Linkuri accesibilitate

«Squid Game» e poate un plagiat, nu însă și programul lui Macron în fruntea Europei


În vreme ce Joe Biden își deschidea ieri summitul virtual mondial pentru democrație (despre care scrie în detaliu Washington Post), Emmanuel Macron își ținea la Paris prima conferință de presă în perspectiva președinției rotative a Uniunii Europene pe care Franța o va prelua pe 1 ianuarie pentru șase luni.

Parisul va conduce așadar Europa vreme de șase luni de zile, în prima jumătate a anului viitor, timp în care vor avea loc și alegeri prezidențiale în Franța, pe care, așa cum o arată majoritatea sondajelor, Macron pare că le va câștiga, pentru un al doilea mandat. Discursul său de ieri, așadar, a fost unul «napoleonian», în care el și-a anunțat dorința de a relansa întreaga politică a continentului european. Ocazia este unică (data următoare când Franța va mai deține președinția UE va fi peste 13 ani). Libération îi rezervă de altfel lui Macron prima pagină, cu o fotografie și un titlu unic: «Eu, președintele... Europei».

Scenariu Macron-economic

Macron a vorbit și despre economie (mai ales că el a fost chiar ministrul economiei, în timpul lui François Hollande), propunând un salariu minimum unic “decent” la scara întregii UE, dar la fel de mult a vorbit el despre „Europa apărării”, despre „suveranitatea strategică europeană, independentă de NATO și de SUA. Asta exact în momentul în care, cum o scrie chiar astăzi cotidianul Le Monde, proiectul apărării europene suferă de o gravă lipsă de finanțare.

Tot pe plan militar și securitar, Macron a repetat că vrea sa europenizeze securitatea în Sahel, în Africa sub-Sahariană (despre care am mai scris în detaliu aici).

Este limpede că Europa se va afla în centrul campaniei electorale a lui Emmanuel Macron pentru alegerile din aprilie 2022, așa cum s-a întâmplat și în alegerile din 2017. „Istoria Europei nu este doar suma a 27 de istorii naționale”, a spus Macron.

Astăzi el îl va primi de altfel pe noul cancelar german Olaf Scholz, care a ales Parisul ca primă destinație străină, tocmai pentru a sublinia importanța «axei franco-germane».

Și, desigur, el a mai vorbit despre relațiile tensionate cu Marea Britanie.

"Partygate": începutul sfârșitului pentru Boris Johnson?

La Londra, în acest timp, Boris Johnson a devenit deodată țintă privilegiată a ziarelor-tabloid, ceea ce în Marea Britanie înseamnă începutul sfârșitului. Johnson însuși, care a scris ani de zile pentru The Daily Telegraph, trimițând depeșe alarmiste și mincinoase de la Bruxelles în legătură cu UE, știe ce înseamnă să devii prada ziarelor britanice de scandal.

Guvernul lui Johnson impune acum iarăși restricții severe populației, inclusiv aceea de a reveni la home-working, la tele-muncă, if they can (dacă se poate). Dar Johnson însuși are mari probleme în urma revelațiilor publicate în legătură cu marea sărbătoare de Crăciun organizată de el în decembrie 2020, chiar în momentul în care el le cerea concetățenilor lui să renunțe la reuniunile familiale (așa-numita "Partygate", cum o scrie, la München, cu neascunsă Schadenfreude, Süddeutsche Zeitung).

Asta cade foarte rău, venind exact în urma scandalului „cumularzilor”, declanșat de faptul că unii deputați conservatori mai au câte un contract de angajare în același timp, gras plătit de felurite firma private. Daily Mirror a fost primul ziar care a revelat că în decembrie 2020, petrecerile de sfârșit de an s-au ținut fără nici o regulă sanitară la reședința premierului din Downing Street, exact în momentul în care Boris Johnson le cerea britanicilor săi să renunțe la sărbătorile în familie.

Redfield & Wilton constată astfel că 63% din britanici găsesc că Johnson ar trebui să demisioneze.

Squid Game, un plagiat?

În domeniul culturii populare, săptămânalul politico-satiric francez Charlie Hebdo pune întrebarea (doar în ediția pe hârtie) dacă nu cumva foiletonul sud-coreean de succes planetar de pe Netflix, Squid Game, este un plagiat după un film japonez.

E vorba de filmul japonez din anul 2000 Battle Royale, în care adolescenți turbulenți sunt trimiși pe o insulă pustie unde trebuie să se omoare între ei până rămâne doar unul. Echipați cu câte o zgardă explozivă care le smulge și pulverizează capul de îndată ce se abat de la «misiune», ei trebuie să folosească tot ce au la dispoziție, știind că unul singur va rămâne.

Charlie Hebdo pune în evidență estetismul juisiv, anarhist și cinic al acestui film japonez de acum două decenii, sugerând că foiletonul coreean de succes nu este altceva decât o imitație, pentru a nu vorbi de un furt.

Who's afraid of the big bad "woke"?

Înainte se spunea “corectitudine politică”. Acum se zice „woke”. Sătul sa tot audă acest cuvânt-sperietoare golit de sens, săptămânalul francez Courrier International, care oferă în traducere cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă, are în ultimul său număr proaspăt apărut un întreg dosar despre ce înseamnă a fi "woke" și cum acest cuvânt argotic, care la origine desemna o atitudine de refuz al nedreptății sociale si al rasismului, a devenit o vorbă de ocară folosită de conservatori pentru a-și descalifica adversarii.

"Dacă dezbaterea în jurul curentului woke e stupidă, asta este mai ales deoarece nimeni nu e de acord cu sensul cuvântului", scrie astfel Simon Kuper într-un articol în Financial Times.

In Washington Post, Eugene Robinson este agasat de felul in care cuvântul “woke” a evoluat într-atât încât a devenit o cochilie goală, care nu mai e revendicată de nimeni.

Ca atâtea alte neologisme care se răspândesc în societatea complexă din SUA, ‘woke’ este născut în comunitatea afro-americană. Deși derivă din ‘awake’ [literalmente “trezit”], definiția lui a fost întotdeauna vagă. A fi ‘woke’ însemna inițial a fi conștient de nedreptățile sociale și de realitatea rasismului.

Asta a dus însă la excese puritane. Courrier International a mai pus deja întrebarea: Ce este aceea “cancel culture”?

Te temi de «woke», dar nu știi ce este «bipoc»?

Cotidianul New York Times (NYT) a trecut în revistă o serie întreagă de expresii și acronime noi, precum a fi «bipoc», de la: «black, indigenous or other people of color» (negru, indigen sau de altă culoare). New York Times constată însă că acest termen nu prea e clar și nu a fost acceptat de mulți bipoci deoarece conține bi-, care e asimilat cu bi-sexual. Cât despre «Latinos», de origine hispano-americană, ei nu prea sunt siguri dacă doresc să fie considerați „de altă culoare”.

Pentru aceștia a fost însă creat termenul Latinx, care desemnează o persoană hispanică fără a indica genul, deoarece tradiționalul Latino era văzut ca prea masculin, or trebuia găsit ceva și pentru latinos transgender.

Au mai fost creați și termeni precum microagression pentru remarci ofensante din neștiință la adresa unei persoane cu identitatea fluctuantă. Or, în fața unei asemenea complexități este limpede că va trebuie creată la un moment dat și o expresie pentru cei care rănesc fără să vrea o asemenea complexitate identitară și care, neștiutori fiind, merită să fie însoțiți – terminologic și psihologic – pentru a ieși din eroare.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG