Linkuri accesibilitate

România, Bulgaria și Turcia vor curăța Marea Neagră de mine


Vânătorul de mine M 270 „Ion Ghițulescu” (Sursa: navy.ro)
Vânătorul de mine M 270 „Ion Ghițulescu” (Sursa: navy.ro)

Bulgaria, România și Turcia plănuiesc să semneze pe 11 ianuarie, la Istanbul, un Memorandum de cooperare pentru deminarea Mării Negre (МСМ Black Sea), a declarat ministrul apărării de la Sofia, Todor Tagarev, citat de serviciul bulgar al Europei Libere.

„Războiul din Ucraina, declanșat de Rusia, implică riscuri pentru teritoriul nostru, pentru securitatea navigației și, pentru a minimiza aceste riscuri, forțele navale ale celor trei țări vor coopera pentru a îndepărta minele, sperăm, cu succes”, a declarat Tagarev jurnaliștilor, pe 4 ianuarie, la Blagoevgrad, unde a participat la ceremonia de revenire a contingentului bulgar din misiunea de menținere a păcii din Kosovo.

Bulgaria speră că grupul trilateral al forțelor navale să fie operațional în câteva luni, a precizat ministrul apărării, Todor Tagarev, pentru Serviciul bulgar al Europei Libere. Potrivit lui, memorandumul va fi încheiat pe o perioadă de trei ani, iar fiecare dintre cele trei țări va participa cu diferite tipuri de nave. El a mai spus că acordul va fi semnat la Istanbul de către un adjunct al său.

Vestea semnării Memorandumului vine la aproape doi ani de război în Ucraina, pe fondul creșterii tensiunilor în regiunea Mării Negre din cauza încercărilor Rusiei de a sabota exporturile de cereale ucrainene.

Ucraina acuză Rusia că folosește mine pentru a perturba comerțul maritim în zonă.

În plus, Rusia a desfășurat în iulie 2023 exerciții militare cu tiruri reale în nord-vestul Mării Negre, la câteva zile după ce Moscova anunțase că va considera navele care se îndreaptă spre Ucraina în această zonă drept potențiale ținte militare.

Înființarea grupului trilateral al forțelor navale ale Bulgariei, României și Turciei are loc și în contextul creșterii numărului de incidente în Marea Neagră despre care se crede că au fost provocate de minele marine.

Deși operațiunea de deminare este mai degrabă de natură umanitară, ea ar putea să transmită Moscovei semnalul că celelalte țări din regiune nu sunt de acord cu demonstrația sa de forță în Marea Neagră, notează serviciul bulgar al Europei Libere.

Ce este MCM Black Sea

MCM Black Sea (contramăsuri împotriva minelor) este numele inițiativei de curățare a Mării Negre de minele marine.

„Din cauza războiului dintre Ucraina și Rusia, au fost amplasate mine în porturile ucrainene și rusești. Uneori acestea se desprind și ajung în strâmtorile noastre din cauza curentului”, a declarat ministrul turc al Apărării, Yasar Guler, citat de Reuters, după o întâlnire la sediul NATO din Bruxelles, la mijlocul lunii decembrie 2023.

Yasar Guler a spus că „Inițiativa trilaterală” include, deocamdată, doar Turcia, România şi Bulgaria, iar ceremonia semnării acordului este planificată la Istanbul pe 11 ianuarie.

„Navele noastre de deminare vor efectua patrulări constante până la punctul în care se termină granițele (maritime) ale României”, a spus ministrul turc al apărării.

Oficiali din Turcia, Bulgaria și România au purtat discuții cu oficiali din Ucraina, Polonia și Georgia, încă în luna aprilie 2022, despre anihilarea minelor din Marea Neagră.

Miniștrii apărării din cele trei țâri au purtat discuţii despre acest plan şi în cadrul reuniunii NATO de la Bruxelles din luna octombrie 2023 şi apoi la Ankara, în decembrie 2023, pentru a finaliza inițiativa.

Tot în decembrie anul trecut, Marea Britanie a anunțat că va transfera Kievului două nave pentru depistarea şi distrugerea minelor, în contextul inițiativei sale privind crearea unei noi coaliții de apărare maritimă, alături de Norvegia, pentru a contribui la consolidarea operațiunilor maritime ale Ucrainei.

Turcia, care are relații bune atât cu Kievul, cât şi cu Moscova, colaborează, de asemenea, cu Organizația Națiunilor Unite, Ucraina şi Rusia pentru a relansa inițiativa privind transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, din care Moscova a ieşit în vara anului trecut, însă nu există semne vizibile de progres în aceste discuţii.

Cine va gestiona grupul trilateral

Grupul naval de contracarare a minelor din Marea Neagră va fi condus de un comitet din care vor face parte șefii marinei militare din cele trei țări. Acesta va fi organul decizional care va conduce fiecare operațiune a grupului operativ, a precizat ministerul apărării de la Sofia pentru serviciul bulgar al Europei Libere.

Operațiunile în zonele desemnate se vor desfășura conform unui program în care „vor fi indicate forțele planificate să participe pentru perioada respectivă de activare a grupului (nu mai mult de patru perioade a câte 15 zile, într-un an calendaristic)”, potrivit ministerului bulgar al apărării.

Câte nave vor participa la deminarea Mării Negre

„O singură navă din partea fiecărei țări ar fi o participare optimă pentru activitatea acestui grup”, se spune în răspunsul ministerului apărării de la Sofia la solicitarea serviciului bulgar al Europei Libere.

„Nu sunt conveniți astfel de parametri în acest moment”, a precizat ministrul adjunct al apărării, Atanas Zapreanov, care conduce negocierile, ca răspuns la o întrebare a Europei Libere despre modul în care va participa Bulgaria.

Navele implicate ar putea fi: o navă de comandă și control, o navă vânător de mine, o navă auxiliară sau o navă de patrulare. De asemenea, este posibil să existe contribuții suplimentare cu elicoptere, grupuri de eliminare a minelor și sisteme fără pilot pentru distrugerea minelor.

Nava vânător de mine „Struma”
Nava vânător de mine „Struma”

Bulgaria are trei nave „vânător de mine”. Cele mai noi sunt Struma și Mesta. Acestea au fost cumpărate pentru 2 milioane de euro, din Olanda, în 2020. Au fost construite în 1984-1985 și modernizate în 2005-2006.

România a cumpărat în septembrie 2023 două nave „vânător de mine” din Marea Britanie - HMS Blyth și HMS Pembroke. Ministerul britanic al apărării a spus că tranzacția este una strategică și este parte a angajamentului Regatului Unit față de securitatea în Marea Neagră.

Una din cele două nave, HMS Blyth (construită în 1999), a fost filmată trecând prin Bosfor în decembrie 2023. Ea poartă acum numele „Ion Ghițulescu”.

Turcia are peste 10 nave „vânător de mine”. Cea mai veche a fost produsă în 1998, iar cea mai nouă în 2009.

Trebuie avut în vedere că Turcia nu permite circulația navelor de război rusești sau ucrainene prin Bosfor, invocând Convenția de la Montreux privind strâmtorile.

XS
SM
MD
LG