Linkuri accesibilitate

România. Eterna dilemă: pisica cu nouă vieți sau amfibianul nemuritor?


Suntem pe mâini sigure și pricepute. Opt dintre candidații la alegerile locale sunt pe lista scurtă a colaboratorilor Securității comuniste, unii doar ca simpli turnători, alții pe poziții ceva mai importante. Lista îi cuprinde doar pe cei descoperiți până acum de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Unii dintre ei încă se mai luptă în justiție să-și păstreze imaginea de eroi urbani fără teamă și fără prihană. Cel mai notoriu și gălăgios este Traian Băsescu. Greu să-ți dai seama dacă scandalul pe care-l face este parte a unei diversiuni, cum se pricepea de minune s-o facă Serviciul D de dezinformare al Securității, sau doar rodul combinat al unei bune păreri de sine și al proastei păreri despre memoria colectivă. Procesul lui cu CNSAS e pe rolul Înaltei Curți dar, indiferent cum se va termina, a apucat să ne spună că funcția de căpitan de navă nu-i lăsa timp și nervi doar pentru bișnița cu blugi și gumă de mestecat, ci și pentru rapoartele către superiorii din Securitate. Ar fi fost prețul pe care trebuia să-l plătească pentru că era căpitanul navei amiral a flotei pe care, mai târziu, o va scoate la vânzare.

Oricum, fostul președinte nu mai e însoțit de cortegiul acela care se făcea covor sub pasul lui clătinat și nici nu-i mai așterne nimeni petale de trandafiri în cale. Doar câte o cârtiță mediatică îi mai dă orbește binețe și-l ține de vorbă la ore imposibile. Mulți dintre cei care, în vremuri nu prea îndepărtate, dovedeau că poezia de curte poate contamina sub forme intelectualizate și sofisticate, ciorba democrației (Traian Băsescu lăsa bacșișuri mari pentru ospătari și muzicanți) spun astăzi că e prea mult, că au fost orbiți de iubire și nu i-au văzut petele de pe caracter. Și că, de fapt, nici nu a fost iubire, ci doar o concesie nevinovată făcută unui rău necesar, mai mic și, cumva, benign (sic!). Desigur, ar fi fost mai prudent și rezonabil pentru toată lumea dacă nu-și făceau chip cioplit cu șișul din fostul președinte care încă de pe-atunci dovedea un mare potențial de necumpătare și lipsă de răspundere. Să așteptăm verdictul Înaltei Curți, chiar dacă aceasta nu-i judecă și caracterul, ci doar semnătura pe o adeziune. Nu pare însă întâmplător că tocmai Băsescu s-a găsit să-l laude pe Ceaușescu (dacă se limita la 10 ani, rămânea ca un mare conducător în istorie) și să-l calomnieze pe Rege („sluga rușilor”). E un defect de creștere și educație socialist-științifică. Ulterior, acest om supus greșelii a fost înghițit de propria statuie ridicată de alții îmbătați de vorbe. Acum Băsescu mai vrea o tură de ovații. Spune că a descoperit că e nevoie de el. El însuși are nevoie de el la primărie.

Chiar dacă amnezici (sau poate că tocmai de aceea) românii au tot avut parte de stafii comuniste. Ele bântuie de decenii istoria și instituțiile, programele școlare și cele guvernamentale, cum bântuie acum oferta electorală. Cum-necum, vreme de treizeci de ani, listele de candidați au fost pline de resturi fosile care ne-au rămas în gât. Poate că acum s-au mai cernut, mai ales că recipientul în care pluteau s-a fisurat. Sondajele de opinie arată că dinozaurii comuniști sunt o specie pe cale de extincție. Desigur, ajută și natura, nu doar simțul critic. Bazinul electoral al PSD a început să semene tot mai mult a smârc. Tot mai des însă amfibienii părăsesc mlaștina originară târându-se pe aripioare până la cel mai apropiat bazin plin cu apă proaspătă. Acolo sunt primiți cu carne proaspătă și se transformă în piranhas.

Desigur, toți acești inși (CNSAS nu a reușit să cerceteze decât parțial oferta electorală, așadar nu poate spune cu precizie câtă e expirată și letală democrației) nu ar fi avut ce căuta în avanscena vieții publice. Ar fi trebuit să dispară discret undeva, dincolo de orizontul de așteptare, laolaltă cu marea masă a impostorilor și infractorilor intelectuali, mari specialiști în falsuri biografice și profesionale. Acel cod deontologic politic (atât de gălăgios absent!), codul pe care mai toți politicienii au refuzat superstițioși să-l discute și adopte, ar fi trebuit să prevadă recuzarea din oficiu, printre alții, a celor care au avut legături atât de intime și periculoase cu trecutul securistic al nației. Da, desigur, unii sunt încă în proces să-și spele reputația cu acid, pentru că vor să aibă o biografie scurtă, începând cu 1 ianuarie 1990, iar justiția română este extrem de culantă și generoasă cu asemenea spețe, permițând tot soiul de tertipuri avocățești și căi de atac.

Dar de ce s-ar recuza foștii securiști sau tovarăși de drum ai partidului comunist, dacă din campania „Fără penali în funcții publice” s-a ales praful și pulberea și orice încercare de resuscitare o electrizează ca pe monstrul doctorului Frankenstein, gata să-și strângă salvatorul de gât? E drept, inițiativa, pentru care s-au strâns cam 10 la sută din semnăturile românilor, a fost adoptată pe la mijlocul verii în Parlament, dar asta nu i-a oprit pe politicieni să aducă pe listele la alegeri tot soiul de condamnați definitiv sau cercetați penal, spunând că cei propuși cunosc bine problemele administrației locale. Păi cum să nu le cunoască, dacă ei înșiși sunt problemele?

La Brașov, pe listele unui partid de incoruptibili găsim pe poziții posibil eligibile nu mai puțin de șase candidați condamnați definitiv sau cercetați penal pentru diverse infracțiuni. Un politruc a omorât un domn pe trecerea de pietoni, altul a condus beat prin oraș, altul a atribuit după bunul plac locuințe ANL, altul este multiplu campion penal (distrugere de bunuri, amenințări, lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii publice etc.) în fine, altul a dat mită în campania electorală din 2012. E drept, nu au făcut poliție politică. Nu sunt singurii. Primarul din Câmpulung Muscel a făcut un accident de mașină la începutul acestui an. Poliția a făcut puțină politică cu etilotestul: primarul avea o alcoolemie de peste 0,40%, de patru ori peste limita admisă. E interzis, conform legii, să conduci cu asemenea alcoolemie o mașină, nemite un oraș. Totuși, omul, care s-a ales cu dosar penal, se încăpățânează să se vrea sultan în oraș. Candidatul la primăria Albești s-a dedulcit la fonduri europene și a fost condamnat la ani de închisoare cu suspendare. Dar suspendarea în România dă mai mari șanse de a ajunge în fruntea ierarhie astfel că infractorii de top au mereu o a doua șansă, ba chiar și o a treia, în funcție de traseul politic al respectivului. Un alt candidat la primăria Călinești a primit patru ani și jumătate cu executare. Tot de la alcool i s-a tras. Era inspector principal la fisc și a făcut parte dintr-o rețea de falsificatori de alcool. Omul și-a acoperit urmele: a trecut din PRM în PAM, de acolo în ALDE și PER. Acum candidează, în mod natural pentru un condamnat cu atâtea vize turistice, pentru PSD. PSD i-a vrut mereu pe cei mai buni. În Popești-Leordeni, clanul Sportivilor se implică intens în viața colectivității: a decis să fie trup și suflet de partea candidatului PSD la primărie. Nu e o iubire cu totul dezinteresată. Actualul primar, traseist plecat din PSD la UTC-ul lui Ponta, nu vrea, se pare să semneze o punere în posesie pentru unul dintre haiducii lui Ciolacu. Astfel că interlopii au început să distribuie la ceas de seară afișe și fluturași cu candidatul lor preferat. Pentru că operațiunea era dubioasă, poliția i-a urmărit până în primul stâlp. Oricum, clanul Sportivilor continuă să fie motorul schimbării în Popești-Leordeni ca și alte clanuri de mafioți. Poate de aceea justiția le scurtează sentințele: societatea are nevoie de infractori ca de un factor de echilibru, stabilizator. Cum altfel să se explice recenta eliberare a unuia dintre oamenii de fier ai Cordunenilor care efectua o condamnare de trei ani? Judecătorii, miloși cu legendele vii, au decis că a avut „un comportament corespunzător”, deși este un infractor patologic (are nenumărate condamnări) și a violat din toate pozițiile regulamentul penitanciarului. Cornel Corduneanu are acum gânduri mari și vrea să le dea societății: el se apucă de scris pentru a afla toți cum e cu sistemul penitenciar românesc. „Eu nu sunt un om agresiv, nu am omorât pe nimeni, nu am căutat scandal niciodată. Dacă vine unul la mine să-mi dea în cap, trebuie să mă apar. De asta spun că nu vreau să mai ajung la pușcărie, dar nu știi niciodată ce va fi” le-a spus el jurnaliștilor filosofia viitoarei cărți. Clanul se poate întruni acum cu efective quasicomplete: în ianuarie alți 24 de mafioți din același clan au fost eliberați. Tot pentru bună purtare. Când vezi cât de clementă e justiția cu crima organizată, violatorii și pedofilii te întrebi dacă nu ar strica să ne votăm și judecătorii sau măcar șefii la procuratură, să nu-și mai împartă verighetele cu infractorii. Deși, având în vedere rezultatul alegerilor, nu se știe ce stafii ar ieși din urne. Cert este că, dacă zgârii puțin suprafața listelor cu membri de partid și candidați la alegeri, dai mereu peste câte un interlop.

Lista infractorilor care fac muncă în interesul societății s-ar lungi peste măsură. Se pare că nici trecutul de revoluționar de profesie, nici cel de colaborator al torționarilor, nici infracționalitatea de zi cu zi din banii comunității nu influențează nici votul și nici buna imagine de sine pe care o au candidații și partidele care-i conduc. Te întrebi dacă aceste complicități la toate palierele nu ascund, de fapt, o stare de decădere morală programată și generalizată, cel puțin printre politicieni (mai mari sau mai mici), semn că într-adevăr puterea corupe și corupția începe de la cap.

O dată la patru ani avem ocazia să vedem ce cred cu adevărat politicienii despre electoratul pe care l-au ignorat tot mandatul. Vedem, ca în vrăjitorul din Oz, ce se acunde dincolo de perdelele de fumuri și ifose. Ar trebui să vedem, în fine, și ce ni se pune pe masă. Totuși alegerile din acest an nu sunt cel mai bun moment pentru această deșteptare la realitate: greu de distins ce este bună credință și necesitate și ce este doar mită electorală și demagogie în discursul politicienilor. Unii vor ca pensiile să crească, alții alocațiile sau banii pentru IMM, PFA și ONG-uri. Se bat pentru aceste mite fantastice la Curtea Constituțională și în culisele parlamentare. Se urmărește cu atenție mersul sondajelor de opinie în funcție de care se mai aruncă pe masă o chiflă. Este ca bursa futures unde se negociază valori viitoare.

Partida de poker pe bani bugetari e în plină desfășurare. Cine clipește pierde. Ca de obicei, când se dispută atât de intens viitorul, toată lumea începe să se teamă pentru prezent. Toate aceste sume ipotetice (miliarde de euro) apar și dispar fără un mieunat în cutia neagră a urnei electorale. Până după alegeri nu vom ști ce s-a ales din pisică: a murit sau nu? Și, dacă inițial, avea nouă vieți, câte i-au mai rămas? Sau poate că pisica noastră e ca amfibianul acela mexican, axolotl, veșnic tânăr și ferice, capabil să-și regenereze capetele, indiferent cât îi tai dintr-o lovitură de vot.

*Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

Mai mult

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

XS
SM
MD
LG