Linkuri accesibilitate

Urări din Drochia pentru 2021: „Să avem o Moldovă frumoasă, cu reforme, salarii mai mari, pensii pentru cei în vârstă”


Biserica din Drochia
Biserica din Drochia

Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT a făcut un Top 5 al evenimentelor politice care au marcat anul 2020.

Pe locul I se situează introducerea stării de urgență, la 17 martie, pentru stoparea răspândirii infecției COVID-19. Pe locul al II-lea în clasament se poziționează alegerile prezidențiale din 1 și 15 noiembrie, pe locul al III-lea se află protestul fermierilor, pe al IV-lea - ofensiva legislativă a majorității parlamentare neoficiale PSRM- Partidul „Șor” de aprobare a mai multor legi controversate, cu încălcarea procedurilor legislative. Și încheie topul evenimentelor politice din anul trecut anunțul premierului Chicu despre demisia guvernului pe care l-a condus. Experții de la Chișinău declară că demisia executivului și recentele legi adoptate în mare grabă vor avea efecte negative în următoarea perioadă de timp și socialiștii vor pune toată responsabilitatea pentru un posibil dezastru pe noul președinte, Maia Sandu. Ce așteptări au cetățenii de la firul ierbii de la anul care tocmai ne-a pășit pragul? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:31:10 0:00
Link direct

* * *

Făcând un popas la nordul Republicii Moldova, la Drochia, i-am întrebat pe trecătorii întâlniți în stradă ce-și doresc în 2021 și ce le lipsește cel mai mult în această perioadă. Mulți dintre ei mi-au spus că a recăpăta viața de dinainte de pandemie este acum cea mai mare dorință a fiecărui om. Oamenii vor să aibă parte de mai multă fericire, pentru că necazurile cele mai mari vin de la politicienii corupți și iresponsabili, majoritatea dintre ei găsindu-se în Parlamentul de la Chișinău.

Europa Liberă: Ce așteptări au drochienii de la 2021?

– „Ca să ne gândim la ’21 trebuie să facem o retrospectivă la ceea ce a fost în ’20. Nu știu, toată lumea o să spună sănătate. Deci, dacă-i vorba de măști, atunci să vedem pozitivismul în aceste măști - să nu ne încurce măștile în realizarea obiectivelor, să nu ne încurce pandemia în realizarea unor lucruri frumoase pe care le avem, de exemplu, în educație, în familii, să nu găsim motive, fiindcă nu știu cum îmi pare că noi găsim motive în pandemie de a nu face ceva.”

Europa Liberă: Scenariul acesta cu declanșarea alegerilor parlamentare anticipate cum îl vedeți Dvs.? E nevoie, nu e nevoie de anticipate?

– „Este nevoie de anticipate, dar foarte bine trebuie gândiți pașii: cum ajungem la aceste anticipate? Fiindcă știți această metaforă de a tăia creanga de sub picioare, deci să nu se întâmple lucrul acesta, fiindcă atunci când faci ceva și îți faci ție rău și pierde mai multă lume, atunci trebuie de măsurat, de șapte ori măsori și o dată tai. Deci, asta este important. Și deciziile celor de sus referitoare la anticipate trebuie luate logic, deci să vedem ce facem, unde este poziția deputaților, ce se face în guvern, fiindcă acum vedem că la proteste am strigat „jos guvernul!”, acum începem să ne supărăm că Chicu nu vrea să asigure interimatul. Deci, haideți să vedem ce facem, ori suntem consecvenți în ceea ce vrem să facem, știți, ca și în șah, trebuie să avem varianta A, B și C. Mie mi se creează senzația că nu avem aceste variante, deci suntem doar cu o variantă și dacă varianta aceasta nu a mers – gata, se rupe tot.”

Europa Liberă: Cum vă explicați că lumea e dezamăgită atât de mult în instituția legislativă?

– „Nu avem modele, fiindcă eu sunt unul din cei care am avut într-un moment anume încredere în unii oameni, politicieni, ca pe urmă să mă dezamăgesc în tot ceea ce s-a făcut și am zis că fac politică educațională, cea mai bună politică și ceea ce ar aduce rezultate de viitor.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi în ospeție aici, la Drochia, și întrebăm localnicii ce așteptări au de la 2021.

– „Este groaznic ceea ce se întâmplă în parlament și ne pare foarte rău că cei care sunt acolo nu se gândesc la lumea de rând.”

Europa Liberă: Dar ce se întâmplă?

– „Ce se întâmplă? Împărțirea puterii, împărțirea banilor, cei mai mari bandiți și mafie își împart rolurile, asta văd.”

Europa Liberă: Și dacă se ajunge la alegeri parlamentare anticipate, se schimbă situația?

– „Sperăm să se schimbe situația, sperăm lumea să înțeleagă pe cine să aleagă și să înțeleagă că trebuie o schimbare, o schimbare radicală, că altfel...”

Europa Liberă: Dar e nevoie să fie dizolvat actualul parlament?

– „Da!”

Europa Liberă: De ce v-a dezamăgit atât de tare?

– „Că alegem într-un partid, te trezești că el îi cu totul în altă direcție și în alt partid. Traseismul acesta-i în interesul propriu al deputaților și ei își fac propriile interese, nicidecum nu-s pentru țară și pentru oameni. Normal este ca să fie o legătură bună între președinție, parlament și guvern, că atunci se fac lucruri frumoase și bune, dar când este total dezacordul unii cu alții nu se reușește nimic.”

Europa Liberă: De la dna Sandu, președinta, ce așteptați?

– „De la dna Sandu așteptăm multe, dar, din păcate, are puține împuterniciri, însă, oricum, eu cred că o să schimbe spre bine, o să pornească Moldova spre lumea civilizată, spre mai bine. E greu, dar trebuie să avem răbdare și să o susținem.”

Sper lumea să se trezească, să înțeleagă

Europa Liberă: Cum vedeți viitorul Moldovei, cum ați vrea să fie peste patru, peste zece ani?

– „Cam ne-am săturat să așteptăm patru și patru, și patru ani... O vedem cu un pas înainte Moldova, să ne mișcăm înainte, cât de cât să scăpăm de corupție. Sper lumea să se trezească, să înțeleagă, să fim uniți, să fim uniți la alegeri. Iată, diaspora, îi mulțumesc și îi iubesc din suflet, mulțumesc, ne-au arătat un exemplu foarte bun. Sper ca diaspora să fie alături de noi și la parlamentare.”

Valentina Ursu a făcut un popas aici, la nordul Republicii Moldova, la Drochia, și întrebăm cetățenii ce așteptări au de la 2021. Ce vreți să vă aducă noul an?

– „Sănătate, să fie un an mai bun, că dacă în 30 de ani nu s-a făcut nimic, nu-mi vine a crede că chiar acum o să facă repede și chiar ne schimbăm, nu. Cred că eu nici nu intru în schimbări, că îs în vârstă.”

Europa Liberă: Cine trebuie să facă schimbările?

– „Tineretul, în frunte cu aleșii noștri. Eu mă mir, că eu îs o femeie, am 72 de ani, chiar în atâția ani nu-i un Ștefan cel Mare, nu-i un om ca să fie el sărac și să facă bine, ca să-l pomenească cândva?”

Europa Liberă: Dar ce sacrificiu trebuie să facă politicienii ca lumea să recâștige încrederea?

– „Cumva să conducă mai bine.”

Europa Liberă: Se discută foarte mult, să fie sau să nu fie alegeri parlamentare anticipate. Dvs. ce părere împărtășiți?

– „Dar ele o să fie costisitoare, o să se cheltuiască bănăraie... Eu cred că, dacă ei ar găsi o limbă comună și ar merge fără alegerile acestea, cred că... Dar totuna banii aceștia se fură.”

Europa Liberă: Dar cine cu cine acolo trebuie să facă majoritate în parlament?

– „Cei care-s aleși. Mulțumesc, Doamne că l-au scos pe Dodon și nu-i văd fățuca, fața. Nimic nu mi-a făcut, dar n-arăta de om serios și n-auzeai un cuvânt serios din gurița ceea a lui. Nu a mai trebuit patru ani să-l țină, dar dacă l-au scos îi tare bine.”

Europa Liberă: De la Maia Sandu ce așteptări aveți?

– „Îi deșteaptă fata, ea ar fi un Ștefan cel Mare, dar tare mulți dușmani are. Ea e înconjurată de dușmani, ea e ca o păsărică pe care o înghite motanul.”

Europa Liberă: Și ce trebuie să facă ea în continuare?

– „De-amu m-am săturat de cuvântul „corupție”. A fost și o să fie, și-i banditism, că iau bani de ferit-a Sfântul. Eu nu înțeleg de ce nu îmblă nimeni să vadă, la Drochia îi idiotism. 100 de Maia să fie, 100, toate să fie Maia Sandu poate ar dovedi și ar face ceva, dar numai o Maia Sandu nu știu dacă o să poată. Și primprejur îi atâta răutate... Ea o să facă de-amu înainte ce o să poată, că își dă stăruința și vrea.”

Europa Liberă: Și pe ce drum să se îndrepte Moldova în continuare? Care ar fi calea corectă?

– „Nu știu, toți rușii fac pașapoarte românești, că la noi în Moldova nu-s moldoveni cu inimă și cu durere, dar noi suntem o națiune pe care rușii ne topcesc (calcă în picioare) și ne-au topcit. De pildă, eu am fost foarte topcită când am fost eu în tinerețea mea și când mă duceam și unde era cerere pe rusește, peste tot pe rusește, eu, o fată venită din sat, nu știam cum să spun un cuvânt rusește...”

Europa Liberă: Vă întrebam, calea corectă care ar fi?

– „Cât ne-au dat pomenile acestea, toată Europa ne-a dat nouă pomeni, noi eram toți bogați, dar ei toți le-au luat și toți le-au furat și ei îs bogați, și aceștia-s săraci și noi numai vorbim de pe pereți. Acestea toate vorbe îs în vânt.”

Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?

– „Vreau să scăpăm de pandemie, vreau să fie sănătate, vreau să se îndrepte cât de cât și să facă Maiuța asta cu capul ei ceva, că nu mai este Moldova aceasta așa mare ca să nu dovedească ea, dar cu căpșorul ei să mai îndrepte lucrurile.”

Europa Liberă: Dar Maia Sandu a zis că are nevoie și de sprijinul populației. Cetățenii ce suport pot să-i acorde?

– „Are nevoie oamenii s-o asculte, că ea știe tot ce se face aici și să îndrepte încetișor, cu pași înceți-înceți spre o normalitate, spre o ieșire din situația aceasta, să înceapă ea a face ca o femeie când se mărită cu un vădăoi - să înceapă a face ordine din prag și să ajungă în Casa cea Mare.”

Europa Liberă: La mulți ani!

– „Mulțumesc frumos! Sănătate multă!”

Europa Liberă în ospeție la nordul Republicii Moldova, la Drochia, și întrebăm localnicii ce așteptări au de la 2021.

– „Sperăm să avem o Moldovă frumoasă, o Moldovă cu reforme, salarii mai mari, pensii pentru cei în vârstă, oportunități de angajare. Ne dorim o Moldovă alături de dna Maia Sandu, o Moldovă dezvoltată, o Moldovă după modelul european.”

Europa Liberă: Se discută foarte mult, a fi sau a nu fi alegeri parlamentare anticipate. Dvs., cetățenii, sunteți preocupați de acest subiect?

– „Da, suntem preocupați, fiindcă acest subiect vizează soarta Republicii Moldova de mai apoi, întrucât dna Sandu ca președintă de una singură nu poate să facă nimic, trebuie să aibă susținerea majoritară și în guvern, și în parlament, ca toate reformele și inițiativele legislative să se implementeze. Alegerile anticipate sunt inevitabile, întrucât de ele depinde activitatea atât a viitorului guvern, cât și a societății în general.”

Europa Liberă: Și dacă revin aceleași forțe care sunt astăzi în parlament, ce se schimbă?

– „Sperăm să nu revină acele forțe în parlament, dar dacă totuși revin, posibilitatea de a schimba opinia celor care revin din nou în parlament și de a o susține pe dna Sandu este o probabilitate mai mare, întrucât alături de oamenii buni, vrei, nu vrei, te înmoi și tu un pic, dar nu este exclus faptul că totul va și reuși, întrucât avem și politicieni corecți, și politicieni care lucrează în folosul statului. Ar fi de dorit ca politicienii, odată ce și-au ales o parte de dreapta sau de stânga, să rămână pe această poziție, să nu mai umble dintr-o parte în alta, pentru a-și păstra statutul, funcția și puterea. Ei își vând mandatul pentru a menține puterea. Noi am opta, cetățenii, ca în general să se facă o astfel de lege în care să li se interzică parlamentarilor să treacă dintr-un partid în altul.”

Europa Liberă: Și în următorii patru ani cum vedeți drumul pe care să se îndrepte Republica Moldova?

– „În patru ani, sperăm că Moldova va fi după modelul european, va fi un pic mai civilizată, fiindcă gestul de la învestirea în funcție a dnei Sandu, când dumneaei a venit pe jos, vorbește despre multe și respectă, în primul rând, poporul.”

Europa Liberă: Maia Sandu a câștigat mandatul de președinte cu mesajul anticorupție. Iată, cum vedeți dezrădăcinarea acestui flagel?

– „Trebuie să încercăm să oprim corupția de la noi, de la fiecare dintre noi, pentru că totul pornește de la fiecare cetățean care crede că odată ce va da mită își va rezolva problema, iar cei care iau mită trebuie să conchidă că nu este corect, întrucât fiecare trebuie să înceapă de la el să producă o schimbare. Totul începe de la noi înșine și tot noi suntem cei care putem să creăm un stat unde drepturile omului sunt respectate și un stat unde corupția să dispară.”

Europa Liberă: La mulți ani!

– „La mulți ani!”

Valentina Ursu sunt, de la Europa Liberă. Ia ziceți, ce așteptări aveți de la 2021? Cum vreți să fie anul?

– „Să ne dea Domnul sănătate și să ia pandemia asta, s-o ducă pe mări, pe oceane, altceva nimic.”

Europa Liberă: V-a obosit purtatul măștii?

– „Așa și așa... Acasă nu purtăm, la sfânta biserică ne ducem și tot nu purtăm, dar când așa trebuie de acceptat.”

Europa Liberă: Ați spus că vreți să scăpați de mască. Alte așteptări ce mai aveți?

– „Să ne dea Dumnezeu ploiță, roadă bună, pace, sănătate. Dacă este sănătate și pace, omul încetișor face toate celea. Parlamentul nu o să-ți dea nimic, nimeni nu o să-ți pună în buzunar ori să-ți deschidă ușa și să te întrebe: este cineva sus ori ai ceva de mâncat? Trebuie să-ți faci singur!”

Europa Liberă: Dar ce așteptați de la parlament? De la deputați ce așteptați?

– „Aceea ce ne-au promis nouă, alegeri anticipate...”

Europa Liberă: Vreți anticipate?

– „Și așa, și așa, nu prea, că cheltuielile tot pe spatele norodului, tot noi plătim, în loc să primim pensii cumsecade, primim pensii mizerabile.”

Europa Liberă: Dar ce pensie aveți azi?

– „Vai de mine, off! Am 1.300.”

Europa Liberă: Și cum vă descurcați cu 1.300 de lei?

– „Ne ducem și împrumutăm, de la pensie până la pensie.”

Europa Liberă: La ce ați renunțat și nu mai cumpărați?

– „La multe. Cumpărăm des medicamente, tare ne jupesc, acele care ni le dau la jumătate de preț sunt făcute prin subsoluri, dar pentru acelea care-s bune trebuie bani. Ce să facem?... Așa au venit timpurile.”

Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?

– „Sănătate la toată lumea, sănătate și iar sănătate!”

Europa Liberă: Pe ce drum vreți să meargă Moldova? Pe ce cale să se îndrepte?

– „Spre bine! Și ceea ce a promis nou-alesul președinte - să execute.”

* * *

Au vorbit locuitorii de la Drochia, pe care i-am întâlnit ocazional în stradă. Anul care tocmai a început pare să fie un an greu pentru țară și cetățenii săi, iar demisia recentă a executivului în frunte cu Ion Chicu complică și mai mult situația. Republica Moldova a intrat în noul an fără guvern. Angela Grămadă, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Mondiale de la București, vorbește despre cât de grav e faptul că la acest început de 2021 țara nu are un cabinet de miniștri.

Angela Grămadă
Angela Grămadă

Angela Grămadă: „Este foarte grav din punctul de vedere al crizei economice în care ne aflăm, de fapt, criza social-economică și dublată de criza politică cu care va trebui să ne confruntăm în anul 2021 și care deja era evidentă imediat după alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. Este grav, pentru că nu suntem pregătiți și în continuare să facem față acelor provocări pe care le-a creat și le-a generat pandemia atât la nivel global, cât și la nivel național și este foarte grav că, deși avem un buget votat sau o politică fiscală votată, venim cu foarte multe carențe în alte domenii și în alte politici publice, care nu vor permite o gestionare coerentă a afacerilor interne ale țării și vom vedea că ne vom confrunta cu extrem de multe probleme, vor exista foarte multe nemulțumiri la nivel social, și vom vedea foarte multe probleme care vor fi reintroduse sau evidențiate de către cetățeni propriu-zis, și vor deveni foarte importante pe agenda publică și politică a țării.”

Europa Liberă: Care scenariu ar fi mai bun pentru Republica Moldova, totuși să existe un guvern de tranziție, un guvern cu un premier interimar, un guvern plenipotențiar care au putea să gestioneze problemele țării pe o perioadă mai lungă de timp?

Angela Grămadă: „Un guvern de tranziție necesită o predare de ștafetă de la fosta guvernare spre o nouă guvernare, asta înseamnă timp. Timpul este foarte prețios în Republica Moldova la momentul actual și asta deoarece am menționat acele domenii în care ne vom confrunta cu probleme foarte serioase. Un guvern interimar ar putea să asigure o cât de cât bună funcționare a unor anumite instituții publice. Evident că acest guvern interimar va fi foarte limitat în atribuțiile sale și nu va putea să ia decizii, nu va putea să adopte hotărâri necesare pentru buna dezvoltare a economiei sau a altor domenii sociale care sunt prioritare în acest moment, dar este scenariul care ar permite o mai bună gestionare în momentul de față a afacerilor interne ale statului, ținând cont de faptul că mulți miniștri au plecat, dar au rămas în mai multe ministere câțiva secretari de stat, care și-au asumat și în continuare rolul de a conduce, de a gestiona, de a organiza anumite procese care sunt extrem-extrem de importante și în toată această perioadă cât ar exista un guvern interimar să mergem ușor și sigur spre acele alegeri anticipate pe care le doresc mai multe formațiuni politice cu adevărat, pentru că există și formațiuni politice care doar declară în mod public că își doresc alegeri anticipate, dar nu sunt pregătite de acestea și necesită mai mult timp decât poate anumite partide politice.”

Europa Liberă: Dar, pășind în 2021, e clar ce vor și ce mai pot face deputații socialiști, Partidul Socialiștilor în frunte cu Igor Dodon? El reafirmă sprijinul socialiștilor pentru organizarea cât mai rapidă a alegerilor generale anticipate, dar el și socialiștii nu au precizat ce cale constituțională ar susține PSRM, care are cea mai mare fracțiune parlamentară, pentru a se ajunge la dizolvarea legislativului și organizarea scrutinului anticipat.

Angela Grămadă: Socialiștii au încercat să analizeze mai multe scenarii. Unul dintre ele a fost scenariul în care Maia Sandu este, cumva, învinuită de societate, pentru că nu a reușit să gestioneze afacerile interne ale țării până la alegerile anticipate. În acest scenariu, socialiștii au nevoie de un pic mai mult de jumătate de an, astfel încât să se erodeze din popularitatea Maiei Sandu. Asta înseamnă că socialiștii nu ar trebui să își dorească atât de rapid organizarea acestui scrutin electoral, chiar dacă ei insistă că ar putea să fie organizat pe 9 mai, că e zi de duminică, e zi de sărbătoare și populația țării ar putea să iasă la vot.”

Europa Liberă: Ei au spus că demisia Guvernului Chicu înseamnă un prim pas către alegerile parlamentare anticipate.

Angela Grămadă: „Demisia Guvernului Chicu ar putea să însemne un prim pas, el este unul dintre pași, dar nu primul, pentru că primul pas a fost ceea ce au făcut socialiștii în parlament atunci, la începutul lunii decembrie, când au fost votate acele legi, când a fost votată politica bugetar-fiscală și când, de mai multe ori, Igor Dodon împreună cu dl Chicu au menționat că acum Maia Sandu este parte a executivului de la Chișinău și trebuie să își asume responsabilitatea pentru conducerea și organizarea acestor afaceri interne și externe ale țării. Dar, în același timp, există cetățeni ai Republicii Moldova care sunt destul de informați, care își dau foarte bine seama ce înseamnă separația puterilor în stat, ce înseamnă atribuții ale executivului, ce înseamnă atribuții ale președintelui și cât de limitat este mandatul președintelui în ceea ce privește gestionarea afacerilor interne ale țării. Deci, ei nu pot să amăgească atât de mult sau să mizeze pe faptul că lumea nu va fi sensibilă la toate aceste mișcări pe care le-au făcut ei în luna decembrie și nu vor fi taxați la următoarele alegeri parlamentare anticipate. Scenariul lor a fost să compromită cât mai mult alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte și să erodeze cât mai mult acest transfer de popularitate de la Maia Sandu către formațiunea politică pe care aceasta a condus-o până nu demult. Al doilea scenariu este cel în care vor fi găsite tot felul de opțiuni, inclusiv legislative, inclusiv constituționale, prin care s-ar putea să fie amânate din ce în ce mai mult aceste alegeri parlamentare anticipate și asta deoarece s-ar putea să afle și Partidul Socialiștilor că nu ar putea să obțină o majoritate parlamentară care să le convină, adică să poată să înainteze de sine stătător, fără susținerea altor formațiuni politice, candidatura premierului, pe care președintele țării va trebui s-o accepte într-o manieră sau alta, pentru că va exista acea majoritate parlamentară de care spune Constituția și de care spune Curtea Constituțională în mai multe decizii ale sale.”

Europa Liberă: Dosarul transnistrean va fi în atenția autorităților Republicii Moldova și mă refer la Maia Sandu, președintă? De ce vă pun această întrebare? Pentru că, la recentul lor congres, socialiștii au lansat acuzații în adresa dnei Sandu, pentru, așa cum spun ei, afirmații inadecvate în adresa regimului separatist de la Tiraspol, dar, cum spun ei, și a Federației Ruse. Pe de altă parte, am văzut și mesajul liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, care a felicitat-o pe Maia Sandu și a spus că dezvoltarea relațiilor prietenoase dintre cele două state și consolidarea cooperării reciproc avantajoase în diverse domenii ar satisface interesele pe termen lung ale celor două țări.

Angela Grămadă: „Din interviurile pe care le-a acordat până în prezent Maia Sandu din funcția de președintă a țării, am observat că în relația cu Federația Rusă va avea două dosare importante de discutat. Primul este dosarul transnistrean și soluționarea acestui conflict în formatul „5+2”, este singurul format pe care ea a insistat în ultimele sale apariții și cel de-al doilea dosar a fost dialogul comercial dintre Federația Rusă și Republica Moldova. Și mi s-a părut extrem de important că Maia Sandu a spus că ea va insista pe reluarea comerțului cu Federația Rusă, ceea ce înseamnă că până acum ceea ce s-a întâmplat în acest domeniu sub gestiunea lui Igor Dodon nu prea a fost eficient și nu prea a produs beneficii pentru cetățenii Republicii Moldova, iar asta înseamnă că s-a acționat în scopul asigurării intereselor particulare ale unor apropiați ai fostului președinte al Republicii Moldova. Deci, mie mi se par extrem de clare prioritățile mandatului de președinte al Maiei Sandu în ceea ce privește relația cu Federația Rusă și asta nu exclude ceea ce a spus Vladimir Putin în felicitarea adresată către Maia Sandu.”

Europa Liberă: Mă refer la mesajul dlui Putin adresat cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Angela Grămadă: „Da, dar aici ar trebui să înțelegem un simplu fapt, și anume că Republica Moldova nu va mai acționa în relația cu Moscova din aceeași poziție de pe care a făcut-o Igor Dodon. Președinta Maia Sandu nu-i datorează nimic lui Vladimir Putin în ceea ce privește campania electorală, în ceea ce privește modul în care s-a dezvoltat formațiunea sa politică, în ceea ce privește viziunile pro-europene sau pro-asiatice ale Republicii Moldova. Deci, mandatul și atitudinea, strategia, comportamentul vor fi total diferite față de ceea ce am avut până acum. Igor Dodon, la rândul său, dacă nu a reușit să livreze rezultate pentru Moscova sau în favoarea Moscovei în mandatul său prezidențial, va trebui să facă o demonstrație de forță în relația cu partenerii săi de la Moscova. Și aici vorbim de două formațiuni politice, nu știu de ce discută cu două formațiuni politice PSRM-ul, vorbim de Rusia unită și de Rusia corectă, formațiuni politice cu care se întâlnește în mod constant, deci va trebui să livreze rezultate și, dacă nu a reușit să le livreze în campania prezidențială, va trebui să o facă în campania pentru alegerile parlamentare. Să nu uităm că Republica Moldova are o formă de guvernare parlamentară și contează foarte mult cu cine se discută în parlament, în comisii și cine sunt partenerii care propun funcția pentru premier.”

Europa Liberă: Dar Kremlinul va avea mesaje diferite pentru Igor Dodon și pentru Maia Sandu în continuare, în 2021?

Angela Grămadă: „Kremlinul trebuie să înțeleagă că există o separare a puterilor în stat și că mesajele trebuie să fie adaptate în funcție de ceea ce se întâmplă în aceste instituții în mod individual, desigur luând în considerare și evenimentele politice generale care se întâmplă în Republica Moldova. Iar dacă Republica Moldova va demonstra fermitate în ceea ce privește parcursul său european, în ceea ce privește reformele pe care dorește să le implementeze, atunci Kremlinul va face un pas înapoi, exact așa cum a făcut și în relația cu Armenia în urmă cu doi ani, când a avut loc revoluția de catifea în această țară și pur și simplu a acceptat tranziția de putere către noi forțe politice. Deci, nu va avea încotro decât să își adapteze discursul în funcție de politicienii care se află în fruntea țării și în funcție de interesele inclusiv ale Republicii Moldova, nu doar promovând interese ale Federației Ruse în regiune, dar depinde de noi foarte mult cum reușim să negociem aceste interese și obiective naționale ale țării.”

Europa Liberă: Să vorbim un pic și despre relația Republicii Moldova cu Occidentul. Odată cu preluarea mandatului prezidențial de către Maia Sandu, se vorbește despre un dezgheț în relația dintre Republica Moldova și Vest. A fost o primă vizită pe care a efectuat-o un lider european, Klaus Iohannis, președintele României, în Republica Moldova. E deja, așa se zice, un dezgheț în cooperarea moldo-română care ar putea să ducă și la un dezgheț în cooperarea Republicii Moldova cu Occidentul. Ce dezvoltare a relației Republicii Moldova cu Occidentul credeți că va exista?

Angela Grămadă: „Lipsa unui guvern în funcție, un guvern care să nu asigure interimatul sau un guvern care să nu fie doar temporar, până la alegerile parlamentare anticipate, este un handicap sau un prejudiciu pentru începutul de mandat al Maiei Sandu și, în aceste condiții, devine foarte elocvent faptul că nu se poate baza decât pe propria popularitate și pe sprijinul pe care l-a obținut până în prezent din partea Occidentului și, mai ales, din partea statelor membre ale Uniunii Europene. Faptul că România și-a arătat deja disponibilitatea de a continua să susțină Republica Moldova în ceea ce privește parcursul său european, acesta fiind și o prioritate de politică externă, o prioritate a Parteneriatului strategic pe care îl are România cu Republica Moldova, vorbește de la sine.

Faptul că această susținere este deja transformată în rezultate materiale atât de bune pentru Republica Moldova iarăși este un argument în favoarea faptului că această deschidere nu este una doar pe hârtie, că această deschidere este susținută de acțiuni concrete. Și aici vorbim despre acele ajutoare pe care le-a menționat Klaus Iohannis în discursul său la Chișinău, lucru extrem de important atât pentru economia Republicii Moldova, cât și pentru a capacita mandatul Maiei Sandu cu mai multă credibilitate, care vine de data aceasta din afara țării. Și aici nu vorbim despre propagandă, aici nu vorbim despre interese externe, aici vorbim despre lucruri foarte concrete pe care le întreprinde România în calitate de țară membră a Uniunii Europene pentru a contribui la stabilitatea și securitatea regională, adică pentru a contribui la transformarea proprie într-un actor coerent în regiune. Deci, prin acțiuni susținute, prin acțiuni care să poată să contribuie la ajutorarea cetățenilor din Republica Moldova, astfel încât să fie diminuat numărul de riscuri cu care am putea să ne confruntăm în perioada următoare și numărul de provocări care ar putea să mai apară în contextul pandemiei. De aceea este foarte importantă acea declarație a celor șapte șefi de state, care vorbește despre această deschidere, dar în trecut modul în care autoritățile de la Chișinău au gestionat anumite procese, anumite fenomene a influențat poziția oficială și declarațiile oficiale. Asta înseamnă că rezultatele și susținerea pe care o vedem acum oferită Maiei Sandu va putea să fie materializată și în alte acțiuni, alte proiecte, alte inițiative din partea statelor membre ale Uniunii Europene adresate cetățenilor Republicii Moldova. Fiecare dintre cei șapte șefi de state, fiecare dintre liderii statelor membre europene, Statelor Unite ale Americii înțeleg foarte bine încă o dată că Republica Moldova este o țară parlamentară, că este importantă figura premierului, că este important să existe un guvern care să fie cu atribuții depline și să poată să implementeze acele politici, acele reforme de care țara are nevoie.

Maia Sandu este capabilă să aducă imagine pozitivă țării

Deci, dacă Republica Moldova va intra într-o criză prelungită, așa cum s-a mai întâmplat în trecut, când ba nu am avut un președinte al țării, ba nu am avut premier al țării și a fost asigurat interimatul pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, asta poate afecta foarte mult parteneriatul nostru cu mai multe țări din Occident. Deci, da, Maia Sandu este capabilă să aducă imagine pozitivă țării, dar ea are nevoie de alte structuri ale statului să fie implicate în acest proces, ea nu poate să facă minuni într-o țară precum Republica Moldova care se confruntă cu atât de multe probleme.”

XS
SM
MD
LG