Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ cererea ministrului Justiției de revocare a șefei Direcției Naționale Anticorupție. Avizul este consultativ, dar președintele se va folosi probabil de el pentru a o păstra pe Codruța Kövesi în fruntea procurorilor anticorupție.
După două ore și jumătate în care au fost audiați ministrul Justiției, Tudorel Toader și procuroarea șefă anticorupție Codruța Kövesi, secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat un vot covârșitor împotriva revocării șefei DNA.
Ministrul român al Justiției a reluat acuzațiile în 20 de puncte, formulate deja săptămâna trecută, în vreme ce șefa DNA a venit cu răspunsuri largi la fiecare acuzație. Este vorba despre „Raportul privind activitatea managerială a DNA”, în urma căruia ministrul de resort a cerut, acum cinci zile, revocarea Codruței Kövesi. Procuroarei șefe anticorupție i se reproșează că în ultimul an ar fi avut un „comportament lipsit de loialitate constituțională”, fiindcă există trei decizii ale Curții Constituționale în 2017 și că în două dintre ele s-a constat un conflict juridic de natură constituțională între DNA, pe de o parte, și alte autorități ale statului, Guvern și Parlament, pe de altă parte.
Pe scurt. în primele 3 puncte din cele 20, șefa DNA este acuzată că a început anchetarea felului în care a fost adoptată Ordonanța de urgență 13 acum un an, ordonanță dată noaptea, prin care se impunea o dezincriminare aproape completă a abuzului în serviciu și se impunea o grațiere colectivă. Sub presiunea străzii, această Ordonanță a fost anulată. Între timp însă, o organizație neguvernamentală, Inițiativa România a depus o plângere la DNA cu privire la felul în care a fost adoptat acest act normativ. Codruța Kövesi a explicat în fața secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii că, potrivit legii DNA, trebuie să verifice fiecare plângere, printr-o anchetă. În plus, față de intervenția Curții Constituționale atât de des în viața politică și socială a României, Kövesi a spus că acest lucru dovedește lipsa de predictibilitate a legislației românești și că există uneori interpretări diferite, iar dacă aceste lucruri nu ar exista, nu ar exista nici Curtea Constituțională. Kövesi s-a revoltat de faptul că ministrul îi „reproșează” unui magistrat că nu a prevăzut că va urma o decizie a Curții Constituționale. În acest caz, mii de magistrați ar trebui verificați și chiar amendați, sugerează Codruța Kövesi, care a răspuns ca un avocat bine documentat la toată lista de acuzații, generalizând lucrurile pentru a demonstra ridicolul lor sau reducându-le la absurd pentru a arăta inutilitatea lor.
Din punctul ei de vedere, cele 20 de motive pe baza cărora ministrul Justiției i-a cerut revocarea sunt „nereale, nedovedite, netemeinice, simple susțineri care nu se confirmă cu nimic”.
Kövesi a demontat scrupulos întreg rechizitoriul: spre exemplul, la punctul 7, în care ministrul invocase Comisia de la Veneția, acolo era vorba despre acțiunile guvernului, nu ale DNA. La acuzațiile mai grave despre intervenția în dosare, despre faptul că procurorii anticorupție ar fi fabricat probe, iar șefa DNA ar avea un comportament abuziv și autoritar, Kövesi a răspuns simplu, că unele constatări ale Inspecției Judiciare, care pomenesc astfel de lucruri, au fost corectate de Consiliul Superior al Magistraturii, singurul care poate să dea verdicte de acest fel și care este garantul independenței justiţiei.
Despre acuzația că defăimează țara prin opiniile prin care le-a avut în interviurile date presei străine, Kövesi a răspuns că a „respectat” codul deontologic, adăugând că ar trebui „desființate” toate revistele de drept în care avocații și magistrații își exprimă opiniile privind modificările legislative, pentru ca în acest fel să nu mai existe critici.