Linkuri accesibilitate

Un Madagascar numit Belina


Sinteza săptămînii politice românești.

Nu-i mai salvează nici azilul politic. Radu Mazăre, ex-primarul Constanței, a cerut azil politic în Madagascar pentru că nu mai putea face pe pahișahul pe faleza Mării Negre, după o sentință de nouă ani cu executare în dosarul retrocedării ilegale de terenuri din Constanța și Mamaia. Era în Madagascar de aproape un an, de când a devenit clar că eroziunea plajelor turistice îl va înghiți și pe el. N-or fi ei buni PSD-iștii la estimări și previziuni economice, dar gratiile le miros de departe. Sentința definitivă a fost pronunțată în februarie acest an și tot de-atunci a fost dat în urmărire internațională printre lemurienii cu care conviețuia. Omul a fost prevăzător și a investit în viitor și în economia Madagascarului: își săpase niște tuneluri și avea grăunțe strânse cât pentru o iarnă atomică. Un cuibușor de nebunii unde să-și trăiască moartea politică. Acolo ar fi vrut să facă pușcărie la domiciliu: avea gratii de aur și, drept zid, orizontul oceanic. N-a fost să fie.

Drumul de întoarcere acasă a durat așadar un an și patru luni. Spre deosebire de alți foști colegi mai bine informați ca el (Elena Udrea, Adriana Bica sau Sebastian Ghiță) nu doar că cererea lui a fost clasată, omul a fost făcut pachet și trimis în micul Paris, via marele Paris unde a făcut mare spectacol la aeroport, de au crezut pasagerii că-l văd Ronald care cere azil politic în McDonald-ul de acolo. Omul a încercat rețeta care l-a impus în partid: a făcut pe faraonul. Dar Parisul nu l-a vrut că prea mirosea a corupt, așa că micul Guevara și-a continuat călătoria până dincolo de gratiile închisorii Rahova, de care s-a și plâns după prima noapte că nu are stelele Michelin pe care le are complexul lui hotelier din Madagascar.

Până la urmă, singurul azil politic primit a fost cel penitenciar. Este un luptător, le spunea jurnaliștilor un avocat din cohorta angajată să-l scoată de după cortina de fier forjat, este un luptător, chiar dacă plânge des și l-au apucat melancoliile în celulă: nu are parte nici de gardienele, nici de colegele de celulă pe care și le-ar fi dorit. Se luptă pentru că are bani s-o facă și nici nu înțelege de ce, la câți primari au făcut repuneri în posesie dubioase și abuzive, nu e coleg de etaj cu mai toți primarii marilor și micilor orașe. De pildă, cu cei care au tăiat felii din tortul bucureștean, timișorean, brașovean sau clujean să le mănânce cu nașii lor interlopii.

Liderii PSD par urmăriți de ghinioane și persecutați pentru crezul lor politic. O fac de ani de zile, de când au lansată narațiunea Statului paralel. Lideri mai mari sau mai mici din PSD se plâng că sunt urmăriți cu microfoane și camere ascunse în propria casă. Sau că asasinii plătiți plănuiesc să-i atace cu roșii stricate pe drumul victoriei electorale. Deși păziți cu lanțurile de jandarmi, agenții provocatori de nervi ai opoziției tot ajung la ei. Îi atacă cu virale și meme pe Internet. Le scriu numele pe toate gardurile.

Tulburările de comportament au încetat și primărița Bucureştiului a redevenit un trandafir în glastra partidului...

Primărița Bucureștiului, cândva speranța partidului, caută din nou audiența prime time, spunând că cineva i-a băgat un microchip în vintre. Sârma cu pricina a fost subiect de primă pagină. S-a speculat că era o antenă implantată de extraterești pentru a o controla temperamental pe impetuoasa primăriță și, în felul acesta, se explică certurile cu șeful partidului. (Cine știe ce implant o fi suferit și Victor Ponta de e atât de supărat pe partidul-mamă și tată?) Dar complotul a fost dejucat, tulburările de comportament au încetat și primărița a redevenit un trandafir în glastra partidului.

Presa de calitate a prezentat în amănunt cazul sârmei. L-a considerat mai important ca subiectele de campanie electorală sau descâlcirea întrebărilor de la referendumul din 26 mai, măcar să ne dea seama cine e analfabetul funcțional în povestea asta. O fostă ministră la Mediu a intervenit în emisiunile cu sârma primăriței spunând că adevăratul motiv pentru care a demisionat din Guvernul Tudose a fost că era otrăvită cu mercur: „Nu am făcut plângerea cât încă eram ministru, spunea Doina Pană, pentru că, în caz că s-ar fi aflat, ar fi dăunat imaginii României. Vă daţi seama, ministru în Guvernul României, otrăvit! E o anchetă în derulare şi sper din suflet să îi prindă. Pe mine m-a salvat Dumnezeu pentru că am aflat cauza să mă pot trata, altfel muream de infarct şi toată lumea spunea că de stres.”

Ea n-a murit de stres, dar audiența moare de râs. E posibil ca intoxicarea ei să fi fost provocată de peștii lui Dragnea. Acesta a fost la pescuit pe insula lui de la Dunăre (că are și el Madagascarul lui pe nume Belina) și spune, parcă profetic, că a pescuit numai pești toxici. „În vestul Europei sunt ţări dezvoltate, spune liderul PSD, cu toate măsurile de mediu pe care le-au luat poluează, poluează apele lor, şi acolo sunt şi peşti cu metale grele în ei.” Așa că, dacă vreți să știți de unde supărarea PSD-ului pe Bruxelles, nu pentru că au pus farurile pe peștii cei mari și toxici din politica românească, ci pentru că pun pe piață peștii dunăreni otrăviți cu metale grele. Nici măcar azil politic nu merită să mai ceri de la ei. E tot mai clar că, de ar fi să fie, liderii PSD tot la Moscova ar cere azil politic.

Alții pretind că sunt urmăriți prin țară de un cor de tenori protestatari care le cântă prohodul pe unde se opresc să-și tragă suflarea la vreun microfon. Nici în fiefurile populare, acolo unde-i întâmpinau îndeobște oamenii cu pâine și sare, li se aruncă pâinea pe jos și sarea în ochi. De altfel, campania electorală a fost o hăituială prin țară și peste granițe între liderii PSD și președintele Iohannis, devenit șef de oaste liberală sub pretextul campaniei pentru referendum.

El i-a însoțit mai peste tot pe candidații PNL, fiind de câteva săptămâni președintele tuturor românilor care votează împotriva PSD. Indiferent de rezultatul referendumului căruia el însuși pare să-i fi uitat întrebările, își asigură susținerea PNL pentru al doilea mandat. Deși menajul à trois sau à quatre este o practică curentă în politica românească, Alianța 2020 este exclusă deocamdată din dormitorul conjugal după ce Dacian cel fără de partid a părut că sare la gâtul lui Iohannis, criticându-l pentru ușurătatea cu care i-a dat permis în alb de guvernare Vioricăi Dăncilă. A sărit ca să i se ierte și să i se uite, probabil, acneea juvenilă din dosarul de cadre: stagiul militar petrecut pe străzile rău-famate ale Clujului și apoi prin birourile primăriei și partidului lui Gheorghe Funar, PUNR.

A reușit să se certe cu PNL și să provoace o boală autoimună în propria alianță electorală. Unul dintre liderii USR spunea recent că problema lui Cioloș nu e securitatea, ci (re)activitatea lui lentă, contemplativă. După atacul la președinte, care i-a surprins plăcut pe liderii USR, Cioloș ar fi dat înapoi, ar fi sunat apologetic la Cotroceni să ceară directive, în fine, s-ar fi purtat ca un actor care și-a uitat rolul și cere ajutorul sufleurului. Probabil că sunt niște răni care vor fi tratate după alegerile din 26 mai ca să nu obrintească. Numai că nu sunt căpătate în piept, ci în spate.

La bătăile cu frișcă au câștigat președintele Iohannis și, implicit, oamenii PNL. Ei au incendiat lanurile și au otrăvit bazinele electorale...

Caravana electorală a început să semene, către finalul ei, cu bătăile cu frișcă din filmele mute. PNL a luat urma caldă a fugarilor PSD prin Moldova și Banat ca să vadă lumea la ore de maximă audiență cine își pune vestă de salvare la băile de mulțime și cine nu. La bătăile cu frișcă au câștigat președintele Iohannis și, implicit, oamenii PNL. Ei au incendiat lanurile și au otrăvit bazinele electorale și ecranele computerelor cu lozinci antiPSD. Și, pentru că nici vocile lor și nici ale celor din Alianța 2020 nu sunt răgușite ca a PSD de atâtea promisiuni, acestea se aud mai distinct și par ceva mai credibile. E drept, la o privire superficială, problemele de integritate ale candidaților lor sunt pentru unii mai mari decât ale celor din PSD, dar cei care fac aceste liste negre sunt cei cărora însuși Radu Mazăre, bogat ca faraonii, li se pare mai puțin corupt ca alți primari sau demnitari care acum ne râd în nas de pe afișele și de la microfoanele electorale.

Cel mai recent azil politic cerut de PSD a fost al politrucilor din Iași care s-au opărit cu baia de mulțime. Oamenii de pe stradă, cuprinși o greață spontană, i-au înecat în huiduieli și cartofi mucezi. Liderii PSD s-au refugiat și ei pe unde au apucat: în sediul local al PNL-ului unde au cerut azil politic. Însă azilul le-a fost refuzat. PNL-iștii, altminteri generoși cu turiștii politici, le-au arătat ușa fără să stea pe gânduri și politrucii lui Dragnea au ajuns din nou în stradă. O cruzime neașteptată la poporul acesta atât de ospitalier și de bine crescut. Dar era previzibilă: pe lângă milionari, faraoni, intelectuali și organe politice de carton, României i-a crescut zilele trecute o inimă de carton. I-a crescut anapoda, în Piața Victoriei, în stomacul unde se digeră rapid și rău bugetele de stat și viitorul românilor. Inima aceea a bătut câteva minute și apoi s-a dezintegrat.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG