Linkuri accesibilitate

Fostul președinte român Traian Băsescu declarat de instanță colaborator al Securității


Fostul președinte al României, Traian Băsescu
Fostul președinte al României, Traian Băsescu

Băsescu a pierdut în primă instanță procesul cu CNSAS, judecătorii Curții de Apel București stabilind că el a fost colaborator al poliției politice. Decizia nu este definitivă.

Traian Băsescu a declarat că va ataca decizia instanței, la Înalta Curte de Casație și Justiție. „Nu mă apuc să dau cu pietre în judecător. Îmi pare rău că după ce am condamnat comunismul, am deschis arhivele Securității, vine acest verdict. Nu am ce să-mi reproșez. Astea erau vremurile pe care le-am trăit. E ușor de dat ceasul înapoi 45 de ani, dar viața merge înainte. Va trebui să fiu mai clar în declarațiile de la ICCJ”, a spus fostul președinte, la Realitatea TV.

CNSAS a cerut instanței să constate faptul că fostul președinte a colaborat cu Securitatea. În dosarul depus de CNSAS la instanță, prin care cere să se constate calitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securității, ar exista două note informative olografe, semnate cu numele de cod „Petrov”, și un document pe microfilm trimis de SRI la CNSAS în aprilie 2019.


Traian Băsescu a declarat în fața instanței că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ. „Niciodată n-am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Abia când mi s-au dat cele două note, colonelul Tudor mi-a zis: Semnează Petrov. Niciodată nu mi s-a dat un nume conspirativ. Eu nu am ştiut că contrainformaţiile militare reprezintă Securitatea. Eu abia dupa Revoluţie am aflat de legătura contrainformaţilor militare”, a spus fostul șef al statului.

Mai multe citiţi aici

XS
SM
MD
LG