În 1997, trompetistul norvegian Nils Peter Molvær a zgîlțît zdravăn pașnica și oarecum inerta lume a jazz-ului de „cameră”, cum e îndeobște descris peisajul sonor al casei de discuri ECM, Edition of Contemporary Music, înființată în 1969 de Manfred Eicher în capitala Bavariei München.
Artistic vorbind, Molvær este un descendent direct al lui Miles Davis, fără însă ca această relație de „rudenie” culturală să-l „parcheze” pe norvegian într-un teritoriu limitat stilistic, deși ceea ce cântă Nils Peter Molvær pe albumele „Khmer”, din 1997, și mai apoi „Solid Ether” din 2000, ambele lansate de ECM, calcă în parte pe urmele ultimului album de studio al lui Davis, „Doo-Bop”, neterminat din cauza plecării lui de pe această lume, lansat postum în 1992, și în care marele trompetist american „descoperea” un alt nou „teritoriu” pentru jazz, în cazul acesta genul hip-hop.
Am spus un alt nou „teritoriu”, pentru că Miles Davis a fost unul din primii muzicieni de jazz care au inventat acel gen de fuziune numit jazz rock.
Hip-hop, dar și drum’n bass (și se înțelege acum de ce am folosit verbul „a zgîlțîi” la început), pot fi auzite și pe albumele jazz de la ECM ale lui Nils Peter Molvær de la cumpăna dintre mileniul unu și doi.
18 ani mai tîrziu, mai precis în 6 aprilie 2018, norvegianul de care vorbim și-a lărgit și mai mult aria stilistică, lansînd albumul „Nordub”, împreună cu Sly & Robbie (nemaipomenita secție ritmică jamaicană reggae și dub alcătuită din Sly Dunbar la tobe și Robbie Shakespeare la bas), plus norvegianul Eivind Aarset, ghitări, și finlandezul Vladislav Delay, intrumente electronice.
Se întâmplă ceva în nord, și e din sud.
