Linkuri accesibilitate

Victor Parlicov: „E absolut cert că o revizuire a tarifelor la gaze va trebui să aibă loc”


O protestatară cu factura de la gaze în faţa Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. 7 martie 2018
O protestatară cu factura de la gaze în faţa Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. 7 martie 2018

De ce Moldovagaz se codește să solicite ajustarea tarifului? De ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică evită subiectul? Punctul de vedere al ex-directorului general ANRE.

Președintele Igor Dodon a spus, însă, că a văzut cu ochii lui corespondența cu Gazprom potrivit căreia majorarea va fi de 35 de procente, sugerând că doar prezența la guvernare a socialiștilor ar putea stăvili această creștere dramatică. De ce însă Moldovagaz se codește să solicite ajustarea tarifului? De ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică evită subiectul? Și ce consecință pot avea amânările în această privință? Punctul de vedere al expertului în energetică Victor Parlicov.

Interviul dimineții: cu Victor Parlicov (Idis „Viitorul)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:47 0:00
Link direct


Europa Liberă: Așadar, majorare cu 25 la sută de către Gazprom a prețului la gazele livrate Republicii Moldova. Majorare despre care s-a aflat cu întârziere, pentru a se cruța – cum pare – nervii consumatorilor în sezon electoral. Președintele Dodon vorbește în general de 35 de procente, dacă evident partidul pe care îl patronează nu se va regăsi la guvernare. ANRE și în general autoritățile evită cu delicatețe subiectul... Ce este, totuși, inevitabil în toată această poveste, pentru consumatori, dle Parlicov?

Victor Parlicov, ex-director ANRE
Victor Parlicov, ex-director ANRE

Victor Parlicov: „Sunt câteva chestii. Primul aspect care ține de partea tehnică - la o modificare de preț de peste 25 la sută, iar în primul trimestru dacă ne uităm pe cifre prețul de achiziție al gazelor a fost cu peste 30 la sută mai mare decât cel luat în calcul la stabilirea tarifelor care sunt în vigoare în prezent. La așa o modificare a prețului de achiziție practic nu este posibil de evitat revizuirea tarifelor. Eu nu înțeleg foștii colegi de la ANRE care spun că nu există temei sau că „noi vom vedea”. E absolut cert că o revizuire a tarifelor va trebui să aibă loc. Deja din punct de vedere procedural, când și cum asta se va face - e o altă întrebare.

E adevărat, Moldovagaz urmează să înainteze o cerere în acest sens. Ei nu au făcut-o, deocamdată, dar după ce ei înaintează cererea, ea va trebui examinată. Și aici mai sunt câteva aspecte la care aș mai vrea să atrag atenția. Sunt și alte aspecte. Primul aspect ține de politicieni și tarife. Din păcate, la noi, politicienii nu-și fac tema lor pentru acasă, care ține de politici, de economie, dacă doriți, de bunăstare etc..

În loc ca tarifele la noi să fie discutate pe un făgaș tehnic, matematic, la noi tarifele întotdeauna se discută pe un fundal extrem de politic...

La noi, politicienii speculează pe o chestie care, din păcate, tot din cauza economiei foarte slabe care nu creează veniturile necesare populației, speculează pe o temă care din cauza sărăciei este destul de sensibilă - tema tarifelor. În loc ca tarifele la noi să fie discutate pe un făgaș tehnic, matematic, la noi tarifele întotdeauna se discută pe un fundal extrem de politic. Și dnul președinte Dodon aduce în discuție subiectul tarifelor, dar nu numai Dodon, asta foarte multă lume o face, inclusiv Partidul Democrat a făcut-o în campania electorală în 2014, a adus subiectul tarifelor în contextul politic, în context electoral. Eu nu înțeleg de ce politicienii noștri fac acest lucru, întrucât asta direct înseamnă că ei oferă pârghii, ei dau instrumente de influență asupra alegerilor altcuiva, cuiva care nu ține de Republica Moldova, dau pârghiile de influență Gazpromului.”

Europa Liberă: De ce Moldovagaz nu a solicitat până acum și nu pare dispusă să solicite ANRE ajustarea tarifului?

Victor Parlicov: „Sunt câteva momente. În primul rând, confirmarea prețului de achiziție a gazelor de obicei este în jurul mijlocului lunii februarie. Eu admit, teoretic, posibilitatea că uite după ce a venit prețul confirmat, ei mai trebuie să mai facă niște calcule și n-au reușit, deși în mod normal calculele deja trebuiau să fie pregătite, doar atunci când vine prețul, chestia asta se pune în formulă, Excelul calculează și se depun documentele la ANRE.

Eu văd aici un context politic din cauza sărăciei, din cauza faptului că avem o economie slabă, avem o populație sărăcită și subiectul tarifelor e extrem de sensibil. În campania electorală nu s-a dorit, nu s-au deranjat consumatorii cu aceste tarife. Dar noi mai avem campanii electorale, anul acest avem cel puțin alegerile locale.”

Europa Liberă: Nu se dau vești proaste alegătorilor, cu grijă ca să vină la urne mai supărați... Dar până la urmă nota de plată totuna va trebui achitată. Ce urmări însă poate avea această tărăgănare din rațiuni politice pentru buzunarul consumatorului?

Victor Parlicov: „Sunt două aspecte. Unul dintre acestea ține de un precedent pe care anul trecut l-a creat Agenția Națională pentru Reglementare Energetică, un precedent extrem de periculos și prost. Atunci când anul trecut, dacă țineți minte, au fost coborâte tarifele, au fost reduse cu vreo zece la sută tarifele, la fel politicienii, pe atunci prim-ministrul Pavel Filip a zis că trebuie să facem o revizuire a tarifelor retroactiv, începând cu luna ianuarie, ANRE a găsit acea găselniță juridică prin care a pus tarifele în vigoare, tarifele aprobate în luna martie anul trecut, le-a pus în vigoare, începând cu luna ianuarie și a făcut recalcul a facturilor consumatorii casnici.

Deci, chestia asta este extrem de periculoasă pentru că exact așa cum tarifele au fost revăzute retroactiv în sensul reducerii, nu putem exclude că această găselniță juridică nu va putea fi utilizată pe viitor pentru a fi majorate tarifele retroactiv.

La momentul de față, toată lumea încă nu este sigură că facturile pe care le plătește sunt facturile finale și nu va mai fi un recalcul...

La momentul de față, toată lumea încă nu este sigură că facturile pe care le plătește sunt facturile finale și nu va mai fi un recalcul. Cel puțin, eu vă asigur, că atunci când se va ajunge la negocieri la sfârșitul anului și dacă tarifele nu vor fi ajustate la timp și Moldovagaz nu va avea bani suficienți colectați pentru a achita Gazpromul pentru gazele furnizate, cei de la Gazprom vor spune foarte simplu: „voi ați făcut chestia asta înainte, voi știți găselnița asta, că tarifele pot fi revăzute retroactiv, păi de ce nu faceți chestia asta, de ce ne creați nouă probleme, unui furnizor de bună credință, care atâta timp vă dă gaz fără întreruperi, ne creați nouă probleme și faceți politică pe seama noastră?”.

Europa Liberă: În acest an expiră contractul actual dintre Moldovagaz și Gazprom și va trebui negociat unul nou... Ce presupune această situație?

Victor Parlicov: „Din punct de vedere, strict tehnic, Gazpromul poate, după ce se încheie relațiile contractuale între Gazprom și Naftogazul din Ucraina, sau Ukrtransgaz, să sisteze tranzitul gazelor, inclusiv prin gazoductul transbalcanic. Teoretic, asta e o posibilitate, de facto, cred că asta nu va avea loc. Noi suntem cu Federația Rusă și cu Gazpromul într-o situație în care, pe de o parte, noi nu avem alternativă la gazul rusesc, din cauza faptului că nu ne-am făcut tema pe acasă, nu ne-am construit interconexiunile necesare, pe de altă parte, Federația Rusă nu are o alternativă pentru a furniza gaze în regiunea transnistreană. Din cauza asta eu sunt absolut sigur că indiferent de declarațiile făcute la nivel politic, contract între Gazprom și Naftogaz va fi și cel puțin acea parte din volume care este necesară pentru a aduce gazele în Republica Moldova, acest lucru va fi furnizat.”

Europa Liberă: Deci, nu credeți că este posibilă o sistare.

Victor Parlicov: „Nu cred că este realist. Nu cred că este un scenariu care aranjează măcar pe cineva.”

Europa Liberă: Dar oricum aceste împrejurări vor complica negocierile pentru Chișinău.

Victor Parlicov: „Corect. Pe de o parte, Federația Rusă nu are o opțiune, trebuie să susțină cumva regimul de la Tiraspol și să încerce să-și onoreze statutul de furnizor de bună credință în Balcani. Dar partea proastă pentru noi este că noi, neavând o alternativă, ne vom prezenta la aceste negocieri pe un fundal extrem de prost și Federația Rusă cunoaște foarte bine că nu avem o alternativă și evident că la negocieri vom utiliza toate pârghiile pentru a-și impune interesul său. Și aici mă refer, în primul rând, la faptul că eu nu cred că pentru Federația Rusă sau Gazprom contează prea mult prețul cu care va fi vândut gazul în Republica Moldova.

Din punct de vedere financiar, chestia asta pentru dânșii e foarte nesemnificativă. Dar eu cred că pentru ei contează foarte mult ca schema contractuală prin care Moldovagaz de fapt acoperă, legalizează, legiferează furnizările de gaze în regiunea transnistreană - asta pentru ei e principial.

Sunt absolut sigur că Gazprom va forța menținerea schemei care există în prezent - pentru ei contează mai mult furnizarea și finanțarea regiunii transnistrene decât prețul...

Și atunci când ne vom prezenta la negocieri, neavând o alternativă, și mai cu seamă dacă nu ajustăm la timp tarifele și nu facem asta tehnic, așa cum este nevoie, ne vom prezenta cu o Moldovagaz care a mai acumulat datorii inclusiv pe partea dreaptă a Nistrului, pentru că nu au fost la timp ajustate tarifele și nu sunt bani pentru a achita Gazpromul. Asta va pune negociatorii noștri într-o poziție extrem de proastă atunci când vor merge să negocieze un nou contract și sunt absolut sigur că Gazprom va forța menținerea schemei contractuale care există în prezent pentru că pentru ei contează mai mult furnizarea și finanțarea regiunii transnistrene decât prețul sau alte elemente care pentru noi poate contează mai mult.”

Europa Liberă: Ministerul Economiei și Infrastructurii a dat asigurări că gazoductul de alternativă Iași-Chișinău va fi operațional la sfârșitul anului curent? Ar putea fi un colac de salvare?

Victor Parlicov: „Nu, absolut nu. Nu este nicio șansă. Chiar din punct de vedere procedural nu se mai reușește. Noi vreo doi ani de zile am construit patruzeci de kilometri de interconector, fără stații de compresare, fără nimic. Și acum, timp de mai puțin de un an, vom construi sute de kilometri de gazoduct pe teritoriul Republicii Moldova, stații de compresare, stații de măsurare etc. Asta este absolut irealist.”

XS
SM
MD
LG