Agricultorii care protestează de mai multe săptămâni prin țările Uniunii Europene, blocând autostrăzi și paralizând centre de metropole, au mai obținut o victorie cel puțin temporară. Comisia Europeană a spus marți că renunță deocamdată la o propunere anti-pesticide.
Cea mai recentă concesie făcută fermierilor a fost anunțată de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în Parlamentul European, la Strasbourg.
Ea a spus că propunerea privind pesticidele a devenit „un simbol al polarizării” și că pentru a obține progrese e nevoie de „mai mult dialog și o abordare nouă”.
Reuters amintește că propunerea „zăcea” oricum de vreo doi ani în instituțiile europene.
Fermierii au folosit-o ca exemplu pentru birocrația cu care s-ar confrunta, spunând că asemenea măsuri i-ar obliga să petreacă mai mult timp la computer decât la volanul tractorului. În plus, ea ar aduce costuri de producție suplimentare, punându-i în dezavantaj și mai mare față de concurența din țări îndepărtate, unde asemenea restricții nu există.
Cum să le-o spunem mai frumos?
În alocuțiunea ei din Parlamentul European, marți, șefa Comisiei Europene a spus că în viitor propunerile derivând din politica „verde”, de mediu, ar trebui prezentate mai convingător fermierilor.
Nu este limpede – scrie Reuters – când se va relua discuția. În iunie vor avea loc alegeri europarlamentare, iar soarta fermierilor s-a profilat în ultima vreme ca o temă principală de campanie, împingând în planul al doilea grija pentru mediu.
Aceasta nu este prima concesie mare făcută fermierilor de politicienii europeni.
Săptămâna trecută, tot Von der Leyen a anunțat un plan de protejare a fermierilor din UE de importurile de produse agricole din Ucraina, ca și retragerea obligației de a lăsa necultivate o parte din terenuri pentru refacerea ecosistemelor europene.
Anterior, Franța anunțase concesii, inclusiv retragerea din negocierea unui acord comercial UE cu țări latino-americane de unde fermierii văd venind, ca și din Ucraina, importuri prea ieftine.
Adevăratul dușman este altul
Între timp, activiștii pentru mediu declară că susțin dreptul fermierilor la o viață mai bună și la venituri decente, ca și drepturile muncitorilor sezonieri, tratați adesea ca niște sclavi.
„Nu întâmplător ne-am alăturat fermierilor la protestele din Bruxelles”, a scris pentru Euronews Clara Bourgin, șefă de campanie pentru agricultură și natură la organizația Friends of the Earth - Europe.
Ea notează că organizațiile de mediu condamnă, ca și fermierii, politicile agresive și lăcomia marilor corporații, precum și înțelegeri ca aceea cu latino-americanii (Mercosur) - care își otrăvesc pământul cu pesticide importate... din UE.
Bourgin atrage, totuși, atenția, că folosirea acestor necazuri reale în scopuri electorale de către politicienii de dreapta și populiști, ca și de grupările de lobby, riscă să dea lovituri grele eforturilor de salvare a naturii pe fondul schimbărilor climaterice.
„Nu legislația de mediu este dușmanul; respingerea realității climaterice și a crizei diversității nu va face decât să intensifice problemele cu care se confruntă fermierii, de la valuri de căldură la inundații și secetă”, notează activista.
Ea își exprimă în final de articol speranța că următoarea Comisie Europeană va reuși să îmbine grija pentru drepturile fermierilor cu cea pentru natură.