Linkuri accesibilitate

Tentative de comunizare a Basarabiei până la 28 iunie 1940 (IV): Organizarea acțiunii subversive sovietice (5)


Revista „Krassnaia Bessarabia”, nr. 7, 1933

Schimbarea conjuncturii internaţionale şi, în special, scăderea valului revoluţionar în toate ţările europene pe de o parte, şi nereuşita tentativelor de a provoca insurecţia armată în Basarabia pe de altă parte, au determinat Kominternul să renunţe la planul ocupării Basarabiei, ceea ce a dus la schimbarea tacticii sovietice în provincie. Aceasta era parte a noii imagini create de U.R.S.S. după 1924, când recunoaşterea internaţională a dus statul sovietic în rândul puterilor europene. Politica sa externă a cunoscut o modificare de nuanţă: jargonul agresiv şi tonul violent vor fi abandonate, teoria loviturilor de stat, a insurecţiilor şi puciurilor fiind tot mai mult neglijată. În aceste condiţii doctrina sovietică cunoaşte a doua fază a expansiunii comuniste, care se caracterizează prin exportul propagandei în interiorul lumii capitaliste.

Ședința de constituire a Kominternului, 1919 (în centru - Vladimir Lenin, al doilea din dreapta, la capăt - Lev Troțki)
Ședința de constituire a Kominternului, 1919 (în centru - Vladimir Lenin, al doilea din dreapta, la capăt - Lev Troțki)

În cazul Basarabiei, principala măsură a fost încadrarea mişcării comuniste din ţinut în cea din România, subordonând-o directivelor comitetului central al partidului comunist din România, recunoscut şi acceptat ca o secţiune a Kominternului. Totuși, nu s-a renunţat la specificarea unei situaţii excepţionale pe care trebuia să o aibă Basarabia ca provincie în cadrul statului român, prin faptul că nu se recunoştea dreptul României asupra ei. În lozincile comuniste, elaborate pentru Basarabia, pe lângă revendicarea dreptului de autodeterminare până la dezlipirea de statul român, se cerea realipirea ei la Uniunea Sovietică. La Moscova şi în alte oraşe ale Uniunii Sovietice comuniştii basarabeni desfăşurau o activitate intensă în acest sens. La mitingurile organizate de Komintern, reprezentanţii guvernului sovietic, chiar Cristian Racovski însuşi, declarau că „anexarea Basarabiei la România este unul din cele mai revoltătoare acte istorice”.

La Leningrad, un astfel de miting adopta o moţiune care se încheia cu declaraţia: „Basarabia trebuie să fie sovietică. Trăiască Moldova autonomă, imaginea viitoarei Basarabii sovietice socialiste”. Atrage atenția alternanța noțiunilor geografice și politice operate de propaganda sovietică, mai ales în lumina proiectului „moldovenist” în stânga Nistrului. Astfel, revista “Krasnaia Bessarabia” (Basarabia Roșie) expunea în una din publicații scopurile urmărite de Internaţionala Comunistă în Basarabia: „1) Răsturnarea jugului boieresc în Basarabia ca rezultat al acutizării contradicţiilor de clasă şi naţionale; 2) Sovietizarea Basarabiei; 3) Unificarea Basarabiei Sovietice cu R.A.S.S. Moldovenească, iar prin ea cu U.R.S.S.; 4) Pregătirea prin Basarabia Sovietică a revoluţiei în România”.

Basarabia intra în sfera de mare interes pentru Internaţionala a III-a. În ianuarie 1928, în cadrul Plenarei a VI-a a Comitetului Executiv al Kominternului se adopta o rezoluţie specială privind problema românească, prin care în provincie demara organizarea propriu zisă a mişcării comuniste. Odată cu abandonarea planului insurecţiei, Uniunea Țăranilor Revoluţionari a fost treptat desfiinţată. S-a renunţat la sabotaj şi la terorismul individual executat prin organizaţii comuniste. Mişcarea comunistă s-a mărginit să desfăşoare o intensă acţiune de propagandă, organizând mişcări de mase, pentru pregătirea unei stări revoluţionare premergătoare unei răsturnări sociale. În acest scop, mişcarea comunistă atât în Basarabia cât şi în toată România a primit forme organizatorice fixe: în fruntea tuturor organizaţiilor comuniste se afla partidul comunist format pe bază de nuclee de fabrici, uzine, străzi şi sate, cu subordonarea ierarhică de sus în jos. În acelaşi timp s-au creat organizaţii comuniste auxiliare: Komsomol, pentru tineretul comunist, sindicatele profesionale, pentru organizarea luptei sindical-muncitoreşti, M.O.P.R. sau “ajutorul Roşu” pentru susţinerea deţinuţilor comunişti. etc..

Pe de altă parte, de la Moscova, s-a decis crearea unei agitaţii politice printre ţăranii români. Prezidiumul Krestinternului (Internaționala Țărănească) adresa în „L’Humanité”, din 8 ianuarie 1925, un apel prin care chema ţărănimea română la solidaritate internaţională pentru „scuturarea de jugul moşieresc român”. În Basarabia şi Bucovina erau folosite toate nemulţumirile populaţiei pentru aţâţarea ei contra statului român. Minorităţilor li se spunea că drepturile lor naţionale nu sunt respectate. Românilor li se arăta că moldovenii şi românii sunt două naţiuni deosebite. Ţăranii erau instigaţi să nu plătească impozite şi să ceară pământurile mănăstirilor şi ale statului. În chestiunea religioasă se cerea oficierea slujbei în limbile minorităţilor şi păstrarea vechiului stil. Orice nemulţumire a populaţiei era astfel interpretată, încât statul român era cauza tuturor relelor, iar regimul şi statul sovietic singura speranţă şi salvare pentru basarabenii „oprimaţi”.

Reacţia guvernului român la aceste provocări a fost promptă: poliţia, jandarmeria şi Siguranţa, au fost nevoite prin toate mijloacele posibile să înăbuşe veleităţile reacţiei comuniste. Cum în astfel de cazuri sunt greu de prevăzut limitele, s-a vorbit despre „teroarea albă” romănească din Basarabia. Era încă un pretext pentru propaganda sovietică de a ponegri în ochii basarabenilor şi opiniei publice internaţionale imaginea administraţiei româneşti în Basarabia. Pe străzile Parisului, „Comitetul de apărare a victimilor teroarei albe în Balcani” afişa manifeste şi organiza mitinguri invitând populaţia să protesteze contra violenţelor comise de autorităţile române în Basarabia.

Ultimele documente din arhivele Kominternului arată că acţiunea de subminare a statalităţii româneşti în teritoriul dintre Prut şi Nistru s-a desfăşurat prin participarea activă a emigranţilor basarabeni din Europa şi S.U.A. Pe lângă Societatea Basarabeană din Moscova este atestată fondarea Uniunii Emigranţilor Basarabeni din S.U.A. Aceasta avea un rol important în formarea opiniei publice asupra problemei Basarabiei, organizând companii de protest împotriva „agresiunii politice şi economice în Basarabia, ca rezultat al ocupării româneşti şi în special, a consecinţelor foametei şi regimului de teroare practicat de guvernul naţional-ţărănist”. Prin politica desfăşurată în Basarabia, Moscova dorea să ofere lumii argumente, care să ateste că existau forţe politice serioase la Chişinău dispuse să se separe de România în vederea alipirii la Uniunea sovietică. Raportul conducerii societăţii „Apărătorii României Mari”, a militarilor în rezervă, constata, cu ocazia întrunirilor societăţii în Basarabia, că întreaga provincie era locul unei intense propagande bolşevice, care se manifesta atât prin propaganda scrisă, ca broşuri, imprimante, afişe care îndemnau populaţia locală la revoluţie, cât şi prin diverse organizaţii de spionaj, care se descopereau zilnic în toată Basarabia şi în special la malul Nistrului.

În perioada 1924-1932, mişcarea comunistă din Basarabia, datorită exigenţei Siguranţei, poliției și Jandarmeriei, n-a evoluat din punctul de vedere al numărului membrilor activi. Totuşi, numărul simpatizanţilor pasivi a crescut neîncetat, pentru că, pe lângă opera de reprimare poliţienească a comunismului, se simţea necesitatea unei luminări a populaţiei locale, ceea ce a lipsit sau a fost insuficient. Mai mult chiar, din cauza politicianismului sectar şi a carenţelor administraţiei s-a creat un spirit de sfidare a suveranităţii româneşti în rândurile populaţiei, aspect asupra căruia va strădui propaganda sovietică.

Mutaţiile survenite în lumea internaţională după anul 1932 au schimbat şi tonul propagandei sovietice. Aderarea Uniunii Sovietice la ideea securităţii colective, intrarea ei în cadrul societăţii Naţiunilor, cât şi dezamorsarea relaţiilor sovieto-române, prin reluarea relaţiilor diplomatice în 1934, au schimbat tactica urmată de Komintern faţă de mişcarea comunistă din Basarabia. Era o schimbare valabilă la scara întregii Europe, prin care se urmărea crearea „Frontului Popular”, o tentativă de legitimare a mişcării comuniste, chemată să se opună succesului crescând al curentului de dreapta. În România, această modificare mai era condiţionată de atitudinea intransigentă, demonstrată de autorităţile româneşti faţă de mişcarea comunistă, ceea ce a dus la izolarea ei definitivă. În aceste condiţii, în Basarabia ca şi în întreaga ţară, comuniştii se străduiau să încheie o alianţă politică cu elementele de stânga moderate, a căror acţiune politică trebuia să se rezume la apărarea “democraţiei ameninţate de fascism” şi păstrarea “libertăţilor democratice”. În Basarabia, unde numărul minorităţilor naționale era mare, în special în centrele urbane, ideea „Frontului Popular”, ca antipod al naționalismului, a prins foarte repede, numărul simpatizanţilor minoritari crescând permanent. Nici în această perioadă numărul membrilor activi ai mişcării comuniste n-a sporit, aceasta datorându-se creşterii mişcării antisemite, în special a partidului cuzist, care luase proporţii în Basarabia. În schimb, era în creştere numărul simpatizanţilor pasivi, îndeosebi în rândurile minorităţilor naționale. Acesta va fi elementul care va întâlni cu entuziasm intrarea trupelor sovietice în Basarabia la 28 iunie 1940, stare generalizată de istoriografia sovietică asupra întregii populaţii a Basarabiei.

Ca rezultat al acestor schimbări, a intervenit o mutaţie şi în viaţa internă a Basarabiei, caracterizată prin slăbirea stării excepţionale generate în provincie din cauza politicii sovietice. Asta îl făcea pe ministrul român de interne I. Mihalache să constate, în urma vizitei efectuate în Basarabia împreună cu P. Halippa şi A. Călinescu că, în Basarabia, domneşte liniştea şi siguranţa, iar nemulţumirea generală de altă dată împotriva administraţiei şi îndeosebi împotriva jandarmeriei s-a atenuat.

Ion Mihalache, fruntaș al PNȚ, Ministru de Interne al României
Ion Mihalache, fruntaș al PNȚ, Ministru de Interne al României

În schimb, administraţia românească din Basarabia s-a confruntat cu o altă problemă generată de regimul sovietic. Colectivizarea forţată și foametea organizată (Holdomorul) din Ucraina Sovietică, promovate intenționat de Moscova, au provocat un exod de refugiaţi, în majoritate moldoveni transnistreni, în Basarabia. Pe măsură ce procesul colectivizării se amplifica, iar foametea din 1932-1933 făcea ravagii, acest exod devenea tot mai masiv, astfel încât problema trierii refugiaţilor de peste Nistru devenea extrem de importantă. Ea se efectua de către comisiile locale, care funcţionau la Cetatea Albă, Tighina, Soroca şi Hotin, şi aveau o conducere centrală la Chişinău.

Refugiați transnistreni la Chișinău, anii 1930
Refugiați transnistreni la Chișinău, anii 1930

Gravitatea situaţiei, cât şi pericolul infiltrării agenţilor comunişti au generat dificultăţi în funcţionarea acestor comisii, ministrul de interne al României, I. Mihalache intervenind personal pentru a impune mai multă umanitate și compasiune în primirea refugiaţilor, cerând scurtarea timpului de reţinere a acestora în arest. Ministrul român considera că departe de a constitui o primejdie, plasarea refugiaţilor în ţară era cel mai eficace mijloc de propagandă antibolşevică. Dificultăţile cele mai mari apăreau în legătură cu posibilitatea unui exod mai serios al refugiaţilor, dată fiind presiunea din ce în ce mai puternică a colectivizării pământurilor ţărăneşti şi regimul de teroare instituit de administraţia sovietică în stânga Nistrului.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG