Un proeminent politician al anilor 1990, Vasile Nedelciuc, semnatar al Declarației de Independență, a propus o reevaluare a evenimentelor din zilele de răscruce ale proclamării independenței Republicii Moldova, spunând că societatea era atunci „adânc divizată” în chestiunea îndepărtării de URSS. Într-un interviu cu Europa Liberă, Nedelciuc a pus la îndoială percepția că proclamarea independenței cu mai mult de trei decenii în urmă a fost expresia unei voințe aproape unanime a populației fostei republici sovietice.
„27 august 1991, proclamarea independenței, Marea Adunare Națională de atunci nu a întrunit toată populația Republicii Moldova. Societatea noastră la acea vreme era adânc divizată și nu era atât de omogenă pentru a crede că toți a doua zi au avut aceleași sentimente și așteptau aceleași lucruri după evenimentul din ziua anterioară”, a spus Nedelciuc.
Fost deputat în primele trei legislative ale R. Moldova și fost președinte de comisie parlamentară pentru politică externă, el spune că, fără a recunoaște acea stare de fapt a societății din 1991, este imposibil să se înțeleagă adecvat și momentul actual, iar fără a trage învățăminte, este cu neputință ca R. Moldova să-și asigure o cale ireversibilă spre normalitate.
Cei care au trăit cu entuziasm evenimentul din 27 august 1991 și au avut „foarte-foarte multe așteptări, care din păcate nu s-au realizat nici chiar până astăzi”, au fost în minoritate. În rest, au existat grupuri foarte largi de populație care, ori au rămas în expectativă prudentă, ori – vechea nomenclatură comunistă, reprezentanții „elitelor” sovietice, „fidelii” Moscovei etc. – s-au schimbat, transfigurat și, adaptându-se noii situații, au preluat controlul asupra modului în care a evoluat noul stat, cu urmările de durată lungă.
În înțelegerea lui Vasile Nedelciuc, cele mai multe dintre metehnele statului R. Moldova se trag din acea starea de fapt a societății și de la guvernările celor care, „cu sufletul rămas în inexistenta deja URSS”, au urmat după actul proclamării independenței.
Alte declarații pe scurt:
- Despre instituțiile statului la 1991 și modul în care au fost îndrumate să acționeze: „Din păcate, un plan coerent de implementare a prevederilor Declarației de Independență – vă dați seama – nu putea să existe, îndată după 27 august, având în vedere că însăși Declarația de Independență a fost rezultatul unor eforturi și activități de numai câteva zile. Puciul de la Moscova, de fapt, a stimulat proclamarea independenței. În instituțiile statului nimeni, cel puțin în primele luni, nu a îndrumat pe nimeni ce trebuie să facă și cum să facă.
Declarația de Independență a fost rezultatul unor eforturi și activități de numai câteva zile.
Majoritatea celor din instituții au continuat să activeze după regulile și normele dinainte. Aceleași relații de clientelă pe linie de partid, cei care erau cumva legați pe linie de partid comunist s-au menținut foarte multă vreme încă la putere, au opus rezistență schimbărilor, la sate în primul rând. Problema cu instituțiile statului a fost foarte importantă. Un motiv în plus pentru ca să se întâmple asta a fost faptul că, spre deosebire de statele baltice, unde capii partidului comunist au trecut toți de partea forțelor democratice și au pornit împreună cu toții spre UE, în R. Moldova a fost altfel”. - Despre „miracolul” adoptării Declarației de Independență de către un parlament eterogen, mai curând „anti-independență”: „În mare măsură independența noastră a fost votată, a fost adoptată grație puciului de la Moscova care a bulversat întreaga societate sovietică și faptului că Ucraina deja își proclamase independența. Acești doi factori-cheie au făcut ca aliniamentul din rândul agrarienilor, dar și din rândul comuniștilor să nu mai fie atât de sigur și de stabil. Bună parte dintre ei, chiar dacă nu erau pregătiți cu o zi înainte să voteze acel text al Declarației de Independență, înțelegeau că trebuie, totuși, votată independența, pentru că toți în jur votau independența. Și, într-un fel, cam eram la coadă cu treaba asta. Noi convocasem Marea Adunare Națională pentru 27 pentru a avea, într-un fel, un vot și al cetățenilor înainte de a intra în Parlament. Venirea sutelor de mii de cetățeni, sau câte o fi fost, care au umplut piața a creat o atmosferă de entuziasm și toată lumea scanda „Independență!” – nu era posibil să nu votezi independența”.Dorința de a se căpătui era la toată lumea...
- Despre posibil și imposibil în politicul moldovenesc în 1991 și acum: Atunci, nimeni nu-și imagina că ucrainenii vor putea fi partenerii noștri cei mai importanți 1991, nu știu cum, majoritatea din Frontul Popular, dacă nu chiar toți, credeau că e bine să promovăm un prim-ministru, neavând majoritate parlamentară. Deci să ai guvern, să guvernezi într-un fel țara, dar neavând niciun fel de sprijin în Parlament. Astăzi îmi pare că nimeni nu admite că poți să intri în Parlament, să ai numai 20-30 de mandate și să numești prim-ministrul. Pe de altă parte, ceea ce, de exemplu, nu se putea întâmpla în 1991: nimeni nu-și imagina că ucrainenii vor putea fi partenerii noștri cei mai importanți din punctul de vedere al politicului intern, spre deosebire de situația de acum. Pe atunci, ucrainenii gândeau mai mult ca rușii, în problema transnistreană erau de partea acestora, chiar dacă aveau un curs al lor, independent în interior, aici în politica Chișinăului Ucraina nu juca niciun rol”.
- Despre corupția provenită din timpul primului parlament: „Eu am condus prima echipă de investigație a corupției în R. Moldova. S-a constatat atunci că există foarte multă corupție. Miniștrii instalați de agrarieni – iar premierul Druc nu-i controla – și mă refer la miniștrii cu experiență bună, din domeniul industriei,
economiei naționale etc. - s-au pornit fiecare cu treburile lor. A început să se exporte masiv metal, Moldova devenise un exportator important de metale. Și asta o făceau ministrele care n-aveau nicio legătură cu exportul metalelor. Dar corupția a apărut chiar și în parlament, bunăoară. Pentru că îndată după alegerea noastră ca deputați în primul Parlament, cei din secretariatul legislativului pe care i-am moștenit de la vechiul regim au propus deputaților să
cumpere peste rând, imediat, automobile noi Volga, VAZ, etc. Și s-au repezit și ai noștri la „bunătăți”. Deci, dorința de a se căpătui era la toată lumea.”
Nu era selecție, meritocrație, deci să fie promovați oameni cu școală, pregătire. Și asta a fost o problemă foarte gravă...
- Despre nașterea primilor „oligarhi”: „Moldova și-a proclamat independența, dar instituțiile, întreprinderile de fostă subordonare unională, nu se mai supuneau nici puterii locale, nici celei de la Moscova. Și-atunci, aceste unități industriale, șefii acestora, cei care aveau o anumită influență, inclusiv cei din Comitetul central, cei din KGB au creat companii private și au început să vândă în stânga și dreapta tot ce era valoros în aceste unități industriale și sigur că atunci s-a pornit corupția în sensul larg al cuvântului”. Sigur, după proclamarea independenței nu prea vedeai, dar la un an-doi apăruseră deja câțiva „oligarhi” la noi care profitaseră din plin de buzunarele statului. Pentru că, de fapt, ei au comercializat și au gestionat bunuri care proveneau din fondurile statului”.
- Despre primii diplomați ai statului independent: „Primii dintre cei care au fost trimiși peste hotare sau au umplut ministerul de Externe au fost oameni,
clientelă, prieteni, rude, cunoscuți de-ai lui Mircea Snegur, ulterior de-ai lui Petru Lucinschi, ulterior de-ai lui Voronin. Deci, dacă ne uităm la pleiada diplomatică a R. Moldova, sigur că astăzi s-au produs schimbări, dar atunci, în primii ani, dominau în instituția asta oamenii promovați de către cineva din fruntea fie a Ministerului de Externe, fie de la Președinție, fie de la Prim-ministru. Nu era selecție, meritocrație, deci să fie promovați oameni cu școală, pregătire. Și asta a fost o problemă foarte gravă, pentru că noi nu am avut în primii ani diplomați, cu școală, cu pregătire, cu credibilitate în fața străinilor”.
