Împrumutul este destinat să acopere două treimi din nevoile Ucrainei pentru următorii doi ani. Economiștii au afirmat că Ucraina ar fi început să rămână fără bani până în iunie dacă împrumutul UE nu ar fi fost acordat până atunci, ceea ce ar fi necesitat reduceri drastice ale serviciilor publice.
„În timp ce Rusia își intensifică agresiunea, noi ne intensificăm sprijinul acordat curajoasei națiuni ucrainene, permițându-i să se apere și exercitând presiune asupra economiei de război a Rusiei”, a declarat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ambasadorii UE aprobaseră deja împrumutul și pachetul de sancțiuni miercuri, după ce Ungaria și-a ridicat veto-ul, deschizând calea pentru aprobarea oficială de joi.
„Acest pachet va consolida armata noastră, va face Ucraina mai rezilientă și ne va permite să ne îndeplinim obligațiile sociale față de ucraineni, așa cum sunt prevăzute de lege”, a declarat Zelenski la sosirea sa în Cipru, unde s-a întâlnit cu liderii UE.
Doar jumătate din cei 90 de miliarde de euro vor fi plătiți Ucrainei în acest an, restul urmând să fie acordat în 2027. Cea mai mare parte a împrumutului este destinată cheltuielilor militare, aproximativ 17 miliarde de euro pe an fiind alocate pentru nevoile bugetului general, precum sănătatea și educația.
Aprobarea împrumutului, care a fost amânată cu câteva luni din cauza unui veto al Ungariei, stat membru al UE, oferă Kievului o salvare, evitând reduceri drastice ale serviciilor publice, dar țara ar putea avea nevoie de mai mulți bani pentru a-și satisface nevoile militare în acest an, au declarat economiști și oficiali.
Uniunea Europeană a început să facă presiuni pentru adoptarea celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a declarat între timp, vineri, Kaja Kallas, șefa diplomației UE.
„Facem eforturi serioase pentru a continua, cu cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni”, a declarat Kallas înaintea unui summit informal al liderilor UE din Cipru. „Aceasta transmite un semnal foarte clar Rusiei că nu se poate aștepta să ne resemnăm. De asemenea, transmite un semnal clar Rusiei că Ucraina este mai importantă pentru noi decât este pentru ei și că vom continua să îi sprijinim.”
Războiul din Iran, costurile energetice
Nu se vor lua decizii oficiale la summitul din Cipru, în cadrul căruia liderii UE vor discuta, de asemenea, despre războiul din Orientul Mijlociu, măsurile energetice ca răspuns la acesta și următorul buget pe termen lung al UE. Vineri, la prânz, li se vor alătura lideri din Egipt, Iordania, Liban, Siria și Consiliul de Cooperare al Golfului.
Comisia Europeană a prezentat miercuri planuri de reducere a taxelor pe energie electrică și de coordonare a realimentării pe timpul verii a stocurilor de gaze ale țărilor, în încercarea de a atenua consecințele energetice ale războiului din Iran.
Planurile publicate arată că UE va evita, deocamdată, intervenții majore pe piață, precum plafonarea prețurilor la gaze sau impozitarea profiturilor excepționale ale companiilor energetice, reiterată vineri, de pildă, de Spania, la summmit – măsuri pe care le-a utilizat în 2022, când Rusia a redus livrările de gaze, iar prețurile au atins niveluri record.
Extinderea nu „arde”
Extinderea UE nu se află în prim-plan la summitul din Cipru.
Ucraina, secondată de Moldova, a făcut presiuni să înceapă cât mai repede negocierile de aderare, odată ce este îndepărtat principalul obstacol, anume guvernul premierului naționalist maghiar Viktor Orban. El a fost învins detașat la alegerile din 12 aprilie de un politician mai pro-UE, Peter Magyar.
La Bruxelles, cauza Kievului și Chișinăului este susținută entuziast de Comisia Europeană, care laudă periodic gradul lor mare de pregătire.
Dar Magyar va fi învestit abia la 9 mai, iar guvernele occidentale din UE, mai ales, nu ard de nerăbdare să facă extinderea. În multe țări importante, ca Germania sau Franța, extrema-dreaptă xenofobă este în ascensiune, iar guvernările centriste de la Paris sau Berlin sunt conștiente că primirea unei Ucraine aflată în război, coruptă și săracă, nu este tocmai pe placul unei mari părți a electoratului lor.
Scris cu informații de la Reuters și AFP.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te