Linkuri accesibilitate

Război în Ucraina | Kievul reduce tranzitul gazului rusesc, petrolul se scumpește


Acest briefing al Europei Libere prezintă și analizează ultimele evoluții ale invaziei rusești în Ucraina și ripostei date de ucraineni, suferințele la care sunt supuși civilii și reacția Occidentului.

Ultimele evoluții:

  • Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a declarat că țara sa are suficienți clienți pentru petrol și gaze în afara țărilor vest-europene, care încearcă să-și reducă rapid dependența de energia din Rusia, pe fundalul războiului din Ucraina provocat de invazia Rusiei.
  • Ucraina a anunțat că suspendă o parte a fluxului de gaze rusești spre Europa, acuzând interferența forțelor rusești de ocupație. Stația de compresoare Novopskov din regiunea Luhansk, prin care trece aproape o treime din gazele pe care Rusia le exportă în Europa prin Ucraina, a fost ocupată de trupele rusești încă la începutul invaziei.
  • Moldovagaz a declarat că nu a primit nici o notificare de la Gazprom sau din Ucraina că livrările de gaze ar putea fi oprite.
  • Prețul petrolului a crescut miercuri, după ce scăzuse recent cu aproape 10%, din cauza perspectivei unui embargo al UE pe importurile de petrol din Rusia. Un alt factor este oprirea unei părți din tranzitul de gaze rusesc prin Ucraina, gaz destinat pieței europene. Potrivit ANRE, acestea sunt motivele pentru care carburanții s-au scumpit și în R. Moldova în luna mai. Scumpirile sunt de 2% până la 5%
  • Armata ucraineană spune că a înregistrat unele progrese, îndepărtând treptat forțele rusești de orașul Harkov, în timp ce luptele din estul și sudul țării continuă. În portul strategic Mariupol forțele rusești și-au continuat asaltul asupra uzinei siderurgice Azovstal, unde sunt ascunși ultimii apărători ai orașului și cel puțin 100 de civili. Rusia încearcă să-și întărească pozițiile și pe Insula Șerpilor, ceea ce i-ar permite să domine nord-vestul Mării Negre prin sisteme de apărare aeriană strategică și rachete de croazieră, potrivit ministerului britanic al apărării.
  • Camera Reprezentanților a SUA a aprobat un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de peste 40 de miliarde de dolari. La sfârșitul lunii aprilie, președintele Joe Biden ceruse Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 33 de miliarde pentru Ucraina, dar legislatorii au decis să majoreze ajutorul militar și umanitar. Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat cu această ocazie că sprijinul SUA „a fost esențial pentru a-i ajuta pe ucraineni să câștige bătălia pentru Kiev și să-și protejeze libertățile”.
  • Statele Unite consideră că președintele rus Vladimir Putin se pregătește pentru un conflict îndelungat în Ucraina, care ar putea implica crearea unui „pod terestru” din Donbas până în regiunea trasnistreană. Avril Haines, directoarea Comunității de Informații din cadrul administrației Biden a spus: „Evaluăm că președintele Putin se pregătește pentru un conflict prelungit în Ucraina, în timpul căruia încă intenționează să atingă obiective dincolo de Donbas”.
  • Ministerul Apărării de la Chișinău a reacționat, cerând ca estimările americane să nu fie scoase din context sau folosite speculativ.
  • Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, aflată într-o vizită surpriză în Ucraina, a cerut judecarea celor responsabili de atrocitățile de la Bucea, localitate devenită un simbol al crimelor comise de armata rusă împotriva civililor. Baerbock a asigurat totodată că Germania va renunța definitiv la importul de petrol din Rusia, în conformitate cu ultimul pachet de sancțiuni UE, care urmează să fie adoptat.
  • Președintele SUA, Joe Biden, a semnat legea care permite accelerarea livrărilor de arme și a altor resurse Ucrainei printr-un program lend-lease (împrumut-închiriere) „până la sfârșitul ostilităților”, potrivit Casei Albe. Documentul face referință și la „alte țări din Europa de Est afectate de invazia rusă din Ucraina”. Documentul reactivează un program din Al Doilea Război Mondial, menit să ajute Europa să reziste lui Hitler, și a fost promulgat în ziua în care Rusia a marcat aniversarea victoriei din 1945 asupra Germaniei naziste.

Serviciile de informații americane: planul lui Putin mai este să ajungă în Transnistria, dar realizarea e tot mai puțin probabilă

Într-o audiere în Congresul Statelor Unite, directoarea comunității serviciilor de informații Avril Haines a spus că atât Rusia cât și Ucraina cred că pot face progrese militare în război, transformându-l într-un conflict îndelungat, în care fiecare parte încearcă să-și epuizeze adversarul, fără să existe pe termen apropiat perspective de negocieri de pace viabile. Mai multe, AICI.

Poveștile îngrozitoare ale civililor evacuați de la Azovstal

Oficialitățile din ambele tabere susțin că evacuarea civililor din combinatul metalurgic Azovstal, atacat de forțele rusești, e acum completă. Cei care au reușit să scape de acolo au povestit lucruri înfiorătoare.

Poveștile terifiante ale oamenilor evacuați de la combinatul Azovstal
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:56 0:00

Semănatul, în bătaia puștii. Cum muncesc fermierii ucraineni în teritoriile ocupate și în apropiere de linia frontului

Comisia Europeană anunță un plan de sistare a importurilor de petrol rusesc

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat miercuri, 4 mai, detalii despre cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, ca reacție la invazia din Ucraina, sancțiuni care de data aceasta ar trebui să includă și o sistare treptată a importurilor de petrol. Mai multe, AICI.

De ce sprijină Occidentul cu arme Ucraina? Opinii de la Moscova

De la „cred că Occidentul face ceea ce trebuie” la „ei urăsc Rusia”, locuitori din Moscova au explicat pentru redacția de limba rusă a Europei Libere - Radio Svoboda (RFE/RL) de ce cred că Occidentul furnizează arme Ucrainei.

Locuitori ai Moscovei explică de ce cred că Occidentul trimite arme în Ucraina
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:12 0:00

HRW îndeamnă Rusia să investigheze uciderea civililor în Ucraina

Human Rights Watch (HRW) a îndemnat Rusia să investigheze trei incidente în timpul cărora forțele ruse au deschis focul asupra unor vehicule civile în Ucraina, după începutul invaziei militare, ucigând șase persoane și rănind trei.

„Ne-au făcut cu mâna” | O femeie din Ucraina povestește cum soldații ruși i-au omorât fiul
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:22 0:00

Într-unul dintre incidente, un bărbat a fost scos dintr-un vehicul și executat sumar, a declarat HRW, într-un comunicat, pe 30 aprilie.

Cele trei incidente au avut loc între 28 februarie și 3 martie, a precizat HRW. Două dintre ele au avut loc în Hostomel, un oraș situat la aproximativ 20 de kilometri nord-vest de Kiev, în timp ce al treilea incident a avut loc în Nova Basan, un sat din regiunea Cernihov, la 70 kilometri est de capitală. Mai multe, AICI.

„Rusia de Sud”. Noi indicii despre planurile Rusiei pentru regiunile ucrainene ocupate

Un proiect de document pregătit de înalți oficiali ai partidului politic aflat la putere în Rusia îndeamnă la crearea unui nou stat numit Rusia de Sud, din care ar face parte unele regiuni ale Ucrainei ocupate de forțele rusești.

Informația obținută de Schemes - un proiect de investigație al serviciului ucrainean al RFE/RL - vine având ca fundal luptele care fac ravagii în regiunile estice și sudice ale Ucrainei, unde forțele rusești sunt în ofensivă pe mai multe fronturi, întâmpinând rezistența acerbă a trupelor ucrainene. Mai multe informații despre acest document, AICI.

Militarii ruși, acuzați că ar fi jefuit obiecte de artă dintr-un muzeu ucrainean

Ucraina a acuzat armata rusă că ar fi jefuit artefacte neprețuite dintr-un muzeu din sudul orașului Melitopol. Orașul a fost ocupat de forțele rusești la începutul lunii martie.

Săptămâna trecută, rușii au descoperit lăzile în care era ținut tezaurul scit cu ajutorul directorului de facto al muzeului numit de ruși. Militarii și ofițerii de informații ai armatei ruse au asistat la preluarea artefactelor, vechi de peste 2300 de ani, de către un expert rus. După cum spune New York Times, au fost furate cel puțin 198 de obiecte din aur, arme vechi și rare, mai multe monede de argint și medalii. Mai multe amănunte, AICI.

Vizită-surpriză a președintei Camerei Reprezentanților din SUA la Kiev

Președinta Camerei Reprezentanților din Statele Unite, Nancy Pelosi, a efectuat o vizită-surpriză la Kiev unde s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu alți oficiali. Pelosi a spus că delegația „a transmis mesajul că un sprijin american suplimentar este pe drum”. Mai multe amănunte AICI.

Ce beneficii tactice poate aduce Rusiei destabilizarea Transnistriei

Expertul în securitate internațională și studii strategice de la București, Claudiu Degeratu, a explicat într-un interviu acordat Europei Libere ce beneficii ar aduce Rusiei în războiul său contra Ucrainei crearea unui „conflict pozițional” în regiunea transnistreană.

O posibilă implicare a enclavei separatiste în războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a fost readusă în discuție de câteva incidente în stânga Nistrului pe 25-27 aprilie.

Mai multe amănunte AICI.

„Atunci când Putin va muri” - despre războiul din Ucraina, pe străzile Moscovei

„Atunci când Putin va muri”
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:02:28 0:00

OSCE discută despre existența unor „lagăre de filtrare” înființate de armata rusă în Ucraina

Michael Carpenter, ambasadorul SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), afirmă că există dovezi credibile că forțele rusești au capturat persoane în zone din sudul și estul Ucrainei și le-au reținut în „lagăre de filtrare”, unde sunt interogate.

Există „informații îngrijorătoare” că persoanele suspectate că au astfel de legături sunt bătute sau torturate înainte de a fi transferate în regiunea Donețk, „unde sunt date dispărute sau sunt executate”, a declarat Carpenter în fața consiliului. „Informațiile pe care le avem indică faptul că Rusia răpește, torturează și/sau asasinează lideri aleși la nivel local, jurnaliști și activiști ai societății civile, precum și lideri religioși”, a afirmat Carpenter.

Volodimir Zelenski: Federația Rusă încearcă să destabilizeze situația din regiunea transnistreană

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Federația Rusă încearcă să destabilizeze situația din regiunea transnistreană, adăugând că forțele armate ale Ucrainei sunt pregătite pentru o eventuală concentrare de efective rusești pe teritoriul temporar ocupat al Republicii Moldova.

Răspunzând întrebărilor presei după o întâlnire cu directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi, la Kiev, şeful statului ucrainean a spus, conform unui comunicat publicat pe pagina de internet a președinției Ucrainei, că împărtăşeşte pe deplin evaluarea situaţiei făcută de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a spus, după ședința SIS de ieri, că recentele incidente din regiunea transnistreană ar fi rezultatul unor tensiuni între diferite grupări din stânga Nistrului care urmăresc destabilizarea. Volodimir Zelenski a precizat: „Înțelegem clar că acesta este unul dintre pașii Federației Ruse. Serviciile speciale lucrează deja acolo. Nu este vorba doar de știri false. Este clar de ce – să destabilizeze situația din regiune, să amenințe Moldova. Le transmite că, dacă Moldova va sprijini Ucraina, vor fi urmați anumiți pași”.

Din Mariupol în Muntenegru | Povestea unui băiețel și a papagalului său

Zahar Shvets, în vârstă de 10 ani, nu a putut fugi din Mariupol fără papagalul lui mult iubit, Sonic.

Acum, alături de mama lui, Halina, au găsit refugiu în Muntenegru, după ce proprietara unui apartament a anunțat pe rețelele de socializare că propriile amintiri ale războaielor din Balcani din anii 90 au convins-o să le ofere cazare.

Ministerul apărării de la Londra: Rusiei îi lipsesc în continuare elemente-cheie din „structura logistică” în Ucraina

Moscova a înregistrat doar progrese minore de când și-a reorientat ofensiva militară spre estul Ucrainei, se spune în analiza cotidiană a Ministerului britanic al Apărării. Într-o postare pe Twitter, de pe 25 aprilie, se arată că Rusiei îi lipsesc în continuare elemente cheie din „structura logistică”, iar asediul combinatului metalurgic Azovstal de la Mariupol „a dus la epuizare în multe unități rusești, care și-au pierdut din eficiență în lupte”.

Decizia Moscovei de a nu lua cu asalt combinatul siderurgic, ci doar de a-l supune unui asediu prelungit, face ca unitățile rusești de acolo să rămână pe loc, deci să nu poată fi trimise în altă parte, în caz de nevoie. Potrivit aceleiași analize, hotărârea ministerului rus al Apărării de a prelua administrarea compensațiilor acordate familiilor militarilor decedați pe front indică „o posibilă încercare de a ascunde adevărata amploare a pierderilor”.

Violuri comise de militari ruși, dezvăluite în Ucraina

Locuitorii orașelor ucrainene eliberate acuză militarii ruși nu numai de jafuri și prădare, ci și de violare a civililor. Procuratura Generală a Ucrainei a început să investigheze primul caz de acest fel, iar activiștii pentru drepturile omului și voluntarii adună dovezi pentru altele.

Violuri comise de militari ruși, dezvăluite în Ucraina
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:33 0:00

Moscova și „operațiunile ei militare”

În ultimele aproape opt decenii, fosta Uniune Sovietică (URSS), iar apoi și moștenitoarea sa, Federația Rusă, au fost implicate în multe conflicte militare. De fiecare dată denumirea oficială a agresiunii a fost alta decât cea occidentală, așa cum se poate vedea în tabelul de mai jos.

XS
SM
MD
LG