Explicasem nu demult cum în cazul unei ipotetice uniri a României cu Republica Moldova, asta ar însemna acordarea automată a autonomiei Ținutului Secuiesc, căci nu poți să te unești cu Moldova păstrând autonomia găgăuză sau a Transnistriei și să nu le-o acorzi secuilor.
Ar fi, așadar, o regiune autonomă, cu limba ei, în interiorul României. Asta, deoarece vorbitorii de maghiară reprezintă peste tot acolo mai bine de 20% din populație, ceea ce înseamnă că, potrivit Cartei Europene a limbilor minoritare (semnată și de România și de Republica Moldova), maghiar ar putea fi folosită și în administrație, justiție si în toate formele de învățământ.
Asta deoarece în țările care sunt membre în Consiliul Europei (practic toate țările continentului european și rezultate din fosta URSS), problema limbilor a fost rezolvată prin Carta Europeană a limbilor regionale și minoritare.
Ieșită din fosta URSS, unde limbile minorităților și ale diferitelor republici și teritorii autonome erau văzute ca venind de la sine, Republica Moldova a arătat de la început mai multă toleranță pentru folosirea limbilor minoritate decât multe state europene centralizate.
Asta deoarece în fosta URSS, limbile regionale și minoritare erau deseori un act politic. În cazul unor limbi care nu fuseseră practic niciodată scrise până în sec. XX, precum cecena și avara (și toate limbile din Daghestan), limbi caucaziene de nord-est, lingviștii sovietici au creat sisteme de scriere în chirilice de la zero. Uneori chiar cu mult succes. De altfel, lingvistul și prințul rus Nikolai Trubetzkoy, unul din cei mai mari lingviști care au trăit vreodată, creatorul fonologiei, a argumentat, în 1932, într-un text despre limba Mordvinilor și a populației Mari (“Sistemul fonologic mordvin comparat cu cel rusesc”, text retipărit în Izbrannîe trudî po filologii, ed. T.V. Gamkrelidze, 1987), că alfabetul chirilic este perfect adaptat fonologiei limbilor fino-ugrice sau siberiene de tip Mari.
***
(Ca o paranteză, Trubetzkoy a fost și unul din inventatorii doctrinei eurasiatice, cea promovată în Rusia de ideologi precum Aleksandr Dughin.)
Un exemplu interesant de impunere a alfabetului chirilic și de adaptare a lui pentru a corespunde nevoilor unei limbi pentru care nu fusese creat a fost scrierea cu chirilice a limbii române în RSSM. Româna din Moldova în chirilice nu făcuse de fapt decât să înlocuiască literele latine cu cele corespondente slavone, păstrând toate celelalte convenții ortografice. (Am mai scris aici despre cum trebuie să transcriem corect fonetic cuvintele și numele din alfabet chirilic în română.)
Carta Europeană a limbilor regionale și minoritare
Lăsând deoparte obsesia distrugătoare a celor care visează la o limbă unică, universală (obsesie despre care am mai scris aici) din punctul de vedere al drepturilor minorităților și al folosirii limbilor lor, democrația nu e întotdeauna acolo unde este așteptată. Astfel, România, Bulgaria, Macedonia, țări sărace din marginea Europei, și-au cooptat principalele minorități în guvern, ceea ce a dus la diminuarea unor importante tensiuni.
Grecia, în schimb, sau Franța, nici nu recunosc existența minorităților. Franța și Grecia nici nu au ratificat măcar acea Carta Europeană a limbilor regionale și minoritare a Consiliului Europei. Această carta garantează un prag minim dincolo de care minoritățile statelor care au ratificat documentul au dreptul să își folosească limba nu numai în public, dar chiar și în administrație și învățământ.
Macedonia, de pildă, e singură țară în care romii (țiganii) și aromânii și-au văzut limba recunoscută ca limba oficială de folosit în administrație și învățământ acolo unde sunt mai bine de 20% din populație.
Grecia, în schimb, sau Belgia, nici nu recunosc existența minorităților. Belgia și Grecia nu au semnat Carta Europeană a Limbilor Regionale și Minoritare a Consiliului Europei. Lucru care poate părea surprinzător, doar 15 state din cele 27 ale Uniunii Europene au ratificat Carta. Unele, precum țările baltice sau Belgia nici măcar nu au semnat-o, iar recent Consiliul Europei chiar a anchetat în Belgia, țară care adăpostește principalele instituții europene, dar în care minoritatea francofonă din Flandra întâmpină probleme juridice și administrative în folosirea limbii franceze.
Vecinii Moldovei, atât Ucraina, cât și România au ratificat carta, chiar dacă, cum vom vede mai jos, Ucraina și-a modificat între timp legea, făcând-o restrictivă. Franța a semnat carta, dar nu a ratificat-o. În afară de Belgia, șapte alte țări membre ale Uniunii Europene au refuzat să semneze Carta. Este vorba de Irlanda, Portugalia, Bulgaria, țările baltice și Grecia, Grecia fiind un caz aparte, în măsura în care nici măcar nu recunoaște existența minorităților naționale.
Ratificarea Cartei nu înseamnă însă că, în mod automat, țara respectivă este gata să îi aplice prevederile. Nu există modalitate de constrângere în caz de nerespectare a Cartei.
Astfel, Slovacia a interzis prin lege folosirea limbii maghiare în administrație. Aceeași lege cere că limba slovacă să fie folosită în prioritate în toate spațiile publice. Cei care nu respectă legea pot primi o amendă de până la 5.000 de euro. Legea slovacă a dus la tensiuni diplomatice între Ungaria vecină și Slovacia. Franța a semnat carta dar nu a ratificat-o. În afară de Belgia, trei alte țări membre ale Uniunii Europene au refuzat să semneze Carta. Este vorba de Irlanda, Portugalia și Grecia, un caz aparte, în măsură în care, spuneam, Grecia nici măcar nu recunoaște existența minorităților naționale.
Situația specială a Macedoniei
În afară de România, doar Macedonia mai are o politică atât de favorabilă minorităților. (O țară precum Spania, de pildă, nu intră la socoteală, fiind un sistem semi-federal.)
În Belgia francofonii care locuiesc în Flandra nu au școli în limba lor
Pentru comparație cu România, în Belgia francofonii care locuiesc în Flandra nu au școli în limba lor și nu au voie să-și folosească limba în contactele cu administrația. Este pur și simplu interzis să se vorbească franceză într-un tribunal din Flandra. Prezența unui traducător jurat e obligatorie, chiar dacă toată lumea înțelege franceza. Sau: polonezii din Lituania nu pot obține că numele lor să fie scrise în documentele oficiale, de pildă în pașaport, cu litere poloneze precum „ł” sau „ę”, pentru că acestea nu există în alfabetul lituanian. E că și cum, în România, numitul Tőkés László nu ar avea dreptul la „ő” și „é” și „á” și ar trebui să aibă în buletin Tiocheș Laslo…
Situația specială a Belgiei
În Flandra, una din cele trei entități care formează țara numită Belgia, folosirea limbii franceze este interzisă oficial. Flandra nu recunoaște minoritatea francofonă, iar din acest motiv Belgia nu a semnat Carta Europeană a Limbilor Regionale și Minoritare a Consiliului Europei; Consiliul Europei chiar a făcut o anchetă în Belgia, țara care adăpostește principalele instituții europene, dar în care minoritatea francofonă din Flandra întâmpină probleme juridice și administrative în folosirea limbii franceze.
Belgia, țara care adăpostește principalele instituții europene, dar în care minoritatea francofonă din Flandra întâmpină probleme...
Extrema, însă, a fost atinsă în târgul flamand Menen, de pe granița cu Franța, cel care își împarte stradă mare cu un sat francez.
Acolo, așadar, franceza a fost nu doar total interzisă în contactele administrației comunale cu populația și cu turiștii (deși toată lumea vorbește franceză, măcar că limbă învățată la școală), dar funcționarilor li se impune să răspundă, în cazul în care cineva li se adresează în franceză, doar în trei feluri: prin tăcere, prin pictograme (desene), sau prin gesturi.
Crezând că aduce ceva liniștire celor șocați de măsuri atât de extreme, primăria a asigurat că franceză va putea fi totuși folosită în situații medicale de urgență, sau în caz de accident.
Unele inițiative locale depășesc însă absurdul plauzibil. Astfel, în orășelul Overijse primăria a lansat printre cetățeni o campanie de delațiune împotriva celor care distribuie afișe sau pliante în franceză. În satul Liedekerke, lipit de Bruxelles, terenurile de joc comunale pot refuza copiii care nu se exprimă în flamandă.
Burgada Alost a scos portretele regelui și reginei Belgiei din sala de reuniuni a primăriei (asta pentru că familia regală simbolizează Belgia unită). Legislația lingvistică e valabilă peste tot în Flandra. În Courtrai, o baracă cu cartofi prăjiți numită comic Grand-Place a fost somată de primărie să-și schimbe numele.
Revenind la cazul târgului belgian Menen, unde funcționarilor li se impune să răspundă, în cazul în care cineva li se adresează în franceză, prin pictograme sau prin gesturi, merită spus că pe primărița (la bourgmestre) naționalistă flamandă care a impus respectivul regulament o cheamă, foarte francofon, Martine Fournier.
Care e situația limbilor prin alte părți?
Italiana și croata sunt singurele limbi literare europene care nu sunt bazate pe dialectul capitalei. De la Dante încoace, italiana s-a format pe baza dialectului toscan, în special cel din Florența, iar nu pe oribilul dialect roman, în vreme ce croata literară a fost croită pe un dialect din Bosnia, cel mai apropiat de sârbă.
În vreme ce sârba este relativ unitară, croata e împărțită în trei mari grupe de dialecte, iar cel ales pentru limba literară a fost în mod intenționat cel mai apropiat de sârbă, un dialect din Bosnia. În schimb, cel din Zagreb a fost influențat de germană (austriacă), iar cele de pe coasta Mării Adriatice, din insule și din peninsula istriacă - profund influențate de italiană. Un dialect cum este cel din insula Hvar, de pildă, ar fi total de neînțeles pentru un locuitor din Zagreb, că să nu mai vorbim de un sârb.
În afară de România, doar Macedonia mai are o politică atât de favorabilă minorităților și folosirii limbilor lor...
Încet, descoperim astfel că în afară de România, doar Macedonia (despre care am vorbit mai sus) mai are o politică atât de favorabilă minorităților și folosirii limbilor lor. O țară precum Spania, de pildă, nu intră la socoteală, fiind un sistem semi-federal. Recent a fost însă și acolo un mare scandal, când în Catalonia secesionistă ministrul de interne și-a început o conferință de presă în catalană, iar unii ziariști spanioli (vorbind castiliană) au părăsit sala în semn de protest.
Astfel, Slovacia a interzis prin lege folosirea limbii maghiare în administrație. Aceeași lege cere ca limba slovacă să fie folosită în prioritate în toate spațiile publice. Cei care nu respectă legea pot primi o amendă de până la 5 000 de euro. Legea slovacă a dus la tensiuni diplomatice între Ungaria vecină și Slovacia.
Ucraina limitează învățământul în limbile minoritare, inclusiv româna
Tot așa, noua lege ucraineană a învățământului, din 2017, a fost o surpriză neplăcută pentru sprijinitorii străini ai Kievului și a stârnit de la început proteste în țările vecine, chiar și în unele, precum Polonia, care au fost fără rezerve de partea Ucrainei și împotriva Rusiei.
Ucraina însăși a făcut mare caz din sprijinirea minorității tătare din Crimeea, persecutată pe față de Rusia. După ocuparea Crimeei de către Rusia în 2014, Kievul a acordat azilul mai multor lideri ai comunității tătare și a permis continuarea difuzării, de pe teritoriul său, a emisiunilor radio în limba tătarilor din Crimeea. Iată însă că nouă lege ucraineană a învățământului e discriminatorie și limitează posibilitatea ca elevii aparținând minorităților naționale să studieze pe limba lor.
Destinată a limita folosirea limbii ruse, legea afectează direct și celelalte minorități, în primul rând românii (numiți oficial „moldoveni”) și bulgarii, dar și polonezii sau maghiarii. Tocmai aceștia din urmă au protestat cel mai vehement, deși sunt mult mai puțin numeroși în Ucraina decât vorbitorii de română sau bulgară.Deja în Cernăuți și Herța, româna nu mai poate fi numită limbă regională. Administrația regională din Cernăuți le-a cerut celor din Herța, Hliboca și Nouă Suliță să anuleze deciziile trecute prin care limba română obținuse statut de limbă regională și putea fi folosită, alături de ucraineană, în unitățile administrative locale.
Legea care permitea asta fusese promulgată în 2012 de mult hulitul azi fost președinte pro-rus Viktor Ianukovici, cel gonit de revoltă de pe Maidan în 2014. Legea prevedea stabilirea utilizării oficiale a limbilor regionale în activitatea autorităților publice locale în teritoriile unde trăiesc peste 10% din vorbitorii acelor limbi.
Succesorul lui Ianukovici, Petro Poroșenko a semnat însă legea contrarie: „Cu privire la funcționarea limbii ucrainene că limbă de stat” chiar în momentul în care a pierdut alegerile în fața lui Volodimir Zelenski, în mai 2019. Acum în administrație se folosește din nou doar ucraineana, iar limba de stat trebuie utilizată și în spectacolele de teatru, în dublarea filmelor și la televiziune.
În 2017, Poroșenko mai semnase și legea învățământului, care stabilește că învățământul trebuie efectuat doar în limba ucraineană. Până anul trecut, 2020, limbile minorităților naționale au putut fi predate până în clasa a cincea, dar de la 1 ianuarie, practic întreaga școlarizare începând cu clasa I a trecut integral pe limba ucraineană. Învățământul în limbile minorităţilor mai este disponibil doar în grădiniţe şi parțial în unele şcoli primare.
Așa cum am arătat-o de la început pe blogul meu Ucraina văzută de la Bruxelles, odată venit la putere Volodimir Zelenski nu a făcut nimic pentru a modifica aceste legi.
***
