Linkuri accesibilitate

Josep Borrell propune UE să utilizeze veniturile generate de activele rusești înghețate pentru a cumpăra arme Ucrainei


Simboluri valutare pe trotuarul din fața unei bănci, la Moscova
Simboluri valutare pe trotuarul din fața unei bănci, la Moscova

Uniunea Europeană vrea să găsească noi moduri pentru a finanța Ucraina, pe fond de război. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, vrea ca UE să cumpere arme pentru Ucraina din veniturile generate de pe urma activelor înghețate ale rușilor sancționați și ale Băncii Centrale din Rusia. 

Propunerea a fost trimisă guvernelor UE miercuri și va fi discutată în cadrul summitului liderilor europeni de joi și vineri, potrivit Reuters. Cancelarul german, Olaf Scholz, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susțin această propunere.

„Dacă vom face acest lucru, rușii nu vor fi încântați”, consideră Borrell. Unele guverne UE ar fi reticente, de teamă că Moscova ar putea răspunde cu o măsură echivalentă împotriva activelor Occidentale aflate pe teritoriul Rusiei.

Măsura a fost aprobată în unanimitate de ambasadorii statelor membre UE la sfârșitul lunii ianuarie, dar mai trebuie aprobată și de miniștrii și șefii de stat europeni.

„Agresorul trebuie să plătească”, a declarat ministrul de Externe de la Kiev, Dmitro Kuleba.

Premierul ucrainean, Denis Șmîhal, a spus că inițiativa este binevenită, dar că guvernul său “insistă asupra confiscării integrale a activelor blocate”.

De la sancțiuni împotriva rușilor, la profituri din active, la bani pentru Ucraina

UE sancționează, la acest moment, 1.706 persoane și 419 entități din Rusia sau care au ajutat Rusia în război. Toate conturile acestor persoane și entități pe teritoriile UE sunt, astfel, înghețate: 21,5 miliarde de euro în active și alte 300 de miliarde care sunt active ale Băncii Centrale din Rusia.

Consiliul European a aprobat, în februarie, un regulament care obligă depozitarii centrali de titluri de valoare din UE să pună deoparte veniturile generate din activele sau rezervele Băncii Centrale a Rusiei pe care le au în portofoliu și care sunt imobilizate de la începutul războiului. Pe aceste profituri, firmele nu le pot atinge: nici să le cedeze, nici să le încaseze.

În jur de 70% din acești bani se află în Belgia, în rezervele depozitarului central de titluri de valoare Euroclear, sub formă de cash și titluri de valoare. Doar Euroclear a încasat profituri de 5,2 miliarde de euro din dobânzile pe activele rusești în primii doi ani de război, potrivit CNN.

Ei nu pot trimite aceste profituri către deținătorii conturilor, din cauza sancțiunilor UE care interzic astfel de transferuri bancare - prin definiție, aceste venituri „extraordinare și neașteptate” nu sunt proprietatea băncilor rusești, pentru că Euroclear și alte firme de acest fel nu au nicio obligație să le transfere profiturile. Pentru că aceste profituri sunt generate în urma sancțiunilor, nu ar trebui să le revină nici firmelor europene, consideră UE.

Dobânzile aparțin de fapt depozitarului de titluri de valoare belgian Euroclear, ci nu Rusiei...
Zach Meyers

Se deschide astfel o fereastră prin care acei bani pot fi redirecționați către Ucraina. Este o mișcare ceva mai ușoară, din punct de vedere legal, decât confiscarea directă a activelor și rezervelor.

„Dobânzile aparțin de fapt depozitarului de titluri de valoare belgian Euroclear, ci nu Rusiei”, explică pentru Euronews expertul în reglementare economică Zach Meyers, de la think tank-ul Centre for European Reform.

În total, aceste active generează profituri de trei miliarde de euro anual, bani care ar putea fi trimiși într-un fond separat pentru înarmarea țărilor care au nevoie controlat de UE, care să folosească banii pentru a înarma în special Ucraina, fără ca țările europene să cheltuie nimic din propriile visterii - dar fără să-și scadă contribuția la Facilitatea pentru Ucraina, căreia UE i-a dedicat 50 de miliarde de euro dintre care primele 4,5 miliarde au fost deja trimise. UE ar prelua doar profiturile generate după ce această lege ar fi aprobată, deci la acest moment nu pare că va fi o măsură retroactivă.

Ideea de bază ar fi ca aceste firme precum Euroclear să țină în continuare banii rușilor, dar să pună deoparte profiturile generate care să fie, într-un final, transferate autorităților UE. Măsura ar viza toate firmele europene de servicii financiare care gestionează cel puțin un milion de euro de active rusești înghețate.

Înainte de acest plan, se discutase ca activele să fie folosite pentru reconstrucția Ucrainei - însă nevoia soldaților de muniție și armament este mai urgentă, mai ales în lipsa celor 60 de miliarde de dolari promiși de SUA, care încă rămân blocați în Congres.

„Suntem într-o situație mai gravă. Livrările de armament sunt foarte importante”, declară pentru Reuters un oficial UE, care spune că propunerea lui Borrell va trebui verificată mai întâi de experții din domeniul legal și financiar.

Măsurile sugerate de Borrell au nevoie de o bază legală de neclintit și de o rută legislativă care să poată fi urmată nu doar o dată, ci în fiecare an pe măsură ce războiul din Ucraina pare să se prelungească. Autoritățile UE ar trimite Ucrainei banii strânși în acest fel în două tranșe pe an.

Măsuri similare au fost propuse de unele dintre țările G7 (Canada, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite), scria Politico în februarie. Ideea statelor G7 ar fi ca toate activele înghețate (peste 200 de miliarde de euro) să fie confiscate și folosite pentru reconstrucția Ucrainei după ce se încheie războiul, însă statele europene din G7 (Franța, Germania și Italia) sunt reticente.

Ministrul de Externe al Marii Britanii, David Cameron, a spus că țara sa ar fi dispusă să împrumute Ucrainei o sumă echivalentă cu valoare bunurilor rusești blocate de Marea Britanie, în jur de 32 de miliarde de euro.

Rusia a confiscat deja filialele din Rusia ale mai multor firme internaționale și le-au naționalizat, precum Carlsberg sau Danone. O listă completă cu firmele internaționale care încă activează în Rusia și modul în care operează, aici.

În decembrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Rusia va confisca la rândul ei active și bunuri vestice drept răspuns la orice confiscare a activelor și bunurilor rusești.

XS
SM
MD
LG