Ce legătură ar putea exista între George Topîrceanu și muzica punk e o întrebare la care nu m-am gândit niciodată pînă în seara de duminică 22 iulie 2018.
Răspunsul evident este că nici una, în mod direct. Întîmplarea a făcut însă ca autorul „Baladei chiriașului grăbit” și trupa engleză The Screaming Blue Messiahs să apară într-o conversație pe care am avut-o la o terasă din Cluj cu un profesor universitar și doctor habilitat la una din unversitățile clujene, care știa pe de rost balada lui Topîrceanu, și căruia îl place foarte mult ce cântă The Screaming Blue Messiahs, o trupă de care eu unul n-am auzit niciodată pînă acum.
Alăturarea întîmplătoare dintre Topîrceanu, pe care îl uitasem complet, și grupul acesta englez de care n-am știut nimic înainte m-a făcut într-un mod ciudat curios să aflu mai multe despre el.
Bill Carter, ghitară, voce, Chris Thompson, bas, și Kenny Harris, tobe, au cântat împreună la Londra sub misteriosul nume de The Screaming Blue Messiahs un amestec de rock and roll, rythm and blues, punk și rockabilly.
În scurta lui existență (băieții au stat împreună numai cinci ani, între 1984-1989), grupul a lansat trei albume, toate extrem de bine primite de critică, și a făcut o grămadă de turnee în Europa, America și Australia.
Zgomotoși și imprevizibili, ne spune un cronicar muzical de la All Music, The Screaming Blue Messiahs au trecut meteoric prin zona acea tulbure și plină de lucruri minunate de la sfîrșitul erei punk și începutul epocii techno de la cumpăna dintre 1980 și 1990.
