La Chișinău a avut loc cea de-a a cincea reuniune a Comitetului de Asociere R. Moldova–UE. Ministerul de Externe respinge criticile referitoare la presupusa încetinire a aplicării Acordului de Asociere la UE sub noua guvernare de la Chișinău. Într-un interviu la Europa Liberă, secretarul de stat Tatiana Molcean a spus că se lucrează „foarte intens” la aplicarea prevederilor acordului, dar a amintit că în 2019 Republica Moldova a trecut prin instabilitate politică, ceea ce a făcut dificilă aprobarea unor măsuri legislative derivând din acordul de asociere.
Europa Liberă: La cinci ani de când Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, unde e locul și ce rol joacă statul în acest aranjament al Parteneriatului Estic?
Tatiana Molcean: „În Uniunea Europeană, în Europa e locul nostru și nu doar de cinci ani, pentru că nu doar de cinci ani lucrăm cu Uniunea Europeană de când avem Acordul de Asociere, dar cu mult înainte am început această activitate, dar este adevărat că suntem deja după cinci ani de implementare a unui acord foarte ambițios cu Uniunea Europeană, ceea ce este o realizare în sine.”
Europa Liberă: Unii oficiali de la Bruxelles spun că Republica Moldova rămâne un stat cu probleme în aplicarea legii, chiar se pare că asta a spus-o și dl Luc Devigne, aflându-se recent la Chișinău.
Tatiana Molcean: „Două zile în urmă am avut un eveniment, Comitet de Asociere, deci un format de lucru pe care îl avem instituit în baza Acordului de Asociere, se organizează o dată pe an la nivel de oficiali, dar nu politicieni, să-i spunem, pentru că mai avem și Consiliul de Asociere, atunci când merge premierul, când merg miniștri, prezintă un raport.”
Europa Liberă: Apropo și consiliul urmează să aibă loc?
Tatiana Molcean: „Da, urmează, dar, având în vedere că precedentul consiliu a fost la sfârșitul lui septembrie la Bruxelles, având în vedere că acum am avut Comitetul de Asociere, deci o evaluare, o posibilitate de a vedea unde suntem cu implementarea acordului, cred că consiliul îl vom face totuși iarăși în toamnă. Am schimbat un pic calendarul, dar nu prea are sens la o perioadă atât de scurtă să facem și comitetul care, la urma urmei, tot este un mecanism de monitorizare, de evaluare, acesta este rolul comitetului, în primul rând, evaluăm ce am lucrat, ce am făcut. Este a cincea reuniune care s-a desfășurat.”
Europa Liberă: Sugestia celor de la Bruxelles e că așteaptă mai multe acțiuni din partea executivului?
Tatiana Molcean: „Este adevărat, dar, să vă spun sincer, și noi, ca Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene care suntem responsabili de implementarea acestui acord, tot așteptăm mai multe, dar lucrăm. Știu că colegii atât de la noi din minister, cât și din alte ministere lucrează destul de intens în fiecare zi. Acordul este unul foarte mare și foarte complex, deci avem multe dimensiuni în acest acord și noi tot vrem mai mult.
Noi tot suntem mai ambițioși, noi tot nu suntem mulțumiți că avem restanțe sau că nu am realizat o măsură sau alta. În același timp, eu sunt realistă. De exemplu, un factor pur obiectiv: anul trecut nu am avut nici parlament, nici guvern funcțional o mare parte din an. Cum poți să promovezi proiecte de legi sau hotărâri de guvern dacă nu ai aceste instituții funcționale? Nu mă refer acum la chestii mai strategice, conceptuale, vorbesc cel puțin de chestii cum ar fi cooperarea în sectorul ce ține de mediu, de transport, chiar și educație, sănătate. Deci sunt o mulțime de acțiuni pe care trebuie să le facem, care, din păcate, nu am reușit.”
Europa Liberă: Dar îndemnul Bruxelles-ului e: „Faceți mai mult – să obțineți mai mult”. Deocamdată este sistată asistența financiară și acest lucru se pare că afectează și dialogul politic Chișinău-Bruxelles?
Tatiana Molcean: „Asistența financiară este foarte complicat să spunem – este sistată sau nu este sistată asistența financiară. Acordul pe care îl avem, Acordul de Asociere, este nu cu guvernul, să spunem, dar cu Republica Moldova. Deci, indiferent de cine este sau asistența care vine, ea vine în Moldova.”
Europa Liberă: Dar Republica Moldova e condusă de un guvern.
Tatiana Molcean: „Exact. Mă refer la alt aspect, că UE în continuare sprijină Republica Moldova, fie prin proiecte care se acordă chiar și societății civile sau am văzut foarte multe proiecte frumoase care au fost lansate, de exemplu, pentru localități, deci în localități vor fi…”
Europa Liberă: Vorbim de asistența macrofinanciară.
La asistența macrofinanciară anul trecut am primit o tranșă, acum lucrăm la îndeplinirea condiționalităților pentru cea de-a doua tranșă...
Tatiana Molcean: „La asistența macrofinanciară anul trecut am primit o tranșă, acum lucrăm la îndeplinirea condiționalităților pentru cea de-a doua tranșă și, sincer să vă spun, practic, toate condiționalitățile au fost îndeplinite. Spre exemplu, unele din ele vizau ceea ce ține de achizițiile publice în sectorul utilităților publice sau sancțiuni pentru spălarea banilor. Legea a trecut de guvern, este acum în parlament, se îndeplinesc condițiile, atunci când va vota parlamentul, vom vedea împreună cu colegii de la Bruxelles, vom discuta despre debursarea celei de-a doua tranșe. De principiu, cel puțin ca condiții tehnice aș spune că sunt realizate. Clar că sunt și condiții mai puțin tehnice. Spre exemplu, existența unui acord cu FMI-ul este o condiție esențială pentru a primi această asistență.”
Europa Liberă: Unii deputați din Uniunea Europeană spun că mingea s-ar afla în terenul Republicii Moldova și așa cum înțelege Chișinăul că trebuie să aibă o relație bună cu Uniunea Europeană, trebuie să corespundă întru totul vorbele cu faptele.
Tatiana Molcean: „Mingea tot timpul e pe teritoriul Republicii Moldova, pentru că era o expresie care într-o măsură oarecare era și o supra-oboseală de a o zice: „trebuie să ne facem temele pe acasă”. Întotdeauna vorbeam despre faptul că Moldova să-și facă temele pe acasă și acum exact aceeași. Deci, mingea...”
Europa Liberă: Da, și s-a mai vorbit și altfel: „Moldova a fost un elev silitor ca la un moment dat să se transforme într-un codaș”.
Tatiana Molcean: „Cu părere de rău, în cadrul Parteneriatului Estic, dacă vă referiți, presupun că la Parteneriatul Estic, la momentul actual este foarte dificil să vorbim despre fruntași, codași. Nu cred că la niciuna din țările din regiune este o situație tocmai simplă, ceea ce mă face să cred că uneori poate nu este tocmai adecvat să facem aceste comparații: cine este codaș, cine este fruntaș. Totul este destul de relativ și iarăși, cu părere de rău, destul de fluid, aș spune, se poate schimba destul de repede situația.”
Europa Liberă: Cât de mult influențează sau chiar descurajează declarațiile care vin de la Bruxelles precum că noua abordare a Uniunii Europene față de Republica Moldova va fi de a susține cetățenii și nu guvernul?
Tatiana Molcean: „Nu este ceva care nu cunoaștem sau nu ne-am așteptat. Este ceva care colegii de la Bruxelles au spus-o, au spus-o foarte tranșant și foarte clar că susțin cetățenii, în primul rând, susțin Republica Moldova ca țară, ceea ce deja este foarte important. Guvernele, cum am văzut, adică noi într-un an și trei guverne…”
Europa Liberă: Vin și se duc, s-au schimbat trei guverne, da.
În aceste zile, deseori s-a spus despre faptul că urmează să fim judecați după fapte...
Tatiana Molcean: „Pentru noi, în special cei care lucrăm pe agenda de integrare europeană, este important că se menține această continuitate și mecanismele care sunt puse la punct pentru implementarea acordului, fluctuațiile, indiferent de acest lucru, noi continuăm să lucrăm, dar este adevărat că nu este cel mai încurajator atunci când vezi că efort depui, dar rezultatul nu este cel scontat. În același timp, nu sunt, să spun, mari surprize și este o înțelegere, și am auzit-o iarăși în aceste zile, deseori s-a spus despre faptul că urmează să fim judecați după fapte, da…”
Europa Liberă: După acțiuni.
Tatiana Molcean: „După acțiuni, după rezultate concrete și mai puțin după declarații. OK! Deci, cred că este corect, este just și adecvat, nu ne rămâne decât să lucrăm și mai mult decât am lucrat.”
Europa Liberă: Ați spus că legislativul ar mai trebui să aprobe legi în parlament ca să se lichideze toate restanțele pentru a fi accesată următoarea tranșă pentru asistența macrofinanciară, pe de altă parte, la început de martie se pare că în Republica Moldova va avea loc ședința Comitetului Interparlamentar Republica Moldova - Uniunea Europeană, și acolo am înțeles că urmează să fie făcut un bilanț.
Tatiana Molcean: „Noi avem și dimensiunea parlamentară de cooperare, dar sincer, totuși dimensiunea parlamentară ține mai mult de politică. Ar fi incorect să limităm agenda noastră de lucru pe dimensiunea europeană doar la condiționalitățile din asistența macrofinanciară. Mai avem multe proiecte la care trebuie să lucrăm, care trebuie să le promovăm în parlament, inclusiv în partea ce ține de discurs de ură.
Utilizăm, de regulă, noțiunea în engleză: „hate speech”, deci, este această lege la care ținem foarte mult și care urma a fi promovată în a doua lectură și este un angajament pe care îl avem de mai mult timp, la fel și ceea ce ține de legea legată de ONG-uri, de societatea civilă, iarăși este un proiect care trebuie dus la capăt, dar nu doar în parlament, sunt acțiuni care vizează nemijlocit guvernul.
Avem un domeniu care, conform evaluărilor noastre, recent în guvern a fost prezentat raportul pe trei ani de implementare a acordului și avem domenii precum aviația civilă. Sunt foarte multe regulamente care țin de siguranța în aviația civilă care așa și trenează, și mai trebuie să mai lucrăm, dar nu doar. Avem capitolul mediu. Nu este atât problema în faptul că nu se face, dar este un volum foarte mare de lucru, este unul complicat, deci tot ce ține de domeniile astea mai specifice: protecția mediului înconjurător, nu e atât de simplu și nu avem atât de mulți experți, cu părere de rău, în Republica Moldova.”
Europa Liberă: Cât de hotărâtă rămâne a fi Republica Moldova să avanseze pe calea integrării europene, dacă politicienii spun că ar trebui să fie promovată o politică echilibrată - și cu Estul, și cu Vestul? Aceasta în vreun fel se răsfrânge asupra parcursului european?
Tatiana Molcean: „Din ceea ce este în programul de care ne conducem, mă refer la programul de activitate al guvernului, din ceea ce este fixat în planul de activitate al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, nu aș spune că calendarul s-a schimbat la nivel de angajamente, de acțiuni, dimpotrivă. Acesta este primul obiectiv fixat: promovarea agendei de integrare europeană și dezvoltarea relațiilor cu statele membre ale Uniunii Europene. Politica externă este îndreptată spre atingerea obiectivului de integrare europeană.”
Europa Liberă: S-a anunțat că la Chișinău urmau să vină doi experți din Ungaria pentru a asista Republica Moldova cu expertiza acestei țări pe calea eurointegrării. Când vin?
Tatiana Molcean: „Nu vă pot spune acum detaliile când vin. Este adevărat, apreciem foarte mult. De fapt, dl ministru, începând cu data de 24, va fi în Ungaria, unde va discuta exact pentru ce domeniu putem direcționa această expertiză. La diferite etape am avut asistență și avem din partea mai multor țări, dar în special, totuși cel mai mare partener de dezvoltare a Republicii Moldova rămâne Uniunea Europeană, deci nu doar ca state membre, dar Uniunea Europeană. Avem experți inclusiv din Ungaria în cadrul acestei misiuni de consiliere de nivel înalt. Sunt mai mulți experți din mai multe state membre UE, care consiliază ministerele...”
Europa Liberă: Majoritatea erau din România...
Tatiana Molcean: „Erau din România și acum avem pe sectorul energetic, pe educație, dar din Ungaria avem la Biroul pentru Reintegrare, din Italia – la Serviciul vamal și din Letonia, Lituania, Polonia, deci din toate aceste țări avem consilieri care activează în cadrul instituțiilor și oferă această asistență. Din Finlanda în domeniul justiției, de exemplu, este o doamnă, un foarte bun expert. E adevărat că o perioadă cumva, iarăși schimbările acestea de guverne, cred că le-a fost și lor greu să identifice beneficiarul sau cu cine urmează să lucreze, dar acum destul de des au fost organizate ședințe și chiar este un proiect foarte bun. El durează deja din 2010, dacă nu greșesc.”
Europa Liberă: O vizită a premierului la Bruxelles, când ar putea să aibă loc?
Tatiana Molcean: „Da, am discutat de luna martie. Vizita la Bruxelles depinde desigur de ce ne propunem să fie în cadrul acestei vizite, vizită de dragul doar vizitei, cred că nu este cazul, dar și pentru menținerea dialogului, pentru a avea discuții bune cu colegii. Deci, vorbeam de luna martie, o să vedem, martie sau aprilie. Și la Bruxelles a durat până a fost formată noua Comisie, au avut destul de multe angajamente în partea ce ține de Brexit și, respectiv, ne-a fost mai greu și nouă. Mai mult ca atât, avem un nou ambasador la Bruxelles, colega mea Daniela Morari, și pentru dumneaei, fiind acum în poziție, urmează să stabilească acele contacte pentru a organiza vizitele respective și pentru dl prim-ministru, și pentru dl ministru de externe, pentru că-i important să fie aceste discuții și să se mențină dialogul, să informăm, să vedem dacă mai sunt critici, care sunt ele. Deci, întotdeauna atunci când este un dialog sau o discuție lucrurile devin cumva mai clare.”