„S-a vărsat mult sânge la Nistru, lumea a suferit mult și încă se teme”(FOTO/VIDEO)

Regiunea transnistreană, în sens geografic, este delimitată de malul de 800 kilometri al Nistrului, de malul de 600 kilometri al Bugului și litoralul de 150 kilometri al Mării Negre. Autoritățile de la Tiraspol controlează, pe lângă raioanele de la est de Nistru, și orașul Tighina. În 1992 au avut loc confruntări armate între forțele transnistrene sprijinite de Armata a 14-a rusă și forțele de ordine din Republica Moldova. Chișinăul este îndreptățit, conform dreptului internațional, să restabilească ordinea constituțională în zonă, însă calea este destul de anevoioasă. Cum se trăiește în satele aflate în subordonarea autorităților statului? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.

În stânga Nistrului există câteva sate aflate sub conducerea autorităților de la Chișinău, inclusiv Molovata, Cocieri, Corjova, localități în care a poposit și Europa Liberă. Oamenii de aici spun că se confruntă cu mai multe probleme. Podul plutitor de la Molovata este singurul mijloc de transport cu care poți ajunge de pe un mal pe celălalt pentru a ocoli așa-zisele posturi vamale controlate de forțele militare transnistrene. Cu multe promisiuni, politicienii de la Chișinău au reușit să-i dezamăgească pe propriii cetățeni.

– „Suntem o zonă specifică pentru toată republica, mai mult se pune accentul pe Coșnița, Coșnița... Ei au acces liber, când vor pot să iasă, dar la noi ieșirea, dacă transnistrenii ne blochează – numai peste podul plutitor, dar acolo îs probleme, mai ales acum pe perioada asta care cu criza aceasta epidemiologică, bacul toată vremea e supra-plin, acolo mașinile le pun ca sârnicele în cutie, 30 de mașini încap, numai dacă-s de acestea mici, dar dacă sunt și mașini mai mari – e clar că îs probleme. Câteodată, oamenii pierd o mare parte de timp așteptând podul acela, că se duc mai devreme ca să nimerească, dar măcar că se duc mai devreme nu nimeresc.”

Europa Liberă: Problema problemelor era că multă lume nu are un loc de muncă?

– „Și asta-i problemă încă din ‘92, să spunem, după războiul acela din ‘92, că multă lume lucra în orașul Dubăsari și atunci aceștia din Dubăsari i-au concediat și ei nu au mai putut găsi aici în teritoriu de lucru.

Multă lume e plecată peste hotare, care la Rusia, Ucraina și în partea de Vest, și Portugalie, și Spanie, și Italie, și Germanie ș.a.m.d., toate țările din Europa îs cu de-ai noștri.”

Europa Liberă: Și asta înseamnă că satul îmbătrânește, satul pustiește?

– „Cam așa se primește, având în vedere că la noi anul acesta avem de-abia cinci nașteri, când pe perioada asta aveam 15-20 de nașteri.”

Europa Liberă: Ca să fie create locuri de muncă, trebuie atrase investiții; ca să vină investitorii, trebuie condiții, în primul rând, o îmbunătățire a infrastructurii. Lucrurile astea greu se aduc?

– „Foarte greu.”

Europa Liberă: Cum se modernizează localitatea?

– „Nu, ea se modernizează din puterile care sunt, dar vedeți că investitori nu vin. Până când noi ne bazăm pe instituțiile bugetare care sunt în teritoriu, inclusiv cele care-s de menire socială, avem două centre de plasament, mai este un sanatoriu, „Struguraș”, dar el acum, în legătură cu criza, nu funcționează și e o problemă mare și pentru sanatoriu, că asta, vă închipuiți, dacă nu funcționează, nici oamenii nu au salariu ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Mulți ani localnicii considerau că, dacă obțin cetățenia transnistreană, vor avea privilegii, le va fi mai ușoară viața. Acum mai continuă acest proces de dobândire a cetățeniei transnistrene?

– „Nu, unii, mai ales care lucrează prin Rusia, dobândesc azi cetățenie pentru a primi cetățenia Rusiei, să nu aibă probleme acolo. O parte de-ai noștri care vor, știți, mai înainte la pensie, dar îi jalnic că chiar și veterani de război, unii s-au dus, au primit cetățenie de-a lor. Când îi întrebi: „Voi ce faceți?” - „Ce, că nimeni de noi nu-și bate capul, noi trebuie singuri să ne batem capul”. Dar acum cu criza chiar s-a arătat, doi din Molovata Nouă care lucrau acolo la dânșii, măcar că aveau cetățenia lor, i-au arestat și i-au maltratat. Ei nu-s bucuroși de noi...”

Europa Liberă: Mai există această umilință, această nedreptate când trebuie să treci aceste posturi?

– „Vedeți că toată vremea se declară că terenurile noastre îs până la traseu chiar de dânșii, dar, iaca, posturile le-au pus nu tare departe, să zicem la 600 de metri cam. De la mine de la casă, iaca, sunt posturile lor puse, la Roghi tot este, dar acestea sunt terenurile noastre, până la traseu îs șase kilometri.

Și, iaca, oamenii au investit în terenurile acestea pe care le aveam noi până la traseu, au pus livezi, au făcut sere și nu puteau să se deplaseze la lucru. Piersicii înfloriți, ei trebuiau curățați, nu le-au dat voie până ce nu s-a rezolvat problema cu diferite liste ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Există șansa de apropiere a soluționării problemei transnistrene?

– „Eu până când nu o văd. Eu să vă spun drept că la începutul anilor ‘90, când ei declarau că noi o să fim un stat – nu-mi venea a crede, dar vedeți că, iaca, au trecut 30 de ani și ei tot se întăresc.”

Europa Liberă: Cine?

– „Transnistrenii, dar noi rămânem așa, uitați. Vremea trece, într-adevăr, lumea care a fost mai implicată decedează.”

Europa Liberă: Până la urmă, timpul cicatrizează rănile sau le deschide?

– „Îs răni care sângerează tot timpul. Toți cei care au pătimit, pătimesc și până acum. Știți cât e de dureros când știi că, iaca, nu poți să te deplasezi încolo, dacă la noi nu numai agenții economici, dar și populația, acolo sunt terenuri ca grădini, care oamenii trebuie să le prelucreze, erau vreo 300 de proprietari?...”

Europa Liberă: Până la urmă, politica „pașilor mici” apropie soluționarea crizei transnistrene?

– „Nu apropie! Toți pașii aceștia mici, asta totdeauna ei se întăresc, Tiraspolul, transnistrenii. Ei știu ce vor să facă. Vedeți că deodată acestea erau satele Republicii Moldova, acum deja ei și în Constituție au scris că acestea-s sate ocupate temporar de Republica Moldova.”

Europa Liberă: Și atunci, negocierile acestea în formatul „5+2” ce rezultate dau?

– „Da’ eu nu înțeleg ce rezultate, că noi nu le vedem.”

Europa Liberă: Vă las pesimist, optimist? Cum vedeți viitorul satului și statului?

– „Până când eu mai mult îs cu ziua de azi, cum s-ar spune, iaca, azi este și îi bine, dar până mâine nu știm ce poate să fie. Aici e o palmă de pământ, vă spun că iaca de la locul aista până la Nistru îi până la un kilometru. Închipuiți-vă, cu armata, ei și atunci nu știau ce armament era aici, dar când au văzut pe urmă când erau negocierile astea și au văzut ce este, apoi ei își rupeau părul de pe dânșii că ei cu așa armament ei pe noi ne făceau tărâță. Vă închipuiți, dacă se mai începe o dată asta, apoi îi clar că ei au să ocupe teritoriul acesta foarte repede.”

Europa Liberă: În ce ar consta această voință politică ca să fie pus punct acestei dispute?

– „Aici trebuie forțele geopolitice să hotărască problema asta.”

Europa Liberă: Cine?

– „Eu cred că Rusia cu Statele Unite să hotărască, iaca, unde este granița de interes al lor, atunci o să fie clar, dar așa discută mult și fără tolk (sens), așa se spune la noi.”

Europa Liberă: Hristos a Înviat!

– „Adevărat a Înviat!”

Europa Liberă a poposit aici, în satul Cocieri, și vă întrebăm pe dvs., sătenii, cum se trăiește?

– „Pe unde mai bine, pe unde poate și mai rău, zic că nu, dar rău trăiește acel care nu vrea să muncească, dar care muncește o duce...”

Europa Liberă: Și Dvs. dacă ați muncit și munciți, cum o duceți?

– „De mijlociu, mijlociu, muncim la pământ, am pus în pământ de toate celea, Dumnezeu ne-a dat ploaie acum, că era greu fără ploaie, dar acum o să fie de toate, credem.”

Europa Liberă: Dar vă amintiți ce a fost acum 30 de ani aproape aici, la Nistru?

– „Ooo, konecino (desigur) că îmi amintesc. De-acolo bombardau încoace, aceștia când bombardau, când nu bombardau, tăceau băieții, că…”

Europa Liberă: Dar, până la urmă, cine cu cine a luptat?

– „Frate cu frate. Și pe urmă ei au înțeles că, iaca, pentru ce noi ne batem, pentru cine? Frate cu frate. Chiar din părțile astea: Râbnița, multe sate sunt nu departe, au venit și că ei au frați, surori aici, și peste Nistru...”

Europa Liberă: S-a vărsat sânge mult?

– „S-a vărsat, mulți băieți s-au dus, pe drum mergeau și chicau în Alazan-uri de acestea, chicau și îi ucideau.

S-a vărsat mult sânge la Nistru, lumea a strădănuit (suferit) tare mult și încă și acum șede lumea fricoasă și se teme.”

Europa Liberă: Dar de ce trăiesc cu frică?

– „D-apoi de ce? Dacă a intrat frica în mine, eu ce pot să mai spun mai departe, ce pot să spun?...”

Europa Liberă: Dar aveți frică de ce, de cine?

– „Am frică că încă degrabă nu o să fie bine. Poate cu anii, cu vremea s-or răzgândi, s-or mai pierde, s-or mai duce și or fi alte cadre noi, alți oameni și alți politicieni și s-or întâlni și or zice: „Haideți să fim frați mai departe”.”

Europa Liberă: În acești aproape 30 de ani se zice că se promovează politica „pașilor mici”, ca să se ajungă la soluționarea problemei transnistrene. Această politică aduce roade?

– „Nu prea, n-o să fie așa lucru. Unul vrea unire într-o parte, altul într-o parte, dar de malul ista nu se gândesc că, dacă se duce partea ceea în altă parte, apoi malul ista «Бог его знает» (Dumnezeu știe) de-al cui e. Malul ista, la urma urmei, poate să-l ia și Ucraina, cum a luat înainte sudul Basarabiei, Bucovina și raioanele acestea. Soluția-i să găsească limbă comună și de așezat la masa cea rotundă.”

Europa Liberă: Dar la masa asta rotundă se discută de 28 de ani?

– „Nu știu cum se discută, dar văd că rezultat nu-i.”

Europa Liberă: Dar un interes național ca să solidarizeze, să unească toată lumea, care ar fi acest interes național?

– „Să fie Moldova, dar așa. Unul vrea unire încolo, altul într-o parte și, la urma urmei, iaca ce iese.”

Europa Liberă: Unu-i cu Vestul, unu-i cu Estul și de aici e dezbinare?

– „Da, îi dezbinare. Trebuie să găsească limbă comună, că eu zic așa: să trăim în pace noi, fără sfadă, fără război.”

Europa Liberă: Dar cine ajută mai mult Republica Moldova și cum s-ar descurca Moldova, dacă nu ar fi ajutată?

– „Moldova trebuie să trăiască bine și cu Uniunea Europeană, și cu Rusia; să trăiască bine cu amândouă, să fie o țară neutră, să nu intre în niciun bloc și să trăiască bine cu toți.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, a poposit cu microfonul aici, la Cocieri, și întrebăm localnicii cum se trăiește la Cocieri.

– „Trăim, încercăm să ne acomodăm la greutățile acestea.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă greutăți?

– „Elementar - libera circulație. A fost greu să te deprinzi că sunt vămi. Lucrul acesta nu a apărut imediat după război, în ’97-’98 s-au pornit a fi puse, mai târziu ne-au introdus fișele acestea de migrație. Ne-am acomodat și la lucrul acesta, cu toate că ne revoltam, fiindcă este înjositor, umilință, de fiece dată tu trebuie să scrii datele ș.a.m.d. Foarte greu vin rudele la mine în partea aceasta, foarte greu, fiindcă bariera aceasta de vamă, de a înregistra în fișa de migrație face să-i oprească, să nu vină. O doamnă a venit și zice: „Chiar am scris în limba engleză și vameșul acela face că: «Почему Вы так написали?» („De ce ați scris astfel?”) – Păi, e scris în trei limbi, e problema ta dacă nu înțelegi”. Dar, vă spun, este umilință într-adevăr și este foarte complicat, și este foarte stresant.”

Europa Liberă: Dvs. ziceți că în acești aproape 30 de ani ați început să vă obișnuiți cu toate aceste lucruri, vorbiți și despre umilință, dar în cât timp ar putea să dispară aceste probleme?

– „De specialitate sunt pedagog și niciodată nu m-am implicat în politică, m-am străduit să fac educație cu copiii, tot timpul ne-am străduit să fie o bună vecinătate, dar aici chiar este nevoie de voință politică. Când au fost pași concreți făcuți de Chișinău, noi am simțit că s-a schimbat atitudinea și față de noi, imediat la vamă, imediat. Nu ne mai verificau atât de strict, nu ne mai controlau în sacoșe, nu se mai uitau chiar și la fișele acestea de migrație.

Deci, lucrurile acestea nu depind de noi. Ne-a durut foarte mult atunci când au fost alegerile parlamentare și bucățica aceasta de pământ, ne-au divizat, unele sate erau date pentru circumscripția Orhei, alte localități erau date pentru circumscripția Criuleni și nicăieri, în niciun program politic nu era pusă problema transnistreană.”

Europa Liberă: În acești aproape 30 de ani au crescut generații. Generațiile astea de pe un mal și altul al Nistrului vorbesc despre entități diferite, pentru că, dacă trecem mai departe de Corjova, mulți tineri vorbesc despre Republica Moldova ca un stat străin?

– „Lucrul acesta doare, dar totuși noi am început să trăim puțin altfel. Da, au trecut 30 de ani, au crescut generații, absolut cu diferite viziuni, dar avem copii care vin la noi și studiază. Eu, activând la grădiniță, întreb părinții: „De ce alegeți instituția noastră, fiindcă sunteți foarte bine dotați acolo, la Dubăsari?”, chiar din orașul Dubăsari vin. – „Nouă ne place cum se face educația aici și perspectiva de viitor a copiilor totuși este în Moldova”. Lucrul acesta deja este înțeles de părinți, adică ei, acea generație care au crescut în 30 de ani și care deja au devenit părinți și fiind închiși în Transnistria au înțeles că, fiind închiși în găoacea aceasta a Transnistriei, vor un viitor mai bun pentru copiii lor.”

Europa Liberă: Asta înseamnă că acceptă să vorbească româna?

– „Vin copii din familii vorbitori de limba rusă, și mama, și tata, vin și-i dau în grupele acestea a noastre moldovenești. Eu zic: „O să vă fie foarte complicat”. Copiii foarte repede însușesc limba, fiind mici și fiind educați după curriculumul național, avem activități frumoase și extra-curriculare, și engleza la preșcolari, și dansurile, deci, lucrurile acestea fac să atragă copiii la noi. Mai departe merge la școală, tot e în cercul acesta de copii. Niciodată, fiind din Dubăsari, fiind din Transnistria, niciodată nu o să spună că prietenul lui este dușman, fiindcă au crescut împreună și au învățat împreună.”

Europa Liberă: Până la urmă, atractivitatea malului drept, sau cum să zic, a localităților care sunt în jurisdicția Republicii Moldova ar putea să aducă la această reîntregire?

– „Da. Iată, vă dau o simplă statistică: noi beneficiem de un șir întreg de proiecte investiționale finanțate de Uniunea Europeană, lucrurile acestea fac ca condițiile educaționale să fie la nivel, părinții îi aduc pe copii la noi, având condiții mai bune, respectiv mai departe noi creștem o generație cu un alt tip de educație, bazată pe valorile noastre naționale.”

Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?

– „Să se termine pandemia și să începem activitatea. Am avut o perioadă, nu vreau să zic că de depresie, dar chiar am simțit-o când am fost totalmente închiși din partea Transnistriei și n-avem nicio circulație, suntem blocați și din partea Nistrului, fiindcă bacul plutitor merge la orele fixe și este o aglomerație și un rând nebun. Pur și simplu așa să ieși din zona aceasta este foarte complicat și lucrul acesta te apasă, te apasă mult.”

Europa Liberă: Știți ce nu pot eu înțelege, cetățeanul care are buletinul de identitate a Republicii Moldova, dar și buletinul de identitate a regiunii transnistrene, iată, cum își împarte el sentimentele, cel puțin?

– „Nici nu știu cum să vă spun. Noi, de exemplu, suntem cetățenii ai Republicii Moldova, avem o singură cetățenie. Într-un timp au fost și vă spun de ce, fiindcă pensiile în Transnistria au fost înalte, erau unele suporturi din Rusia, iar acum pensia a devenit mai înaltă la Moldova, respectiv Moldova a devenit mai atractivă. Adică, oricum la noi nivelul de trai se ridică, dar trebuie de atras atenție la localitățile acestea mici, fiindcă noi suntem imaginea Moldovei. Ei vin și se uită la noi cu invidie, că la voi este bine.”

Europa Liberă: Dar, oricum, se mai zice ai lor, ai noștri, de ce?

– „Îs anii, îs 30 de ani.”

Europa Liberă: Și asta automat duce la separatism?

– „Corect. Timpul dintr-o parte și lecuiește unele răni, dar din altă parte ridică zid, fiindcă ideologia din Transnistria care se insuflă din grădinițe la copii, apoi la elevi, apoi la maturi face ca să apară zidul acesta între oameni. Noi niciodată nu am făcut politică, tot timpul am zis că suntem deschiși, suntem binevoitori, suntem un stat integru, adică, respectiv lucrurile acestea nu sunt din partea Moldovei; din partea Transnistriei – da, ele sunt și lucrurile acestea sunt și educate, chiar și acum pe perioada de pandemie este așa o dezinformare în masă dată de Transnistria, că în Transnistria se lucrează, se testează, Moldova este lăsată în voia sorții. Printre altele, apropo, noi nu avem acces la mass-media moldovenească și lumea este informată cum este informată.”

Europa Liberă: Pe parcursul celor aproape 30 de ani de independență a Republicii Moldova, în aceste localități din partea stângă a Nistrului, localnicii mai mult ziceau că sunt oameni ai nimănui. Iată, după aproape trei decenii, ce s-a schimbat și cum vedeți perspectiva acestor localități?

– „În acești 30 de ani, localitățile acestea s-au dezvoltat nu rău, diferite guverne care au fost au tras atenția, s-a dezvoltat infrastructura, școlile, liceele au fost renovate, chiar cu mult mai bine decât în alte localități din partea dreaptă a Nistrului. Dar problema principală a rămas, că nu a fost rezolvată problema până la capăt cu posturile, cu circulația oamenilor liberi ș.a.m.d.

Aceste probleme nu s-au rezolvat, dar se vede că guvernele, ei înțeleg că nu pot rezolva problema politic și s-au străduit ceva să susțină populația că, de exemplu, chiar și oamenii simpli, dacă la pensie iese la 63 de ani, la noi aici la 60 de ani îi dau omului acolo un 500 de lei până la 63 și bărbaților, și femeilor ca să se simtă un ajutor ceva puțin măcar, ca să nu treacă la pensie de la autoritățile transnistrene, deoarece ei ies la pensie la 60 de ani. Ceva totuși s-a făcut și nu suntem..., să spunem că noi suntem uitați de autoritățile Republicii Moldova, nu.”

Europa Liberă: Aceste puncte de control, ele provoacă mai mult necaz?

– „Da, da, da...”

Europa Liberă: Câte sunt în total?

– „Practic, nu erau puncte de control înainte de pandemie. Acum cu pandemia s-au pus 18 puncte împrejurul la Cocieri și la Molovata Nouă, dar până la pandemie nu erau. Între Cocieri și Dubăsari a fost un an în urmă un post de miliție din Dubăsari, pe urmă l-au scos și noi mergeam liber, numai ca să ajungem la Chișinău, ca să trecem în partea dreaptă – pașaport, buletin, trebuia să arătăm și apoi să mergem.”

Europa Liberă: Și, oricum, vă luau la evidență – ieșiți, intrați?

– „Da, la evidență - ieșeam, intram, eram la evidență. Clar că, ca agenți economici noi avem probleme adăugătoare, noi nu putem duce marfa prin Transnistria, trebuie peste parom, cu bacul de la Molovata ș.a.m.d. Ultimul timp se rezolvase că noi ultimul an când au fost întoarse pământurile mergeam și duceam marfa prin Transnistria. Ceva se rezolvase, dar acum s-o agravat mai tare, nu știm...”

Europa Liberă: Din moment ce autoritățile de la Chișinău insistă că cele două maluri ale Nistrului trebuie să fie reîntregite, că viitorul este doar împreună, autoritățile de la Tiraspol au și ele mesajul pe care-l repetă insistent că vor merge până în pânzele albe să le fie recunoscută independența. Cum înțelegeți Dvs. această ambiție a Tiraspolului?

– „Asta-i ambiția lor, a politicienilor ceia care sunt susținuți de Federația Rusă și sunt acolo 20-30 de oameni, de exemplu. Eu îi spun că este o țară Republica Moldova, el spune că tu ai rămas în urmă, demult nu-i și demult sunt două țări și ei văd două țări aparte, ei văd țara lor și gata.”

Europa Liberă: Și cu această politică a lor unde se ajunge?

– „Nu știm unde se ajunge. Oamenii o duc rău, și din Transnistria foarte rău o duc și tot pleacă ș.a.m.d., dar conducerea, ei au părerea lor și țin una și bună. Clar că singuri ei nu ar exista măcar un an de zile, fără sprijinul Federației Ruse.”

Europa Liberă: Dar fără sprijinul Moldovei?

– „Cred că tot. Ar trebui să ia o poziție clară și din partea conducerii Republicii Moldova. Că, dacă nu merge nicio contrabandă prin Ucraina, înseamnă că pe unde merge? Aici trebuie de văzut și de hotărât. Astea-s părerile noastre, ale oamenilor de rând.”

Europa Liberă: Se fac cedări în favoarea administrației tiraspolene?

– „Cedări face conducerea Republicii Moldova. Moldova are multe pârghii cu trecerea, cu energia electrică, cu același metalallom (fier uzat), care, iaca, acum e pandemie, nimeni nu poate trece, metalallomul duce, cereale duc, exportă, importă, tot prin Moldova se face. Noi aici suntem închiși din toate părțile, acolo se dă voie liber ș.a.m.d. Noi ne punem întrebarea – de ce asta e așa? De ce noi suntem de sortul doi, cum s-ar spune? De ce ei pot, de ce ei merg, dar noi nu putem? Și clar că aici apar întrebări, dubii ne apar, de ce așa se face, pentru ce, cu ce scop ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Și răspunsul care e?

– „Nu ni-l dă nimeni, din conducere nu ne spun nouă ce se întâmplă.”

Europa Liberă: În ochii Dvs. citesc multă îngrijorare.

– „Da, știți, am doi copii și aș vrea cineva să vină, să lucreze, să prelungească. Eu 30 de ani activez în agricultură. Cândva am format un SRL și aș dori ca să vină să lucreze, dar când văd situația asta aici, sunt demoralizat și spun: „Stați acolo unde lucrați și căutați-vă voi de treabă”.”

Europa Liberă a poposit cu microfonul aici, în stânga Nistrului, și întrebăm localnicii cum se trăiește pe timp de pandemie și fără această epidemie. Ce ne puteți spune despre traiul de azi și cel de mâine?

– „Traiul de mâine sperăm că o să fie bine, dar astăzi este foarte complicat. Aici, la grădinița între două sate și, după cum se spune, între două state, statul Moldova și Transnistria, cum ei se numesc, și ei consideră că teritoriul acesta din stânga Nistrului, Cocieriul și Molovata e temporar în jurisdicția Moldovei, consideră de-acu de 30 de ani.”

Europa Liberă: Și atunci, toate eforturile acestea de a reîntregi cele două maluri ale Nistrului unde duc?

– „Când ar fi dorința la cei de sus – ar aduce la bine, dar nu au, fiindcă sunt interese economice, sunt interese de contrabandă...”

Europa Liberă: Contrabanda se zice că a mai fost diminuată, pentru că Ucraina are o poziție foarte clară în raport cu regimul de la Tiraspol?

– „Noi zi de zi vedem ce ne trebuie și peste gard, și peste râpă, și cu transportul trec, și duc tot ce trebuie. E ceva strașnic, vreau să vă spun, e foarte greu.”

Europa Liberă: De ce s-au înstrăinat atât de mult aceste două maluri ale Nistrului?

– „Fiindcă așa au vrut unii. Eu sunt aici din prima zi, tot războiul am fost aici, am văzut cu ochi mei cum a fost.”

Europa Liberă: Ce a fost aici pe timpul războiului?

– „A fost ceva strașnic. Când ești cu 220 de bătrâni și nu ai lumină, și nu ai apă, și le aduci pâinea de peste Nistru cu sacul, și n-ai specialiști, și te duci și te rogi la polițiști care erau fără arme, dar împotriva lor era ridicată Armata a 14-a – asta-i strașnic. Și te culcai, dar nu știai dacă dimineață o să te scoli ori nu. Iată asta-i strașnic!...”

Europa Liberă: Atunci lucrați aici, la azilul de bătrâni?

– „Da, da, la azilul de bătrâni am lucrat contabil-șef.”

Europa Liberă: Ținând cont de toate aceste constatări ale Dvs., ce perspectivă are acest teritoriu și, în general, Republica Moldova?

– „Știți, mai este o vorbă, fiindcă la noi la moldoveni, până nu dă cu râtul în glod, eu vă spun așa cum este, nu o să mai simtă. Eu sper că mentalitatea omului în ziua de azi, după pandemia asta, carantină, e un dezastru și acolo.”

Europa Liberă: Dar despre perspectiva Moldovei reîntregite?

– „O să fie! Și nu numai reîntregită. Eu îs convinsă că și cu România o să ne unim. Dar eu îs pentru aceea, eu sunt și cetățean român, și eu sper că cu România o să ne unim.”

Europa Liberă: Cine ajută mai mult Republica Moldova?

– „Desigur că România și Uniunea Europeană. Îmi pare rău de cazurile acestea care acum s-au întâmplat și cu medicii aceștia care au venit cu ajutor.”

Europa Liberă: Dar vedeți că acum se zice că creditul rusesc îi ajutor?

– „Care ajutor, dragii mei? Ce proiecte o să fie, de cine îndeplinite? De cine-s consultate proiectele celea? Hai să fim serioși! Cu banii rusești, o să fie proiectele lor de investiție.”

Europa Liberă: Vorbim despre traiul din stânga Nistrului. El chiar se deosebește de traiul din întreaga Republică Moldova?

– „E exotic! E interesant, fiindcă avem blocate toate căile, trăim în sat, unica sursă care este – podul plutitor peste râul Nistru, dar e problematic. Cu toate că speranța moare ultima, nu văd nici măcar un pic de mișcare înainte în soluționarea problemei transnistrene.”

Europa Liberă: Dar aceste eforturi care se depun totuși pentru reîntregirea celor două maluri ale Nistrului, să nu dea niciun rezultat?

– „Care eforturi? Care ne-au pus posturi 100 de metri aici la noi, în satul Cocieri? Care eforturi, dacă noi am avut pierderi și CEDO a decis să ni se achite prejudicii materiale că am avut mii de oameni în satele acestea: Cocieri, Molovata Nouă, Roghi, Corjova, și Federația Rusă sau organele competente nu au făcut un pic pentru ca să ni se restituie acele cheltuieli, măcar pierderile celea? Eu nu văd eforturi, eu văd numai niște interese. Mai mult se cedează decât se hotărăște în folosul oamenilor de rând.”

Europa Liberă: Dar în ce ar consta aceste cedări, care sunt aceste cedări?

– „Este partea dreaptă și partea stângă a Nistrului. Păi stăm la masă, discutăm problemele comune și mergem înainte. Dacă am făcut careva cedări, să vorbim de hidrocentrala de la Dubăsari care era trecerea liberă și s-a pus, vorbim de drumul de la Pohrebea, vorbim de posturile care s-au pus acum pe teritoriul satului Cocieri, atunci ar trebui îndată de pus punct la aceste întrebări.

Dacă nu se hotărăște în privința această – stopăm și noi. Cum noi trecem prin Dubăsari – așa trec și d-lor prin toată republica fără de nicio problemă până acum, dar iată acum ni s-a stopat trecerea prin Dubăsari. Iată, ca să trec prin Dubăsari până la Chișinău eu trebuie să mă opresc la cinci-șase posturi și asta nu vorbim de un an, vorbim de 5, 10, 15 ani consecutiv. Socot că s-ar fi putut face mai mult.”

Europa Liberă: Haideți să vorbim despre câteva probleme concrete: problema accesului la terenurile agricole s-a rezolvat?

– „Având titlul de proprietate al acestui teren – nu s-a rezolvat, adică s-a permis prelucrarea terenurilor pe un termen oarecare. Păi cum, eu, posesor al terenului, având titlul de proprietar, să mi se permită mie pe un termen anume. Care mai vorbiți Dvs.?”

Europa Liberă: Să vorbim despre plăcuțele de înmatriculare, ele au rezolvat problema sau au creat problemă?

– „Cred că mai mult au creat decât au rezolvat problema. Făcând acest pozitiv, eu socot că-i un gest foarte bun din partea Republicii Moldova, în schimb nu am rezolvat în privința cetățenilor care trăiesc aici, în stânga Nistrului, că plăcuțele se fac pe termen indefinit, dar terenurile s-au dat pe termen limitat.”

Europa Liberă: De telecomunicații?

– „Dar nu numai de telecomunicații. Este vorba în general de informație. Informația care se sugerează locuitorilor din stânga Nistrului e cu mult mai agresivă. Este sugerată doar ideea legăturilor Republicii Moldova, Transnistriei cu Estul.

Cred că aici noi avem foarte multe rezerve, pentru că vorbim de acele lucruri bune care se fac din partea Uniunii Europene, din partea țărilor de la care solicităm și primim granturi. Mai puțin se promovează și mai puțin se cunosc aceste lucruri. Ajutoarele din Occident au făcut foarte mult în sat, având în vedere grădinițe, școli, drumuri, granturi care vin din AIPA și din diferite alte fonduri.”

Europa Liberă: Dacă se reunifică cele două maluri ale Nistrului, parcursul european va rămâne ireversibil sau poate fi periclitat?

– „Noi nu avem unde ne duce de la parcursul european, pentru că și transnistrenii unde, practic, își trimit la învățătură copiii, unde își țin banii, imobile unde mai mult își cumpără? Da, o parte au și în Rusia, dar majoritatea absolută o au la Vest, în țările din comunitatea europeană. Și eu cred că fiecare năzuiește ca să ajungă la acea democrație care este acolo.”

Europa Liberă: Dar rezolvarea problemei transnistrene, cum se va face?

– „Aceasta este o problemă complexă și trebuie la masa dialogului cu Federația Rusă făcând...”

Europa Liberă: De ce cu Federația Rusă? Există formatul de negocieri „5+2”.

– „Haideți să vorbim corect, că, dacă se ridica mâna din partea Federației Ruse, atunci celelalte au ridicat mâna automat. Eu cred că aici cel mai important moment este înțelegerea din partea guvernării Republicii Moldova cu guvernanții Federației Ruse.”

* * *

Voci adunate la întâmplare în stânga Nistrului. Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control din partea Chișinăului la negocierile cu regimul de la Tiraspol, crede că problema transnistreană nu mai este importantă sau prioritară pentru Chișinău. El cunoaște bine realitățile, știe problemele și chiar poate sugera soluții.

Ion Leahu: „Ați fost acolo pe loc, ați vorbit cu oamenii, v-ați făcut o impresie concretă, că ei au alte viziuni decât are guvernul. Și slavă Domnului! Înseamnă că totuși guvernul nu a reușit să-i amăgească, să-i măgulească, să le promită marea și sarea și să-i impună să se dezică de luptă. Doar ei se află acolo într-o situație mai grea din toate punctele de vedere. Plus la toate care sunt, mai este și propaganda rusească enormă care foarte bine se combină cu memoria istorică. Și iată, noi vrem într-un timp relativ scurt și, nu întotdeauna obiectiv, hai să spunem așa, să-i convingem pe dânșii că situația e alta. Ei doar trăiesc acolo, ei fiecare zi o încep și o termină în circumstanțele de acolo.”

Europa Liberă: Eu nu știu de câte ori ați ajuns Dvs. la Corjova, dar din discuțiile cu localnici și cu autoritățile locale eu am înțeles că încetul cu încetul această comună ar putea să fie transferată în totalitate în gestiunea administrației tiraspolene.

Ion Leahu: „Problema e numai într-un singur lucru. Rusia nu este gata să le asigure la toți pensionarii din stânga Nistrului, care sunt sub tutela guvernării Republicii Moldova, pensiile sau acele suplimente pe care le asigură la ceilalți. Din moment ce Rusia poate să le asigure ori situația se schimbă în așa mod că administrația de la Tiraspol este capabilă să le asigure minimumul necesar pentru existență, ei de-a doua zi pun hotarul, că noi am avut doar situație acum vreo șapte ani când angajații Ministerului de Interne numai se pensionau astăzi, iar mâine de-acum depuneau actele și deveneau pensionari în stânga Nistrului, pentru că pensia era mai mare. Și în plus, la ei și vârsta de pensionare e mai mică, adică sunt diferiți factori, dar acesta-i un aspect, însă avea loc colaborare economică cu stânga Nistrului, când agenții economici, liderii, fiind impuși de situație, încheiau acorduri cu structurile din stânga Nistrului, le livrau lor roada, primeau banii și își rezolvau problemele.”

Europa Liberă: Deși situația acum se pare că se lămurește, dar din discuția pe care am avut-o cu liderii care dețin terenuri, am aflat că nu există siguranța că pe aceste pământuri sunt ei în totalitate stăpâni.

Ion Leahu: „Cum poate să existe siguranță, dacă chiar din moment ce ei au avut titlul de proprietate și guvernarea din stânga Nistrului, și chiar acea din dreapta Nistrului într-o măsură oarecare au neglijat acest fapt, că acesta este ceva sfânt – proprietatea privată asupra pământului e pe viață, se moștenește de copii, de urmași. Ei au scuipat (iertați-mi expresia, n-ar trebui să spun așa) pe asta și i-au impus să încheie acord provizoriu cu administrația nelegitimă, care din punctul de vedere al dreptului nu există, dar în schimb le-a dat mână liberă lor să procedeze așa cum ei consideră de cuviință.

Atâta timp cât regimul secesionist o să aibă nevoie de acești agenți, ei au să-i suporte, din moment ce ei au să-și crească elita lor și forțele lor de muncă, ei au să facă așa că au să fie nevoiți ori să refuze, ori – ce este încă mai posibil – ei au să realizeze planul despre care în ultimul timp vorbesc deschis, și anume că teritoriile respective sunt teritorii temporar ocupate de Chișinău și ei își propun intenția și au speranța neapărat, în mod obligatoriu, să le restituie.”

Europa Liberă: Apropo, vorbesc și foarte mulți localnici despre această idee a autorităților de la Tiraspol că aceste teritorii sunt ocupate de Republica Moldova. În secolul XXI, când se poartă negocieri în format internațional „5+2”, se discută că Transnistria ar avea teritorii ocupate de Republica Moldova?

Ion Leahu: „Ați observat că, de când și-a reluat activitatea formatul „5+2”, nici partea moldovenească, nici partenerii de negocieri nu au abordat această problemă, cu toate că ea exista. Ea niciodată nu a fost rezolvată până la capăt, ca să spunem că, gata, ei au înțeles că n-are sens și s-au dezis, nu, cu prima sau cu a doua ocazie neapărat menționau: „teritorii temporar ocupate de către Republica Moldova”, dar nimeni n-a spus: „Oameni buni, dar cum putem noi să punem problema soluționării diferendului transnistrean, dacă noi avem așa un bloc mare de probleme, care este legat de ambele părți, de o sumedenie de populație? De bine, de rău sunt opt localități, care au școli, au copii, au terenuri arabile. Cele mai mari conflicte, în principiu, care au avut loc de la ‘92 încoace au avut loc anume din cauza terenurilor arabile și problemele care sunt cu aceste localități. La Râbnița, dacă nu sunt situații similare, acolo parcă nici nu a fost conflict. Exact aceeași situație e la sud, în Răscăieți ș.a.m.d. Noi nici nu știm de teritoriile acestea, dar în zona centrală unde este, iată, litigiul acesta permanent odată și odată o să explodeze mult mai puternic.”

Europa Liberă: Ce explozie ar putea să se producă?

Ion Leahu: „Ar putea cuiva să-i treacă prin gând cuiva de la Dubăsari sau de la Tiraspol că ei mai bine ar gestiona aceste terenuri și să facă un pas spre aceea ca să le sechestreze.”

Europa Liberă: S-a mediatizat mult și subiectul ce ține de plăcuțele de înmatriculare, dar iarăși în discuții cu mai mulți săteni din Corjova am aflat că posesorii automobilelor cu numere de înmatriculare în Republica Moldova plătesc viniete pentru administrația transnistreană. De ce să plătească această vinietă?

Ion Leahu: „De atâta că administrația transnistreană este una care folosește orice posibilitatea pentru a-și completa haznaua.”

Europa Liberă: Adică, Chișinăul dă voie ca toți posesorii de automobile din stânga Nistrului să circule nu numai pe teritoriul Republicii Moldova, dar și în afară, iar acolo, în Zona de securitate, oamenii sunt nevoiți să plătească în haznaua de la Tiraspol?

Ion Leahu: „Da, să plătească, fiindcă, până la urmă, nu se perfecționează acordul, să se semneze în baza căruia au fost deschise punctele de înregistrare, punctul 4 din Protocolul „Berlin plus”. Trebuia atunci problemele acestea de pus în capul mesei, trebuiau studiate până la urmă, dar așa noi facem un lucru, după care lăsăm găuri câte vrei și în găurile acestea ei ne bagă tot ce vor. Cum s-a întâmplat și cu diplomele, mai întâi au spus că „nu, nu, nouă ne trebuie numai faptul că ei au absolvit o oarecare instituție de învățământ superior”. Acum, nu, „dați-ne nouă instituția de la Tiraspol, recunoașteți-o”. Exact așa cu fiecare problemă. Eu nu știu, dna Valentina, asta-i boala noastră sau asta-i incapacitatea de a însuși ceva, dar absolut tot ce facem noi, mai ales în direcția aceasta, are o amprentă foarte puternică de interes al cuiva.

Și interesul acesta al cuiva face a lehamite activitatea funcționarilor care sunt nemijlociți implicați, pentru că ei știu că orice ar face ei, totuna cineva o să găsească căi de ocolire.”

Europa Liberă: Dar sătenii, localnici de acolo mi-au vorbit despre schemele care sunt funcționale, scheme de contrabandă. Cui îi pasă de asta?

Ion Leahu: „Toată lumea știe, dar organele respective așteaptă când au să primească informația veridică, verificată ș.a.m.d. Și asta este o modalitate de a ocoli situația, de a ocoli problema, pentru a nu afecta interesele cuiva.”

Europa Liberă: Acum, pe timp de pandemie, s-au instituit mai multe vămi, controale, posturi de verificare. Ele vor fi ridicate în același ritm în care au fost și instalate?

Ion Leahu: „Nu! Eu am fost 12 ani în Comisia Unificată de Control și n-am avut un singur caz, un singur exemplu de ridicare a posturilor care au fost plasate ilegal. Postul de la Pohrebea care a fost plasat sub un pretext tâmpit, oamenii au adunat bani și au pus pietriș, au reparat drumul ca să le fie mai comod să meargă la câmpuri și să nu se distrugă tehnica. Au beneficiat de acest pretext și au pus post.

Am stat o jumătate de an la Dubăsari, zi la zi mergeam acolo la ședințele Comisiei cu o singură întrebare la ședința extraordinară, dar așa și nu am mai reușit măcar să-l plasăm într-un așa mod ca să nu încurce. Nu, n-au vrut! Unde l-au instalat, acolo a rămas și stă și acum. Dar ei au profitat de o ocazie extraordinară, pentru că au plasat posturi, acum ei cu prima ocazie când își va relua comisia activitatea au să spună că aceste posturi necesită efectiv, dublarea, triplarea efectivului și din nou au să pună întrebarea să extindă efectivul și al rușilor, și al transnistrenilor.”

Europa Liberă: O întrebare care a parvenit de la o doamnă din stânga Nistrului: „Întrebați-i pe cei de la Chișinău, totuși ce-i în capul lor când vorbesc că se apropie interesele cetățenilor de pe un mal și altul al Nistrului, dacă se intersectează doar interesele politicienilor?”

Ion Leahu: „Eu am să vă dau un exemplu. Zilele trecute la guvern a fost examinat un program amplu de dezvoltare a localităților din stânga Nistrului.

Au fost acceptate și guvernul a alocat 15 milioane de lei pentru ridicarea nivelului de trai și ca urmare contribuirea la reintegrarea teritorială. Și eu îmi pun întrebarea: ce are una cu alta? Noi putem să dezvoltăm Corjova, Roghi, Molovata Nouă, Cocierii foarte bine, oamenii ceia au să se simtă acolo extraordinar, însă asta n-o să vizeze în niciun caz Dubăsariul și localitățile aflate sub jurisdicția Transnistriei.”

Europa Liberă: Dar tot oamenii de acolo îmi spuneau că se vorbește despre atâtea facilități, dar ei ar renunța la toate aceste facilități, dacă nu ar exista aceste posturi de control, aceste așa-zice vămi.

Ion Leahu: „Eu îi înțeleg foarte bine, dar luați toate agendele ședințelor formatului de negocieri „5+2”, n-a fost niciodată luată de comun acord de toate părțile în dezbatere problema posturilor, cu toate că problema drepturilor omului nu poate fi nicidecum examinată separat de problema acestor posturi. Cu atât mai mult că este Acordul de la Odesa din 20 martie 1998, în care negru pe alb este scris: „ridicarea posturilor ilegal plasate ale grănicerilor”, „ridicarea posturilor fixe a trupelor de menținere a păcii”. De ce nu se ia documentul de bază spre examinare și spre rezolvarea acestor probleme?”

Europa Liberă: Care-i siguranța oamenilor că ei trăiesc într-o Moldovă integră?

Ion Leahu: „Nu este așa siguranță. Ei nu trăiesc într-o Moldovă integră, din păcate. La noi aici, pe malul drept, fiecare partid și partiduț are viziunile sale, dar ei au acolo mai mulți factori care-i dezbină decât sunt la noi aici. Ei trăiesc geografic separat. Asta în primul rând. Ați văzut, de când separatiștii au plasat aceste posturi, câte probleme au avut medicii, pedagogii și alți cetățeni. Și doar pentru dânșii asta este foarte dăunător fizic și clar că ei altfel abordează lucrurile. Atunci când li se spune că „dacă o să ne apropiem de Rusia, o să ne fie mai ușor”, clar că ei zic: „Dar Dumnezeu cu dânșii, numai să scăpăm de urgie!”. Ceea ce nu-i aici. Aici noi nu suntem sub o presiune atât de puternică.”

Europa Liberă: Atunci, interesul local nu mai coincide cu interesul național sau cum?

Ion Leahu: „Eu nu pot să spun că sută la sută, însă sunt, din păcate, foarte multe aspecte unde ele nu coincid.”

Europa Liberă: Și unde o să ducă această situație?

Ion Leahu: „N-o să ducă nicăieri, dna Valentina! Doar asta nu-i de azi, asta-i din prima zi, din ‘89 și oamenii trăiesc cu necesitățile lor cotidiene. El s-a sculat dimineață și s-a dus cu sapa și a prășit, pe urmă altceva, pe urmă altceva... Și dacă seara ajunge undeva o jumătate de oră când privește televizorul sau când vorbește cu un vecin despre aceste probleme, dar pe urmă din nou revine la ale lui. Acesta-i modul de a exista, modul lui de viață.”

Europa Liberă: Haideți să reformulez întrebarea. Cine e cel mai interesat astăzi să fie rezolvată problema transnistreană?

Ion Leahu: „Eu nu sunt gata să vă spun. Clar că, dacă vedem rezolvarea problemei transnistrene în lichidarea regimului secesionist de la Tiraspol, ridicarea tuturor posturilor forțelor armate etc., etc., sigur că populația din stânga Nistrului este prima care este interesată. Ei de la asta ar avea de câștigat cel mai mult, însă dacă rezolvarea este cumva altfel, iată cum, de exemplu, se propune în strategia Misiunii OSCE care ne-a băgat pe gât tactica „pașilor mici”, atunci mă gândesc că în afară de administrația de la Tiraspol și populația din stânga Nistrului, mai mult nu are nimeni de câștigat.”

Europa Liberă: Și atunci, viabilitatea statului Republica Moldova la ce se reduce?

Ion Leahu: „Nu depinde de asta, dna Valentina!”

Europa Liberă: Și de asta depinde.

Ion Leahu: „Să mă ierte Domnul că-mi iau un păcat foarte mare pe suflet, dar spun: dacă nu ar fi fost problema aceasta, statul nostru probabil că nici nu avea să fie cu mai multe facilități decât le are, inclusiv accesul liber în Uniunea Europeană fără vize. Doar acesta a fost tot un avans dat Republicii Moldova cu speranța că noi ne vom apuca de lucru.”

Europa Liberă: Și au trecut șase ani...

Ion Leahu: „Și iată vedeți că apar undeva vorbe: „Dar poate prea devreme le-am dat noi regim fără vize, dar poate niște granturi de mai redus, dar poate altceva...” Europa e ocupată cu pandemia, dar când o să treacă pandemia și o să înceapă din nou a număra (copeicile), cenții, eu cred că au să fie unele recalculări și în direcția noastră. Da, noi suntem parte a Europei, Europa ne vrea, Europa ne susține, însă până la infinit, până la obrăznicie - eu aș spune așa - nu se poate de ajuns.