de televiziune, în ajunul loviturii de stat eșuate din 16 iulie 2016.

În ce-l privește pe președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, el nu este câtuși de puțin cunoscut pentru un acut simț al umorului. El a căutat chiar să obțină de la Angela Merkel deschiderea unei proceduri judiciare împotriva umoristului german Jan Böhmermann, care îl ridiculizase pe «sultanul de pe Bosfor» (Erdoğan imaginându-și, aparent, că în Germania puterea politică poate cere justiției să persecute un umorist).

Dintr-un motiv similar se explică și relațiile extrem de reci între Erdoğan și premierul britanic Boris Johnson. Pentru cine s-ar întreba de ce Boris Johnson nu spune niciodată nimic despre Turcia, nu merge acolo, nu-l pomenește pe Erdoğan, iar Turcia pare inexistentă în discursul politic al actualului guvern britanic: în 2016, Boris Johnson a câștigat concursul și premiul de o mie de lire al revistei The Spectator pentru cea mai insultătoare epigramă despre Erdoğan. Ea poate fi găsită, cu o încercare de traducere în română, în linkul de aici.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG