Linkuri accesibilitate

Victor Chirilă: Compromisul rațional ar fi un guvern tehnocrat, care va reseta viața politică


Parlamentul nu și-a ținut săptămâna aceasta ședințele plenare, iar opoziția crede că este un tertip al puterii pentru a ascunde faptul că guvernul nu mai are majoritate.

Majoritatea parlamentară formată din PDM și PSRM numără 50 de deputați. Majoritatea de 51 de deputați este însă asigurată de deputatul independent Alexandr Oleinic. Directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă explică de ce un guvern apolitic ar fi colacul de salvare pentru actuala incertitudine politică de la Chișinău.

Interviu cu Victor Chirilă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:11:53 0:00
Link direct

Europa Liberă: Socialiștii și democrații au pierdut majoritatea parlamentară, însă opoziția din legislativ nu are voturile necesare pentru a demite executivul în frunte cu Ion Chicu și de a învesti un alt guvern, iar astăzi Igor Dodon declara în cadrul emisiunii sale „Președintele răspunde” că, în condițiile în care, practic, toți își doresc alegeri parlamentare anticipate, nu au decât să discute o foaie de parcurs pentru a stabili pașii spre un scrutin parlamentar anticipat, în condițiile în care Înalta Curte va spune - așa anunță Igor Dodon - că acest scrutin nu va putea fi organizat odată cu alegerile prezidențiale programate pentru 1 noiembrie. Ce urmează, dle Chirilă?

Victor Chirilă: „Suntem într-o situație gravă și este nevoie de o concertare a partidelor politice pentru a găsi un compromis rațional. Din punctul meu de vedere, acest compromis rațional ar fi un guvern de profesioniști, tehnocrați, oameni apartinici, care se vor angaja pentru o perioadă limitată de timp să scoată Republica Moldova din această criză, din această primejdie epidemiologică. Și de asemenea să pregătească țara, societatea pentru alegeri libere și corecte care ar reseta viața politică, ar aduce o nouă configurație de partide politice cu o legitimitate mult mai puternică decât în prezent în viitorul parlament.”

Victor Chirilă
Victor Chirilă

Europa Liberă: PAS și PDA se tem că ar putea să le fie afectată imaginea, dacă cumva votează împreună cu partidul lui Andrian Candu sau cu Partidul „Șor”.

Victor Chirilă: „Le afectează imaginea, dacă ei vor prelua guvernarea în mod direct, dar în cazul în care partidele PDA, PAS, partidul dlui Candu, Partidul Democrat ajung la o înțelegere să creeze un guvern de tehnocrați, de profesioniști, care nu vor face politică, care nu se vor angaja în afaceri, campanie electorală pentru niciunul din aceste partide, dar se vor dedica pentru a scoate țara din această criză gravă și să pregătească societatea pentru noi alegeri parlamentare libere și corecte. Eu cred că nu va fi un pericol pentru niciunul din aceste partide.”

Să pregătim societatea pentru alegeri parlamentare libere și corecte...

Europa Liberă: Putem înțelege că Dvs. pledați pentru un guvern de unitate națională?

Victor Chirilă: „Este prea mult spus „guvern de unitate națională”. Moldova îi atât de dezbinată, că nu cred că cuvântul acesta ar reflecta foarte bine ideea și ar suna fariseic. Este nevoie de un guvern care să aibă o susținere puternică în parlament pentru niște sarcini exacte. Și aceste sarcini exacte sunt: 1. să punem capăt acestei epidemii; 2. să oprim aprofundarea crizei economice și poate să relansăm economia și 3. să pregătim societatea pentru alegeri parlamentare libere și corecte, care ar oferi condiții egale de competiție politică pentru toate forțele politice, indiferent de coloratură și indiferent de opțiunea geopolitică, astfel încât cetățenii să decidă cine este mai bine pregătit pentru a conduce Republica Moldova pentru următorii 4 ani.”

Europa Liberă: Acum se pare că totuși votul decisiv rămâne al deputaților din Partidul Democrat care sunt în alianță cu socialiștii?

Victor Chirilă: „Este evident acest lucru. Dacă cineva insistă ca să preia această sarcină foarte stringentă de a salva Republica Moldova doar pe seama sa, să o pună pe umerii săi, eu cred că niciunul din acești actori politici nu va insufla încredere în alți parteneri, pentru că nimeni nu va avea încredere că dânșii nu se vor ocupa de campania electorală.”

Europa Liberă: Dar PD-ul insistă pe ideea că lor le este bine, pentru că ei sunt la guvernare, pentru că ei au trimis oameni în funcții-cheie inclusiv în executiv, dar și în cadrul altor agenții în alte funcții?

Victor Chirilă: „Eu mă îndoiesc, pentru că situația se agravează și ei vor fi făcuți țapi ispășitori nemijlocit de către dl Dodon și Partidul Socialiștilor și ei înțeleg acest lucru. Deci vine momentul adevărului, când vor trebui să ia o decizie, nu doar Partidul Democrat, dar și partidul dnei Maia Sandu, și partidul dlui Năstase. Deci, toți vor trebui să ia o decizie rațională, o decizie care să-i împace pe toți, pentru că această criză necesită un efort comun. Dacă cineva vrea să o facă în mod individual și doar contând pe conștiința deputaților care să înțeleagă cât de gravă este situația, eu cred că acești politicieni se înșală. Este nevoie ca acest viitor guvern de criză să fie susținut de partide, care au în spate și putere politică.”

Europa Liberă: Pe moment sunt deputați din două fracțiuni – „Pro-Moldova” și Partidul „Șor” – care spun că vor susține necondiționat învestirea unui nou cabinet de miniștri, dar acest „necondiționat” poate fi și el pe o scurtă durată. După asta nu ar începe să crească și poftele celor care vor oferi aceste voturi pentru debarcarea unui guvern și învestirea altui cabinet?

Victor Chirilă: „Viitorul guvern ar putea face abstracție de voturile Partidului „Șor”. Dacă se ajunge la o discuție sinceră cu Partidul Democrat, cu partidul dlui Candu, eu cred că se poate de evitat acest lucru. Toate aceste partide - și PD-ul, și Partidul „Pro-Moldova”, și PAS-ul, și Platforma DA - au interesul ca viitoarele alegeri parlamentare să fie libere și corecte. Deci, din punctul acesta de vedere, eu cred că ei ar putea să ajungă la un compromis, ca pentru o perioadă limitată să fie un guvern care să nu reprezinte niciun partid, dar care să-și facă treaba, să scoată țara din această criză.”

Europa Liberă: Chiar credeți că Igor Dodon nu ar mai avea ași în mânecă, nu ține cont și el de anumite scenarii pe care poate să le pună în practică?

Victor Chirilă: „Sigur că ar putea, dar el s-a discreditat foarte mult în ultimele luni, au apărut foarte multe informații care îl defăimează și îl arată într-o lumină foarte proastă. Nu cred că PAS-ul își poate permite acum să facă alianță cu dl Dodon și cu Partidul Socialiștilor, cred că i-ar descalifica, la fel ca și cu Partidul „Șor”, fără îndoială. Alte partide cine? Doar dacă dl Dodon preia aceeași tactică a dlui Plahotniuc și începe vânătoarea de deputați cu sume mari de bani. Și aceasta ar putea fi o posibilitate, dar, repet, situația se agravează de pe zi pe zi, acest guvern este incapabil și incompetent din multe privințe. Pentru a face față acestei crize, partidele politice, mă refer la cele din opoziție, nu sunt gata să ajute acest guvern ca să iasă din această criză Republica Moldova, pentru că nici guvernul nu este deschis, nu este sincer pentru o astfel de cooperare. Deci este o neîncredere reciprocă și acest guvern trebuie să plece și să fie votat un nou guvern cu un mandat limitat în timp, limitat ca sarcini care să aibă și o susținere politică puternică pentru aceste sarcini.”

Europa Liberă: Unii actori insistă pe ideea că ar trebui să se ajungă la provocarea alegerilor parlamentare anticipate. Iarăși, dacă e să-l citez pe Andrei Năstase, liderul Platformei DA, el spunea, cu reproș la adresa colegilor lor din PAS, că partidul Maiei Sandu ar merge pe o pistă falsă, când cere demisia lui Dodon pentru a provoca un scrutin parlamentar anticipat.

Victor Chirilă: „Dodon nu va demisiona, asta este evident. Și în parlament nu există suficiente voturi pentru a-l demisiona, și procuratura nu inițiază mai multe investigații care îl vizează nemijlocit pe Dodon, chiar dacă există suspiciuni serioase vizavi de persoana dânsului și de acțiunile dânsului. Cu regret, această opțiune nu este realistă.”

Europa Liberă: Dar la anticipate totuși se va ajunge? Când?

Victor Chirilă: „La anticipate, fără îndoială, se va ajunge. Eu cred că după alegerile prezidențiale, înainte de alegerile prezidențiale mă îndoiesc că acest lucru se va întâmpla, înțeleg că nu este posibil și din punct de vedere constituțional, doar cu condiția că dl Dodon își va da demisia, ceea ce este irealist. Dar dacă partidele din opoziție reușesc să gândească rațional și ca oameni de stat, atunci se poate găsi o soluție care într-un timp foarte scurt să organizeze alegeri libere și corecte. Eu nu cred că acest guvern Chicu, incompetent și atât de mult dominat de Dodon, care a demonstrat că nu poate fi sincer cu nimeni, nu poate fi crezut, acest guvern nu poate fi lăsat să gestioneze pregătirea țării, societății pentru alegeri libere și corecte. Ar fi o mare gafă comisă de partidele din opoziție să admită acest lucru. Deci, acest guvern trebuie să plece înainte de alegerile prezidențiale. Și să fie învestit un nou guvern, un guvern apolitic, ca să nu facă campanie electorală pentru niciun partid de care va fi susținut. Această soluție idealistă este și una rațională. Eu cred că mai sunt oameni la Chișinău care ar putea să-și asume o astfel de sarcină – să fie miniștri profesioniști, să nu se implice în viața politică, să-și facă pe un termen limitat sarcina, să-și îndeplinească sarcinile și să plece cu capul sus.”

Acest guvern trebuie să plece înainte de alegerile prezidențiale și să fie învestit un nou guvern, apolitic...

Europa Liberă: Până la urmă, acum disputa se duce având miză pentru alegerile prezidențiale sau la modul cel mai serios e nevoie de debarcat acest guvern Chicu?

Victor Chirilă: „Guvernul Chicu trebuie debarcat, pentru ca să fie oprită această epidemie de COVID. Acest guvern demonstrează că nu poate face față, nu apelează la asistența externă, europeană, mă refer și la cea metodologică, și la cea financiară, partenerii externi nu au încredere în acest guvern, dialogul este foarte deficitar, de aceea el trebuie să plece, în primul rând, din acest motiv. Iar al doilea motiv este că trebuie să relansăm economia și acest lucru poate fi făcut nu cu Rusia, fiindcă Rusia nu este sinceră în prezent cu noi. Este nevoie de asistența lumii occidentale, înainte de toate, a Uniunii Europene, cel puțin pentru a nu permite să cădem într-o criză gravă economică și socială și trebuie să pregătească țara pentru alegeri libere și corecte. Guvernul Chicu nu va putea face acest lucru! El va lucra pentru Dodon și pentru Partidul Socialiștilor, iar altă tactică și altă filosofie acest guvern și acest prim-ministru nu au. Ei nu înțeleg ce înseamnă să fii om de stat.”

Europa Liberă: Partenerii externi ai Republicii Moldova pot cumva să se implice și ei pentru a anticipa o eventuală criză profundă politică?

Victor Chirilă: „Nu se pot implica direct, nu-și pot permite. Uniunea Europeană a demonstrat că nu va face acest lucru, a demonstrat-o și în 2015, și în 2016, când societatea civilă cerea: „Implicați-vă! Implicați-vă!”. Nu a făcut-o, pentru că totuși politicienii Republicii Moldova trebuie să fie independenți și raționali și să decidă ei singuri soarta Republicii Moldova. Au fost aleși nu de funcționarii și birocrații de la Bruxelles, au fost aleși de oamenii din Republica Moldova. De aceea, nu cred că ei se vor implica prea mult, vor veni cu sfaturi, vor veni cu sugestii, vor veni cu anumite opinii, dar nu cred că vor bate cu pumnul în masă și vor cere dlui Năstase sau dnei Maia Sandu să facă una sau alta, sau dlui Candu, sau dlui Filip. Vedeți, Filip, în care Bucureștiul avea atât de mare încredere, și trebuie să spunem că a investit foarte mult în politicianul Pavel Filip, iată că Filip nu s-a dovedit a fi atât de fidel Bucureștiului. De aceea nu cred că Bruxelles-ul sau Berlinul vor veni și vor bate cu pumnul în masă. Și Berlinul s-a dezamăgit nu o singură dată de astfel de încercări de a influența viața politică de la Chișinău, și Bucureștiul. Eu cred că dânșii vor veni cu sugestii, vor veni cu anumite încurajări, dar nicidecum nu vor bate cu pumnul în masă și vor cere ultimativ să facă una sau alta.”

Vezi comentarii

XS
SM
MD
LG