Suprafața totală a Casei Guvernului era estimată la 115 mii m2.
Proiectul lui Tutucenko, după cel uitat în sertare al arhitectului-academician A. Șciusev, era o a doua încercare de a ridica un edificiu pentru instituția executivă a RSS Moldovenești.
Sediul Guvernului din Piața Biruinței trebuia să formeze un ansamblu arhitectural organic cu clădirile de 4-5 etaje de pe bulevardul Lenin. Partea centrală a Casei urma să aibă opt etaje, iar cele două aripi ale sale de-a lungul străzilor Pușkin și Gogol – câte cinci. De-asupra părții centrale trebuia să se construiască un turn de oțel, având în vârful său o turlă cu o stea într-o cunună de flori, acoperite cu un strat de aur. Instalată la o înălțime de 83 de metri, steaua trebuia să fie văzută din orice parte a orașului.
Ca și clădirile de pe bulevardul Kreșceatik, din Kiev, fațada parterului trebuia îmbrăcată în panouri mari de granit șlefuit. Podelele vestibulelor și coridoarelor urmau să fie acoperite cu mozaică în stil național moldovenesc.
Ușile trebuiau confecționate din lemn de nuc, stejar, frasin, fag sau ulm, iar ferestrele – din sticlă de diferite culori. Era prevăzut și un amfiteatru larg pentru ședințele Sovietului Suprem al RSSM, cu coloane de marmură și tavanul simbolizând prietenia celor „16 republici frățești”.
În părțile laterale ale Casei Guvernului erau proiectate două parcuri cu fântâni și diverse elemente arhitecturale, iar în fața clădirii, în stânga și în dreapta monumentului lui Lenin, - niște tribune din granit roșu.
Tribuna nu va întârzia să apară, însă Casa Guvernului, din varii motive și într-o expresie arhitecturală revăzută, se va construi abia peste vreo două decenii.
