Linkuri accesibilitate

Jenny & The Mexicats


Coperta albumului Mar Abierto, Jenny & The Mexicats.
Coperta albumului Mar Abierto, Jenny & The Mexicats.

O englezoaică și trei tineri muzicieni hispanici.

Jenny & The Mexicats
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:14 0:00

National Public Radio Tiny Desk Concerts e o „insulă a comorilor” muzicale.

Conceptul e simplu: muzicieni invitați să cânte în redacția postului național public de radio din Statele Unite.

Tiny Desk, adică birourile de mici dimensiuni ale unei instituții americane de presă independentă care trăiește exclusiv din donații publice (de aceea se numește National Public Radio), fără nici un fel de ingerință nici din partea statului, și nici din aceea a vreunui agent economic privat interesat de o eventuală platformă media care să-i promoveze interesele.

Sînt sute, poate peste o mie de National Public Radio Tiny Desk Concerts, dar astăzi mă opresc la ultimul peste care am dat: Jenny and the Mexicats.

Jenny, adică Jenny Ball, englezoaică (voce, trompetă, ghitară) și trei tineri muzicieni hispanici: Pantera (ghitară), Icho (bas, contrabas) și David Gonzalez Bernardos (percuție).

Jenny Ball studiează trompeta de la șapte ani, la 15 a început să cânte cu vocea și să compună, și a cântat în trupe de jazz și orchestre de muzică clasică.

Când avea 20 de ani a fost invitată să trăiască la Madrid de către Icho, contrabasistul, și în capitala Spaniei a început în iunie 2008 aventura trupei Jenny & The Mexicats, care cântă, așa cum citim pe pagina lor de internet: „una combinación musical que mezcla ritmos de jazz, rockabilly, folk, flamenco, reggae, son veracruzano, country y cumbia” (nu cred că aveți nevoie de traducere).

O precizare importantă însă la sfîrșit: deși pare ceva ce s-ar putea numi muzică ușoară, cântecele celor de la Jenny & The Mexicats au drept texte niște „stampe” poetice care descriu luminos o lume necomplicată și caldă, cum pare că e chiar vârsta acestor oameni faini.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Previous Next

XS
SM
MD
LG